Orange peels

Razbunarea Clatitelor

2009-09-09T19:13:00.005+02:00

Stiu sa gatesc. Stiu sa gatesc cat sa nu mor de foame. Invat greu chestiile astea "bucataricioase" si termenii din bucatarie nu sunt chiar domeniul meu...

Am facut clatite... le vezi? ----------------->

Daca e cineva care nu le are cu gatitul... aia sunt eu. Bucataria nu ma iubeste, dar sentimentul e reciproc... drept dovada:

La indrumarile Oanei am pus ciupercile la calit. Am scos frumusel tigaia, am clatit-o putin si am pus o lingurita de ulei, just as she said. Oana mi-a zis sa astept sa se incinga uleiul. Si astept... Pana cand incepe sa "sara" uleiul (cred ca asa se zice...) si ma indepartez un pas, ma uit... Am zis doara isi revine. UHUM.... la un moment dat VUUUUUUUUUF! %*#@#$:"*&~!@#$^&)(* TOATA TIGAIA ERA IN FLACARI! nu stiam ce sa fac sa iau telefonul o sun pe Oana, pe dracu' ca nu mai am timp sa o suan ca ia foc casa! ce fac?! ma invart, Reusesc sa opresc gazul arunc cu un pahar de apa pe oala. Panica in jos, stres in sus. tzac pac. Bun. In 3 minute totul a revenit la normal. De acum inainte... imi voi lua echipament de protectie...

Btw, clatitele au fost aproximativ bune. Comestibile as zice. :)

In timpul liber imi fac vant cu autorizatii

2009-08-27T07:25:00.002+02:00

So where is the passion when you need it the most? Asta ma tot intreaba Daniel Powter, care sta inghesuit printe alte sute de melodii din winamp. O voce din interior, cea care de obicei imi spune "kill the bitch" acuma imi spune parca cu o voce tremurata :"take your pills, before you kill me... ". See, here she goes again..."take youuuur pilllsss beforeeee you kil meeeee". Shut up, shut up shut up! Nu cred ca situatie e roz bonbon daca ascult de dimineata Daniel powter-Bad day. Asta se asculta la sfarsitul zilei de obicei nu? Bun. Sa zicem doar ca pot sa prevestesc ce urmeaza...

Sa va fac clar motivul pentru care umblu prin casa cu detasarea psihica a unui psihopat... Dormeam ca un pui de tigru torcand si invartindu-ma de pe o parte pe alta pana cand aud un trantit de usa si tresar. Dimineata nu am scene horror in minte so we're cool. Nu cred ca trec mai mult de 2 secunde si tata deschide usa brusc strigand dupa telefonul meu... Deja aveam tensiunea 500... NU trezesti asa un om care incearca sa mai prinda cateva franturi de somn. I-am tzapat telefonul si am luat somn instant. As fi fost prea norocoasa sa-mi pot relua somnul de frumusete asa ca, tata nu se lasa si mai insista... intra din nou, tot asa violent cu chef de cearta, incrtuntat si imi arunca telefonul pe pat, eu ma ridic in pamli (dormeam pe burta) si mormai "o fi descarcat" reactia lui nu se lasa astepatata "de ce mi-l dai descarcat, am nevoie sa vb la el nu sa ma uit la el". Vai... vai deja mi-a trecut orice somn...tensiunea insa nu. Il ia pe celalt de pe telefon si da sa sune si apuc sa zic e in perioada de gratie.... Se enerveaza si-l arunca pe pat, aproape sa-mi ia capul si incepe si se crizeaza... tipic ... ma ridic pe marginea patului, ma frec la ochi, eram atat de rupta de realitate incat nici nu stiam pe unde sa o apuc, tata striga din bucatarie sa incarc telefonul si eu ma intrebam "da tu de ce nu ai telefon, ma rog?" Dau sa merg in bucatarie, crezand ca nu se poate intampla nimic care sa imi provoace o stare vecina cu atacul cerebral... si m-am inselat. Cum intru in bucatarie, tata ca un catel ce scormonea infometat dupa osul demult ratacit. Zic: "ce se intampla defapt", mentionez ca tonul pe care am intrebat era cat se poate de prietenos... Dar el nu, el continua sa strige ca sa-i caut eu lui autorizatia de la masina ca sigur e mana mea, ca am timp sa dorm, ca numai asta fac toata ziua... ma uit la el si l-am intrebat pe un tot "crescendo" de unde mama naibii sa stiu eu unde dracu e autorizatia lui, de parca eu imi fac vant cu ea... Tot bolborosea acolo ceva, dar eu eram oricum prea nervoasa sa pot sa il bag in seama. Inca mergeam ca o beata din cauza somnului. M-am dus in camera, m-am pus pe marginea patului si am cazut intr-o parte, strapunsa de un somn infinit, dar si de niste nervi sanatosi. Bineinteles ca nu am putut sa mai dorm ca eram toata un pachet de nervi... Am o privire foarte psycho si cred ca as putea sa distrug un regat intreg. Mor de foame si pe deasupra a venit si buna-mea la mine sa-mi zica ce nu e bine aranjat in casa, ca de ce nu mananc, a dau cu matura si sa sterg prafu. /:) Zau? bine. parca aveai ceva de facut?! nu?! da?!

Avand in vedere ca am inceput asa in forta, ceva imi spune ca nu va fi o zi chiar buna... voi reveni cu detalii "picante".

Hobby-uri?

Ah, da sigur, imi fac vant cu autorizatii in timpul liber. ;;)

O zi buna sa aveti.

Cearta fara barbat nu se poate.

2009-08-21T18:59:00.003+02:00

Daca as stii ca pot sa ma cert eu cu mine as putea spune ca am mai rezolvat o problema...
Nu mi-e bine daca nu ma cert. Pot rezista aproximativ o luna, dar dupa o luna... vad negru in fata ochilor. Oamenii se cearta in general pentru ca de alungul unei discutii uita de la ce a plecat discutia... Eu ma cert, pentru ca e un hobby...
Sunt momente in care nu se poate discuta rational cu mine... si daca persoana cu care ai incercat sa te certi e mai....coapta (sa nu ti se urce la cap) la mine decat si iti spune "calm" : "draga, esti crizata momentan, discutam cand te calmezi" sau "O sa astept sa realizezi ca tu gresesti acuma si eu refuz sa ma cert cu tine" atunci sa zicem doar ca inebunesc, ma simt ca un leu in cusca, nu face altceva decat sa ma provoace si mai tare si sa-mi doresc si mai mutl sa ma cert, sa tip, "sa sparg farfurii".... sa..... AHHHH! Vezi unde bat? Se pare ca azi nu e ziua mea norocoasa... si nu ma simt prea bine.

O cearta sanatoasa, tine medicul departe de casa (proverbul putin modificat) ;;)

De ce lenevim?

2009-07-24T12:46:00.004+02:00

In vreme de criza, am observat ca lumea incepe sa mai renuntze la vicii. Tata isi ia 2 beri in loc de 4, mama nu si-a mai luat reviste de scandal de ceva vreme, eu am mai redus doza de cola (whatever that means...). Dar romanul tot roman e. Criza nu scoate "lenea" din roman. Cu toate ca se anuntz vremuri tulburi, cu toate ca reactia noastra "ar trebui" sa fie "AHHHHHHHHHH" (imaginati-va audible-ul acela de pe mess care tipa [Scream]), noi facem ce stim noi mai bine: lenevim. Se vor trezi cativa destepti sa spuna ca nu e asa... Dar lenea e inca un "tabu", asa ca schhhhh!

Lenevim. Eu lenevesc, pana si tu lenevesti... Unii lenevesc chiar in clipa asta... Unii inca nu stiu sa leneveasca calumea, altii vor invata pe parcurs (ca nu ne-am nascut invatati), unii lenevesc de mai multe ori, si sunt cam lacomi, altora le place sa leneveasca toata ziua in pat, unora religia nu le permite acest mic deliciu... multora le e frica sa leneveasca... lenesii umbla in haita. :))

Acuma cand se amenintza ne' Boc cu taierea salariilor si tu nu o sa mai ai bani de tigari, bere sau orice alte vicii pe care STII foarte bine ca le ai, cand somajul creste, cand euro nu vrea sa scada nici de-al dracu si cand toti ne ratacim in buzunarele goale, noi... lenevim. Macar lenea nu e pe bani (depinde din ce unghi privesti lucrurile).

Sa stiti ca lenea e un viciu dubios, taaaare dubios. La un moment dat devine o rutina. Lenevesti dimineata, apoi seara. e obisnuit si banal. "Ce faci frate"- "Uite bah, la televizor lenevesc".E ceva necurat la mijloc... E foarte usor sa recunosti un lenes. El se infatiseaza ca fiind un om linistit, uneori chiar timid, mereu pus pe ganduri, visand cu ochii deschisi la lenea ce-i aduce atatea satisfactii. Uneori ai crede ca e chiar melancolic, nu, nu-ti fa griji e doar obosit... a lenevit prea mult. Lenesul da tot timpul dovada de bun simt si de cele mai mule ori nu deranjeaza pe nimeni. Din categoria hobby-uri, categorie cam anemica, face parte somnul si mancatul. E un ciclu infinti. Una fara alta nu se prea poate. Stiti cum intreba Omul Lenes in povestea lui Creaga? "Muieti is posmagii?"Mnah cam asa si aici. Mancare ce merge repede.... daca se poate si cu o bere, cola dupa caz. :P Lenesii sunt vesnic adormiti, vesnic casc, vesni mananca, vesnic vor sa leneveasca mai mult si mai mult. Ai auzit de multe ori cum prietenii iti zic: "o sa mori de lene" sau "daca lenea ar durea, ai tipa de durere toata ziua". Daca ai muri de lene, tre' sa recunosti... ca nu ar fi chiar jalea de pe lume, cat despre durere.... Lenea nu doare, lenea e extraordinar de placuta! De acord?! Da. Perfect.

Ce e lenea pana la urma? Boala sau rasfat? E o boala pe care ne-o provocam singuri, cu buna stiinta (most of the times), tratabila, sau nu... care prezinta putine simptome, de obicei apare cand nici nu te astepti... Medicii nu au ce sa-ti faca (defapt au dar de ce sa-ti dea solutii cand tu nu le ceri:P) De lene nu stiu pe nimeni sa fi murit, deci nu va sfiiti sa leneviti. Parerea mea proprie si personala... e ca lenea, e un rasfat. E ca ciocolata, ca un masaj, ca o zi la spa. Defapt nu, e chiar mai bine! Trebuie sa te respecti si sa iti ingrijesti corpul si mintea. Lenea... este una din cele mai bune solutii.

Lenea duce la sărăcie şi hărnicia la prosperitate este un lucru eviden. Biggest lie ever!

Acest post este o incurajare la cat mai multa leneveala... mai ales ca e vara... :P

Eu plec.

2009-07-02T10:07:00.001+02:00

Plec. Unde? Acolo.

Movie night at Ioana's place

2009-05-16T19:53:00.003+02:00

E sambata seara si ne pregatim sa ne uitam la film. "He's just not that into you". Un film educativ pentru tinerele (si nu numai) din ziua de azi. Eu citisem cartea prin noiembrie, adaptarea in limba romana "tu il vrei, el nu te vrea" de Liz Tucillo si Greg Behrendt. Ce sa zic, good job. :)

....around 10 o'clocck

...cu 2 usi?!

Ca tot veni acuma vorba de masini. Mereu am fost un copil "nascut in masina". Tin minte ca auzeam foarte des spunandu-mi-se "da' ce, mama te-o facut in masina?!". Eu nu stiam ce sa le spun pentru ca nu detineam detalii picante despre conceperea mea. Prima noastra masina era o Dacia 1310. Era rosie si avea ca nr numele mamei: "Eva". Mama glumea spunand ca e masina ei, eu o credeam tot impul dar tata facea tot timpul misto de ea ca nu are carnet. Nu are carnet pentru ca ii e frica de traficul asta si de nebunii pe patru roti. Who can blame her? Trebuie sa ai nu doar curaj dar si nervi sa iti scoti "cotetul pe roti afara". Dar pe atunci Dacia era mandria familiei. Tata se trezea in fiecare sambata si pe la ora 8 el spala masina in curte, cateodata pentru a-si rasfata "a doua iubire" , o spala cu samponul meu preferat de pe vremea aia Schauma pentru copii cu aroma de capsuni, in caz ca va aduceti cumva aminte... Iarna o proteja cu enspemii de paturi. Intr-o vreme am sesizat ca noi, masian nu prea o foloseam, era un fel de exponat de muzeu. Mie imi placea sa ma urc pe capota masinii si sa ma joc cu stergatoarele de parbriz (in timp ce scriu asta ma inchipui pe mine la 6-7 ani in costum de baie cu o galeata, storcand buretele plin de spuma asupra mea) desi se gasea tot timpul cineva care sa strige pe mine ca zgarii parbrizul. Imi placea mirosul de perol, benzina din masina, imi place si azi, imi va placea si de acuma inainte. Bun. Acuma vorbeam cu fetele de fazele funny pe care le-am traiti cu Dacia preistorica. Ei bine, bunicii mei amandoi au permis de conducere. Da stiu, sunt foarte misto si trendy :)). Odata, pe la vreo 12 ani, daca imi aduc aminte bine, stabilisem sa merg cu bunicul meu la piata de animale unde el videa iepuri, mai face asta si azi din cand in cand, asta pentru ca acasa avem o adevarata crescatorie de iepuri. Si adevarul e ca se fac bani frumosi, daca pot zice asa... in fine. Ne-am urcat in masina. Centura era un lucru inutil, caci de fiecare data cand incercam sa ma ancorez in siguranta se bloca inainte de a reusi sa o prin in acea dracie, sau in caz ca reuseam sa o inchid, cadea asa "fleoshc" la mine in brate. Anyway, masina a inceput sa turuie 5 minute inainte sa pornim si incepea sa faca "dandaran dandaran". Ce-i drept stiam atat de bine masina aia incat o "cunosteam dupa motor", dar nu conta relatia stransa pe care o aveam eu cu masina pentru ca la a 2-a intersectie tuseste sec, se cam ineaca, si brusc ZBOING... se opreste. Masinile din intersectie incepeau sa ne claxoneze, eu nu stiam cum sa ma ascund sa nu ma vada lumea. Bunicul zice:"Ingrid iesi si impinge" Eu ma uit speriata, asteptand sa zica:"glumesc":)). Ma gandeam: "Bunicule, ti-ai pierdut uzul ratiunii?! Ti-e rau de la masina?!" Dar se pare ca nu glumea pentru ca next thing i knew eram in mijlocul intersectie incercand sa imping o Dacie. Eram claxoati si imi era asa o jena... Incercam sa o imping cum stiam eu mai bine cu mainile, apoi cu spatele, eram practici lipita cu fata de portbagaj incercand sa o fac pe "Batrana Doamna" sa o ia din loc. Si porneste in cele din urma, si deodata m-am trezit in mijlocul intersectie inconjurata de masini si de soferi cu nervii intinsi la maxim, uitanduse urat la mine. Ce pot sa zic, De atunci foarte rar am mai urcat in ea... Dar inca traieste, inca ma trezeste in fiecare vara la ora 8 dimineata, inca are catelul acela care da din cap pe bancheta din spate, cam batut de soarta dar la fel de loial cum l-am cunoscut. Oana ne tot poveste de o dacie cu 2 usi... :-? Dar noi nu stim ce tot zice acolo. :))

Am dormit putin si mi-a fost ingrozitor de cald. Am adormit pe la 5 dimineata cand oana s-a oprit din fredonat si cand a renuntzat la idea de la merg la Profi. Ne-am trezit la ora 8, cu niste fete MIROBOLANTE. :))

It was Dublin city on a Friday night You were vodkas and coke, I was Guinness all night

2009-05-13T21:25:00.000+02:00

It's been a while since the two of us talked
About a week since the day you walked
Knowing things would never be the same
With your empty heart and mine full of pain
So explain to me, how it came to this
Take it back to the night we kissed
It was Dublin city on a Friday night
You were vodkas and coke, I was Guinness all night

We were sitting with our backs against the world
Saying things that we thought but never heard
Who would have thought it would end up like this?
Where everything we talked about is gone
And the only chance we have of moving on

Is try to take it back
Before it all went wrong

Before the worst, before we mend
Before our hearts decide
It's time to love again
Before too late, before too long
Lets try to take it back
Before it all went wrong

There was a time, that we'd stay up all night
Best friends talking till the daylight
Took the joys alongside the pain
With not much to loose, but so much to gain
Are hearing me? Cause I don't wanna miss,
Set you a drift on memory bliss
It was Grafton Street on a rainy night
I was down on one knee and you where mine for life

We we're thinking we would never be apart
With your name tattooed across my heart
Who would have thought it would end up like this?
Where everything we talked about is gone
And the only chance we have of moving on

Is try to take it back
Before it all went wrong

Before the worst, before we mend
Before our hearts decide
It's time to love again
Before too late, before too long
Lets try to take it back
Before it all went wrong

If the clouds don't clear
Then well rise above it, well rise above it
Heavens gate is so near
Come walk with me through
Just like we use to, just like we use to

Lets take it back
Before it all went wrong

Before the worst, before we mend
Before our hearts decide
It's time to love again
Before too late, before too long
Lets try to take it back
Before it all went wrong

Mr. Brrr si povestea nascocita pe timp de ploaie.

2009-05-10T19:50:00.004+02:00

In sfarsit ploaie. Afara toarna si tuna, ceea ce mi se pare genial. Nici nu-mi aduc aminte cand a plouat ultima oara asa. Profit de asta, si imi permit sa trantesc niste idei aici, lucru pe care nu l-am facut demult. Tocmai a trecut cineva pe strada si am auzit un "brrrrr" tremurat. Am auzit pasi grabiti, deci presupun ca era infiorat de ploaie si tunete. Poate se grabea la cineva drag, poate tipul (zic tipul pentru ca i-am identificat vocea groasa) are o prietena, care in acest pustiu din saptamana, il asteapta pe o canapea la un film bun, sau poate il asteapta cu masa pusa(desi ar fi cam tarziu pentru cina), dichistita, pregatindu-se in oglinda si trecandu-si acelasi ruj peste buzele ei de papusa. Poate acasa nu-l asteapta nimeni, ceea ce ar fi putin trist...

Totusi tind sa cred ca tipul respectiv, sa-i zicem Mr. Brrr are o prietena undeva, foarte posibil ca tipa, sa-i zicem Mrs. Brrrr, are si un catel pufos, sa-i zicem Mike. Foarte probabil ea sta pe canapea cu o patura pufoasa pe ea, in trening si cu parul ciufulit. Se uita la o emisiune tampita si incearca sa se amuze, zambeste la glumele proaste si isi mai trece mana peste capul ghemului de blana. Defapt nu-si poate opri ochii din sincronul "Ceas-telefon, Ceas-telefon". Se pare ca intarzie totusi... Isi mentine calmul desi un soricel o roade pe dinauntru. Se ridica si probabil isi afunda picioarele in niste papucii pufosi si ii fleoscaie pana in bucatarie, unde isi mai prepara o ciocolata calda. Mike se invarte printre picioarele ei ca un titirez in speranta ca ea ii va da un pumn de Pedigree. Mr. Brrr este ud leoarca si sunt sigura ca maine va fi racit si dupa ce va ajunge (daca va ajunge) la ea si ea va fi racita pana dimineata. Afara tuna, si a se adanceste in patura moale. In timp ce invarte telecomanda in mana se gandeste la atmosfera , care e mai mult absenta. Ploaia nu se opreste, dar soneria suna. Mrs. Brrr sare de pe canapea, aluneca pe gresie si dupa o mica sperietura deschide usa. In fata usii sta un "catel plouat". Ud din cap pana in picioare, isi storcea geaca. Fara sa-l mai sarute, aceasta zapaceala mica de fata fuge dupa un prosop, dar se intoarce cu un halat de baie. Il saruta si se simte usurata. Cu ropotele ei, ploaia favorizeaza mangaierile ceea ce e sublim. Se aseaza amandoi pe canapea si afara inca ploua.

Ce-mi poate mintea slabita pe timp de ploaie. :)) Totusi cine il asteapta defapt acasa pe mr. Brrr?

the fray-look after you

2009-05-09T20:39:00.000+02:00

17 ani... bairame, timiditate, incepuuuuut

2009-04-25T23:48:00.000+02:00

17 ani, baierame, timiditate, inceput,
Saliva, buze, rasuflare,
Noapte alba, lacul tei,
Ciorapi de dama, suferinta fotografie, ramas-bun,
Disperare, hohote de ras, politie, rasarit, metrou,
Prietenie, plaja, foc, dragoste, putere, tinerete, fum,
Iubire, amintire, val, nepasare, lupta, orgasm ideam.

17 mii, pahar, tigara, camin, speranta, asternut,
Betie, cantec, ignoranta, ruscas, nisip, gara de nord,
Carte de munca, libertate, urlet, rana,
Scarba, mila, lasitate, orgoliu, furie, nedreptate,
Mizerie, otrava, rautate, violenta, sange.

Succesc, povara, somnifer, avutie, aer, secunda, ger,
Invidie, depravare, nerabdare, goana, depresie, mal,
Delfini, lumina, orizont, liniste, furtuna, despartire, somn,
Albastru, cersetor, destin, ratacire, suflet, coroana, chin,
Uitare, lacrima, copil, oboseala, tremur, prevestrire, har,
Speranta, judecata, scrum,
Asteptare, zambet, credinta, drum,
Destertaciune, stele, foc,
Intuneric, inger, nemurire, nimic,
Calatorie, univers, molecula, dor, infinit…

42 de lucruri care te vor face sa zambesti.

2009-04-11T22:53:00.005+02:00

1. Sa atepti rasaritul pe acoperisul blocului.

2. Sa te trezesti in miezul noptii, sa fleoscai papuceii de casa pana in bucatarie unde sa te pui pe masa si sa mananci ultima bucata de tort din frigider.

3. Sa te prinda o ploaie calda de vara.

4. Sa zambesti un copil si el sa-ti zambeasca inapoi.

5. Sa ai pe cineva care sa-ti spuna cineva ca esti frumos/frumoasa.

6. Sa gasesti o carte pe care ti-o doreai demult.

7. Sa gasesti un bilet intr-o carte pe care n-ai mai deschis-o demult.

8. Inghetata de lamaie cu coji de lamaie.

9. Sa gasesti un arici in gradina.

10. Sa te trezesti la 7 de buna voie si sa-ti bei cafeaua pe terasa.

11. O piesa buna de teatru.

12. Sa fii inconjurat de oameni veseli, bine-dispusi, cu ambitii si optimisti.

13. Sa faci ingerasi de zapada.

14. Sa mergi noaptea pana la supermarket cu catelul.

15. Sa te uiti seara la filme vechi impreuna cu cineva drag.

16. Sa razi de gafele pe care le faci.

17. Sa te trezesti devreme si sa-ti aduci aminte ca e sambata si ca ai timp sa dormi.

18. Sa-ti vezi reflexia intr-o balta.

19. Un "buna dimineata" spus cu drag.

20. O baie spumoasa cu sare de baie arome si toate cele. :D

21. Sa vezi ca esti apreciat pentru lucrurile marunte pe care le faci.

22. O cutie de Rafaelo!!!

23. Parintii.

24. Sa ii ajuti pe ceilalti sa-si atinga visele.

25. Sa scarpini un catel pe gat.

26. Sa recitesti povestile din copilarie.

27. Sa dai peste jucaria preferata.

28. Sa fredonezi in masina melodia de la radio cu cineva drag.

29. Prima palma primita de la parinti.

30. Primul sarut.

31. Sa te plimbi duminica dupa-masa in parc.

32. Sa stai in pat la televizor cu cineva drag.

33. Cuburi de zahar.

34. Sa incalci regulile, si sa te simti minunat.

35. Rasaritul pe plaja.

36. Un curcubeu.

37. Sa razi pana te doare burta.

38. Sa dansezi intr-un tricou larg in casa.

39. Sa-ti bata vantul prin par.

40. Sa dai tot ce e mai bun din tine.

41. Sa canti la un instrument.

42. Sa te trezesti in fiecare dimineata cu gandul ca asta va fi prima fi minunata din viata ta si trebuie sa o incepi ca atare.

Sa consideram acest post ca o leapsa. And the nominees are.... Roxi and Prodi

Vorba aia "Fereste-ma Doamne de prieteni ca e dusmani ma apar eu""

2009-04-03T18:01:00.005+02:00

Ca tot veni vorba de prieteni...

Am destul calciu si cu mintea stau bine. In schimb am o problema... nu cred ca inteleg eu prea bine notiunea de prieteni... Mba... nu stiu, poate sunt eu nebuna dar de cand notiunea de prieteni = "oameni cu interes" a aparut m-a cam dat peste cap. Ce ma face defapt pe mine sa rad este faptul ca pana la un anumit punct toti avem interese fara sa constientizam, in schimb de la a avea interese de ordin moral pana la a avea interese de ordin material sau "social", ca tare ne mai place sa fim cu "société" in gura, e o mica mare diferenta. Ce ma uimeste pe mine in schimb este complexitatea naturii umane... Capacitatea omului de a oscila intre doi poli opusi cu o usurinta debordanta, ceea ce ar trebui sa ne ridice niste semne de intrebare. Suntem in stare sa fim pasatori si intelegatori dupa care in mai putin de 2 minute suntem niste serpi veninosi. Mi se pare ca vorbesc din peluza intelepciunii, ceea e putin cam patetic, dar imi exprim "baiurile" ca mai nou am vazut ca se poarta. E trendy "improscatul cu cuvinte". Avem niste schimbari de stare si de idei atat de bruste incat nici nu mai putem tine pasul. Eu nu sunt un cameleon, nu pot sa ma schimb cum se schimba cei din jurul meu. Daca de dimineata sunt bine dispusa... i keep it that way. Intelegeti unde bat? Toate astea se intampla cu o rapiditate care frapeaza. Si atunci ne intrebam care e problema? Cateodata mi se pare ca suntem niste gaste cu gusa plina de nemultumire, dar nu esti singura gasca deci nu mi se pare ca problemele tale sau ale mele sunt prioritare, pentru ca daca deschizi putin ochii si te uiti in jur, n ca lumea a vazut si mai rele. Sunt mii si mii de probleme care au prioritate. De problemele tale proprii si personale trebuie sa ai tu grija. Asa e legea firii.

Despre valori si principii.

Imi plac oamenii directi. Mi se pare ca trebuie sa ai magneziu in sange si sa fi om pe 2 bete ca sa vii sa spui ce te doare. Cunoscatorii stiu ca rareori ma enervez si ca tratez in general problemele cu calm. Deci de muscat... îhîh. Mi se pare in schimb un act de lasitate cand ne ascundem dupa deget si ne manifestam ca pu... pupaza vreau sa zic. Consider din proprie experinta ca iau criticile destul de bine, uneori sunt chiar constructive.

Imi place cand cineva da dovada de intelegere. Intelegere fata de cei din jur.

Respectul. Ca tot am citit undeva de respect si m-am simtit in cauza.... Respectul e reciproc, dragii mei. Easy as pie, huh? Cu mine nu tarasti pe jos, si nici pres nu sunt. Presul e pentru cuțu. Respectul il inveti de mic copil(cel putin asa ar trebui). Ca alti sa te respecte mai intai trebuie sa te respecti pe tine. Atentia, grija si respectul pe care ti-l oferi reflecta caracterul tau. Ceea ce mi se pare deasemenea foarte important mai ales intr-o relatie de prieteni este capacitatea de a respecta opinii contrare. Cand nasul meu rafinat simte atitudinea de "ma piș pe tine", eu imi iau un redbull si imi iau zborul. Ca tati... de asemenea atitudine ma pot lipsi. Multumesc.

Caracterul. Caracterul e cartea de vizita a fiecaruia dintre noi. Nu e o "tzedula", dar e cumva inseminata in adancul fiintei. Miscarile, ideile, vorbele si actiunile pe care le intreprindem toate ne tradeaza, trantesc in fata lumii caracterul tau care poate sa fie sau ...NU. De alungul vietii trebuie sa avem grija sa ne dezvoltam caracterul sa-l slefuim. "Caracterul e ceea ce esti tu pe intuneri". Citisem odata undeva ca daca vrei sa cunosti caracterul cuiva, casca ochii la felul in care ii trateaza pe cei din jur. Eu deduc din ceea ce vad ca multi sunt lipsiti de caracter si rau imi pare...

Maturitatea. Maturitatea in nici un caz nu inseaman sa omori copilul din tine. Al meu zburda ca nebunul in mine. Matur esti atunci cand iti asumi niste pareri si "pledezi" pentru ele. Matur inseamna sa iti asumi responsabilitatea anumitor ganduri si idei, sa actionezi in anumite situati rational si sa constientizezi problema mai apoi sa cauti solutia. Mbun, daca nu vrei e perfect in regula e decizia ta, si eu o RESPECT. Sa vorbim de maturitate atunci cand suntem in masura, nu cand actionam ca niste copii si ne luam jucariile si plecam.

Eu nu fac compromisuri uleioase si vascoase. Nu semnez ceva inainte de a citi contractul. Nu sunt un paduche patentat deci eu nu ma pune sa aleg intre "o mandarina si o portocala". Daca crezi ca asa e bine sa iti pui prietenii sa aleaga, cred ca avem o problema... Sunt greu de manipulat, fi-ti fara grija.

Cinstea. Sunt un om cinstit(copiatul nu se pune.:))). Cand vine vorba de a tine partea cuiva, tin partea celui care are dreptate. Sa ma ierte Dumnezeu, dar nu sunt genul de om care sa favorizeze pe cineva doar pentru ca ii este prieten.

Simtul empatic. Oh da... asta e buna. Sa definim ce inseamna empatie in caz ca nu stim : empatie= identificare, prin trăire, cu alte persoane. Mai pe scurt, capacitatea omului de a se pune in locul celuilalt. pentru incepatori functioneaza asa, e simplu iti pui niste intrebari:"Oare eu cum m-as simti?", "Daca as fi in locul lui Xulescu?", "Oare eu cum as actiona?". E usor da? Manh bun, aveti tema de casa. Toti avem probleme din fabricatie si asta fara nici o exceptie.

Stiti cum se agata o pisica de perdea, canapea? Asa ne agatam si noi de ruginituri morale. Lumea a inventat prejudecatile si noi le urmam ca niste oite dragalase din turma, ca asa ne palce, nu-i asa? Nu e greu sa fi prietenul cuiva, e greu sa nu-ti para rau maine. Orgoliile trec, prieteniile se "destrama". Trebuie totusi sa invatzam sa aceeptam pareri si sa bagam la bibilica ca nu e unul destept si toti prosti.

Acest mirifc post este dovada pura si nepalpabila, din pacate, ca ne tampim gradat.

Este un post din categoria "Not to do" caci exprim niste "baiuri", dar vad ca se poarta asa, in format electronic si nu verbal. Daca sa te uiti in ochii mei e greu atunci "beleste-ti ochii la monitor".

O seara placuta. ;;)

Rautaciosi.

2009-04-02T20:09:00.002+02:00

Sunt destui, mai aproape decat crezi.

Wind of Change

2009-03-31T20:59:00.007+02:00

Stii briza rece care bate dimineata la mare, cand tu astepti mort de somn sau betie (dupa caz) rasaritul care e "fashionably late"? Da, e o briza rece, care te scutura putin si iti bruscheaza parul ciufulit si incalcit. Iti place cum briza rece se foieste pe la nasul tau si desi iti cad ochii in gura, briza te tine in fund. Apoi mai e si sunetul marii, a valurilor mici care iti gadila urechile si iti stimuleaza mahmureala atat de acuta. Stai tolanit pe un prosop pe nisipul plin cu mucuri de tigara (pentru ca inca esti in romania si desi esti mahmur nu ai cum sa neglijezi acest mic amanunt.), cu o sticla de apa minerala in mana astamaparandu-ti setea de dupa o noapte de dezmat cand deodata ceva subtire si portocaliu apare la orizont. Se misca incet si din pricina aburilor de alcool care inca iti dau tarcoale nu iti dai seama exact ce vrea sa fie. Dar mai astepti si anticiparea e dulce acrisoara. Simti cum creste ceva mic in tine e mic si zglobiu. Inima iti pompeaza tot mai repede si ochii tai mari de aluna asteapta disperati sa mai vada inca si inca o frantura din minunea ce se investe la orizont. Si deodata, parca in jur se face liniste si apare. E in forma de semiluna si parca se naste din mare. Incepi si zambesti pentru ca stii ce urmeaza, stii doar tu pentru ca ceilalti de langa tine sunt morti de beti. Rad zgomotos, dar tu nu-i mai auzi demult. A rasarit acum. Te simti altfel, nou si mai puternic. De emotii iti vine sa te arunci in marea rece cu haine cu tot si de ce nu, chiar asta faci! Bun, acum esti in apa. Si te-ai trezit din mahmureala si te poti bucura de tot ceea ce vine odata cu rasaritul.

Toti avem nevoie de un aer de schimbare... Schimbarea vine odata cu dorinta de a o lua in brate si a nu-i mai da drumul. Toti avem nevoie din cand in cand de cate o schimbare mitica. Nu poti trai la nesfarsit dandu-te cu capul de pereti sau cu fundul de pamant. Treaba-i asta? Ce oameni suntem noi, cei care ne lasam zguduiti de socuri metafizice?! Cat timp nu acceptam schimbarile, vom arata ca niste ciume incaltate. Cand o sa te uiti in oglinda, o sa-ti vina sa-ti infigi tirbusonul in pupila. Cand vezi ca arati ca dracu ar fi cazul ca-ti raspunzi la cele multe claie de intrebari din cap. S-ar putea sa ai o problema... tratabila!

Bilantul "ce am fost si ce-am ajuns" arata mult mai bine acuma decat acum ceva timp. Let me share something here:

1. Nimeni, dar absolut nimeni nu are dreptul sa iti impuna sa fii "bun" cand tu poti defapt sa fi "extraordinar".

2. Nimeni nu are dreptul sa te manipuleze.

2.1. Nu trebuie sa te lasi manipulat sub nici o forma.

2.2. Cand vine vorba de cei la care tii, mi se pare penibil si de prost gust sa incerci sa ii manipulezi.

3. Daca esti om, atunci iti asumpi responsabilitatea pentru faptele si sentimentele tale. Daca nu, esti un nimic si poti sa te impusti. Sinucidere placuta.

4. Macar de bun simt, nu te crede mai presus de ceilalti...

5. Maturitatea impusa e ceea ce iti face cel care nu te iubeste. Cei care te iubesc, iubesc si copilul din tine.

6. Cateodata oricat ai fi de destept, cartea nu te face om.

7. Nimeni nu are nici un drept sa-ti calce in picioare sau sa-si bata joc de sentimentele tale.

8. Unii oameni nu merita mai mult de un salut.

9. Cand primesti o palma, intorci celalalt obraz. Bun. Zbif. Ia uite ai mai primit una. Intoarce-l pe celaltl. Vai de mine. Inca una. FUGI! Cand cineva iti lipeste o palma(la propriu si figurat) fa-ti bagajele.

10. Tu esti cel mai frumos om din lume si nu trebuie sa lasi pe nimeni sa te faca sa te simti mai putin decat esti!

Aceasta a fost briza marii. :) Enjoy it.

MAroon 5 - Wasted years

2009-02-25T18:57:00.001+01:00

James Morrison - This Boy

2009-02-23T18:45:00.001+01:00

This boy wants to play,
There's no time left today,
It's a shame 'cause he has to go home.

This boy's got to work
Got to sweat just to pay what he gets to get left all alone.

Well let's step outside,
Let's go for a ride,
Just for a while.
No we won't get caught,
Well that's what I thought, until we cry.
....................................................................

This girl tries her best everyday,
But it's all gone to waste 'cause there's no one around,
This girl she can draw she can paint,
Likes to dance she can skate,
Now she don't make a sound.

We?ll play in our park,
'Till it's too dark for us to see
Well we'll make our way home,
With mud on our clothes,
She won't be pleased.

Let's have a Ballantine's for Valentine's.

2009-02-14T17:36:00.004+01:00

Sunt o respingatoare convinsa a Sf. Valentin. Gurile rele vor spune ca sunt o frustrata, singura, care duce lipsa acuta de iubire. Defapt sunt doar iritata de forma pe care "exprimarea iubirii" a luat-o in ziua de azi.

Din clipa in care sociatatea noastra draga, a inceput sa evolueze, sa se emancipeze, am inceput si noi sa evoluam... Odata cu evolutia, si pretentiile au inceput sa creasca. Din ritualurile noastre atat de "traditionale" nu a putu lipsi "Sf. Valentin". In timp, aceasta sarbatoare a devenit cumva o ocazie perfecta pentru comert. Defapt scopul Sf. Valentin este pur economic, niciodata emotional. Desi la inceuturile inceputurilor ei, sarbatoarea era frumoasa, cu timpul a degenerat intr-un haos total, o adevarata problema pentru unii, un motiv de amuzament pentru altii. Dragostea chiar te orbeste, fara nici o gluma, atata timp cat ajungi sa arunci bani pe lucruri materiale, pe tampenii pufoase sau mai putin, pe obiecte scumpe, inimioare din care rasuna o voce pitigaita care iti spune un dragastor" "i love you". Sau mai rau ... canta. :)). Nu inteleg de ce am ajuns sa ne exprimam afectiunea prin obiecte, lucruri materiale, cu cat mai scumpe cu atat mai bine. Bineinteles, cei/cele care se simti vor spune "Nu fato, ca noi ne iubim, ca iubirea e mare, fato, ca cadourile sunt mici atentii pe care mi le face prietenul meu cu ceafa de porc, care e mare afacerist, vinde telefoane mobile furate in Obor(caz particular), ca asa e frumos, asa fac si pitulicele mele si bovinele lor, asa ca de ce nu as face parte si eu din turma, noi le pastram ca amintiri, (da, draga mea, fi sigura ca boul va adormi mirosind pernita de la tine si se va gandi la tine.), ca iubi e mare si tare, ca ma rasfata pentru ca ma iubeste, tui pe el sa nu-l deochi!" BlaBla Bla. De ce ne facem cadouri aiurea si asteptam la randul nostru cadouri? Nu vreau sa cred ca exista oameni care cred ca un cadou "sporeste iubirea", sau poate dupa niste cadouri de milioane va iubiti mai mult. Cum spunea si Roxi in post-ul ei de Sfantul Valentin, nu conteaza ca respectivul "a fost un porc tot anul, conteaza ca ti-a luat cadou de Valentine's," mai fato... Adica daca cu o seara inainte *iubitzelul tau*, care fara dar si poate este un adevarat gentleman, un om sensibil, responsabil, care nu te va lasa niciodata cu un copil in brate, cu un caracter puternic (la fel ca pumnul lui) si deosebit, ca doar altfel nu ai fi cu el, nu? Un tandru inascut, care te mangaie mai cu avant, desigur si foarte intelegator ca si seara trecuta cand i-ai spus ca te doare capul si ca esti obosita, el a inteles perfect, dar ti-a dat totusi o palma pe post de preludiu, asa sa-ti mai vina nitel cheful, care de cele mai multe ori se masturbeaza verbal in fata ta, insirandu-si "nenumaratele" sale calitatile, tu fiind fascinata de multitudinea de calitati pe care le are. Genul de barbat care te asculta uitandu-se la fotbal cu berea in mana si care mai ingana un "ihi" din cand in cand, barbatul care se gandeste atat de mult la nevoile si grijile tale incat la ora 10 el iti canta duios simfonia a 9-a "Sforaitul noptii", bineinteles este si atat de fidel, dar iti mai aminteste din cand in cand ca poate avea pe orice cat ar pocni din degete, dar el tot pe tine te iubeste, care ah, sa nu uit, te-a inselat aseara cu blonda care a intalnit-o in club, pe care a agatzat-o cu replica "Papuso..." cat timp iti pudrai tu nasul, dar nu a uitat sa-si ceara scuze (ca de fiecare data) spunandu-ti "iubi iarta-ma, dar sunt si eu barbat" si bineinteles il ierti ca nu poti sa te opui "sarmului" sau. DA si pentru tine si bivolul tau e tot 14 februarie, o zi in care te iubeste asa cum te-a iubit si aseara cand a avut grija sa te machieze cu purpuriu la ochiul stang. Ce conteaza ca el iti spune "ce p**a mea vrei?" la cate 2 propozitii, importat e ca azi, de Sf Valentin totul e roz, sclipicios, pufos si mai ales foarte "te iubesc" style. Happy Valentine's!

Poate am exagerat putin(mai mult). Nu vreau sa cred ca exista fete care suporta atatea. Dar vreau sa punctez faptul ca lucrurile au degenerat urat de tot. 14 Februarie nu e decat o alta zi friguroasa. Totusi, eu cred ca pentru cei care se iubesc e 14 februarie in fiecare zi, nu isi raporteaza iubirea la lucruri materiale, bani, sau orice alte atentii penibile. Ei se iubesc in fiecare zi la fel, sau mai mult pe zi ce trece. Ei se pot sarbatori in fiecare clipa. Se surprind in fiecare zi cu diverse gesturi, atingerile fac mai mult decat vorbele si cadourile stupide de Sfantul Valentin. Pentru ei e o zi la fel ca oricare alta, in care se plimba pe mal, se tin de mana, si fac schimburi de zambete colorate. Parca lumea ne baga Sf Valentin pe gat. Ne conformam cliseelor sub presiunea societatii. Si eu la randul meu am facut odata un cadou de Sf. Valentin, doar pentru ca stiam ca "asa trebuie". Ce tampenie. 14 Februarie a devenit o zi a tuturor celor case se iubesc sau nu, o zi a cliseului, a "te iubesc-ului" pus pe auto-pilot sau pe repeat.

Eu am o relatie foarte speciala cu mine, deci nu sunt singura de Sf. Valentin.

Let's make a toast : "For all those people out there, who think Valentine's just an ordinary day."

Let's have a Ballantine's for Valentine's!

Pledoarie pentru 4 februarie.

2009-02-04T22:49:00.003+01:00

Te trezesti al un moment, intr-o zi de februarie, fara pic de zapada, dar cu un soare care iti face cu ochiul. Printe cele 86 de mii de sentimente colorate, care sed in cel mai adanc punct al organismului tau infectat, iti permiti cumva sa inchizi ochii si sa nu vrei sa vezi decat negru adanc. In dimineata asta m-am ascuns de soare. M-am asezat pe birou, mi-am adunat picioarele si am meditat timp de 20 de minute, invelita intr-un halat pufos si cu o cana de cafea intre palme. Am stat cu ochii inchisi. Am vazu gauri negre, vai adanci si rani ce par a nu se vindeca deloc. As fi vrut sa nu-i deschid, sa ma manance mucegaiul gandurilor si sa ma roada viermele regretului. Pai nu... Am deschis ochii si am vazut ca intreaga lume e a mea. Toata lumea e dincolo de pleoapele mele inchise. Lumina e tot timpul e dincolo de pleoape, exact pe nasul tau. Acum sunt prea departe de singura sursa de adevar. Si pentru ca merita sa-mi deschid ochii si pentru ca am gasit bucati din tine sub pat... Asadar...

Pledoarie pentru acea zi.

1. Pentru ca tot ce scriu aici e un secret. Can you keep a secret?

2. Pentru felul in care ma privea cand greseam.

3. Pentru cum stia sa-mi tina morala.

4. Pentru ca spre deosebire de multi, el ma asculta, pe cand restul ma auzeau doar.

5. Pentru ca el nu sforaie. :D

6. Pentru ca "s-a sacrificat" si mi-a umplut golurile dintre bataile inimii.

7. Pentru ca stia sa spuna "o sa fie bine" astfel incat eu sa-l cred.

8. Pentru ca are o inima care bate greu, dar sigur.

9. Pentru ca m-a otravit.

10. Pentru ca m-am facut sa ma vad pe mine asa cum nu ma mai vazusem niciodata.

11. Pentru felul in care se foieste noaptea in pat.

12. Pentru felul in care oprea timpul.

13. Pentru ca avea o masina a timpului care ulterior s-a defectat (ran out of battery)

14. Pentru felul in care ma simteam cand eram cu el.

15. Pentru ca facea fiercare duminica mai placuta.

16. Pentru ca si acum imi vine sa il sarut.

17. Pentru ca a avut grija sa ma indragostesc irecuperabil.

18. Pentru ca a facut ceva ce a durut dar care m-a facut un soldatel de tinichea.

19. Pentru ca cea mai mare parte din blog nu ar fi existat fara el.

20. Pentru orgoliul lui sensibil.

21. Pentru ca daca as fi ramas fara cafea, nu m-as agita, pentru ca as fi avut cafeaua din ochii lui.

22. Pentru ca cumva a trecut atata timp de atunci...

23. Pentru ca ma provoca intotdeauna.

24. Pentru ca avea o mare putere de convingere.

25. Pentru ca ziua aceea a insemnat mai mult decat trebuia pentru mine.

Undeva, candva, ma voi aseza in camasa cuiva, ma voi aseza intr-o camasa din care sa nu-mi doresc sa mai ies vreodata. Pentru ca ceea ce a mai ramas sub gramada de moloz, e inca in maini bune, odata se va putea construi ceva din nou, exact in acelasi loc. Nu, Nu am intentia sa rascolesc ceea ce e inchis, sigilat si sterilizat, dar vreau sa pot visa la vremurile de demult (pentru ca a trecut foarte mult), la ceasurile pierdute aiurea. Hai sa facem un mic exercitiu, vrei? Inchide ochii... i-ai inchis? Nu? Ok... Mai astept. Dar acum? I-ai inchis. Bun. Sigur? Sun inchisi, da? DAr nu trisezi. Nu-i deschizi pana nu iti spun eu. Acuma... Asculta-ma doar... Vezi o masa, pe masa e un cufar, il vezi? Bun, trebuie sa ajungi la el... Hei! Trisezi! Nu deschide ochii... In jurul mesei pe sunt o gramada de lalele albe. Le simti parfumul. Miros atat de bine... Parca le auzi cum respira. Acum asculta-ma cu atentie... acum iti faci loc printre ele, pentru ca vrei sa ajungi la cufarul acela. Pasesti icnet, ai mare grija sa nu le calci. Te apropii de masa, printre mii de lalele. Cu cat te apropii mai mult, cu atat iti bate inima mai tare. Esti aproape de masa, inca putin, esti foarte aproape... Ai ajuns? Da? OK... Acuma pune mana pe cufar... il simti? Din ce e facuta? Te uiti la ea o iei in maini. Ce simti? Cum e ? E grea? Vrei sa stii ce e in ea? Esti curios? Ce crezi ca e in ea...? Bine, bine esti curios... O sa o deschidem impreuna da? Asa... incet pune-o pe masa... asa. E pe masa? Ok. Acuma ridica partea de sus, foarte foaaaaaaaaaaaaarte incet. Asa, incet, incet, incet. Ok ai deschis-o. De acolo au explodat cele mai frumoase amintiri. Sunt peste tot in jurul tau. Le simti? Acuma urmeaza partea cea mai grea. Prinde una din amintiri. Prinde o zi. Una singura. Ai prins-o? Nu? Hai incearca. Sunt toate in jurul tau. cele mai frumoase amintiri au iesit din cufar. Prinde una. O zi, o seara, o duminica, ceva. Prinde-o. Gata?! Ai prins-o?! OK. ieiiiii. Asa acum... tine-o tare in mana, prinde-o bien, tine-o in ambele maini. Ai luat-o in maini? perfect. Acum... Elimina orice alt gand, alunga orice gand, sentiment in afara de cel pe care l-ai prins. Nu te gandi decat la aia. La amintirea aia. Nu lasa nimic sa te perturbe. Tine-o.... asa... NU te gandi la altceva... Ramai asa. Concentreaza-te si alunga orice urma de sentiment negativ. RAmai acolo. Ramai la amintirea aia.

........................................................................................................................................................................

Acum.... deschide ochii.

Perfect. Nu incerca sa intelegi pentru ca o sa o iei razna. As merge printre lalel cat mai des, dar nu pot sa merg acolo si sa stau prea mult pentru ca incepe sa doara, pentru ca stiu ca nu pot sa raman acolo si pentru ca nu e real. Dar o sa ne vedem dincolo, si o sa ne iubim mult, mult mai mult. O sa fim 2 pui de oameni care se joaca de-a iubirea.

Pentru ca asta a fost o pledoarie pentru 4 februarie.

These feelings won't go away (citizen cop - sideways)

2009-01-31T11:50:00.000+01:00

Lost, or incomplete?

2009-01-29T19:06:00.004+01:00

Si ma trezesc dimineata. Ma uit printre gene la ceas, 6.35 am. Imi scufund fata in perna, un picior imi atarna din pat si cumva tricoul e pe dos. Nici nu stiu cum a ajuns asa dar, imi ridic fata din perna si ma uit pe geam. Nimic nou. E tot una din zilele alea in care nu stiu daca sa ma iau cu lumea de mana sau sa dorm inca o viata. Ma trezesc in cele din urma, pregatita sa dau cu piciorul in coltul patului, sa intru in usa, sa alunec pe scari sau pe gresie, sa dau cu ceva pe mine, sa ma ard, sa fac orice altceva decat ceea ce e normal. Cel mai normal lucru e defapt sa fi anormal. Ma duc in baie unde sper ca un puric de miracol sa imi sara in fata, gata, gata sa-imi transforme ziua in "cea mai buna zi din viata mea". De regula asta nu se intampla. Inevitabil incep si imi pun intrebari. Incep sa promit si fara sa stiu cum si de ce incep sa imi spun "Be strong, little one". Cana mea de cafea ma astepta pe masa din bucatarie. Pe cana scrie: "Pentru tine nu exista piedici". Incerc sa ma concentrez asupra mesajului de pe cana, care cateodata mi se pare atat de ipocrit si stupid pentru ca tocmai lipsa piedicilor mi se pare cea mai mare pierdica... Stau pe gresia din bucatarie si strang intr-o mana o cana calda, si in cealalta o poveste care al dracului ca stie sa inoate si nu o pot ineca in smoala din cana. Peste mine parca se scurge dintr-un borcan o pasiune de necontenit. Pregatesc terenul pentru o poveste noua, pentru ca azi, e ziua aceea. E ziua care nu vine.

Ati intalnit vreodata oameni care prin simpla lor existenta faceau ca toate sa para mai usoare decat erau defapt? Oameni care pot sa te tina de degetul mic in timp ce tu faci echilibristica mortala? Oameni care erau o capcana si in acelasi timp o cale de eliberare? Probabil ca nu. In schimb,(nu stiu daca din fericire sau din pacate, aici nu pot sa ma pronunt) eu da.

Cred ca imaginatia mea bogata nu m-a ajutat niciodata sa imi inchipui cum e viata mea fara tine, fara astfel de oameni, dar curand aveam sa aflu(joy...). Dar sa vedem daca stim diferenta intre obsesie si iubire. Ciudat e ca amandoua ne-au facut sa tremuram, sa stam treji noaptea, sa ne trezim cu noaptea in cap, in ambele ne-am aruncat cu capul in fata si in consecinta, ne-am lovit rau de tot. Tifonul nu ne ajuta azi. Ambele ne-au facut sa sifonam cearsafuri, sa avem febre de iubire, sa asudam pana la epuizare. Suntem in general, femeile, cam tolomace. Ma refer indeosebi al genratia tanara. One in a lifetime, se intampla sa iubesti pentru prima oara. Prima oara nu ti-o ia nimeni. E a ta, zi si noapte. Dupa ea poti sa plangi si dupa ea poti sa ajungi... Dar defapt ce vreau eu sa spun e ca se intampla sa intalnesti persoane deosebite, pe care de multe ori s-ar putea sa vrei sa le urasti, dar nu iti va iesi niciodata. Ei bine, in cazul meu, de o astfel de persoana m-am atasat enorm. So, it's like having his name tattooed on my heart. Cumva, mi-a usurat cu mult viata. Imi era mai usor sa stiu cine sunt, si ma iubeam pe mine mai mult. Avea o perspectiva parfumata asupra lucrurilor. Era genul de om, care atunci cand ti se scufunda corabiile te ia in brate, si iti spune "there,there, little one". Atunci parca orice furtuna de pe mare se potolea. Tot timpul mi se parea ca lumea imi fuge de sub picioare, ca nu pot sa tin pasul cu tot ce se intampla in jurul meu. El a facut ca in sfarsit lumea sa se opreasca sub picioarele mele. Parca pana sa fiu fericita asa cum imi doream, totul se rotea si se rotea si nu se mai oprea. Dar odata, intr-o zi, chiar s-a oprit. Si nu am stiut ce ma loveste. Ideea e ca cateodata te atasezi de cineva atat de mult, incat dupa ce ele nu mai fac parte din viata ta de zi cu zi, toate par mai grele si te descurci mai greu si nu e nimeni sa-ti spuna la sfarsitul zilei sa stai linistita ca totul va iesi bine. E ca si cand ai avea o pietricica in pantofi, cao eticheta de la pantaloni care te deranjeaza. Doare destul de tare atunci cand stii ca this time you have to do it all by yourself,ca trecuie sa te incurajezi singura si ca acuma, pentru prima oara trebuie sa crezi tu in tine si nu altcineva. De data asta toti se "bip" pe problemele tale si esti pe piciorusele tale de gaza. Atunci simtim lipsa acelor persoane care ne usureaza viata prin simpla lor existenta, exact atunci... Probabil de aceea nu e bine sa ne atasam atat de mult de persoanele care nu vor fi pentru totdeauan in viata noastra, pentru ca atunci cand iti va fi greu, si s-ar putea sa iti doresti sa nu te mai ridici din pat niciodata. Dar iti spun eu ca vei gasi undeva in noptiere putin curaj si putere in a te ridica si in a nu te dezamagi pe tine, caci la urma urmei asta e cel ami important lucru. Toti vor sa ma ajute daca nu ma simt bine, daca mi se rup franghiile, dar nu stiu ce sa faca. Acuma, exact acuma, 31 ianuarie, ora 3.27, nimeni nu stie sa asculte. Stia.

p.s. m-am descurcat.

Definitely not lost, asolutely incomplete.

The world is turning on and some things are just the way they are, they are

2009-01-29T18:58:00.001+01:00

Hello world :)

2009-01-20T19:26:00.000+01:00

Hello world
Hope you're listening
Forgive me if Iâ€™m young
For speaking out of turn
Thereâ€™s someone Iâ€™ve been missing
I think that they could be
The better half of me
Theyâ€™re in their own place trying to make it right
But Iâ€™m tired of justifying
So i say youâ€™ll..

[Chorus]
Come home
Come home
Cause Iâ€™ve been waiting for you
For so long
For so long
And right now there's a war between the vanities
But all i see is you and me
The fight for you is all Iâ€™ve ever known
So come home
Oooh

[Verse 2]
I get lost in the beauty
Of everything i see
The world ainâ€™t as half as bad
As they paint it to be
If all the sons
If all the daughters
Stopped to take it in
Well hopefully the hate subsides and the love can begin
It might start now..Yeahh
Well maybe Iâ€™m just dreaming out loud
Until then

[Chorus]
Come home
Come home
Cause Iâ€™ve been waiting for you
For so long
For so long
And right now there's a war between the vanities
But all i see is you and me
The fight for you is all Iâ€™ve ever known
Ever known
So come home
Oooh

[Interlude]
Everything i canâ€™t be
Is everything you should be
And thatâ€™s why i need you here
Everything i canâ€™t be
Is everything you should be
And thatâ€™s why i need you here
So hear this now

[Chorus]
Come home
Come home
Cause Iâ€™ve been waiting for you
For so long
For so long
And right now there's a war between the vanities
But all i see is you and me
The fight for you is all Iâ€™ve ever known
Ever known
So come home
Come home

Cum ne permitem fim taca taca la cap.

2009-01-09T23:09:00.013+01:00

Ne-am pierdut cu totii dementa si suntem atat de infectati de monotonie si rutina incat nici macar nu ne gandim sa lua in considerare existenta unei "boli". Cum ne-am da seama? Ca doar la ultima analiza totu a iesit negativ. Tocmai... atat de negativ... Cumva, ne-am pierdut toti din doza de nebunie necesara supravietuirii si cumva pana si talentul de a ne inventa viata, de a o picta in uleiuri vascoase si culori electizante, ne simtim incapabili in fata panzelor albe si pensula cu fire de par de animal ne cade din mana lovinduse de podea. Auzim prabusirea dar ne punem mainile la urechi. Ne complacem in nuantele de alb,negru si gri. Un film din anii '20. La sfarsitul zilei parca nu ne inspira nimic, cumva nu ne simtim capabili de a gasi frumosul in "nimicul" de pretutindeni. "Nimicul" care nu defineste nici pe departe acel "nimic" lipsit de oxigen. Si tocmai in nimicuri gasim tot ceea ne lipseste. Mi se pare ca in ziua cand s-a impartit spontaneitatea la noi pe strada toti scoteau puiul din cuptor si nu aveau timp sa deschida usa, sau eram in concediu la dracu'n praznic. Nu-mi dau seama cand si unde si mai ales cum "ne-am pierdut" viata.

Lumea are dreptate, nu exista "PERFECT". Exista doar MAI MULT CA PERFECT. Ni s-a dat in cele din urma o nepretuita comoara, o comoara care atator suflete le este luata dupa doar cateva respiratii, cateodata chiar de cele care le-au dat-o. Pentru ele e ca si cand ai lua o jucarie de la un copil mic. Majoritatea fura vieti fara nici o remucare. Constiinta lor nu respira, nu aude si nici nu vede. Avem in mainile noastre un cufar greu care ne rupe mainile si cum oamenii ca noi, talentati in a nu vedea frumusetea si magia lucrurilor ce ne inconjoara, indesam cufarul cat mai adanc in dulap si cat mai departe de noi. Suntem cu morcovul in *** si nu indraznim sa deschidem "Cutia Pandorei". Suntem atat de idioti!

Ce ai lua cu tine daca s-ar pune problema sa faci naveta zilnic intre rai si iad?

Cum defapt nu traim. Nu traim pentru ca de fiecare data cand ploua ne varam mana in geanata plina de telefoane care nu contenesc sa sune si printre portmoneele pline cu foi lipsite de valoare si intr-un final dam peste preafrumoasa umbrela pe care o deschidem ca Doamne feri' sa ne udam parul proaspat intins. Si de ce sa ne udam ?! Sa ni se intinda mascara? Sa aratam ca scoase din cocina? Bineinteleeeeeeeeees ne scoatem umbrela si ne continuam drumul. Ce urat. Eu sunt omul care iubeste ploaia. Imi doresc ca un milion de degete de precipitatii sa-mi mangaie clavicula, sanii si fata, sa treaca prin parul meu, sa emane un miros de parfum si ploaie. Iubesc senzatia de ploaie pe piele, acum tanjeste dupa o ploaie electrizanta. Mi-ar palcea sa ma lepad de toate hainele si sa stau sa simt ploaia sa ma inind pe un camp verde, printre maci de foc, ploaia rece sa-mi strabata corpul cu ardoare sa ma devoreze si 2 picaturi de plaoie sa se aseze in buricul meu si sa formeze un lac dulce amarui pe abdomenul meu. Imi doresc sa zbughesc de sub o strasina sub alta intr-o rochie larga de in, lipta de corpul extaziat, sa ma strecor sub niste umbrele imaginare, sa simt atingerea suava suvitelor ude pe fata . Vreau sa simt picaturile de ploaie pe varful limbii si sa mi se prelinga stropii pe nas... Sa-mi sarute buzele ude si sa ma adore sub ploaia ce se napusteste asupra noastra. Sa-mi mangaie pielea inmuiata in saruturile ploii. Sa stam in ploaie. Numai ploaia ne face actori, si in filmul asta, tu ma saruti pe mine.

Intr-o zi sa nu mergem la scoala/servici. Intr-o zi, sa facem ceva nebunesc, ceva memorabil, fara sa stim ca la un momentdat, un intelectual suprem a adaugat in DEX la litera "c" cuvantul "consecinte". Ce-ar fi sa radem mai des?! Sa radem mai des si sa facem design-ul vietii noastre. Sa fim proprii nostrii sculptori, sa sculptezi viata cum vrei tu, sa iti pui singur/singura pavelele pe drumul care te asteapta si sa-ti croiesti de una/unul singur/singura aripile ori de cate ori altii indraznesc sa ti le taie. Sa fii tu propriu tau chirug, sa nu te abtii atunci cand ceva te doare si sa strigi, pentru ca de cate ori am vrut eu sa strig a trebuit sa-mi indes fata in perna si sa scot un tipat care ma speria si atunci imi mucam buzele si ma abtineam. Dar data viitoare ma voi duce in padure si voi striga pana imi voi pierde vocea. Cand vrei sa plangi, da-i drumul!!! Evita orice amanare, maine s-ar putea sa fie prea tarziu. Cand iubesti mai mult decat iti permite constitutia asta de c***t a preaiubitei Romanii, fugi de raspundere si iubeste si mai mult, caci cele mai frumoase petice de viata le dobandesti fugind de raspundere si de normal. Cand prin pori emani iubire atunci descalta-te si fugi ca un bezmetic in urma ei. "Nu imi doresc o relatie de lunga durata", "Nu pot sa ma implic acum intr-o relatie","Nu esti genul meu" si inca o gramada sunt cele mai penibile scuze posibile! Timpul nu costa bani, timpul costa un sac de amintiri. Cand vrei sa mergi la mare, du-te la mare. Cand vrei sa mergi la Straja, du-te la straja. Sa uitam ca ne prindem de un minutar si un secundar, de ceva ce defapt nici macar nu exista. Sa nu-ti pese ce cred ceilalti si sa iubesti pana la os. Sa saruti fara noima, sa sifonezi paturi, sa transpiri lipita de un corp puternic, sa cauti priviri si mangaieri in noptii toride de Iulie, sa imbratisezi in van, dar sa te intorci in cele din urma la cel care inca are ceva ce iti apartine. Daca vrei sa vorbesti, vorbeste si nu te intreba ce crede celalalt, daca e destept/a stie ce trebuie sa creada, si daca nu ai misiunea de a-l/a o arunca in ploaie si de a dansa cu el/ea. Daca vrei sa fugi pe malul marii in Decembrie fa-o. Unge-ti cu ulei balamalele usilor pe care le deschizi si sudeaza crapaturile. Incepe in a fi sincer cu tine si cu ceea ce simti. Si a-ti fi rusine de sentimentele atle inseamna a-ti fi rusine de tine. Sa fim mandrii de sentimentele noastre si sa "vomitam" odata pentru totdeauna ce gandim. Sa bem cafea si sa fumam daca vrem! Sa cautam privirile care ne lipsesc, sa rascolim orasul, tara, sau lumea pentru a gasi mangaierile care le-am ratacit intr-un moment de ezitare. Ezitarea e doar un preludiu al regretului. Stati putin de vorba, beti o cafea, tineti-va de mana si faceti tot ce va trece prin cap!

La cat e viata de scurta noi ne permitem sa facem pe copii tampi? Nu suntem niste robotei, eu nu voi fi unul si nu cred ca vrem sa fim marionetele nimanui. Nimic din ce fac majoritatea nu inseamna viata. Si azi, prea putini traim. Umblam din colo-n colo ca niste habauci si defapt nu facem nimic. Si cea mai mare prostie e ideea ca banii aduc fericirea, nu stiu in ce masura o intretin, pentru ca eu azi mi-am luat o bluza si nu am simtit nici o feiricire. Stiu sa numar pe degete clipele in care am fost fericita, si niciodata datorita banilor.

La urma urmei toata viata noastra e construita din nebuniile tineretii, pe care avem tot deptul din lume sa le facem. Trebuie sa le facem.

Never to old to be young.

Cum am calcat pe fiecare treapta a anului...

2008-12-31T02:27:00.009+01:00

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii. Ei nu chiar, nu a fost sfarsitul lumii, a fost doar anul care m-a scuturat cel mai tare, anul in care posibilitatile au cazut ca ploaia din cer, greu a fost insa sa aleg stropii care merita sa-mi spele fata. Am pasit pe fiecare treapta a anului, cu toate ca nu ma asteptam sa fie atat de multe. Cei care nu au rabdare sa citeasca sunt rugati sa citeasca doar planul pentru anul viitor, ca oricum e foarte scurt(in josul paginii.). Daaaaaaar as aprecia sa aveti rabdarea si intelepciunea de al citi. Asadar, anul asta... :

1.Anul 2008 m-a prins pe podul Decebal, la minus 5 grade, un frig care imi ingheta pana si sangele fierbinte ce imi vibra in vene, clocotea in gerul de afara. Anul acesta, m-a gasit fericita, atat de fericita incat avea sa ma tina minte tot anul.

2. M-am indragostit pana in moalele capului. Defapt, teribila boala, a pus stapanire pe mine in anul 2007, dar a avut consecinte mai serioase in anul acesta, cand ochii au inceput sa luceasca, uneori vedeam pureci si inima bolborosea ceva tot timpul, mintea a ramas muta. In cele din urma am surzit eu ... dar asta mai incolo.

3. Am fost la Straja!!! Am plecat tin minte in 2 ianuarie, si cumva mi se parea atat de greu sa plec, ma simteam sfasiata din bratele cuiva, parca distanta era prea mare si totusi era atat de mica. Dar dupa o noapte plina de sms-uri si pline de "o sa treaca repede, o sa vezi" si dupa inca o fraza care s-a tiparit cu marker permanent pe creierasul meu, am plecat.

a) Queues suck! Tin minte ca mi-au ingheatat picioarele stand la coada aceea kilometrica la telescaun. Tot ce stiam sa spun era : mi-e frig, vreau cafea si nu mai pot. Eram uda la picioare si eram sigura ca voi raci atata de tare incat nu voi iesi 5 zile din cabana.

b) Am mancat sticksuri cu Ioana pe telescaun. Nu stiu daca de foame sau de plictiseala, dar tin minte ca dupa o vreme nu imi mai simteam degetele. Degetele de la picioare... ca si cand nu ar fi existat niciodata :)).

c) Meeting the beast. Initial nu o prea placea, din prima saptamana toti o iubeau toti o smotoceau, si odata, tin minte ca avea un hanorac ca al meu! Motive tampite pentru a ura un "monstruletz" care mai apoi a devenit fara sa-mi dau seama one of my best friends. Nu as putea sa o descriu pentru ca e facuta din miliarde de maruntisuri pretioase, "cristale swarovski". What we know so far is : Citeste... citeste multe, e un geniu neinteles, la fel ca mine, so we get along pretty well :P, ii place cafeaua (ce surpriza!), cand cere o cafea, ii place sa spuna :"o cafea lunga cu lapte, te rog", e putin afona, dar asta stiu doar eu si ea, si ...bine restul clasei ei, si acuma toti care citesc(:)) ), culoarea ei preferata e verde si "bineinteles" ROZ :)), nu defapt culoarea cu care poti sa o aduci in pragul disperarii... e roz., isi activeaza si dezactiveaza hi5-ul zilnic, scrie incredibil si e habauca. Din pacate, daca ii esti prieten, nu te minte niciodata, eu am rugat-o de multe ori sa ma minta si nu a vrut. Ii place sa citeasca Paler, she likes Johnny Depp, Keira Knightley. She does NOT smoke. E mult prea imprevizibila, nu foarte punctuala, dar talentata in a gasi scuze :)). Daca iti spune, "imediat ajung" e inca acasa, neimbracata. I've revealed your secret! Sunt inca o groaza de lucruri care ar trebui mentionate, doar ca nu imi vin in minte, la ora asta. Ah, the best thing of all.... She ROARs like no one else! And her name is Roxi.

d) Imposibilul e posibil. Am inghesuit 20 de persoane intr-o camera de 6!

c) Nu am schiat. S-a dorit sa ajung intreaga acasa. Defapt, as fi vrut sa schiez, dar treaba era cam asa: dimineata, mergeam jos cu Roxi, ne dadeam seama cat de "culi" sunt cei care fumeaza ca disperatii de dimineata, ne asezam la masa, macam ceva cat sa tina de foame dupa care: Roxi:"Azi mergem sa ne luam schiuri" Eu: "Azi da, azi chiar mergem." Roxi:"Da' nu megem si ne culcam..." Eu:"NuNu". Cand ajungeam in camera, ne uitam una la alta si ziceam: "Hai ne mai culcam un pic". Acest scenariu s-a repetat timp de 6 zile, si in cele din urma nu am fost sa ne luam schiuri, dar am solutia perfecta pentru data viitoare cand mergem la Sraja:Ne luam un sac sau , o chestie alunecoasa scpeciala pentru snow si ne dam drumu de pe partia 5 si apoi asa pe 3 pana la cabana. Si scopul este sa dobori canti mai multi schiori! Asa cred ca ar fi cel mai bine!

e) S-a descoperit un viciu de-al meu.... Telefonul mobil.

f) Am gura de aur. Cand trebuia sa coboram cu telescaunul, i-am spus la Roxi :"Ce tare ar fi sa se blocheza telescaunul" Si ghici ce?! S-a blocat. Eu am inceput sa strig, un tipat amuzat amestecat cu o doza de panica. Roxi radea, cred ca ii placea idea de a muri pe telescaun.(exagerez) :)). Oh good old days :)

g) Am facut schimb de sosete cu Roxi! Suntem legate pe viata. Ambele perechi de sosete erau si inca sunt rosii! :)) (upgrade Nu pot sa cred ca tu numai tii mine ca am facut schimb de sosete!!! 30.12.2008)

4. Am suspinat, am suspinat mult.

5. He're the part where i.... Destul de tarziu, intr-o noapte de ianuarie, am spus-o (scris-o). Am spus lucrul cel mai lipsit de originalitate, cel mai mare cliseu vazut de lume. L-am scris. La urma urmei, cuvintele uzate sunt defapt cele pe care vrem sa le auzim, le asteptam. "Te iubesc" nici macar nu sunt cuvintele noastre, cineva acum multi ani in urma, foarte multi ani in urma le-a rostit pentru prima oara, si de atunci noi, repetam acelasi lucru. "Te iubesc" e peste tot. E scris pe inimioare, pe ursuleti, pe tot felu de actibilduri, pe carti, servetele, pana si pe blocuri. Scrie "te iubesc" pe felicitari, carti, toate draciile imprimabile sunt imprimate cel putin odata cu "te iubesc"-ul care devine agasant. Defapt, am ajuns mai tarziu sa cred ca "te iubesc" nu are nici o legatura cu sentimentul. La fel de bine "Mirosi bine" poate fi considerat "te iubesc" Si eu cred ca atunci cand tata ii spune mamei "Eva, ciorba a fost delicioasa" e tot un te iubesc. In lungile discutii cu mine ti-am spus "te iubesc" ceva mai repede, dar gandurile alea nu au ajuns la destinatie atunci, si poate mai bine asa. Nu cred insa, ca cuvintele exprima sentimente sincere. Mi-ar fi placut sa-ti spun din priviri, dar imi era teama ca nu vei intelege. Poate ar fi mai bine sa nu mai folosim "te iubesc", sa ne privim si sa stim. Anul asta am spus pentru prima oara "te iubesc".

6. Am avut o mie de fluturi cu aripi moi care se zbateau inauntrul meu, eram pierduta si azi imi aduc aminte exact miscarea cu care m-ai intors, cum mi-ai spus : "Ingrid, trebuie sa-ti spun ceva." si... E ciudat, si oarecum inspaimantator ca atunci cand nu am la ce ma gandi, sau chiar daca am, dintr-un abis al mintii mele pufoase, aud un strigat urmat de mii si mii de ecouri care se suprapun si ma tin intr-un tremurat nesfarsit. O emotie precisa cauta o cale precisa de exprimare, nu vrea sa stea cuminte, in tacere, se cere auzita. Amintirea acelei clipe e atat de puternica, are o asemenea forta incat mi-a intrat in cele mai mici crapaturi ale inimii si mintii mele maladive. Are o asemenea forta incat ma poate spulbera oricand din realitatea care contrazice amintirea. Cateodata imi doresc ca amintirea sa fie realitate. Tin minte perfect, m-ai luat de maini si mi-ai spus... ai continuat sa vorbesti, spuneai ceva si oricat incerc sa-mi aduc aminte ce, nu pot. Eu am inchis ochii si priveam in jos necrezand ca suntem reali. Mi-am revenit atunci cand mi-ai spus... "Asta ar fi momentul perfect sa spui ceva..." Nu m-am simtit in stare sa spun nimic, asa ca te-am luat in brate si intr-un final ti-am raspuns la fel. Pe 4 februarie, anul acesta, mi-ai spus prima data "Te iubesc".

7. Am primit pentru prima data o floare. Un trandafir mai exact. Acum doarme intr-unul dintre multele mele cufere micute de lemn. E lipsita de viata dar plina de praful acelei zile.

8. Nobody could hold my attention, you did that easily.

9. Suedezi! Nu! Dumnezeule mare! Am suportat un grup de suedezi, uimiti de umila noastra Romanie, mai exact de Arad. Cainii de pe strada sunt inamicii publici numarul 1! Sunt alergici la o gramada de lucruri, erau inchipuiti, destul de prosti din moment ce am fost intrebata daca avem iesire la ocean....Wasn't really fun.

10. Am fost in Suedia.

11. Am dat FCE-UL. Zi frumoasa plina de stres. Stres inutil :-j

12. Cu picioarele desculte, fugeam spre Costinesti pentru a trai, pentru a ma convinge ca traiesc si ca nu sunt un vis. Cu cat paseam mai departe de casa cu atat ma simteam mai aproape de mine. La mare am iubit, la mare e un cimitir viu cu amintiri. La mare mi-am petrecut noptile privind un inger, puteam sa il ating ca nu simtea. Avea o respiratie iambica, piele de caramel si acoperit de o matase transparenta. La mare mi-au trecut fire de nisip prin par, la mare mi-am pierdut trecutul sperand ca nu voi mai avea nevoie de el. L-am aruncat in larg si am ramas cu momentele mult prea frumoase, pentru a putea traii cu ele.

A. Soarele nu a vrut sa rasara pentru noi, dar am rasarit noi pentru el, am incercat sa ma indragostesc de dimineata aceea dar nu reuseam, caci eram indragostita de ingerul din noaptea anterioara.

B. Am tinut piept fricilor si le-am facut vant pe usa. Apoi am inteles ca singura metota prin care poti sa scapi de ele este sa le vorbesti lor, dar sa si vorbesti cu cineva despre ele.

C. Am ras mult... mult cu oana. :)) Oana stii la ce ma refer? :))

13. Am fost in tara Zeilor. Din pacateeeeeeeeee nu am intalnit zeii greci, dar hey, promit sa fiu mai atenta data viitoare! :D

A. Am stat 12 ore pe plaja! La soare in caldura, bineinteles ca dupa aratam ca un rac!

B.Am descoperit cat sunt de "home sick".

14. Am auzit tunurile de la Waterloo, dar mi-am pus mainile la urechi si am mers inainte fara sa-mi pese de nimic. Bombele zburau prin fata mea si eu continuam sa pasesc, nepasandu-mi ca pot calca pe o mina si sa explodez. Le-am auzit, dar nu am vrut sa le aud, si atunci mi-am pus mainile la urechi. Pacat.

15. This is the day a part of me died. intr-o dupa amiaza, un cutremur de 8 grade pe scara Richter a lovit zona in care acum nu stiu ce caut. S-au daramat cladiri, copaci si in acelasi timp amintiri. Deasupra s-a depus un strat gros de intrebari care erau menite sa nu primeasca raspuns. Imi era mila de mine si rusine in acelasi timp. Pompierii m-au scos dupa 3 zile de sub gramadele de moloz si eram aproape stafidizata, cu putin sange, putine dorinte de a supravietui si la fel de putine sperante de insanatosire. Am ajuns la spital. Deasupra salonului meu scria :"Salonul - Sa mor daca stiu de ce " A durut si mi-am muscat buzele cat am putut de tare pentru ca in spital pe colidoare scrie: "Pastrati linistea". Am pastrat-o. In ziua aia, pe 21 august, ne-am despartit. Relatia se simti rau si cazu la pat. S-a scamosat cearsaful iubirii si trebuia schimbata (eu pot dormi si pe paie...) Langa un bax de servetele Zewa si un telefon care cerea bataie, s-a terminat frumoasa poveste. Atunci o parte din mine murise putin... Condoleante.

16.Nu am vrut sa imi revin. La spital a fost frig, asistentele au vrut sa-mi indese bine uitarea in ochi, ochi care erau si asa obositi de atata plans. Aveam ambitie, dar pe undeva imi lipsea vointa, de fiecare data, dupa pastiluta de "uita dracu' odata!" se stingea lumina si era atat de frig in salon... Eram ca un cadavru. Scuipam pastiluta, o puneam intr-o cutiutza de "vitamina C", inca nu eram pregatita sa uit. Le-am pastrat pentru ziua cand voi fi hotarata sa le iau pe toate. Eram alimentata cu sange, caci am pierdut mult in urma ranilor. Medicii imi dadeau putine sanse. Langa pat, pe "cuiul vietii" sta agatata o punga de sange pe care scrie A2. Sangele imi intra prin vene si imi iese pe urechi. Sangele spunea aceasi poezie fara spatii: osafiebineosatreacaairamascuamintirifrumoasenutemaigandiv-atiiubitnimicnuepentrutotdeaunapromitcaosa-tirevii si bla bla bla. Inima auzea si tot ea scuipa tot sangele afara. Deci intr-un final sangele imi curgea prin urechi si asa am fost alimentata mult timp cu sange, in zadar. Am zacut in spital mult timp si nu aveam voie sa primesc vizite. Daca nu ar fi atat de fatal ar fi de al dreptu constructiv...

17. Nu mi-am dorit sa supravietuiesc. Imi venea sa urlu intre 4 pereti si as fi vrut ca undele sa se loveasca de mine din nou si sa ma striveasca. Imi era dor de mine si de el si de noi.

18. Mi-am propus ca atunci cand ploile toamnei vor hohoti sa ma opresc din plans. Ei bine nu s-a intamplat asa... se pare ca in subconstient mi-am propus sa imi fac un ocean propriu si personal in care mai apoi sa sar si sa ma inec. Anul acesta am plans cat pentru urmatorii 2 ani . Am plans 2 luni constant. Nu-mi mai amintesc de cele 2 luni poate din cauza ca apa sarata a sters tot ce era de sters in urma mea.

19. In 24 octombrie, m-am oprit de tot din plans si mi-am promis nu ma voi indragosti din nou niciodata.

20. God is dead. Anul acesta, m-am revoltat impotriva lui Dumnezeu. Nu puteam sa cred ca undeva, candva am gresit atat de mult incat sa ma loveasca asa, dupa toate rugaciunile mele imi facea una ca asta. La un moment dat chiar am crezut ca nu exista si am crezut asta multa vreme. Nu era corect sau drept si eu nu meritam lovitura asta. Deci mi-am pierdut credinta.

21. Dupa ce mi-am pierdut credinta, am regasit-o dupa o vreme, cam lunga, dar am regasit-o. Pentru ca mi-am dat seama ca daca nu ar exista, nu ne-ar fi inzestrat cu niste inimi atat de curajoase. Deci m-am intors cu capul plecat si cu inima facuta tzandari, crezand ca Dumnezeu are superglue si imi va lipi toate bucatelel la loc. Dar nu a facut-o, si eu am refuzat sa mi le lipesc...

22. Am facut bilantul "Ce-am fost si ce-am ajuns".

23. Mi-am dat seama ca eram perfecti, dar ne-am tratat.

24. Intr-o dimineata m-am trezit si mi-am dat seama ca sunt facuta din "STARTdust" si mi-am zis, i'll start over. Continui sa-mi spun asta in fiecare dimineata.

25. Mi-am inceput fiecare dimineata intrebandu-ma "a fost un vis?" si ca sa-mi dau seama, daca e sau nu, mi-am tarat piciorusele pana in fata oglinzii, unde mi-am vazut cearcanele... dar eu tot nu eram convinsa, asa ca, m-am dus pana in baie, mi-am aruncat apa pe fata, si picaturile reci nu au reusit sa ma trezesc din mult doritul vis. Deci eram reala.

26. Am slabit 3 kg. Acum am 51. (am slabit fara sa vreau...)

27. Mi-am pus oglinda in fata si inca respiram, caci s-a aburit asa incet, cum s-a aburit si mintea mea.

28. Am inceput sa cred ca plansul e in folosul comunitatii.

29. Am priceput ca cele mai frumoase petici din viata le-am capatat fugind de normalitate si de respundere.

30. Mi-am dorit ca nu inaltimea mea umila sa fie cauza pentru care dumnezeu nu stie ce simt, asa ca mi-am facut un carton mare pe care am scris colorat cu marker-ul "i love him". M-am gandit sa fug putin pe strada cu el sau sa-l lipesc de acoperis. Ei bine, ar fi fost o nebunie, pentru ca, stiam ca toti cei care trebuie sa stie, stiu ce simt. Deci cartonasul sta in dulap si isi asteapta urmatoarea chemare.

31. In 30 noiembrie mi-am propus sa ma indragostesc de Craciun.

32. De craciun, mi-am dat seama ca nu am reusit sa ma indragostesc de nimeni, nu pentru ca nu prea aveam de cine, ci pentru ca, dupa cum vedeti, mai sus, mi-am promis sa nu o mai fac.

33. Intr-o zi, mi-am dat seama ca regretele nu au ce cauta in compotul meu de amintiri si ca ele nu sunt de vanzare.

34. Am hotarat ca "nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar!" intra la categoria motto. Asa ca acum sunt 3. Si chiar asa e, nu voi fi obisnuita pentru ca am tot dreptul din lume sa fiu extraordinara!!!

35. Am vazut ca sunt mai buna in a pierde lucruri, decat in a le gasi.

37.Am priceput in cele din urma ca nu reusesti nimic atunci cand te tavalesti cu picioarele-n sus pe covor si dai din maini si din picioare.

38. Anul aceasta m-am bagat la volutariat la azilul de batrani, si cand ies de acolo ceva ma face sa ma simt foarte bine, parca imi deschid ochii si vad o alta fata a lumii si tot ce pot face e sa ii multumesc celui de sus pentru viata pe care o am.

39. Mi-am astupat crapaturile inimii cu tifon.

40 Am invatzat ca cel plictisit intr-o relatie e ca puricul satul de caine, sare din mers pe alt caine.

41. Mi-am injectat suficient magneziu incat sa am curaj sa merg mai departe,, dar nu suficient ca sa spun tot ceea ce nu am apucat candva.

42. Lumea asta a inventat prea multe reguli pe care le urmam ca tampitii si asa pierdem toata distractia. Deci cel mai bine e sa le incalcam.

43. Intr-o perioada anul acesta, am devenit sadica mi-am strans visele de gat si mi-a facut placere sa asist la asfixierea lor, imi placea sa vad visele zbatanduse in mainile mele, implorand sa am mila de ele. Si am avut. Inca castronelul cu vise e plin, si intentionez sa-l pastrez asa.

44. Unele episoade se dau in reluare (fiecare sa inteleaga ce vrea)

45. Am facut autopsia primei iubiri.

46. Am realizat ca grija exagerata a celor dragi pentru "integritatea fundului nostru" nu e o pacoste, ci o onoare.

47. Am vazut iubrea care a scapat fara botnita pe centru si m-am ascuns de ea.

48. Mi-am dat seama ca nimic nu ma poate face mai fericita decat sa fleoscai papucii de casa prin toata casa si sa mananc Bounty. :D

49. Intr-o dupa amiaza, m-a lovit o revelatie. Era perioada in care eu inca suflam mucii in batiste Zewa si cand inca refuzam mancarea(ce proasta eram, cand ma gandesc inapoi ce oua umplute mi-a oferit odata mama si am refuzat-o cu un strigat imbibat in lacrimi si ea a iesit din camera oripilata. Sowy mom :*) Luni de zile in care noi nu ne cautam iubirea fiindca aratam ca dracu, si in cele din urma aratam ca dracu fiindca nu ne cautam iubire. Am i right? Yes i am, of course i am!

50. Am incercat sa meditez asupra acestei zicale nedrepte si total absurde: "Binele unuia, raul altuia". Nu am ajuns inca la nici o concluzie.

51. Tot ce uitam putea fi folosit impotriva mea! Asa ca nu am uitat si sunt bagat in priza de fiecare data cand nu imi amintesc ceva. :))

52. Am cam surzit... eu cred din cauza ca ascult muzica la casti prea tare, si nu numai... Ca sa nu imi aud propriile ganduri ascult muzica foarte tare, si gandurile incep sa urle si nu le pot potoli. De aceea am surzit.

53. Mi-am dat seama cat de mult il iubesc in dimineata in care am traversat strada la buni, pe la 7, in panataloni de pijama si tricou si am intrat in camera unde dormea, m-am bagat langa ea si m-am acoperit. Cred ca ma simteam mai singura ca niciodata si simteam nevoia de a fi cu cineva care tace si ma mangaie pe cap. Ea s-a trezit si m-am intrebat ce e, eu i-am spus ca nimic, moment in care am bufnit in plans. Tin minte ca a fost cea mai urata zi din anul acesta. Buni stia deja ce s-a intamplat.... Stia cu mult inainte. In ziua aia am inceput sa ma prefac ca nu am nimic, si mi-a iesit foarte bine.

54. Gelozia m-a mancat de vie.

55. Nu am reusit sa omor viermele sperantei care inca misca in mine.

56. Cel mai groaznic sunet nu e cel de hard rock combinat cu muzica clasica, ci sunetul de panica, disperare si tristete care razbate din tine/mine.

57. Am pus o intrebare lui Dumnezeu, la care eu stiu raspunsul. Intrebarea suna asa: "Doamne nu ti-ar fi mai usor sa ne lasi impreuna pentru totdeauna?".

58. Urasc cand cineva spune "mai vorbim" si nu se tine de cuvant!

59 Anul asta m-am mintit en-gros! Daca ma spovedesc, o sa fiu iertata si pentru asta...?

60. In a doua jumatate a anului, cand cineva vorbea despre iubire sau despre orice, ce avea legatura cu aceasta, bagam nasul in ziar si ma prefaceam ca nu aud si ca nu vad.

61. Am fugit de umbra mea.

62. Mai presus de orice mentionat mai sus, m-am maturizat. Sunt mai coapta la minte. Din pacate trebuia sa-mi dea maturitatea una peste ceafa si abia apoi mi-am bagat mintile in cap.

Cred ca e primul an in care nu ma intreb la sfasit :"Oare chiar am trait anul acesta?" Situ ca multi nu au avut rabdare sa citeasca ultimul post din an, deci e ok. Eu va doresc la multi ani si suficient curaj pentru a pleca in goana dupa visele voastre!

Planuri pentru anul urmator? DA!

Sa alerg desculta prin ploaie pentru a-mi prinde visele!

P.S. imi cer scuze daca am omis ceva.

38 de motive pentru care m-am indragotit de mare

2008-12-29T19:25:00.009+01:00

Cateodata mi-e atat de dor de mare, si acuma cand suntem imbracati gros si cand ne ascundem corpul de frigul ce nu-si stapanese pofta, imi dau seama cat sunt de indragostita de mare. Poate pentru ca...

1. Pentru ca mare mi se pare o scena imensa de teatru, pe care se joaca cele mai frumoase momente.

2. Pentru ca e singurul loc unde suport multimea.

3. Pentru ca la mare miroase altfel, si la sfarsitul zilei, parul miroase a mare, a sarat.

4.Pentru ca de la mare incepe ecoul fericirii.

5. Pentru ca toti par veseli.

6. Pentru ca pot trece noptii fara sa simt nevoia sa dorm.

7. Pentru ca in basmele pe care le citeam cand eram mica, intalneam de multe ori "peste 9 mari si 9 tari" si visam sa-mi ridic un castel acolo...

8. Pentru ca acolo se gasesc iubiri, si tot acolo se pierd.

9. Pentru ca te asteapta in fiecare an in acelasi loc, si parca numai pe tine.

10. Pentru ca drumul pana acolo mi se pare minunat, chiar daca calatoresti cu un tren infect.

11. Pentru ca acolo m-am simtit cu 1000 de km deasupra fericirii.

12. Pentru ca niciodata nu mi se pare prea rece sau prea calda.

13. Pentru ca si ea e indragostita de mine.

14. Pentru ca cele mai frumoase si calde ploi sunt la mare.

15. Pentru ca la mare nu mai conteaza marimea fundului si nici circumferinta sanilor.

16. Pentru ca timpul se opreste la mare.

17. Pentru ca soarele te mangaie altfel.

18. Pentru ca al mare nu mai exista zilele saptamanii.

19. Pentru ca rasaritul iti apartine de fiecare data.

20. Pentru ca atunci cand eram mai mica, adunam o gramada mare de scoici.

21. Pentru ca mama atunci cand eram mica nu ma lasa sa duc nisip acasa intr-o sticla.

22. Pentru ca am pierdut multe in mare.

23. Pentru ca acolo m-am pierdut prima oara de parinti.

24. Pentru ca in frageda-mi copilarie eram de adreptul obsedata de maimutele plimbate pe plaja.

25. Pentru ca la mare, intr-o dimineata de iulie am fost managaiata pe umar.

26. Pentru ca mi-am construit o gramada de castele de nisip in care mi-am planuit sa locuiesc.

27. Pentru ca tot la mare mi s-au naruit castele.

28. Pentru ca la mare am invatat ca "lucrurile de care ti-e frica cel mai tare sunt defapt cele mai frumoase si la urma urmei singurele care merita orice risc", lucru care mi-a devenit mai apoi motto.

29. Pentru ca timpul imi face pe plac.

30. Pentru ca apartineam nu doar de mare.

31. Pentru ca ador valurile care se lovesc de mine, dorind parca sa ma ia in brate.

32. Pentru ca imi place cum mi se adancesc picioarele in nisip la fiecare val.

33. Pentru ca imi plac pescarusii.

34. Pentru ca, cateodata scoicile imi soptesc in ureche "Vino sa visam sub apa"(vama veche).

35. Pentru ca mi se pare ca marea pare taramul tuturor posibilitatilor.

36. Pentru ca mi-am propus sa caut in mare toate lucrurile pe care le-am pierdut.

37. Pentru ca mi-am propus ca odata, sa stau la pensiunea "Iubesc marea", cu cineva special.

38. Pentru ca marea mi-a daruit odata cu o piele putin rosie si arsa, cele mai frumoase momente.

How the Grinch stole Christmas

2008-12-24T21:58:00.003+01:00

Era intr-un Ajun, acum cativa ani buni, cand am fost luata pe sus de acest film. "How the Grinch stole Christmas". Nu cred ca aveam mai mult de 12-13 ani. Cand l-am vazut pentru prima oara nu era nimic mai mult decat un film de craciun diferit de celelalte. Eram inebunita de "monstruletul" paros, verde si lipicios. :)) Imi placea de Max, catelul care il imita pe Rudolph. Azi, l-am vazut din nou... and now i get it.

Grinch can steal a piece of our lifes, he steals some money too, a few smiles, many laughters(too many), he sometimes steals the glow from our eyes, he takes away some boldness, a cup of power and a spoon from " capacity to fall in love(again)" jar. He steals some sleepy nights, some dreams. Grinch steals the ones you care about too, the one you love. I guess he thinks that we are not appreaciating them enough, and someone else will, so he takes them away. But as my "whoo" little btain tells me, he is so, so wrong. Maybe as we write our letter to Santa, they are writing letters to the Grinch, asking him to come and take them away, cause they can't stand us... maybe... Or they just don't love us anymore. So Grinch comes and takes them away, along with our smiles, laughters, money, dreams and of course... Christmas. As the story goes, he is suppose to bring Christmas back with the rest of the stuff he took. But you see... Grinch doesn't really like this "reality" we are living in, so he doesn't bring back Christmas by morning. He's not going to bring it back any soon. But he's not that evil, no, no! He gives us something in change, altough it doesn't feel like Christmas. He gives us the chance to grow up a bit, and also the strenght to hold on to the hope we have left, he gives us the chance to realize that you are one of the few anormal people in this infinit ocean of normality, and that's only because you are capable to love, more than you could have imagined. All of a sudden you realize that you are completely insane and crazy and GOSH IT FEELS GREAT!!! You loved once so you are not normal, and one day, someday, you will love again... just someday. But you are crazy and it's the best thing that could ever happen to you! Grinch is the one that makes you realize that, makes you grow up a bit...

The best thing we can do, is to run with high heels, or dirty converse in a pouring rain, running and chasing our dreams. No matter how dirty and wet our feet gets, you feel great and you love the smooth and cold feeling that rain's painting on your.

I wish all a very Merry Christmas, and may all your wishes come true. * And don't let anything ruin your Christmas.

About Nelutzu.

2008-12-19T22:05:00.002+01:00

O mica recapitulare nu ar strica. Calculatorul meu acum cateva zile a facut (nu exagerez) "PUF" lasand in urma sunetului, un firicel de fum. Mi-am belit ochii la calculator crezand ca e o gluma proasta. Ecranul era "niegru", beculete nimic, doar un miros de plastic prajit flutura prin camera. Ma ridic... il scot din priza, il bag inapoi, si imi apropii degetul incet de butonul "power" si s-a auzit asa :"click"... Ma incrunt la el, mai apas odata, tot nimic, mai apas odata mai tare si tot asa de vreo 4 ori pana am crezut ca trec cu degetul prin el. "Minunatia" asta de calculator nu se aprindea. Nici de'al dracu. Bun am lasat-o balta. Am apelat la planul B care suna cam asa "Tell dad". Bon. Mi-am infipt picioarele in papucii de casa si i-am tarat pana jos, tinand cu dintii de optimismul meu fleoscait. Ajung in bucatarie.... "Tatiiiiii... a murit compu'" el: "si ce sa fac?". Moment in care m-am enervat de am crezut k imi pusca niste firicele in cap. Am urcat scarile tropaind de nervi si apoi m-am asezat in fata calculatorului, pe covor si m-am uitat la el. Ma incruntam in speranta ca i se face frica si isi revine, ce e drept in camera inca mirosea a cauciuc prajit.... dar eu eram optimista. DA? Am sunat la urgente, l-am internat, iar dupa cateva ore am primit ingrozitoarea veste ca, compul meu, mike, nu se mai afla printre noi. M-am resemnat. Am tarit fara calculaator o saptamana. Credeam ca asa ceva nu se poate. Totusi avea tata compul lui, si am mai sta la ala. Dar asa, cu bun simt. Acum!!! Mi-a venit noul calculator.E niegru, eu tot cred ca e fiul dracului. Al meu era alb si inocent. Asta... nici macar nu mormaie cum mormaia al meu, parca nici nu ar fi aprins, stau acuma de aproape 3 ore la el si inca nu s-a blocat, l-am rugat sa ma enerveze, feel free my friend, si nu vrea, ah si cd-player-ul funtioneaza suparator de bine. Ca sa scot sau sa bag un cd in comp trebuia sa apas de 2 ori cel putin pe "zah button" si daca nici asa nu mergea, dadeam restart. Era mai special. Si acuma daca apas pe Nelutzu mi-l scuipa una-doua. Acuma e negru si e fiul dracului! parca nici nu ar fi. nu-l aud, e tacut. Am incercat sa ma apropii de el si nu vrea sa ne imprietenim. Nu stiu ce sa ma fac cu el. Pentru banii pe care i-am dat cred ca meritam si eu un mormait mai sanatos. I miss mike, but now i have Nelutzu. Pe Mike il aveam din clasa 1 , bineinteles in fiecare an il "upgradam". Medicul mi-a spus ca a facut un atac cerebral si ca i-a puscat o venisoara (Hai pe dracu! nici nu mi-as fi dat seama dupa fumul scos!!!). Trist... am donat cateva organe de ale lui, si urmeaza sa-i fac o slujba crestina. Era batran, dar ne-am iubit.

Odihneasca-se in pace Mike. He was a great computer.

Welcome Nelutu.

Remember the last 30th of november?

2008-11-29T22:59:00.005+01:00

Un 30 noiembrie si un "Ramas Bun" soptit la urechea toamnei, un ceai de lamaie si o promisiune zgribulita spusa printre aburii.

Au trecut peste noi anotimpuri si vor mai trece multe de acum in colo. Vor trece veri toride si ierni ce vor ingheta in noi. Vor trece ore, luni si ani, si noi vom privi ceasul nestiind cum, cum s-a nascut dintr-un nimic un ticat amenintator. Vor trece frunze suflate cu rugina, vor trece si lacrimi de ingeri cazuti din cer si aprilii de rozalii si nisipuri sarate in vara pana cand, pana cand vom... Da.
Era o zi de vineri si scapasem de scoala si ne-am trantit in Smart. Intre noi era o tacere tandra si invarteam lingurita cu miere in cana asteptand sa ma conving ca nu a uitat. In cele din urma am uitat eu ca a uitat. Am privit printe aburi si peste nasul meu inghetat si nu-mi venea sa cred ca suntem reali, nu-mi venea sa cred ca acolo sunt eu. Dupa multe cuvinte si multe apropouri, si-a amintit. M-a pupat si mi-a trecut orice suparare, la urma urmei era doar Sfantul Andrei. Si-a cerut scuze si a facut poate cel mai cumplit lucru. Atunci pentru prima oara. A promis. A promis ca anul viitor nu va uita, si nu se va mai intampal niciodata. Pentru 2 clipiri si un oftat, mi-a parut rau si mi-as fi dorit sa nu o fi facut, stiam si atunci ce efect aveau promisiunile asupra mea, stiam ca promisiunile sunt(de cele mai multe ori) capacitatea noastra de a dezamagi. Si o avem cu totii. Stiam ca prima, minora, dar de efect promisiune urma sa-si sape drumul acolo, in memoria mea de elefant, in organul meu plin cu sange, si prin urmare, stiam ca odata va tasni ketchup cand va uita din nou. Mi-a ramas bine intiparita in minte clipa in care am auzit "promit". Imi pare rau ca s-a promis, dar mai rau mi-ar fi parut daca nu am fi promis nimic niciodata. Au urmat alte si alte promisiuni care la fel au sapat mult pentru a ajunge unde sunt azi. Azi, cand fiecare promisiune e un vulcan activ ce sta sa erupa ori de cate ori sunt lucida. Am citit undeva ca sunt 2 feluri de promisiuni sacre: cele facute unui copil si cele facute unui dusman. Azi sunt un copil, sunt un copil in fiecare celula a mea, doar ca ma complac in lumea extremegasuperfantastic de "matura" si nu imi(mai)manifest copilaria. Deci azi sunt un copil care isi aduce aminte de promisiuni, amintirea mea fiind un loc in care 2 ganduri se intalnesc. Sau in care nu se mai intalneste nimic. Ce ar fi sa ne aducem cu toii aminte de ultimul 30 noiembrie? Pentru multi dintre noi a fost o zi rece de toamna, pentru altii nici macar nu a existat, pentru cativa a insemnat totul si pentru o gramada a fost doar ultima zi din noiembrie, in schimb pentru altii a fost o promisiune ca va exista si anul viitor un 30 noiembrie, si uite, exista, dar nu e nici pe departe la fel ca cel de anul trecut.

Nu are rost sa iti construiesti din materiale scumpe, vise in care s-ar putea sa nu mai locuiesti, sau mai rau in care nici macar nu iti doresti vreodata sa stai, e pacat sa scrii o poveste, pe care s-ar putea sa nu o mai recitesti din cand in cand sau pe care ai putea sa o uiti, nu are rost sa spui cuvinte pe care nu doresti sa le plantezi si de care sa te ingrijesti ca mai apoi sa te poti bucura de ele atunci cand infloresc. E pacat sa sari peste o prapastie dupa lungi momente de cugetari si analize mamematico-distructive, nu merita sa atingi daca nu planuiesti sa vindeci sau macar sa alini, nu are rost sa privesti daca tot ceea ce vezi este o fata scumpa de portelan. E pacat sa nu faci toate astea dintr-un prim si nebunesc avant, e pacat ca ai nevoie de mai mult decat de o mana de care sa te tii atunci cand e sa sari din avion.

Azi, imi doresc sa stiu ca acest 30 noiembrie chiar exista si ca nu e doar mintea mea care imi joaca feste. Promisiunea nu risca neimplinirea, eu risc ceva mai mult. Imi voi tine fiecare promisiune pe care o fac si voi promite doar lucruri pe care stiu ca le pot face. Azi e 30 noiembrie si bate vantul prin mine.

Do you remember the last 30th of november?

Una bucata revelatie

2008-11-23T20:54:00.009+01:00

Azi noapte, am simtit cum iarna se apropie. Astept sa se aseze noapte lanaga mine si sa-mi spuna povestea pe care mi-o spune in fiecare an, pe care o cunosc atat de bine, iar anul asta, sa-mi spuna o poveste in plus... Toamna mi-a spus de alungul a 3 luni o poveste, aceasi poveste care mi-o va sopti si iarna cateodata. Mi-a spus-o in fiecare noapte si ma straduiam sa adorm inainte ca ea sa apuce sa o termine, ma zgribuleam si imi ascultam bataile inimii, incercam sa adorm si sa imi termin eu povestea asa cum vreau. Insa in fiecare noapte toamna avea placerea sadica de a imi infige cutitul cativa centimetrii mai adanc in rana. Ciudat, e inca acolo. I should go to a doctor.

Viata ni se poate schimba intro clipa, dar ce facem cand clipa dureaza pentru totdeauna? Asteptam.

Nu reusim sa invatam decat atunci cand dam bine de tot cu capul. In unele cazuri invatam cand dam de 3-4 ori cu capul. Mie mi-a dat maturitatea (CADOU! CADOU, UN ALTO CADOU!) una peste ceafa de mi-au zburat dintii din gura (ultima oara cand am verificat, erau toti la locul lor) Si mi se pare ca nu e prima oara cand imi trosneste una, poate e prima oara cand m-a durut suficient de tare incat sa ma intorc sufulcandu-mi mainile si cu privirea incruntata sa vad cine e tupeistul/tupeista care indrazneste.(roxi vreau mimica!:)) ) Si acum cand am avansat putin in "stiinta" si cand am capul mai pe umeri, stau si ma gandesc adesea langa o cana mare de cafea, cum mi-am petrecut primul an de liceu. Disec de nenumarate ori vorbe si gesturi, ajungand de ficare data la alte rezultate, uneori cutremuratoare, atat de cutremuratoare incat nici nu-mi mai doresc sa le mai pun vreodata sub microscop, dar de multe ori cu rezultate calde, cu ritm si poate din greseaza cu o mica eroare dulce, perfecta. O eroare care imi da oxigenul necesar pentru a supravietui inca o zi "multicolorata". Acum stau si ma uit la un film extraordinar de prostesc si am gandesc cum zilele si cuvintele, privirile si zambetele pana si lacrimioarele mele s-au consumat lent, lasandu-ma sa savurez fiecare secunda al existentei unui "noi". Fiindca am dorit cu disperare sa cred in noi, dar mai ales in tine, am crezut. Si bine am facut. Ma uit in jur si observ cum acele relatii lungi, in care teama isi face loc in crapaturile inimii, asa cum si-a facut intr-un final loc si in a mea, fac greselile pe care le faceam si eu. Si vad momentele "critice" cand certurile se isca din dispozitia unuia sau a celuilalt, din imbufnarea unuia, si din prostia celuilalt. Toate astea se vor aduna, indiferent ca sunt iertate sau mai putin, se vor aduna si cand te astepti mai putin vor da lovitura de gratie. Ichipuiti-va ca e ca un bec ars care pocneste. Imprastie cioburi peste tot, si fereasca-l Domnul pe cel caruia ii va sari vreun ciob in ochi, caci va pati ca mine, va aduna oceanul in servetele Zewa mentolate si le va ingropa in sertarul de la noptiera pana cand sertarul nu va mai vrea sa se inchida, si va schimba fetele de perina odata la doua zile(asta in cazul in care victima e de gen feminin si foloseste mascara!!!). Vad prostii, situatii in fata carora avem un orgoliu orgasmic, si nici de-al dracului nu putem trece peste, nu putem discuta "civiliza", dar daca ne amintim putin ca suntem in Romania, constatam ca cuvantul "civilizat" si-a semnat demult demisia. Avem diaree verbala si cumva intr-un fel sau altul unul dintre cei 2 iese plin de... ma rog, stiti voi ce... Imi vine sa ma zgarii pe ochi ca observ toate prostiile astea deabia acuma. Acuma nu ma mai ajuta cu nimic. A trait si eu un an, caci de restul imi amintesc ca dupa mahmureala. Acum sunt ca un trabant fara combustibil, fara directie si acum, ca vine iarna si fara antigel. Harai din mers si simt fiecare hartoapa exact in osul.... stiti voi a ce. Cateodata roata merge in gol, mi se pare ca progresez, dar regresul e malign. Si simt o arsura in ventriculul drept...

In fiecare dimineata dimineata ma frec putin la ochi si imi fleoscai papucii de casa pana la bucatarie unde imi fac un ceai(sau cafea), langa care mai ca nu adorm. Ma frec putin la ochi si dau drumul la tv si incerc sa am trezesc la realitate cu Mircea Badea(e foarte tare frate!:)) ) apoi imi asez dosul pe o perinita asezata pe masa din bucatarie. Astept ca prajitorul de paine sa faca Tic! Si asa imi iau eu micul dejun. In schimb in fiecare dimineata reflectez asupra problemelor mele maladive. Azi dimineata am avut mainile reci, si mi-am adus aminte cat de mult placea odata racea mainilor. Iti aduci aminte? Eu imi aduc aminte, se pare ca sunt singurele lucruri care nu necesita poststick-uri si notite. M-am uitat nu demult in jru si am vazut cum atata lume care merita, persoane deosebite isi cauta prima, marea si iremediabila iubire, si nu dau de ea. Si o merita atat de mutl, poate mai mult decat o meritam eu.

Deci concluzia revelatiei mele matinale... O relatie nu presupune compromisuri si fraze"promit sa ma schimb" si nici plecaciuni ale capului deja obosit. In ziua de azi cel mai important lucru e sa faci o relatieschioapa sa arunce carjele si sa topaie fericita! Si doar asa ca un pont, nu va ajuta cu nimic daca va tavaliti pe covor cu picioarele in sus.

Asadar, mi-e greu sa nu izbucnesc intr-o fleoscaiala de lacrimi de cate ori vad pe cineva pupand pe altcineva, dar ma descurc admirabil. Imi aduc aminte cum totul in jurul meu circula in ritmul pulsului meu accelerat si turat la maxim de iubirea care-si testa noul motor Diesel. De cele mai multe ori lucrurile ireparabile, se repara primele. Dragostea umbla prin lume fara botnita si lesa, si sfatul meu este sa va aruncati in coltii ei numaidecat!

Asteptarea, a intrecut orice asteptare.
P.S. Deduceti voi cauza arsurilor din ventricule.
(Si acuma cand maturitatea m-a batut mar, nimic nu se schimba nu? Acum e ca si cand nu ar fi. Si eu inca visez. Si inca imi gadil speranta ca poate undeva, candva.)

Nu mai avem picioare

2008-11-19T20:49:00.010+01:00

Good morning coffee = Good morning kiss? No!

Cand nu o sa avem picioare, ne vom chema unul pe altul. Si nici unuia nu-i vor rasari picioare peste noapte, nici macar carje nu vom avea. Nu ne vor creste pricioare din adunatura de amintiri sau din mormanul de vise ce zac sub daramturile mele si sub bucatile de ecografii facute unui gol din cavitatea toracica. Incerc sa-mi reciclez inima, si fie vorba intre noi, nu ma descurc prea grozav. O voi duce la reparat. Tare mi-e ca inima asta nu e a mea.

Intr-o lume care nu a inventat destule cuvinte linistitoare, gesturi care sa potoleasca dracusorul din tine, intr-o lume in care nu mai avem timp de un gest, o vorba sau un zambet, pentru ca tot ce ni se flendura in minte este consecinta care "ne va pune capat zilelor", in lumea asta ne-a mai ramas ceva, un singur lucru. Clipa asta. Clipa care tocmai trece si fiecare cuvant scris de mine pana acum se pierde in mintea ta, care astepta clipa urmatoare, care poate nici macar nu exista. Si uite asa ai pierdut cateva secunde bune citit ceva ciudat "lipsit" de semnificatie. Si poate mi-ar placea sa uiti tu, cititor fidel, fiecare rand pe care il pictez in culori reci. Si nu pot sa nu ma intreb de ce nu pot spune nimic? Oricum fiecare cuvant ar fi uitat, si totul ar redeveni un joc simplu de copii. As vorbi, pentru ca as stii, ca fiecare cuvant ar fi uitat, Asa ar fi bine, sau nu... Ceea ce a fost abia daca va mai fi "a fost".

Plimbati-va, cat timp mai aveti picioare, si zburati cat timp aveti aripi.

One confusing book that calls itself "LIFE"....

2008-11-11T21:08:00.010+01:00

De cele mai multe ori, cand am deschis o care, am citit-o (repet, de cele mai multe ori). Asa ca am ramas cu ceva tot timpul(aproape tot timpul). Ca mi-a placut ca nu mi-a placut, finalul nu s-a schimbat niciodata, chiar daca am citit-o de 3-4 ori. Asta pentru ca probabil nu s-a gasit un scriitor ratat care sa indrazneasca asa ceva. As putea fi prima"ratata" care sa modifice mariile opere literare. Sa le schimbe finalul dupa bunul plac. As trezi-o pe Julieta inainte ca Romeo sa soarba din sticluta cu otrava, I-as deschide ochii lui Demetrius ca el sa o vada pe Helena in toata frumusetea ei si s-ar indragosti de ea iremediabil, uitand de Hermia. Nu as casatori-o pe Isolda cu regele Mark, si i-as mai baga putin mintile in cap. Ea nu l-ar parasi pe Tristan si ar trai impreuna fara a fi prinsi la mijloc de razboaiele din tarile lor. Nu le-as pune atatea obstacole si totul ar fi mult, mult mai simplu. Exista totusi o legenda... Una care imi place mult. Lancelot si Guinevere. Guinevere, era sotia mult respectata a regelui Arthur, care domnea in Camelot. Fiind prinsa intr-o casatorie de ratiuni politice, dragostea isi face loc in inima ei, abia atunci cand Lancelot, membru al Mesei Rotunde si in acelasi timp mana dreapta a regelui, apare la curte. Iubirea lor era cu atat mai dificila si trista, cu cat intre ei se opune loialitatea fata de rege si tara. In cele din urma Arthur afla de "adulterul" savarsit de sotia lui si este condamnata la arderea pe rug. Lancelot se intoarce in ziua executiei pentru a o salva pe Guinevere. Si ce imi place defapt atat de mult? Faptul ca finalul idilei celor doi este si azi invaluit in mister, pentru ca nu se stie daca cei doi au reusit sa-si traiasca povestea lor de dragoste, sau daca iubirea lor a trecut dincolo de moarte. Imi place ca nu se stie cum se termina, poate nici macar nu se termina. Poate daca as putea modifica finalurile marelor opere, legende sau mituri, iubirea nu ar mai fi ajuns azi la pragul la care este. Poate masura iubirii este chiar pierderea ei...Poate, doar poate.

Finalurile nu sunt niciodata asa cum ne asteptam (mai putin in cartile lui Sandra Brown-fanii acestor carti, sunt poftiti cu drag sa paraseasca blogul. Multumesc anticipat.). Chiar daca stim cum se termina, tot asteptam un altfel de sfarsit, sper ca atunci cand ajung la ultima pagina, cei doi sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti si sa fie foarte foarte fericiti. Dar am trecut de perioada in care citeam basme sau alte povesti de adormit copii. Sunt fata mare si ma descurc(0arecum...). Am inteles ca in povestile noastre, in care ne imbolnavim malignatic de iubire si mai apoi de carcer "vasculo-amoros", nu vom fi salvati de nici un cavaler in armura, ne vom volatiliza incet, incet, dar nu vom muri. V-a muri ceva in noi. Si atunci.... Omagiile mele. Am citit si carti care aveau un fir narativ complex si le-am citit incet, ca sa inteleg o boaba din ele. Dar nici o carte nu a fost mai ambigua si mai confuza decat cea pe care o citim toti in fiecare zi, in tramvai, la scoala, in bucatarie, in masina... cea pe care unii o inchid prea repde, sau le este pur si simplu inchisa de alti oameni cu un grad de dobitocime ingrijorator de ridicat. The great book called "life".

How do you end a life chapter? Easy, you might say. It's never easy (and no one ever said it would be so hard). Teoreric dupa ce pui "." [punct], poti incepe un capitol nou. Cumva, tot timpul "punct" duce intr-un nicaieri care seamana mai degraba cu un labirint. Sau mai rau, te simti ca Jerry prins in interiorul unui pian de Tom! Pe plan social totul se incheie cu un "s-a terminat". Un"s-a terminat" pe care niciodata nu suntem suficienti pregatiti sa-l auzim. Pe care eu refuz sa mi-l insusesc si nu-mi doresc sa-l mai aud vreodata, caci cumva, ajung sa supravietuiesc din ultima caldura pe care o mai pot pastra cu greu, care se pierde printre crapaturile si fisurile inimii mele. Si ce facem cand noi nu suntem in stare sa incheiem un capitol? Ce facem cand raman multe de scris dar, cineva iti smulge penita din mana si cerneala se varsa artistic peste foi? Primul lucru pe care ai putea sa-l faci este sa canti refrenul "tu-ti cerneala matii". Dar bineinteles, nu se cuvine, cu toate ca dupa te simti ceva mai bine. :)) Apoi poti sa stai si sa iti casti ochii la capitolul neterminat. Si asta sa faci mult timp de acum incolo, doar, doar ti se va inapoia penita. "The pages of the past are never dead, not even past. " Eu nu am inchis nici un capitol, poate pentru ca iubirea nu se poate impune, pentru ca se ghideaza dupa ratiuni proprii, si poate ratiunea mea e sarita de pe fix.. daca iubirea nu se impune nimic nu imi poate impune sa inchid un capitol pe care eu inca il tin deschis, sa treaca frigul printe litere.

Se spune ca sunt nebuna(de cele mai multe ori intr-un sens bun :)) ). Cunosc fete care si-au incheiat capitole din viata, fortat, fara voia lor. Apoi s-au trezit cu dureri sufletesti atroce si au fost bantuite si sunt bantuite de tardive remuscari. Sunt femei care se tin cu dintii, ca si cateii de jucaria de cauciuc, de moraluri ruginite, si concepte de 2 lei, pardon 2 bani. Multi ne-am prostit si ne dam batuti repede. Pana si eu ma dau batuta foarte repede, fara sa stie roxi mi-a demonstrat asta aseara cand mi-a spus "un banc" sau "joc" suna asa: " E o camera, un om spanzurat de tavan si o balta sub el. Intrebare: Cum a ajuns balta acolo?" Eu trebuia sa-i pun intrebari al care sa-mi raspunda cu da sau nu. Am pus vreo 5 intrebari dupa care am zis "nu stiu"(expresie foarte frecventa in vocabularul meu) Roxi mi-a zis "haiiiiiii, asa repede te dai batuta?" D, cred ca asa repede ma dau batuta. Si asta intra la categoria "NOT TO DO!" Eu nu inchid nimic, prefer sa o las asa neterminata decat sa scriu baliverne. Si totusi undeva in adancul meu imi doresc nebuneste sa ma bucur si eu de un final apoteotic. Am desfacut acum, al ora 10 jumate noaptea elasticul mintii mele, sa se duca gandurile unde-o vrea. Imi pare rau ca nu am suficient magneziu in sange pentru a-mi deschide frumos gurita sa spun ceea ce ma ciocane 24 din 24, sau pentru a citi printre randuri lucruri de care mi-e frica.

In final, as risca totul pentru o ultima imbratisare.

Tristan and Isolde. I wouldn't change it at all. But i would change something about "Us"...

Un whisky cu un cub de fericire, te rog!

2008-11-03T20:44:00.009+01:00

Pentru ca praful frunzelor de toamna se culca peste parul meu imbibat in ciocolata, imi permit momente de meditatie: Nu s-a dovedit niciodata existenta "uitarii". Nimeni nu poate uita. Nimic nu dispare, totul se transforma. Nu exista un proces mecanic prin care un gand, o amintire, un lucru cert pe care il stim sa dispara. Si daca totusi daca ar disparea unde dracu' dispare?! Sau daca cel putin se transforma, in ce se transforma?! Nu, nu dispare nimic. Nu face "PUFFF" and then it's gone. Se rataceste doar printre milioanele de sinapse, care ne impanzesc mintea nauca. Si ceea ce numim noi uitare, e defapt faptul ca unele lucruri nu ne fac cu farul in minte atunci cand vrem. Dar sunt acolo, si cand te astepti cel mai putin iti baga faza lunga.

Ziua de azi, a fost una din zilele acelea perfecte de toamna, despre care mai auzi doar in povesti. Am facut o plimbare scurta prin centru. Erau frunze aproape peste tot, si fosnetul lor suna la fel ca sunetul filelor unei carti pe care o rafoiesti, ca o carte batuta de vant. Am ajuns acasa si mi-am facut un ceai negru. Am urcat cu el in camera, si ma pregateam sa ma pitesc in pat sa stau acolo si sa ma uit la televizor ca si cand afara nu exista lume, ca si cand aici sunt doar eu. Dar am deschis usa, si am auzit "sughitui" care pareau sa vina din camera mea. Am deschis usa incet, incet de tot si am sarit o stafie in patul meu... Era ea. M-am linistit. Dadeam sa plang si eu, dar imi doream nebuneste sa zambesc. Mi-am impus sa zambesc si am zambit. Am auzit lacrimile lovinduse crunt de perna inainte ca ele sa se inveasca pe obraji. Fiecare stop de roua sarata ce se prabusea din ochii ei cat cepele faceau un zgomot mai ceva ca bomba atomica. Am privit-o fara ca ea sa stie ca sunt acolo. Am privit-o mult si cred ca ceaiul mi se racise de-a binelea. M-am asezat langa ea si fara sa stiu de ce, fara sa intreb, am incercat sa o mangai usor pe par, pentru ca are un par atat de moale, e ciocolatiu si miroase a caise; straluceste frumos si in lumina soarelui se complecteaza perfect cu ochii ei care au o culoare, care defapt nu e o culoare...Da, nu e o culoare. Nu am indraznit sa intreb sau sa spun ceva. Stiam de ce iti varsa marea sarata pe perna mea, de ce imi inunda camera. As fi avertizat-o, dar nu m-ar fi ascultat. Intr-un final a adormit si apoi s-a evaporat lasand in camera o urma dulce de nostalgie, o picurata parca de ceara incrustata cu sperante copilaresti.

Cand calatorim cu trenul... va place? Mie nu imi place jegul, dar nu despre conditiile de -(minus) 5 stele din Romania noastra draga vreau sa vorbesc. Ideea e defapt ca sunt unii care urca cu tine in tren si chiar se vor aseza in jegul de langa tine, nepasandu-le ca miroase incredibil a tren vechi sau ca geamul e pictat in culori neutre de jeg si nu vezi nimic afara. Se pun pe aceasi bancheta mizerabila pe care stai si tu. Adica, vreau sa spun ca unii intra in compartimentul tau si tu, tresari fericit crezand ca va calatori cu tine mult, ca va fi cu tine pentru totdeauna si inca o zi. Dar sunt o groaza de statii de alungul calatoriei. Unii pentru a ajunge la destinatie schimba cate un (doua, trei) tren, cate o viata... Si da, ei se ridica de pe bancheta jegoasa a unui personal amarat, ros de timp, si sfasiat de escapadele tinerilor imbrobodite de iubire, isi ia frumos bagajul in mana stanga; Tu te impacientezi, te panichezi (ca la asta e bun omul), si casti ochii la cum iti intinde mana dreapata, dorind sa dea mana cu tine prieteneste si sa-ti ureze un "drum bun in continuare". Pe naiba drum bun!!! Chiar daca ai auzit din timp tipatul trenului nervos si perfid, care se pregateste sa ajunga intr-o gara oarecare, te faci ca nu auzi(asa cum facem mai tot timpul). Vezi cum "calatorul" cu care ai pentrecut clipe inmierasmate, clipe care au abolit mirosul patetic de tren, se indreapta spre usa compatimentului, din "pragul caruia iti mai arunca un zambet, despre care nici macar nu stii ce sa crezi; tu stai incremenit pe bancheta si privesti prin oceanul din ochi, cum el se indreapta spre usa si coboara. Stai pietrificat si nici nu stii de ce sa te apuci, de un plans torential sau de o goana dupa cel care tocmai pleaca(bineinteles mai exista si varianta aruncarii sub sinele de tren, dar nu suntem chiar atat de nebuni[oare?]). Te ridici si fugi spre usa crezand ca il poti trage de mana pe acest suflet care ti-a fost "coleg de compartiment", sa-i spui sa mai stea pentru un sarunt si inca un sarut si inca, inca un sarut. Dar nu. Ajungi prea tarziu(tot timpul ajungi prea tarziu, bad karma.) si tot ce vezi e cum iti face cu mana de pe peron. Dai sa coborisi tu, dar prea tarziu papuso, trenul tau o ia din loc. Si te lipesti de geam, in minte iti ramane doar imaginea unui om care iti face cu mana... Unii calatori vin si pleaca repede, dar rar, unii vin si raman o vreme, apoi cand pleaca lasa urme, ca pe nisipul din Costinesti, doar ca in acest caz, marea nu vine sa stearga urmele de picioare cu apa presarata(cu toate ca uneori ti-ai dori sa vina un tzunami). Ei pleaca si nu ai cum sa-i faci sa stea pentru ca de acolo au alt tren. Si dupa toate astea, nu vei mai fi niciodata, dar niciodata acelasi. La un moment dat, cand iti vor amorti picioarele de la atat stat in picioare, intrii nauc in compartimentul in care si-a lasat parfumul otravitor. Stai si doar atat. In atata tacere si frig intelegi ca un "pa" e dureros doar atunci cand nu mai lasa loc de "buna". "La revedere" lasa imediat placutul gand ca ochii se vor revedea. Nu stii cand, cum, si mai ales DACA acelasi calator va urca in trenul tau, sau poate tu vei urca in a lui. Acum, intrebare e : "Te primeste cu el in compatiment?". Undeva, candva... Unde? Cand?

Luciditatea mea e intradevar un adevarat blestem. M-as aseza cu cineva, cu niste genii neintelegi undeva intr-un local, carciuma, si as ridica frumos mana:"un whisky cu un cub de fericire, te rog! " Mi-as imbata amintirile si le-as invarti in alcool asa cum inart cubul de geata in pahar, le-as imbata si le-as lasa sa delireze, sa danseze, sa plece si mereu, dar mereu sa se intoarca inapoi. Am putea sa ne imbatam la sfarsitul lunii in TM. John F. Kennedy spunea asa: "Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil nu duce niciunde". Probabil. Daca as stii ca toate obstacolele duc undeva, le-as indura fara sa ma smiorcai. Poate ca tocmai acesta e farmecul in toata harmalaia asta, ca nu stiu daca duce undeva.

August e tot ce stiu, tot ce vreau sa stiu.

P.S. We are never prepared for what we expect. (p.s.-uri ar fi o gramada.)

Pentru un "forever" si inca o zi

2008-10-27T20:53:00.008+01:00

Am dat verdictul. Cea mai dificila sarcina pe care o am acum, e sa ma suport pe mine. E un algoritm pe care il derulez in fiecare zi, nu e cel mai bun, dar asa cum e el, cu hartoape, cu santuri, greu, pavat cu cioburi de sticla si sare de amintiri, il indur fara prea multe smiorcaieli sau comentarii(acesta e aspectul cel mai chinuitor, imi statea in obicei sa ma plang). As putea sa aleg sa nu il derulez, dar ziua tot se rostogoleste frumusel si sadic, chiar daca eu ma scol sau nu din pat. Ignor diminetile ca si cand ar fi doar niste iluzii invechite. Sunt ravasita, ciufulita, ametita si de cele mai multe ori cu gatul intepenit, dar tot imi caut farame de putere si curaj(mult...curaj, la mine greu de gasit) ca sa dau ochii cu lumea asta dementa si fara un scop precis. E atat de devreme... prea devreme si prea gol de jur imprejur. Facand referire la o intrebare din testul meu de fizica (la care nu am stiut:-j), sunt un termostat(deocamdata) temperatura mea ramane constanta, adica sub 0 grade, chiar si la contactul cu alte corpuri. Sunt un termos gol si zgribulit.

Sometimes when you think you are swimming to the short, you're actually drowning.

Ma las sfartecata si ferfelitita de lumina calda a trecutului in timp ce lumea se lafaie cu lumina eterica si frumos mirositoare a prezentului. Sed intr-o letargie spinoasa, dar oarecum confortabila si in ciuda faptului ca am vazut multe maini, intinse gata sa ma ajute sa ma ridic, ii refuz politicos, caci eu sunt foarte bine asa, nu am nevoie de ajutor si ma descurc. Balamalele sipetului s-au atrofiat de la atata "deschis-inchis". Mi-e greu sa ma abtin (sau poate, doar poate nu vreau.) Am o placere deosebita cand imi iau plasturele jos de pe rana si il piscal pana imi da sangele. Si ca satisfactia mea, sa fie mai mare imi pun si o lingurita de sare in locul ranii, si apoi imi musc puternic buzele pana imi las urmele de dinti pe ele si pana cand buzele capata culoare sangelui ce se revarsa din leziunea mea veche si totusi parca in fiecare zi proaspata.

Am atatea lucruri importante sa spun, atat de esentiale si aruncand un ochi in cosul plin de cuvinte ma loveste parca un sentiment de aversiune, caci constat cu sila ca toate lucrurile importante sunt mult prea greu de spus tocmai pentru ca, cuvintele le diminueaza esenta, parca tot ce e de inteles se prabuseste atroce intr-o mare de de gheata si parca, doar parca cuvintele sug orice urma de sentiment. Nici nu stiu cum, cu ce zambet sau privire as putea sa scot un cuvintel. Pentru ca stiu exact ceea ce trebuie sa spun si pentru ca tipatul meu nu ajunge atat de departe,(pana la "el") pentru ca mi se pare ca sufar de amnezie, si doar pentru ca in fiecare zi vad acelasi film care se taie brusc, pe neasteptate. Daca nu as fi fost acum singura, poate as trece mai usor peste bolovani si hartoapele astea, in care ma impiedic ca o moafla ce sunt! Da mi-ar fi mult mai usor! Dar nu va agitati, am inteles, am fost aruncata din cuib si acum trebuie sa ma descurc singura. Dar nici macar... vreau sa zic...poate ca ai... un pic.... Macar odata...?Nu? Nu? Nah bine. (vb lu' Roxi)

Cateodata ma vad conectata la aparate, palida, fara urma de culoare si ma mangai cu mila, mila pe care simt ca o resping, caci nu cred ca am vreo nevoie de ea. Imi trec mana pe obraji si apoi ma ating din nou si simt cum pana si textura pielii e diferita, obraji mei sunt calzi si tot ai mei sunt reci. Ma aplec asupra-mi si ma sarut pe frunte. Intorc privirea si vad cum aproape de patul in care stau neclintita, isi face somnul un suflet mai cald decat al meu, are ochii inchisi dar totusi pare mai viu decat mine. Ma asez pe marginea patului si privesc. Ma apropii gandind ca un sarut mi-ar incalzii mie obraji sau poate mi-ar aparea putin sclipici in ochi. Ma apropii incet, in linistea atroce din camera, se aude doar ticaitul aparatelor. Cand sunt foarte aproape de a inchide ochii si de a-i fura un sarut, isi deschide ochii si ma fulgera cu privirea speriat. Ma trag infiorata si cad ca un bolova la pamant si zac acolo pe gresia rece, si ii ascult doar respiratia articulata. Imi aduc aminte perfect de toate vocile pe care le-am auzit la viata mea. His voice was as intimate as the rustle of sheets. Pentru ca era perfecta. Si cat noroc pe mine, caci am fost inzestrata nu doar cu o memorie auditiva foarte buna dar si cu cu o memorie vizuala de exceptie. Altfel cred ca acum as fi lipsita de orice marutaie de putere si curaj. Curaj nu am. Inca nu am suficient curaj.

In urma unei dulci nebunii, a unei neintelegeri salbatice, in urma mult ravnitei disfunctionalitati a inimii, a aschiilor de amintiri care imi strapung creierul jigarit, a sclipirilor din ochii mei si a pulsului meu mereu in crestere a ramas un dor de nestapanit, si un "forever" inca netrait. La sfarsitul batailor nebune ale inimii (BOOM BOOM BOOM) urmeaza o fractiune de secunda in care nu simt nimic, urmata de mii si mii de secunde in care simt mai multe decat imi este permis. Nimeni nu a masurat rezistenta inimii si nimeni nu o va face vreodata. E imposibil. And i tried. Oh yes. God knows i tried. Pentru ca dupa fiecare gand stresat, nelalocul lui, dupa ce ma linistesc putin imi gonesc gandurile sa zboare de capul lor. Ce cap?! E incredibil cat de des ele aleg sa zboare spre tine. Niciodata nu tin minte sa fi fost atat de toamna. Sa fi fost atat vant si atat de ruginit. Inima mea s-a naruit mai tare ca niciodata atunci cand m-am trezit si ziua era complet(da, da am invatat e complet nu complect. :) ) diferita de toate zilele pe care le traisem pana atunci.

In momentele in care sunt lucida pe deplin, ma bucur si ma simt norocoasa ca am ceva care face atat de dificil acel "pa". Acum cand e mai intuneric (se intuneca la 5), mi-e mai usor sa vad stelele si sa le separt de asteroizi. :) Se face frigut, si ma gandesc la ianuarie. Ma gandesc la : "Pentru ca in ianuarie ninge disperat si gasesc in ninsoare pretextul de a ma cuibari la in brate fierbintii".

Imi dau sema de se se intampla, dupa felu-n care totul tace...
I would have kept you forever plus one day. :)

Quote of the day "Never ruin an apology with an excuse"
p.s. imi lipsesti mult :)

A little bit broken

2008-10-25T00:02:00.009+02:00

Prizez praful vremurilor trecute. Dependenta. Prizez orice amanunt, orice chichita, doar doar reusesc sa im bag mintle in cap. Ori nu mai am ce baga, ori nu am unde baga. In fiecare noapte trag cate o linie de amintire. Ma privesc in oglinda, pupilele mi se dilateaza, mii de furnicaturi imi strabat corpul, emotii, vise si tot cea ramas in urma incendiului. Apoi ma las in pat, si adorm cumva dupa ce gheizerul ce-mi tasneste de sub pleoape se potoleste.

Pe peretii din jurul meu a ruginit aerul (sau au ruginit peretii), aer ce devin suparator de des, irespirabil, mai ceva ca aerul poluat cu tobe de esapament. Sunt stuperfiata de capacitatea mea de a ma tine pe picioare, adica, sunt obosita, si ceva suge din mine toata vlaga si viata, doar parca. "Am iubit, iar acum ma odihnesc". Ce prostuta eram cand faceam pe desteapta. Nu reusesc sa disting nimic din gramada amorfa din capul meu bolnav. Pentru ca la urma urmei, e bolnav. Am incercat, nu odata, sa fac ordine in capul meu dar am ajuns la concluzia ca intrebarile care au ramas fara raspunsuri nu am unde sa le pun, nici un sertar, nici un dulap, apoi dupa ce am facut calcule bolnavicioase, m-am gandit ca singurul lucru care ar putea face ordine deplina in capul meu ar fi o dinamita. Si imi voi lua o dinamita, sau un dulap mai mare, blindat probabil... Asta am sa fac. Da.

Mai bine de 2... Sunt inca prinsa intr-o smoala fierbinte, defapt sunt intepenita intr-o gara, asteptand sa mi se intoarca trenul. Si nu mai vine si inca nu am obosit sa astept. Sunt imbracata foarte subtire si frigul ma plezneste fara vreo dara de mila. Se face tot mai frig. Si sunt imbracata atat, dar atat de subtire. Incepe sa bata vantul care imi ingheata ochii, imi ingheata otrava pe pometi si nici urma de "chill" sau de vreo imbratisare, fara urma de Lenor si nici macar un "noapte buna". Nici o urma de noi. Fericirea variaza de la om al om, asa ca m-am trezit eu, geniu neinteles, sa-mi insusesc "acea" fericirea dupa care fugi pana fac bataturi, pana iti tocesti tibia, dar petru care merita sa fugi toata viata.

Cum indraznesc sa ramana neschimbate atatea lucruri cand s-au schimbat atat de multe din tot ceea ce conta? De ce cladirile nu se prabusesc, sau de ce nu se muta Muresul in timisoara? Duca-se invartindu-se. Nu inteleg nimic, geamurile s-au aburit si totu e atat de neclar. Mi-am lipit nasul de geam si de aici parca totul e si mai ambiguu. Nu pricep cum tacerile lungi si tandre nu au reusit sa spuna defapt nimic, sau de ce unele cuvinte, spuse cu un ton afectuos, la momentul potrivit nu au marcat nimic. Poate mi se pare.Poate iar debitez. Ne-am despartit de atatea ori, in gluma, din orgoliu sau pur si simplu ca asa am avu noi chef. Era oricum un joc din care atunci, ieseam amandoi teferi si totul era bine. Dar cand a fost sa fie de-adevaratelea am simtit cum moare in mine speranta fericirii care pana atunci nu stiam cat de adanc isi poate adanci radacinile si cat de impletite si de incovaiate sunt firisoarele care se hranesc cu A2 pur, direct de la sursa, sau cat de raspandita este ea in organismul meu slabit. Mi s-a spulberat orice teorie cum ca bucuriile mari nu pot fi alungate pentru nimic in lume.

Ma intorc in timp parca cu o eternitate... Stii... Daca as fi stiut ca in noaptea aceeaa te voi vedea ultima oara dormind langa mine, ti-as fi soptit tot ceea ce nu stii, ti-as fi soptit totul fara sa imi aleg cuvintele cu seama, fara sa caut subtilitati, fara sa astept un raspuns. Ti-as fi soptit totul si sunt sigura ca m-ai fi auzit in vis, sunt sigura ca in vise, subconstientul tau ti-ar fi spus tot ce am vb eu cu el. Ti-ar fi povestit cum arat cand te privesc dormind. Daca as fi stiut, te-as fi strans in brate dar totusi mi-as fi dorit sa nu te trezesti... mi-ai fi stricat tot planul. Daca as fi stiut ca atunci te sarut pentru ultima oara, Te-as fi sarutat incet, abia daca ti-as fi atins buzele, as fi amanat gestul, de dragul de a-mi dori mai mult sa te sarut. Te-as fi sarutat ca prima oara. Daca as fi stiut ca va fi ultima oara cand mai pot dormi cu tine, mi-as fi dorit sa inghetzam amandoi. Daca as fi stiut ca va fi utima oara cand beneficiez de priviri de cicocolata, te-as fi tinut aproape, foarte aproape doar ca privesc adanc in ochii tai si sa mi-i intiparesc bine de tot in minte. Doar daca as fi stiut ca... Atunci va fi ultima ora cand iti voi mai simti inima zvacnind desupra inimii mele, te-as fi strans tare, tare pana cand inimile noastre s-ar fi contopit. Mi-e dor de cutremurul din cavitatea toracica, de lava fierbinte ce erupe strasnic, scurganduse prin orbitele mele. As vrea in interiorul inimii mele, un cutremur cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter, vreau sa simt din nou pulsatiile inimii mele, sa le aud, sa imi spuna ceva, sa ma nimiceasca si sa ma readuca la viata ca atunci. Acum nu spun nimic. Tac... Intr-o zi, mi-am privit vreme de cateva minute bune, zona unde isi desfasoara activitatea zilnica inima mea nebuna si am vazut cat de rar bate si cum tricoul "pulsa" in ritmul inimii. Am stat, gandindu-ma ca o voi auzi. Dar nu, se pare ca nu a vrut sa-mi spuna nimic. Cred ca e putin ranita. Sunt mute in fosnetul asurzitor al despartirii. Strigatul rasuna tot mai slab in urma pasilor tai care se indeparteaza. Nu ti se pare totusi ciudat unde am ajuns? Eu sunt atarnata de secundar, ametesc teribil si stau sa cad. Aud un ticait nesfarsit care nu face altceva decat sa prevesteasca frigul. 7 grade celsius... Inca putin.

Nici prin cap nu mi-a trecut ca din nimicuri poti construi colosuri. Nu stiam ca sunt in stare de atat de mult si parca totusi atat de putin. O poveste, un basm, o legenda si poate candva un mit. Sunt cenusareasca si tu printul? Nu. Noi.. Vom fi mereu altii si pentru totdeauna aceiasi. Spui intotdeauna ceea ce simti si faci ceea ce gandesti. As fi vrut sa mai stai, un anotimp, un an, un timp...

La ce bun sa plecam?

Eu: "How's your heart?"
Eu1: "A little bit broken"

And as we say our long goodbye

2008-10-20T21:24:00.000+02:00

...

I'll sing it one last time for you
Then we really have to go
You've been the only thing that's right
In all I've done

And I can barely look at you
But every single time I do
I know we'll make it any where
Away from here

Light up, light up
As if you have a choice
Even if you can not hear my voice
I'll be right beside you dear

Louder, Louder
And we'll run for our lives
I can hardly speak I understand
Why you can't raise your voice to say

To think i might not see those eyes
Makes it so hard not to cry
And as we say our long goodbyes
I nearly do

Light up, light up
As if you have a choice
Even if you can not hear my voice
I'll be right beside you dear

Louder, Louder
And we'll run for our lives
I can hardly speak I understand
Why you can't raise your voice to say

Slower, slower
We don't have time for that
All I want's to find an easier way
To get out of our little heads

Have heart, my dear
We're bound to be afraid
Even if its just for a few days
Making up for all this mess

Light up, light up
As if you have a choice
Even if you can not hear my voice
I'll be right beside you dear

Pledorie

2008-10-17T19:59:00.008+02:00

Era atat de devreme. Intinsa in patul rece, plutea in camera un aer reavan pe care il inspiram greu, la fiecare inspiratie inchizand ochii parca orbiti de atata tentativa de evadare. Priveam tavanul si ascultam cum masinile trec pe soseaua uda calcand fiecare frunza facuta una cu pamantul. Ispita amintirilor, dintr-o dimineata ploioasa de octombrie se culca langa mine si ma priveste adanc, incercand parca sa-mi patrunda prin pori. Isi trece mana aspra peste mana mea, imi mangaie obrazul degerat si imi admira neputinta in toata maretia ei. Scorpie! Nu o pot privi in ochi pentru ca in cele din urma e un rau necesar, o ispita care imi doresc sa puna stapanire pe mine in fiecare dimineata, sa puna stapanire, sa ma devoreze, sa ma arda pana ma fac scrum, sa ma sarute pe dinauntru, sa imi dea putin aer, sau sa mi-l ia pe tot, dar totusi sa nu mai dea drumul robinetului ruginit din orbite. Ispita amintirilor. Mana ei aspra imi ajunge in par, se apropie de mine si dandu-mi parul la o parte imi sopteste ceea ce ma face sa cedez. O urasc! O nemernica manipulatoare! Eu, slaba de inger, sau eu, un inger slab. O las sa patrunda, o las sa-mi strabata fiecare venisoara, isi face loc nemiloasa spre aorta si apoi, imi zdruncina inima, o intoarce pe toate partile, o stoarce de sange, o face ghem apoi o indreapta la loc, o sifoneaza si apoi o calca. Apoi se imprastie peste tot, nu inainte insa de a face o vizita creierului meu obosit, caruia ii joaca feste si o bulverseaza exhaustiv. Imi suna alarma, o sting si ma ridic din pat ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

S-au spus multe si inca se vor mai spune de acum incolo. In mintile multora va ramane piesa de teatru predilecta. Unii nici nu stiu de ea si altii o vor uita. Dupa ce in fiecare noapte(de doua luni), cand gandurile negre imi amutesc si intr-un final lacrimile isi reduc debitul, imi spun in gand povestea mea preferata, sperand ca un copil naiv si speriat ca finalul sa fie mai bun, sau cel putin altfel. Despre noi? Eram prea frumosi ca sa existam prin cuvinte. Eu... aiurita si fricoasa, ma ascundeam noapte dupa vise, uneori exagerat de timida, alteori prea dezghetata, slaba in fata unei priviri moi de cafea, nesatula in pragul unor saruturi, linistita in apropierea lui, in sigurata in permanenta, habauca tot timpul, indragostita 24 din 24, 7 din 7. El? :) El spiritual, zglobiu, mult prea orgolios(cateodata intr-un mod atragator...), la fel de calin ca si mine, protector, cald tot timpul, visator cateodata, cand e asa, putintel indragostit, ambitios, cateodata enervant de incapatanat simpatic de morocanos cand e bolnav.

Noi?

Eram frumosi. Imi era frica de atata fericire. Eram al urma urmei inca nestiutoare. "Profesor" bun ce era, m-a invatat sa alung teama prosteasca si infantila. Mi-as dori sa mai simt buzele lui apasandu-se peste ale mele, sa simt cum imi musca buza inferioara cum o strange intre dinti, cum o savureaza trecandu-si fin limba peste ea, si eu la randu-mi sa fac la fel. Mi-e dor sa tremur nu de frig ci de emotii in bartele lui, fiecare strangere vie provocandu-mi o durere la urma urmei placuta, caci era facuta din prea multa afectiune. Ne priveam mult, suficient de mult incat sa inteleg ca nu ca niciodata nu pot sa nu ma intimidez dupa o privire adanca. Am facut din iarna vara, savurand la sfarsitul saptamanii ceaiuri in dragul Time to Time. Mi-a dat betii cu arome de fructe de padure, orgii de cuvinte moi, imbratisari din care eu nu mai stiam daca sunt vie sau moarta, priviri care m-au facut sa tremur. Diminetile in care te sunam la 11-12 si te trezeam.... Vocea ta e inca prima pe care imi doresc sa o aud dimineata. Cand dimineata pleaca ai mei si ma pupa, trezindu-ma din cosmaruri sau vise, imi doresc de fiecare data sa fi tu defapt cel care imi da "mica trezire", evident de fiecare data raman in pat dezamagita gata sa urlu si sa tip de frica. M-am indragostit fara sa vreau, fara sa stiu. Eram mult prea frumosi... Marea, cimitir al amintirilor mele. Rasaritul intarziat ce ne apartine, noptile flamande de atinger. Plaja rece din dimineti, nisipul umed, suspinul valurilor care ne trimitea unul in bratele celuilalt. La mare, mi-am pierdut definitiv busola. La mare ne aveam unul pe celalalt. La mare exista un noi... ah si p.s. imi pare rau ca am uitat sa-mi iau baterii la aparat in dimineata aia. :D

De ce nu am trezesc din moartea asta clinica? De ce nu imi deschid ochii? Mi-e frica ca voi fi deconectata de la aparate si o sa ma inalt la cer. I-ai lasa sa ma deconecteze? Sunt suparata pe toata lumea azi, dar mai ales pe mine. Nu imi pot explica incapatanarea si infantilitatea mea fara limite. Acum atat de tarziu. Acum atat de suspendata in trecut. Acum, doar un inger ratacit prin arad, cu aripile ranite. Cu tine mi-au crescut aripi, aripi moi, calde si pufoase, asa cum imi plac mie. :) Apoi, am zburat prea mult si ... se pare ca m-am izbit de pamant unde aripile mele s-au murdarit de sange purpuriu, acum sunt nevoita sa pases pe pamant, ca o muritoare oarecare. Credeam ca suntem nemuritori, atata tot.

Undeva, candva vom sta din nou intinsi pe plaja si o sa asteptam ca soarele sa rasara numai si numai pentru noi, undeva si candva o sa mai apuc sa te iau in brate si sunt sigura ca macar odata voi apuca sa-ti spun tot ce nu am fost in stare sa spun pana acuma. Au ramas multe nespuse si multe nefacute. Poate e prea tarziu pentru "noi". Pana atunci ma gandesc in prostie la mine, la tine si la un noi apus. Poate peste cativa ani vom fi in stare sa ne privim altfel iar sau poate o sa fiu eu pregatita sa aud, sa concep si sa diger chiar si cu scarba acel ingrozitor "s-a terminat", care imi tiuie si acum in urechi. Sau poate vom fi noi, amandoi pregatiti pentru un nou rasarit. Ce prostuta sunt... parac mi-e mila de mine si cateodata imi vine sa-mi f*t cateva palmi bune.

Inca ma gandesc la: " Si daca as sti ca ar fi sa pleci, te-as trage de mana pentru inca o imbratisare, inca un sarut si ti-as sopti la ureche... sa mai ramai pentru inca, si inca si inca un sarut...."

So stuck in this, and so unable to let go.

Marea

2008-10-16T21:49:00.002+02:00

Inceptul. Mi-e atat de dor de mare. De o emotie si de un fior.

-Mi-e dor de mare. Imi place la mare ca esti curat tot timpul. Marea te spala.
-Si esti sarat, nu? Te spala si te sareaza.
-Tu ai fost vreodata la mare?
-Nu, da' am visat ca am fost. Intr-o zi mi-a intrat nisip in ochi si am plans toata ziua.
-Si cand ai intrat in apa, ti-a trecut.
-Mda, si am visat o casuta de paie pe plaja, in care o sa stau si iarna, si vara.
-Si mai e cineva in ea?
-Suntem numai noi doi. A, si marea.
-Pai si nu intra apa in casuta cand e furtuna?
-Nu. Cand e furtuna intram noi in apa si ne plimbam prin valuri.

-Te sarut si tremur ca un amarat.
-Buza ta de sus ma ocroteste.
-Mana de pe sanul tau nu pot sa mi-o desprind.
-Sanul meu e fericit, priveste.

In ochii tai rade marea
In ochii tai e ninsoarea
In ochii tai este soare
In ochii tai este zarea

-Nu-i asa c-o sa m-ajuti sa evadez?
-Trupul meu este soseaua ta spre infinit.
-Nu-i asa c-o sa m-ajuti sa mai visez?
-Ochii mei te vor visa la nesfirsit.

In ochii tai sunt si eu
Cu gura si nasul de zmeu
In ochii tai este soapta
Unei nopti calde-ntr-a saptea

-Iarta-ma ca am uitat cum sa iubesc
-Nici uu n-am stiut asta vreodata
-Au facut din mine un soldat care saruta stramb
-In schimb ochii tai sunt fara pata

In ochii tai este vantul
Care ma poarta-n nestire
Catre un loc fara ganduri
Catre orasul iubire
Catre orasul iubire
Catre...

Goluri

2008-10-11T22:56:00.024+02:00

"... Cand aveam 3 ani am intrebat-o pe mama de ce nu poate inima mea sa bata doar o singura data. Si mama stii ce mi-a raspuns? Ca daca ar bate o singura data, n-ar mai exista golurile dintre batai. Si atunci am intrebat-o : "Dar de ce as avea nevoie de golurile dintre batai?" Ea mi-a raspuns: "Pentru ca, intr-o zi, cineva sa vina sa le umple!"... "

(Noi suntem zeite, Alice Nastase)

Mi-as fi dorit sa fiu eu cea care sa poata sa le umple. O vreme am crezut ca sunt. Poate am fost.Poate candva le-am umplut, poate nu pe toate, poate deloc, poate candva. De cate ori nu am simtit acele batai si acele goluri, le-am simtit batand pe pieptul meu, pe sanul stang. Poate as reusi sa recunosc acele batai si goluri dintre mii si mii. Acum nu imi pot auzi golurile dintre batai. Abia imi mai aud strigatul. Incerc in permanenta sa umplu golurile cu amintiri rasuflate, detalii de care ma tin cu dintii. Cateodata mi se pare ca fiecare tesut din mine se destrama ca o carpa murdara, cateodata ma simt destul de bine... Mai mult decat orice, imi doresc sa nu fi fost toul doar un vis tamp, imi doresc cu disperare ca totul sa fi fost exact asa cum am crezut. Stiu un singur mod de a-mi face inima sa bata la turtie maxima, stiu sa o fac sa electrocuteze, stiam sa o opresc si stiam sa o tulbur,dar nu fara... Reuseam cateodata sa perpetuez acele goluri si batai la infinit, dar se pare ca pe masura ce inaintezi in emotii inaintezi si spre sfarstul ei. Stiu ca Domnul 18 duce exact acolo unde as vrea sa ajung. Nu stiu de ce. Mint. Stiu de ce. Nu merge mai nimic asa. Stiu clipele in care imi lipseste. Nu e greu , fiecare. Imi lipsesc frisoanele de emotie, si imi lipseste certitudinea lucrurilor imi lipsesc gargaritele din stomac. Imi lipseste siguranta si tot. Tot. Imi lipseste parcul si imi lipseste ceaiul de fructe de padure. Imi doresc sa ma trezesc dimineata si sa fi fost totul un vis. Vreau sa stiu ca pot tranti usa masiva in spatele meu si sa plec si sa stiu ca as fi luata in brate. Ce proasta sunt! Parca totul continua sa se surpe sub mine si am nevoie de privirea si atingerea acea. Mor dupa imbratisari, dupa "specialitatea casei". Au murit destule in mine de o luna, incepand cu increderea si terminand cu siguranta. Mor incet bucati din mine si toate se fac pulbere; suntem defapt, la urma urmei, toti doar pulbere. Nu mai sunt sigura de aproape nimic. Sunt atatea intrebari care jinduie dupa cate un raspuns, scurt sau mai putin. Am tot mai multe draft-uri pe care sper ca intr-o zi o sa imi fac curaj sa ti le trimit, una cate una. Am povesti pe care le-am scris de dor sau de frica. Scriu tot ce stiu, pentru ca habar nu am cand ma va lovi amnezia.Poate vor veni extraterestrii si imi vor spala creierul cu Ariel. Esti ca un ulei, nu mai iesi. Mi-e imposibil sa cred ca chiar se poate uita. Dar toti reusim sa ne aducem aminte ca avem o scara de incendiu, "a uita".Nu pot inca sa ma retrag in spatele tau soptind in urma ta ceea ce tu oricum stii demult...

Cateodata mi-ar placea sa am pentru ce sa fiu terbil de suparata, sa gasesc greseli enorme. Am incercat, nici nu stiu de ce. Cateodata, sunt furioasa. Foarte furioasa. Si imi bag tot felu de prostii in cap care dimineata dispar si sunt inlocuite de toate celelale sentimente care nu palesc. Mama lor! Incerc sa ma supar si sa imi doresc sa dispari. incerc sa ma supar pe tine ;asta dureaza putin pana devin furioasa pe mine, cand ma urasc pentru greseliele mele si comportamentul meu pueril. Pentru ca am fost un copil mic si rasfatat, egoist si cretin. Imi vine sa ma zgarii pe ochi ca mi-am bagat mintile in cap abia ACUM. Acum cand e tarziu, cat de tarziu? Pe mine pot fi furioasa incontinu, la nesfarsit. Mi-as da palmi cateodata pentru ca aparent nimeni nu ma plezneste (sau nu vrea sa ma plezneasca)tare de tot. O palama care sa ma scoale din morti. Sa cutremure fiecare os afectat de iubire din mine. Sa se scurga ttoate ideile indobitocite din mine.Cand furia mea depaseste orice limita, sunt furioasa pe Dumnezeu. DA, stiu e pacat. Dar asa cum se poate el supara pe noi, asa pot si eu sa ma supar pe el. Ii place sa vada omanei suferind? Ii place? Sunt furioasa si acuma pe el, chiar daca la urma urmei, in clipe crunte si disperate tot la El ma intorc, umila, cerand nici nu stiu exact ce. Cred ca nici el nu stie ce vreau. Cu toate ca nici nu stiu daca rugaciunile mele sunt doar niste baliverne care se pierd in vant, sau sunt vorbe care ajung la un "CINEVA" care ne iubeste pe noi toti. Defapt Ale m-a intrebat daca exista i-am raspuns ca nu stiu. Catodata ma gandesc ca nu, daca ar exista, nu as fi ajuns in situatia asta, daca ar exista ar indrepta lucrurile, s-ar ocupa putin, doar putin de tot de problemele noastre. Daca ar exista mi-ar asculta rugaciunile disperate din noptile imbibate de insomnie, sau daca nu, macar s-ar gandi ca as putea sa provoc un dezastru ecologic cu toate blocurile astea de lacrimi pe care am reusit sa le construiesc si care stau sa se prabuseasca clipa de clipa. Macar pentru omenire, nu pentru mine. In schimb daca nu ar exista, poate nici eu nu as fi reusit sa fiu atat de fericita, poate nu as fi atins apogeul niciodata, poate as fi fost tot o prostuta, poate inca sunt, poate, doar poate nu as fi fost capabila sa iubesc. Poate nu s-ar fi intamplat lucrurile asa. Stiu ca e absurd, dar sunt suparata pe el. Mi se pare nedept. Si punct. Imi doresc sa simt ritmul iambic in corpurile noastre si imi doresc sa regasesc amintirile amintirilor si amintirile tale in visele mele, corpul tau in corpul meu, visul tau intre ale mele. Daca as fi invizibila, m-as putea strecura la tine si as putea sa te iau de mana, as putea sa stau aproape, atat de aproape de gura ta, sa-ti simt pulsul batand in buze, sa-ti privesc adanc ochii fara sa ma intimidez, sa iti devorez dorinta ce razbate din privirie, as putea, nu? Am vazut cum Alex, o mangaia pe Ale pe umar, isi trecea mana prin parul ei si in cele din urma a pupat-o pe frunte. Mi s-a adunat oceanul in ochi, si ochii s-au inecat in el. Vreau sa avem marea din nou, sa avem noptile si diminetile,sa avem si ziua de maine de partea noastra si sa ne avem pe noi, sa ne putem plimba prin linistea plajei goale, sa putem respira aerul sarat, sa zboare pescarusii deasupra noastra, sa putem alerga prin nisip, si sa ne sarutam la rasarit. Sa avem fiecare rasarit si fiecare apus .Ce prostii spun si ce penibila sunt. Imi vreau somnul linistit, vreau sa fie totul doar un vis. Imi vreau fericirea de anul trecut. Imi vreau toamna de anul trecut. Am fost in stare sa merg orbeste pe un drum chiar daca era gresit, si oare chiar nu se poate iubi la infinit? "La jumatatea oricarui elan, o jumatate de prabusire".Gandesc prea mult atat de mult incat la un moment dat, imi tasnesc niste gheizere fierbinti de sub pleoape. "

Pentru el puteam orice. Totul mai putin un lucru, defectul meu, cancerul meu, care in cele din urma ne-a fost fatal amandurora. Scotocesc dupa trusa mea de medic din copilarie, scotocesc dupa niste bisturie, pansamente si niste perfuzii. Unde naiba imi sunt defibrilatoarele (aparatele de resuscitat)!?!?! Erau aici ultima oara! Mama lor de aparate. Scotocesc prin dictionare de medicina si timpul se scurge nemilos. Pacientului ii scade pulsul. Inima ii cedeaza sub durerea apasatoare si disperata imi intorc privirea spre aparatul care piuie. /\/\/\/\/\/\/----------- Alerg spre aparat si il privesc pierduta, rostesc cele mai tampite cuvinte doar , doar si-o reveni,dar nu ochii umeziti vad acelasi lucru -----------. Sunetul scos de aparat ma surzeste si Imi doresc sa nu-l fi auzit niciodata. Mi-e frica sa sting aparatul. Ma indrept spre masa de operatii si ma apec incer cu teama peste pacienta. Subit, aerul mi se opreste in gat , inima sta sa-mi inghete si nu mai pot ingiti. Sunt paralizata intr-un morman de dureri. Ma vad pe mine, ramasa singura pe masa de operatii, rece si cu buze palide, aproape mov, Imi curg lacrimi in nestire, mi-e groaza sa ma ating, lacrimile imi spala mana care se alimenta inca cu sange dintr-o punga agata sus pe un "cuier" Scrie mare pe el A2. De ce mai iau sange cad sunt fra rasuflare? Imi ridic privirea la auzul unui sunet. Pe masa de langa zace cineva, se alimenta cu sange, la fel, A2. Inca traieste caci sunetul aparatului sau, este mai viu si mai vesel decat al ,meu. Ma apropi impietrita de el... isi misca putin mana, pe care o ating. Ma strange putin de mana de parca ar vrea sa-mi spuna ceva. Ma sperii ingrozitor si fug disperata pe niste colidoare albe care nu se mai termina, inca fug obosita. Niciodata mai moarta ca acum.

As vrea sa fie totul un film. Un film si sa putem da o reluare, sau sa derulam filmul si sa modificam cate ceva. Din pacate "timpul are prostul obicei de a fi ireversibil" .Ce ciudat ca acum totul ar parea atat de usor, mi se pare ca totul sta intr-o bataie din palme. E prea usor dar noi, dementi ce sutnem, complicam lucrurile intr-un hal fara de hal si facem un talmes balmes si un har si mar de proportii gigantice. Ma sufoc de fiecare data cand il vad. Imi taie respiratia asa cum facea la inceput. Inca reuseste de cate ori il vad sa-mi starneasca acea senzatie stranie din stomac. Am in minte niste cuvinte. Doar niste cuvinte care imi aduc aminte de cum eram la inceput. Era punctul stabil al universului si acuma fac echilibristica mortala pe o sfoara subtire cat un fir de par. Tot timpul cred ca totul s-ar rezolva atat de usor, dar defapt daca as suna, nu ar conta. "Eterna e doar tacerea". Macar de nu s-ar mai izbi toate gandurile astea de mintea mea, macar de ar inceta rumoarea din capul meu, daca s-ar opri vacarmul in care imi pierd mintile. Daca totul ar fi o gluma proasta... It seems so easy now

"They said that i love you too much, and it won't last... i didn't believe them"

How late is "too late"?

2008-10-08T22:03:00.008+02:00

E o nebunie peste tot. Cred ca ar fi bine sa ma opresc din postarea acestor "chestii". Eu inca sper ca Dumnezeu imi citeste blogul si poate o sa simta nevoia, atunci cand imi voi pierde mintile de tot, sa-mi dea si mie niste explicatii, eu cred ca le merit. Daca altii nu mi le dau, o sa mi le dea el eventully.

Nu sunt chiar in apele mele in zilele astea. Nu imi place sa aud lucruri pe care nu vreau sa le aud. Nu mai vreau ca ceva sa ma zgarie pe creier. Imi vreau doar doza de morfina injectata in lobul parietal. E perioada in care orice imbratisarea, fie a colegelor, sau a oricui altcuiva, mi se pare o imbratisare a congelatorului(nu o spun din rautate, asa ma simt eu). Caut o voce care sa ma linisteasca, vreau acel "chill" sau "o sa fie bine"care intradevar sa ma calmeze. Vreau sa aud vocea. Nu mai pot face fata zgomotelor. Vreau o liniste deplina, si vreau ca intr-o clipa de neatentie si o clipa de gandire profunda si dureroasa, sa rasara dintr-un capat al camerei vocea pentru care as putea sa imi omor propria-mi voce. Mie nu mi se pare ca eu sunt defapt eu, daca as putea macar sa-mi aduc aminte de mine. I can't really remember anything without you... E o perioada in care refuz orice ajutor si prefer sa ma descurc mizerabil, dar singura. Prefer sa mi se adevereasca toate cosmarurile decat sa cer ajutor. Am cerut ajutor la un moment dat, dar nu era genul de ajutor la care ma asteptam. Nu vreau sa fiu rea, dar la urma urmei nici roxi, nici ioana si nici oanale nu am pot ajuta. Eu le apreciez efortul dar, cred ca acuma trebuie sa fiu lasata sa ma lovesc de toate containerele din centru. And after all, lumea nu se invarte in jurul meu, niciodata nu s-a invartit si everyone has his own problems asa ca pentru ce sa mai dau si eu din gura degeaba, caci la urma urmei nu le pasa. Deci citand din "eternal sunshine of the spotless mind" ---> "Exista un nucleu emotional in fiecare amintire, iar cand acest nucleu este eredicat, amintirea intra intr-un proces de degradare." Eu refuz sa putrezesc cu totul! Daca imi intra amintirile intr-un proces de degradare o sa fiu un nimic umbland printr-un nimic mancand un MARE nimic! Toate amintirile vor fi depozitate dupa incinerare intr-un vas de metal, deasupra caruia or sa planga cei dragi si eu nu am sa inteleg de ce imi plang ei amintirile mele. Imi cer scuze pentru partea aceasta macabra. Deci prefer sa imi tarasc picioare in orasul in care visele tuturor se adeveresc, unde eu ma sufoc, unde aerul e irespirabil si in toata masa asta de aer abia daca mai gasesc miros de iubire. Miros de Lenor. Azi noapte, stiu ca e o prostie, azi noapte mi-am pus putin Lenor pe maneca bluzei de pijama si am adormit asa, cu maneca langa nasul meu...

De ce naiba ma ascund de o melodie ca de Bau-Bau-ul din dulap? De ce dupa ce am evitat-o atata timp, brusc o aud dimineata in masina la radio, parca imi toarna cineva apa in cap si nici macar nu am o forta nenorocita sa sting radioul?! Imi venea sa-mi pun mainile la urechi, dar nici macar asta nu am reusit sa fac. Am stat si am ascultat pana la capat, pana cand am auzit cum se pregatea, galgaind raul sa imi curga din orbite. Versurile alea ma loveau parca cu ciocanul in cap, rasuceau cutitul in rana. Cutit, ce sta acolo de ceva timp si nu ma duc la medic sa il scoata, vreau sa vad cat de mult se poate adanci, poate poate, imi atinge si inima. Imi inchipui cum arat in momentele astea, ca un copil din bratele caruia s-a furat un urs, si pare ca fug disperata dupa "hot" fug si fug dar obosesc si cad in genunchi. Am obosit. Imi pot inchipui ochii verzi de la mizeria raului, mari, "de veverita"(cineva spunea ca am ochi de veverita), patati cu fobie si panica. Cred ca am o privire disperata, as lua-o la fuga dar nu am unde. Am fost azi in parc, tot parcul e presara cu frunze moarte, si ar trebui sa arate trist, nu? Mi s-au inmuiat genunchii si imi venea sa fug si as fi facut-o cu cea mai mare placere, as fi vrut sa am intorc sa o iau la fuga si sa fii in spatele meu si sa ma prinzi in brate. Si de ce nu am fugit?! Tocmai pentru ca nu era nimeni care sa ma prinda. :)) Am incercat prin felurite feluri sa spun ceea ce se zbenguie in mintea mea, nu as putea sa dau oare click dreapta, "Arrange icons by" si sa-mi aleg ceva de acolo? Nu pot, nu? Am ascuns toate cuvintele ce ar fi trebuit puse in buzunarul interior al paltonului, nu ai vrea, odata sa bagi mana si sa le iei? Ia-le atunci cand vezi ca eu ma balbai si vorbesc tampenii.

Vreau sa nu ma mai intreb dimineata daca totul a fost un cosmar. Vreau sa o intreb pe roxi daca totul e un vis prost regizat, si vreau sa-mi raspunda cu un "da". Inca ma pot prostii ca totul e un vis, sunt sigura ca sunt la camera ascunsa. Sunt sigura. Mi-e greu sa-mi dau seama ce e vis si ce e realitate. Nu mai vreau sa duc cu mine senzatia ca totul a fost un vis , doar un vis de al meu. Era adevarat?
Am ajuns intr-un punct in care nu prea mai inteleg sensul exact al cuvintelor. Micul dejun este o amestecatura de tristeti si fobii prostesti.

Lasand aberatiile la o parte, imi pare rau ca mi s-au bagat mintile in cap abia acum dupa "mica urgie", ca a trebuit sa mi se murdareasca perna de rimel ca sa imi vad "splendidele greseli", ca a trebuit sa ajung aici ca sa imi dau seama ca viata chiar incepe cu cineva si o parte din tine moare dupa ce isi ia talpasita si pleaca, ca imi dau seama doar acum ca singurul an in care am fost pe deplin fericita a fost cel care abia s-a incheiat...(auch, that hurt). Am invatat ca poti cunoaste pe cineva intr-un an mai bine decat pot altii in 10, ca scretele sunt secrete si asa raman, ca poti ierta multe cand iubesti, ca nu ti se da drumul doar daca te zbati prea tare, si din pacate eu m-am zvarcolit deadreptul(m-am zbatut sa scap din bratelecelui care nu imi vroia raul, how stupid is that?!)..., ca orice supradoza poate fi fatala, ca iti poti face planuri si apoi toate se pot naruie ca o cladire, dar in urma lor raman tone de moloz, caramizi si o fundatie stabila care poate candva vor putea fi refolosite din nou, vor prinde viata din nou(trebuie sa fie asa...), ca tot timpul trebuie sa mananci forneti si sa bei cappy de gref, ca Mr. 18 ajunge tot timpul in Micalaca si ca iti trebuie mult curaj si sange rece sa dai cuiva drumul. Mie imi lipseste cu desavarsire.

Cat de tarziu este "prea tarziu"?

Inca nu.

2008-10-06T20:24:00.005+02:00

Da ai muri maine, si ti s-ar da ocazia sa retraiesti un moment al vietii inca odata, pentru ultima oara, care ar fi acela? Si de ce tocmai ala? Daca ai putea face o singura poza, doar una, unui chip, al cui ar fi? A cui voce ai vrea sa o asculti la infinit? Daca ai putea picta fericirea, ce culori ai alege?

Stiind ca as putea retrai o clipa din nou, stiu excat care ar fi aceea. Nu as avea nici cea mai mica ezitare. Fierbinteala ce razbate dinauntrul trupurilor, bataile accelerate ale inimii, respiratia profunda, buzele mele reci si ale tale fierbinti. Imbratisarea pentru care, cred ca intr-un moment de disperare as putea sa omor, prezenta care ma face sa am simt in siguranta. Tacerea pe care sunt in stare sa o descifrez doar eu. E amuzant, dar imi aduc aminte de adancitura acea de-a lungul coloanei tale, zona peste care mi-am trecut de nenumarate ori degetele si imi aduc aminte ca ti-am rupt un fir de la masea(sau era sa-l rup :))) ;))... Terminatiile mele nervoase au devenit receptive si atat de sensibile la schimbarea temperaturii pielii. Sub atingerea ta mi se schimba tot corpul, mi se transforma pielea si temeperatura(o singura persoana stie la ce ma refer). Incredibil, extraordinar ca ma dorea chiar pe mine. Vene, care stiu dupa ce sa tanjeasca, priviri ce stiu sa potoleasca dorinta de a opune rezistenta. Ce straniu ca bucata din tine, pe care o cunosc cel mai bine, pe care mi-am odihnit repsiratia, si pe care mi-am trantit dorinta incontrolabila, pe care o pot recunoaste dintr-o mie, pentru mine e moarta. La urma urmei, (doar) eu stiu unde sa te sarut pentru ca tu sa simti acele furnicaturi in picior, nu? :)

As vrea sa pot pastra caldura acelui corp intr-un borcanel, sa-l deschid doar atunci cand noaptea sau dimineata, mi-e teribil de frig, doar atunci cand vreau sa fiu tinuta in brate doar putin, putin de tot. Vreau sa-mi fie frica si vreau sa sar fara sa mai pun intrebari. Vreau sa inchid sub un clopot de sticla fiecare senzatie, fiecare atingere aspra. Mi-ar placea sa am curaj sa fac praf si tandari orice obiect care mi-ar aduce aminte de noi, dar defapt stiu ca nu vreau asta, nu, nu vreau. Dimpotriva vreau sa scotocesc dupa cele mai marunte si "nesemnificative" lucruri, doar pentru a mentine proaspata amintirea. Mi-e atat de frica ca uit. Daca ar fi totusi sa distrug totul,as ar insemna sa daram orasul. Nu vreau sa daram nimic, vreau sa construiesc... sa construiesc un castel de nisip care sa nu se prabuseasca la primul flux. Un arhitect si un inginer in constructii. Isn't that all it takes? Toate astea sunt socoteli ale mintii mele bolnave.

M-am cam obsedat de "eternal sunshine of the spotless mind". Ma imaginez intr-un cabinet, spunand: "My name is Ingrid Kovacs and i'm here to earase..." As sterge orice urma de tine. Si apoi? As fi un om cu o parte a vietii lipsa. Nu as face-o, ce tampenii vorbesc. Nu... I'm stuck. And i'm not going to move . Am probabil peste 150 de conversatii pe care mi le-am imaginat, pe care le derulez noapte de noapte. Cateodata imi ies perfect, si par sa cuprinda tot ceea ce vreau sa spun si ceea ce nu vreau, dar ceea ce poate stii. Tot timpul, noi oamenii muritori si insetati de atingeri caline, credem ca ii avem pe cei iubiti langa noi pentru totdeauna. Sunteti prosti! Tot timpul "cei dragi iti sunt luati prea repede"(Paler) si cum noi ne indobitocim pe zi ce trece, avem falsa senzatie ca avem TIMP(nu aveti timp!) sa le spunem tot ceea ce ne dorim. Nu aveti timp. Si acuma stiu exact ce ar trebui sa spun, doar ca niciun cuvant nu ar mai putea face mare lucru. Cand e sa iti spun ceea ce simt(suna urat), ceea ce am vrut tot timpul sa stii, imi iese prost. Al naibii de prost. Ori tu intelegi gresit, ori eu nu ma exprim calumea. O groaza de lucruri pe care am crezut ca apuc sa le spun si acum am ramas cu ele in gat. Nu le inghit si nici nu izbutesc in a le da afara. Cand va veni clipa in care voi resui sa le spun? Ma simt ca un termos gol. Acum goala si rece pe dinauntru, candva foarte calda si plina. Sunt mii de lucruri pe care imi doresc sa nu le fi spus si 100000 de lucruri care trebuia sa le spun. Le-am pus in mail-uri dar nu am curaj sa le trimit.Trebuiau spuse, nu scrise. Refuz sa ma misc.

Mi s-a spus ca-mi pierd trenul, asteptand in zadar trenul ce abia plecase. Trenul tau e si al meu. Asa era odata,nu?. Era un "forever" care nu era chiar forever, dar cred ca am uitat treaba asta. Era pentru totdeauna, fara jumatati de masura.Asa stiam, asa vreau sa stiu. Stiam ca nu va fi pentru totdeauna, dar mi-am pus mana la ochii si nu am vrut sa vad ceea de ce mintea se temea ingrozitor. Nu am urc in nici un tren fara tine.Clar?!?! Nu ma urc singura! nu si nu!O sa astept aici cumintica pe banca.O sa stau cumintica, foarte cumintica. Aici pe peron unde ne-am cunoscut. O sa vii la un moment dat si o sa te ajezi langa mine(E seara si incep sa visez). Nu ma urc in tren. Trenul meu e trenul tau. Asa vreau sa cred, imi impun sa cred, si o sa imi dau silinta sa cred. Dupa fiecare sfarsit, un alt inceput. Nu vreau. Sunt furioasa pe nici nu stiu cine, cateodata pe tien cateodata pe mine, pe dumnezeu si cateodata pe toti cei din jurul meu. Daca Imi citesti blogul, Doamne, te rog, scrie-mi un mail, ca sigur esti conectat la zapp. SA vorbim si noi putin. Sunt putin furioasa pe tine, dar tu stii asta. Mintea imi spune "let go" si apoi trupul urla. APoi am nevoie de o palma sanatoasa.

Si de ce scriu toate astea?
I just don't wanna let go yet. I can't say bye.

Cam frig acum, nu? Nu am borcanelul cu caldura. Noapte buna...

Eternal Sunshine Of The Spotless Mind

2008-10-05T21:53:00.003+02:00

Joel: " I could die right now, Clem. I'm just...happy. I've never felt that before. I'm just exactly where i want to be."

Joel: " I can't remember anything without you."
Clementine: "That's sweet, but try"

Joel: " Mierzwiak! Please let me keep this memory, just this one."

Clementine: "I wish you'd stayed."
Joel: " I wish I'd stayed, too. NOW I wish I'd stayed. I wish I'd done a lot of things. I wish I'd... I wish I'd stayed... I do. "

Joel:"I think your name is magical"

Clementine: "I'm a vindictive little bitch, truth be told! "

Perfect!

Cel mai iubit dintre pamanteni

2008-10-05T00:16:00.000+02:00

E un click, Ba nu, e chiar mai simplu. Presupun ca e clipa in care respiratiile amandurora sunt sincronizate, cand au aceasi lungime si aceasi profunzime. Melodia respiratiei. S-a intamplat prea deodata sau poate prea incet si fara prea mult zgomot, pentru ca nu mi-am dat seama de clipa in care am cazut cu 160 de km /h in toata povestea asta.Acolo am ramas pana in ziua de azi si nu ma ridic de aici pentru nimic in lume. Ma opun pur si simplu pentru ca asa vreau muschiuletii mei. Nu am avut timp sa caut motiv, si nici vreun scop; si chiar daca as fi gasit timp de a analiza lucrurile nu as facut-o. As fi fost proasta sa sa fac autopsia unei povesti care decurgea atat de suav prin venele mele, sa fi suflat in puful de papadie riscand sa dau in vant ceea ce am reusit sa construiesc in mine, sau sa ma dau pe mine in vant. Ar fi fost prea gresit sa fi spus ceva mai mult. Sunt persoane care prin simpla lor existenta ne fac pe noi, cei cu inima zbarcita mai fericiti. Sunt putini totusi. Prea putini pentru zilele noastre.

Nu vi s-a intamplat sa va doriti sa va indragostit din nou si din nou de aceasi persoana? Nu e ceva inevitabil? Sa arunci totul in sertarul noptierei si dimineata sa te indragostesti din nou de cel care-si ascunde visele sub pleoape, chiar langa tine? Nu ar fi asa mult mai usor? M-am indragostit pentru prima oara (NU la gradinita) acum doi ani. Si pare ca a trecut atata timp de atunci, dar mi se pare ca a fost doar ieri. Am stat indragostita atat timp incat mi-e greu sa-mi dau sema cum e sa nu fii indragostit. 2 ani. Eu, ma pot indragosti in fiecare zi din nou si din nou. De fiecare data ma afund mai mult si mai mult intr-un ocean de sentimente colorate. Eu nu mi-am dat seama cand si cum s-a intamplat. Dar stiu ca am fost "electrocutata" din prima clipa. You just can't control it.

O iluzie predilecta, si mai apoi in scurt timp, singura persoana care reusea sa vada viscolul din mine, care pricepea nepasarea jucata de un cabatin amarat ca mine. Nu era prea exuberant dar privirea spunea tot ceea ce gura nu indraznea. Cand i-am auzit intaia oara vocea, m-au trecut mii de fiori. Era cald dar eu aveam frisoane. Tot timpul are obrazul fin si cand isi lasa "barba" sa creasca putin e mult prea cuceritor, nu ai cum sa-i rezisti. Nici o fata nu ar avea cum sa-i reziste. Nici eu nu am rezistat, lucru care nu ma face cu nimic mai deosebita decat restul. M-a impins, fara vreo intentie rea, intr-un vertij din care am iesit cu greu, taras, dar mult mai implinita. Avea un caracter ostentativ si impunator(nu intr-un sens negativ) Daca m-ar intreba cineva "why did you fall for him?" as avea raspunsul perfect, replica cea mai buna, cea care cuprinde toate faramiturile intr-un intreg nemarginit. Astept sa ma intrebe cineva. Mor de nerabdare. Era mult prea destept si stia exact ce face pas cu pas. Fiecare miscare gresita il costa si credea ca drumul spre sufletul meu e lung. Si nici macar nu stia cat de aproape a fost tot timpul de el, stie sa atinga cele mai sensibile puncte si ajungea unde nici nu credeai ca cineva ar putea ajunge vreodata. Simpatic de morocanos cand e bolnav, si suficient de calm cand cineva e crizat(cum eram eu). Prima impresie a fost mai mult decat perfecta, apoi a doua a fost...incredibila. Numele lui, in mintea mea era asimilat cu "cavalerul in armura" sau "prince charming". Mi-am dorit sa fiu pentru el fumoasa, spontana, interesanta, vie, desteapta, gratioasa. Mi-am dorit sa fiu fiecare femeie din lume. In cele din urma m-am trezit indragostita pana peste cap. Nu pot sa-mi revin numai cand ma gandesc la ochii de ciocolata. Privirea ademenea orice imbratisare, orice sarut. In timp am spulberat perdeaua eterica dintre trupurile noastre, si ne-am permis atingeri care lasau urme adanci(azi, probabil a ramas doar cicatricea...din pacate). Fara sa vreau, fara sa stiu m-am indragostit mai mult decat este permis prin lege. Acum imi ispasesc pedeapsa. Mai intelegi ce spun? "Nu exista fericire de care sa nu-ti amintesti cu un gram de tristete" (Paler). Ceasul are prostul obicei de a nu se invarti in sens opus.

Azi noapte m-am trezit brusc, mi s-a parut ca ma strigi. Si cand m-am trezit nu era nimic in jur. absolut nimic. Probabil am visat ceva,ceva de care acum, nu imi aduc aminte, dar am auzit strigatul foarte clar.Parea ca vine de langa mine. A fost un "Ingrid" strigat frumos, de parca ai fi vrut sa ma trezesti. Mi-a fost teama sa adorm din nou. Uneori mi-e atat de frica incat nici macar nu imi aud stigatul. Trebuie sa ascult muzica foarte tare ca sa nu imi aud nici gandurile. Refuz sa ma afisez in fata publicului si sa imi fac plecaciunea in timp ce in spatele meu, cortina grea de catifea se lasa peste scena. Refuz sa aud aplauzele celor din sala, si nu vreau nici un buchet de flori, nici macar de lalele albe! Am ajuns o cabatina, din minunata actrica ce eram..Nu as vrea ca povestea din urma mea sa ramana voalata. Vreau sa cred ca povestea e scrisa pe un palimpsest, si chiar daca va veni vremea unei noi povesti, se va vedea dedesupt povestea din stravechi. Ma intreb cum as putea intra intr-un sevraj... Dar nu imi doresc sa ma vindec, orice vindecare imi pare o amnezie pictata in alb si negru. Imi smulg mereu plasturele de pe rana, nu stiu daca il doresc vindecat. NU stiu daca un PLASTURE vindeca atatea "zgarieturi". Stiu un singur lucru cear vindeca "zgarietura asta mititica". "Din pacate "memoria isi aminteste si de uitare"(Paler)

Noaptea miroase mult prea tare a noi. La sfarsitul zilei, iubim ceea ce ne lipseste, nu?

Imaginatia si talentul meu de poeta, si scriitoare esuata, sper ca a reusit sa puna punctul pe "i" asa cum trebuie :P. Daca nu, better luck next time (spunea cineva odata).

Amintiri din trecut.Amintiri din viitor.

2008-10-03T23:09:00.000+02:00

Amintirea este tot timpul un loc de intalnire. Cred ca o sa ma intalnesc tot timpul singura, si in loc sa depan amintiri cu un corp cald si respirator, voi depana amintit cu propria-mi umbra . Vom sta la o cafea si vom invarti lingurita in cafea in speranta ca data viitoare, va veni. Se mai spune ca amintirea unora poarta numele de "remuscare". Ma bucur enorm de mult ca eu nu fac parte din categoria asta. As gasi o groaza de cuvinte care pentru mine sunt sinonime cu amintirea, dar printre ele nu se gaseste si remuscarea. Pfew, ce bine! As face orice sa scot totul din categoria amintiri, but it doesn't work like that. Mi-e teama ca uit. Cred ca nu mi-e de nimic mai frica decat de pierderea de memorie pe care as putea sa o sufar. Imi spun zilnic ca nu poti uita atingeri care ti-au lasat urme. Nu pot sa nu vad cicatricea asta "maricica".

Amintiri din trecut:

Un ceai de fructe de padure cu lamaie si miere.

Time to time. Imi trageam scaunul ma asezam frumos, mai rar sa nu se zguduie ceva in jurul meu. Nu avea nici o importanta unde stam sau cum. Dar tot timpul aveam locul nostru. Ce shod mi-e sa spun "nostru". :) Venea o tanara si ne lua comanda. Un ceai cu fructe de padure cu lamaie si miere. Toamna si iarna mirosea tot timpul a fructe de padure, pe langa mirosul suav de Llenor. Stateam la un ceai 3 ore cateodata poate chiar 4. In fine. Mi se punea in fata o cana alba, mare, Cu apa fiarta si o lamaie in ea. Langa, erau 2 cutiute cu miere., plicul cu ceai, si o lingurita. Nu am observat niciodata ce frumos arata aranjate asa parca intentionat. Din cana se ridicau aburi si se pierdeau in fata ochilor. Desfaceam pliculetul tacticos, il puneam in cana, pe fundul careia se stragea o culoare sangerie, si partea cea mai draguta: desfaceam mierea si o tineam putin in aer si o priveam cum curge incet peste lamaia din cana. Asteptam pana la ultima picatura. Apoi il uitam acolo, ii simteam doar mirosul din cand in cand, eu eram prea ocupata sa sar in cafeaua neagra si sa cuprind cu frica buzele din fata mea. Vorbeam despre orice. Vorbeam mai mult sau mai putin. Ne priveam mai mult, si zambeam la fel demult. Azi, am plecat de acasa si credeam ca ma duc in time pentru acelasi lucru. Mi-am propus sa cred asta, si am crezut. Degeaba. Nu eram la masa noastra, si chiar daca am repetat procesul prepararii ceaiului pas cu pas, tot nimic. Eram tot acolo inconjurata de o gramada de oameni dar nu si de cine trebuia, cum trebuia. Am gustat din ceai, si nu avea acelasi gust ca anul trecut. Era mult mai sec, lipsit de orice urma de afectiune. Era acolo si acum nu facea nimic. Si erau si covrigeii din care nu am indraznit sa iau. Imi era frica, poate si-au schimabt si ei gustul. La urma urmei cred ca totul si-a schimbat gustul. Am mers la taxi cu hansi, dar nu prin parc. Ea nu m-a tinut de mana si nici nu m-a sarutat. Mi-e dor sa ma joc cu mana, cu degetele, sa mangai maini fine, sa ne jucam inca putin.

Printre frunze pe mal.

Cred ca era pe vremea asta cand, ne plimbam pe mal si vorbeam despre vrute si nevrute. Era pe vremea asta cand stiam sa ne tinem de cald, cand stateam pe o banca pana la apusul soarelui, si cred ca era tot pe vremea asta cand m-am nascut in adevaratul sens al cuvantului. Situ ca ne abitneam de fata cu ei in varsta si la un moment dat nu ne prea pasa. Sa creada ce vor, ca noi stim ce vrem. Nu? :) Cred ca toamna mirosea altfel si soarele arata putin mai bine. Cred ca si eu aratam putin mai bine. Cred ca aveam mai multa culoare. Parca nu imi mai vine sa ies pe mal. Inca nu.

Amintiri din viitor, sunt mult prea multe. Nu mi-ar ajunge o zi intreaga sa le scriu.

E nasol asa aproape de pamant

2008-10-02T20:51:00.000+02:00

Mi-e putin dificil sa scriu post-ul asta, nu pentru ca nu as avea ce sa scriu, ci pentru ca nu prea gasesc cuvintele potrivite.
Nimeni nu stie ce sa zica. Stiu ce vreau sa aud, si caut disperata pe cineva suficient de imbecil si de tampit incat sa ma minta, sa imi zica ceea ce vor urechiusele mele sa auda. Dar nu, nimeni.

Sunt ambitioasa. Sunt foarte ambitioasa. Asa ma stiu pe mine, cu vise marete, dorinte, si pregatita de sacrificii. Dar oricat as fi de ambitioasa, cand obosesc, sau cand nu mai pot sa-mi ridic privirea din pamant, ma dau batuta. Stiu ce ganditi acuma, stiu. Asa e, cand vad ca lucrurile nu merg, sau nu dau semne de ameliorare, ma dau batuta. Tot timpul a fost asa. Sunt gata sa ma las la pamant in orice clipa daca cineva (si nu oricine) nu ma ia in brate. Si atunci cand sunt mult prea aproape de pamant(pentru ca niciodata nu cad) ar trebui sa-si faca aparitia cineva care sa ma traga de mana si sa-mi zica :"hei, ce am vb, nu ne dam batuti". E nevoie de atat de putin ca sa te ridici de la pamant. De atat de putin incat e teribil de infiorator ca nu toti din jurul tau pot sa faca asta, nu toti isi vor deschide bratele cand ti-e ingrozitor de frica, nu toti stiu ce sa-ti spuna (probabil nu te cunosc suficient) ceea ce trebuie. Sunt voci pe care nu le uiti.Am voci pe care le aud in cap tot timpul. Cateodata doar la auzul unei voci, cerul se insenineaza si tu, automat te ridici din prapastie.Dar cateodata ai nevoie de multe voci, de multe strigate, de multe chemari.Cateodata ai nevoie de mult prea putin pentru a fi fericit. Prea putin si totusi nu toti au. Ma simt ca un copil ratacit intr-un supermarket. Ma invart speriata si imi caut mama, si nu o gasesc. Nu stiu unde sa pun punct si sa zic "gata, de la capat". Sa presupunem doar ca nu am pe tastatura asta, care a trecut prin multe, "punct". Ceea ce vreau sa spun e ca, nu toti stiu sa te tina in brate, sa te priveasca, sau sa-ti vorbeasca. Eu am inceput sa nu mai aud pe nimeni. Astept sa aud acea voce.

Ce proasta sunt, atat de speriata si de pierduta in jungla asta nemernica! De ce te poate influenta cineva atat de mult? De ce nici macar Bonux nu scoate pata care ti-o lasa cineva pe tine? Se spune ca scoate cele mai frecvente 99 de pete?! Ei ca sa vezi, nu le scoate. Dar sa nici nu scoata pata aceea nimic din lume. As ramane si mai goala pe dinauntru. Sa raman acolo. La naiba cu toti detergentii! Stiu ca stateam noapte si telefonul eram pe perna si ascultam respiratia de la capatul celalat. "De ce m-ai sunat?" "Imi era dor de vocea ta". Mi-e dor, da. Ce idioata sunt!

Stiti, acele 2 stafii de care v-am mai spus, da stiti. Sunt foarte fericiti. Ma bucur pentru ei. Sunt atat de palizi, pot sa trec mana prin ei si nu simt nimic. Imi doresc sa fiu eu in locul ei. Am vrut sa le spun azi ca se va termina. Dar mi s-a facut mila de ea si de el. Probabil si-au facut vise si planuri, poate chiar cred ca e pentru totdeauna, sunt fericiti acum, nu am vrut sa le distrug fericirea. M-as simti vinovata. Nu vreau sa o vad pe ea plangand, nu vreau sa o aud, si nu vreau sa-l vad pe el cum se evapora. M-ar durea mai mult decat acum. Peste o zi fac 2 luni. Sunt atat de draguti, fragezi si naivi. Parca ma vad pe mine. :) Ea se comporta putin copilareste, dar el (inca) nu e deranjat de asta. As vrea sa o iau de mana sa-i spun sa se maturizeze, pana nu e prea tarziu, dar nu m-ar asculta oricum, e surda la orice alta voce. O sa se evapore si ea poate la un moment dat.

Sunt bine pentru ca "am iubit pana la Dumnezeu si dincolo de el."
*(am recitit. E clar nu mi-am gasit cuvintele)

Un 1 octombrie (ne)fericit

2008-10-01T11:10:00.001+02:00

As vrea sa imi spuna cineva o poveste. O poveste frumoasa, cu printi si printese, asa cum obisnuia sa-mi spuna bunica inainte sa adorm, asa cum imi place. As vrea sa o ascult cu capul pe perina, sa-mi zboare gandul la povestea preferata si sa imi doresc nebuneste ca cea pe care o ascult acum, sa fie mai buna decat cea pe care o am prima in top. Dar nu mai am varsta la care pot asculta la infinit basme care se termina cu "si au trait fericiti pana la adanci batraneti" si sunt la varsta in care realizez cu sila ca lucrurile nu se intampla tot timpul ca si in basme. Nici macar cel pe care l-am scris eu, cel pe care l-am rumegat pana la cotor, cel pe care mi-l sopteam in fiecare noapte ca pe o poveste de noapte buna. Imi vreau povestea. Spune-mi-o inca o data te rog.O singura data. Pentru ultima oara.

Ma taie fara mila gandul ca anul trecut, pe 1 octombrie eram mult prea fericita sa vad cum toamna; ne scutura cate putin pe toti de ce avem mai drag. Toamna, odata cu vantul ei, ne taraste pe toti putin intr-o parte. Si tot un pic si tot un pic in fiecare zi. Te trezesti, si te afli intr-un nicaieri obscur si ambigu. Defapt totul e foarte clar. Esti singur.Am trait o toamna fericita, defapt am fiecare anotimp de partea mea. Dupa soare, va veni oricum si ploaia. Si tot timpul, dar tot timpul, ploaia te ia prin surprindere. Niciodata nu ai umbrela la tine, nici o vesta de salvare, si nici o barcuta cu vasle. Eu, nu am avut nimic, inca inot sa ajung la mal, dar apa creste pe zi ce trece.

Erai in fata mea. Ne desparteau fizic doar cativa metrii banali. Mi s-a urcat inima in gat si pulsa intr-un ritm nebun. Tin minte ca doar un singur lucru ma facea sa ma simt asa. Pulsa si credeam ca sta sa iasa afara, sa-mi iasa pe gura inima si sa cada acolo sub nasul meu, putrezita si flamanda de putina iubire. Mi s-a taiat respiratia. La fel, tin minte cand mi s-a intamplat asta pentru prima oara. De data asta nu era acelasi motiv. Dar a fost parca mult mai crunt. Nu stiam ce sa fac. Erai atat de aproape si mult prea departe ca sa fac ceea ce-mi doream. Dumnezeule ce penibila sunt. Erai doar la 15-20 de metrii de mine. In mod normal mi-as fi scos telefonul, ti-as fi dat un bip si tu te-ai fi intors, mi-ai fi zambit (Doamne cat imi lipseste zambetul ala!!!!) si te-ai fi oprit sa ma astepti, m-ai fi luat de mana si ne-am fi sarutat. As fi apucat in timp ce iti devoram buzele caline si mereu cu acelasi gust, sa iti adulmec mirosul pielii si tu, puteai simti parfumul ce razbate din parul meu. Ai fi putut. Si totusi un motiv cretin si idiot, imbecil si parsiv, m-a oprit. Candva parea atat de natural... Acuma nu. Mi-am continuat drumul in urma ta, asa cum poate voi face tot timpul dealtfel, si am intrat in "Farmec" (abia mi-am luat privirea de pe tine :)) ) Nu-mi venea sa cred ca erai acolo si ca eu eram in spate. Eram 2 oameni care pur si simplu merg in aceasi directie. Pacat ca nu m-ai observat. SINCER?! Sincer stii ce as fi facut?! Te-as fi surprins din spate si te-as fi laut in brate! DA uite am spus-o! Sunt destul de patetica acum?! Oricum, pot sa tot imi inchipui ce as fi facut si ce as fi vrut sa nu fac. Sunt asa mica si pierduta, speriata si debusolata... Parca ma ia un vant pe sus si nu stiu unde sa ma adapostesc. Imi vine sa plang si sa o tai la fuga. Imi vine sa... sau mai bine lasa. Poate as fi vrut sa-ti repet cate ceva. La ce bun?! Inca lucrurile nu s-au asezat in mintea mea. Inca sunt...

Mi-e imposibil sa nu-mi amintesc cum de fiecare data cand ieseam impreuna, eram in culmea fericirii,ma agitam si nu stiam cu ce arat mai bine, ma doream frumoasa, splendida, de vis. Si nu-mi explic cum timp de un an de zile, de fiecare data cand se apropia de mine aveam acele furnicaturi in tot corpul, cum simteam ca ma inalt de la pamant, cum aveam emotii la fiecare sarut si cum tot timpul descopeream ceva nou si deosebit la el. Ma gandesc cate as fi putut sa mai descopar, dar nu voi apuca. Ma gandesc si la miile de saruturi pe care ni le-am dat si la cele inca 100000 pe care ni le-am fi putut da. Ma gandesc mult la cate ne-am spus si cate ar mai fi fost de spus. Si... ma gandesc si la bancile din parc pe care ne-am lasat intr-un fel sau altul amprenta, si la cele pe care nu am apucat sa stam. Ma gandesc la multe, dar nu le mai gasesc ordinea. Stii foarte bine ca tot timpul am fost dezordonata. ;))

Azi Am starbatut centrul respirand ca o femeie in pragul nasterii. Nu as fi vrut sa provoc un dezastru ecologic taman pe bulevard. Daca venea un tzunami, ne-ar fi sters pe toti de pe fata pamantului, ne-ar fi sters pe toti cu amintiri cu tot, cu tot ce avem mai de pret. Asa ca tzunamiul a lovit dupa ce am rasucit cheia in broasca si m-am trnatit franta pe canapea. Ca sa inteleaga tot prostul, plangeam torential. Prefaceti-va ca nu am scris propozitia anterioara. "Eu nu stiu sa plang". Cad frunzele prafuite din nucul din curte. Parca cad eu din pom, ah nu, pomul nu e suficient de inalt. Nu vreau sa mai cad, am fundul plin cu vanatai de la impacturile mele cu solul. As vrea sa treaca toamna, si sa sper ca iarna va mirosi a iubire, asa cum mirosea anul trecut. Caci cu toamna, m-am lamurit. Miroase a despartire. Si pentru ca mi-am lecturat blogul si de fiecare data s-a lasat cu sughituri, sa vedeti ce am gasit: "Si daca as sti ca ar fi sa pleci, te-as trage de mana pentru inca o imbratisare, inca un sarut si ti-as sopti la ureche... sa mai ramai pentru inca, si inca si inca un sarut...." din pacate nu am mai avut timp si pentru asta, ar fi fost frumos. E dramatic cat imi poate fi de dor. Mi-e sila de mine.

Repet ca stiu cat de filozofico-abisalo-patetic a devenit blogul dar trebuie sa va multumiti asa cu el. Mai mult nu pot in momentul de fata. Un 1 octombrie mai (ne)fericit decat al meu!

The storm from the tea cup

2008-09-28T19:45:00.000+02:00

Cu tact si multa eleganta sorb din ceai. Cu grija, sa nu ma ard. Fierbinteala imi inunda toate vaile si santurile gurii. Strabate drumul spre gat fara mila stergand totul din cale. Apoi privesc incantata urma de gloss ramasa pe marginea canii. O admir si trec degetele peste ea. E lipicos si atat de intact. Oricum... imi trezesc sufletul de dimineata cu o melodie linistita. Si cand ma gandesc ca azi e doar...azi. Niciodata ieri.

Disec de o vreme o amintire. Analizez si cercetez. Privesc uimita necropsia unei obsesii. De fiecare data identica. Fara sa ma pot controla ajung in inima unei stiinte. Pe cuvant de femeie, e chiar o stiinta. Imi dau seama ce mult imi lipseste. :) Sunt patetica. Now, more than ever. Incep sa ma resemez la gandul ca nu pot sa uit lucruri pe care le-am trait pana la os, ca nu pot sa uit laitmotivul pentru care am inceput sa am vise, si nu cosmaruri. Dar imi pare rau ca stiu sa iert si faptele nesavarsite dar nu si pe mine. Intr-o zi mi-am pus un pahar de cola si m-am asezat in fata calculatorului, gata, gata sa profit de inspiratie si sa scriu. Pentru o clipa am privit in trecere paharul, apoi mi-am odihnit ochii asupra lui si am crezut ca am inebunit cu totul amintindu-mi pana si felul in care tine paharul, felul in care il apuca, si miscarea cu care o duce la gura. Cat de avansata trebuie sa fie boala sa-mi amintesc pana si de asta? Prea putini sunt cei care isi intiparesc in minte gesturile cele mai nesemnificative si prea putini sunt cei ce stiu pastra toate astea intr-o cutie prafuita. La ce bun sa uit? Eventula cu multa morfina, putina otrava si un gram de cocaina. La ce bun sa spun ceva? La ce bun sa tac? Sunt cred, totusi prea tanara pentru atata fericire uitata. I'll keep them. Mi-e greu sa vad linia dintre a fi nebun si a fi indragostit.

Totusi intr-un tarziu, cand smoala se varsa peste pieptul meu, cand scot un tipat speriat si suav, cand nu am ceva spre care sa-mi indrept primul gand si el sa mi se reflecte inapoi, cand in pestera asta inghetata pana si ecoul strigatului meu a murit, atunci... atunci sunt hotarata sa ma sfasii ca din ghiarele unei fiare, sa ma zbat si sa sangerez, doar sa scap. Degeaba. Ceva e tot timpul mai puternic decat mine. Apoi ma las mancata de fiare. Dar dimineata ma trezesc proaspata, si pregatita sa ma lup din nou cu monstrii din capul meu.

Sunt prea naiva sa cred ca nu se poate iubi, prea prostuta sa cred ca pot schimba ceva. Prea timida sa privesc in ochi, prea nestiutoare sa implor.
Doar cand e dimineata si e ceata ma insotesc continu 2 stafii. Zambesc, si se saruta de fata cu mine fara nici o jena. Nu ma deranjeaza, ii privesc si imi sclipesc ochii. Pot sa le zambesc si eu. Cateodata le aud vocile, vocile arcordate armonios, vocea ei tremura si a lui e perfecta. O linisteste perfect, ii atinge putin fata si ea se fastaceste de emotii. O ia in brate si ea tremura, le aud si respiratiile, Sunt prea fericiti, si sunt prostuti, pentru ca ei cred ca va tine o vesnicie, dar nici nu stiu cat de mult se inseala. Dar eu ma prefac ca nu stiu cum se termina povestea si ii privesc in continuare. Prea frumosi ca sa nu existe, prea frumosi ca sa dureze..

Nina Cassian - Proiect de intelepciune

Stiu de pe-acum ceasul acela in care
voi scotoci dupa tine, prin zece sertare,
ca sa-i pot spune cuiva cat de mult am iubit
in tineretile mele.
Multe scrisori voi avea, si fotografii,
teancuri de mimici, gesturi strivite de vii,
si, printre ele, mainile mele fosni-vor
searbad ca frunzele vechi.
Dar am sa spun, am sa spun cum zambeai langa mine
buzelor mele de-atunci, dulci si veline,
si cum stiai ca vom fi impreuna mereu,
vesnic (sau pana la moarte).
Si am sa spun ca aveai cate-un profil,
care-si pierdea in lumina hotarul fragil,
ochii pestriti ca doua gize imense,
prinse in ploaia de-april.

O sa ma laude-acela, fara-ndoiala.
« Da, ai trait o frumoasa iubire de gala ... »
Eu voi inchide sertarele. Stiu de pe-acum
ceasul in care ...

And there was so much more to go

2008-09-27T00:22:00.000+02:00

Inainte de toate vreau sa cititi asta. Nici un cuvant nu e exagerat.

Stii ce e ciudat defapt? Ca stau in casa si fac un puzzle. Puzzle-ul se numeste Ingrid. Il am de vreo 16 ani. Pana acuma nu am icnercat niciodata sa-l fac. Era pus in cutie si era facut, dar eu nu m-am atins niciodata de el. Are in jur de 1500 de piese. Muncesc din greu la el de o luna si 6 zile (azi), in fiecare zi mai adaug cateva piese, dar de-o vreme cam sufla vantul si mai da peste cap unele parti, ieri am pierdut din nou 4 piese... Acum 2 saptamani am fost foarte aproape de a-l termina, de-a a face intreg un Ingrid, cand am observat defapt ca mai aveam vreo 50 si pentru finalizarea puzzle-ului mai aveam nevoie de inca aproximativ 200. Ei, atunci scoate de unde nu-i. Fara nici o remuscare ma uit la el, si puzzleul e tot neterminat, se tot da peste cap, si piesele inca lipsesc. Sa nu mai zic am si pus gresit unele piese. Neesential. Nu il pot termina fara celelalte piese lipsa. :) Probabil se pot cumpara undeva, nu m-am prea gandit la treaba asta, dar cred ca costa mult timp si foarte multi bani.

E la fel de dubios si faptul ca inca nu pot adormi noaptea fara "micul ritual". I wonder, when will it stop? Zilele astea am racit... Mi-as fi dorit sa fi fost cineva care sa-mi fi spus sa iau un paracetamol. :) Mi-ar placea sa imi fac dimineata curaj si sa apas 1 si apoi tasta verde. Dar de fiecare data cand incerc sa fac asta mi se pare gresit, foarte gresit. Si totusi imi doresc atat de mult. Nimic nu s-a oprit, ziua se rostogoleste ca si inainte. Si totusi eu simt lipsa celor 200 de piese. Mai mult decat m-as fi asteptat. Pentru mine, toamna tot timpul va avea miros de despartire, si doar atunci cand praful se depune pe pervazul geamului simti cum timpul, nemilos, imi scutura visele. Noaptea simt ca ceva nu e in regula. Ma pun in pat si parca astept ceva. Sa-mi pice din cer un raspuns. Unul singur. Poate mai multe :)):P Sunt intrebari care poate sunt menite sa nu isi primeasca raspunsul, dar eu ma smiorcai si ma miaun ca un copil rasfatat, ( la urma urmei tot timpul am fost un copil rasfatat) pentru ca le vreau, cand nu primesc ceea ce vreau, am tendinta sa plang. Indiferent in ce ar consta dorinta mea. Daca nu primesc, plang. N-am stiut niciodata sa implor pe cineva, si nu am fost niciodata o persoana convingatoare. Si cred ca nu stiam sa ma tin de promisiuni. Imi placea sa fiu impinsa de la spate sau sa stiu ca atunci cand ma vor coplesi toate, vor fi 2 brate care sa ma poate lua in brate si cineva care sa-mi spuna :"i'll cheer you up on Thursday" si cateodata(Eu:"auzi, cateodata :))" ) imi lipseste mult. Niciodata nu am crezut ca "totul" e prea mult, iar "pentru totdeauna" e prea greu. Mi se parea simplu(inca mi se pare) , la fel ca restul lucrurilor ce ma inconjurau. Nu parea deloc greu. Poate ne dam batuti prea repede. Acum, ca oricum ramai singur.

Ah acuma stiu! Cand ma pun in pat mi-e dor de o vibratie scurta a telefonului. Un bip de noapte buna. Ce prostii vorbesc. Nici nu stiu de ce scriu acuma, poate pentru ca mi-am incheiat ritualul(nu fac voodo:-j si nici nu tai gaini in cimitir). Cine ar citi toate tampeniile astea?! In fine. Sa consideram acest blog o mare bazaconie. Revenind, s-au produs disfunctionalitati in ceea ce priveste algoritmul meu zilnic. Nu compileaza domne'! Nu vrea si nu vrea! Erori... multe. E nasol sa nu ai de cine sa te proptesti cateodata. :)

Sunt slaba. Slaba psihic, vreau sa zic. Am o groaza de frici, dar acum s-au mai redus. Sunt atat de slaba incat atunci cand sunt obosita ...pac!... ma dau batuta, si cad, defapt, :) cineva m-a invatat ca niciodata nu ne prabusim la pamant, suntem doar foarte aproape de a atinge pamantul,dar niciodata cazuti. Cred ca datorez multumiri persoanei respective. :) Oricum, inca nu sunt in situaita in care sa ma dau batuta, dar atunci cand voi fi obosita?Then what? Cine ma va trage de maneca putin? Bau Bau-ul din dulap, poate. Sunt slaba, foarte slaba si ma imbolnavesc usor. Sunt bolnava de singuratate(ce patetic suna), si e sentimentul pe care il detest cel mai tare, asa cum cineva detesta sentimentul de dor. :) Cel mai periculos lucru posibil este sa incerci sa treci o prapastie din 2 pasi. Si iata-ma pe mine atarnand de o creanga. O creanga ce se scutura de frunze de bronz. Se scutura de mine. Sunt inca putin speriata si ma simt cam pierduta, dar atata timp cant nu iti pasa unde te afli, nu te poti rataci. Poate as avea nevoie de o busola. Cand se face noapte tarziu, stau intinsa, privesc tavanul si ma abtin. Apoi ma intorc pe o parte si repet in soapta un nume, ca si cand nu as stii ca oricum e prea departe sa auda , si oricum, s-a facut prea tarziu.

Exista ceva in fiecare din noi. Ceva ce tu nu vezi, dar altii vad in tine. E un ceva care place, si care te distinge de restul. Un click. Ceva ce atrage, e ca si cireasa de pe tort, ea te face splendid/splendida, un ceva de care se indragostesc cei din jurul tau. Si stii, mi se pare un act atat de egoist faptul ca niciodata nu ti se spune ce e acel "ceva". Nici eu nu am spus, dar as vrea sa mi se spuna, asa as spune si eu. Compromis. Si totusi nu stim ce vede cel, cu care sifonam in noapte cearsafuri cel alaturi de care "ne mancam zilele". E un secret. Ma gandeam ca poate si inexistenta acelui "ceva" poate fi atractiv. Poate unii din noi nu au acel ceva, poate asta pare atragator. Incita si starneste curiozitate. Eu am incetat si sa cred si sa sper.

"Nimeni si nimic nu ma poate opri dupa masa,
Cand lumina e alba si-n magazii toamna miroase a praf adormit
In iarba sa pun un pantof cu sireturi subtiri de matasa,
Asteptand sa se umple cu flori si sa fiu fericit."
(Emil Brumaru)

Never be a stepping stone

2008-09-26T20:37:00.001+02:00

Today was gonna be the day

2008-09-26T17:08:00.000+02:00

Toata dimineata a plouat. La 7 dimineata eram pe masa din bucatarie si sorbeam din ceai ca in fiecare dimineata. Eram zgribulita si aveam o mutra de om nedormit, parca lucram in schimbul 3. Asa nu-mi pasa cum arat... Am deschis tv-ul si mi-am mangaiat urechile cu Aerosmith - crazy. So far so good. Mi se abureau ochelarii de la ceaiul fierbite, ce il strnageam in maini. Priveam in cana fredonand in soapta :"I go crazy, crazy, baby, I go crazy /You turn it on /Then you're gone /Yeah you drive me /Crazy, crazy, crazy, for you baby /What can I do, honey /I feel like the color blue..."

Si... nu inteleg de ce mintea nu poate sa decida subiectul meditatie. Oricat incercam sa ma gandesc la "programul zilei", mintea imi zbura inevitabil la altceva. De ce nu pot sa ma gandesc cu cat s-au scumpit ouale, sau la ce mai face nea' Basescu?! (Eu: Ca esti o tuta!!!)! In fine am incercat disperata sa-mi contolez mintea, dar parca eram atat de slaba sub puterea unui necunoscut incant eu am devenit abur. Ar fi trebuit sa ma panichez ca doar urmam eu sa ies la mate la tabla. Dar nu... de data asta nu am simtit nimic. auzeam ploaia, auzeam frigul cum canta pe la geam. Era frumos afara, asa rece si plin de grafit. Ziua se derula lent si eu eram din nou in transa. Priveam in gol si mai luam cate o gura din ceai. Nimic nu poate schimba faptul ca un minut are 60 de secunde si nimic nu va derula ziua mai repede . Pentru ce sa ma grabesc? Pt ce as grabi timpul? Acum nu ma grabesc nici unde. Niciodata nu m-am grabit.

Nu am pic de curaj. Adica imi lipseste cu desavarsire in momente importante si esentiale. Imi propun ceva cand ma pun in pat. Si sunt foarte hotarata sa am tin de ceea ce mi-am pus in gand. Dar nu imi pot explica de ce dimineata nu ma mai simt motivata sau de ce curajul isi continua somnul cand eu am atata nevoie de el. Asadar, sunt o lasa, nu? Da... Tot ce aveam in minte in noaptea trecuta de domoleste cand ma uit in oglinda. Ca sa ma "incurajez" imi zic , ca asta, e doar o amanare. Ei bine nu e. Sometimes, "not now" means "never".

And today was gonna be the day... dar ceva s-a intamplat (again)

Convorbiri cu mine

2008-09-23T20:17:00.000+02:00

EU : "Ar fi cazul sa incetezi, stii, nu? E atat de enervant sa vezi un catel plouat taraindu-si coada de colo-colo! Te comporti ca o idioata"

EU2: "... nu imi tarai coada, ma simt foarte bine! Ce dracu?! Doar pentru ca sunt zile care sunt negre si vb tampenii nu inseamna ca nu sunt ok. Sunt foarte ok. Daca nu as fi ok nu as putea sa ma dau jos din pat. Sunt foarte bine.Si tu esti o idioata din moemnt ce spui asemenea tampenii! "

EU: "Esti patetica, nu gluma. Nu iti vezi reactiile?! Evervezi pe toti doar pentru ca esti aiurita si cand vb cineva cu tine tu visezi ca cai verzi pe pereti. Mai nou te bagi in stalpi?! Tie ti se pare normal?! Imi bat gura degeaba. Esti mai batuta in cap decat credeam. CAt crezi ca mai poti sa o duci asa?! Oare te prinde Craciunul asa? Alo!!! Se apropie Craciunul, incet,dar se apropie! Ai de gand sa-ti distrugi sarbatoarea preferata din an?!Cu tine nu se poate!"

EU2 : " Nu visez la cai verzi pe pereti! imi zboara doar gandul altundeva atata tot! LA urma urmei, poti sa ma tragi si tu de mana! Cred ca mai pot sa o duc mult asa. Au mai murit oamen, si i-au macat viermii, dar nu din cauza asta! Au reusit alti, pot si eu. La un moment dat totul v-a intra in normal. Defapt, stii ce?! deja e in normal, doar ca ma acomodez greu, asa cum fac intotdeauna. Nu stiu cum voi fi de Craciun. Ce conteaza? Oricum as fi e sarbatoarea mea preferata! Nimic si nimeni nu mi-o distruge!"

Eu: "DaDA:-@ CAND NAIBA AI DE GAND SA INCETEZI SA TE MAI MINTI?! HUH? daca as putea asta ti-as lipi 2 palmi, poate chiar 3! Acuma ce faci? Asaaaaa bravoooooo, minunt! Crezi ca daca incepi si plangi rezolvi ceva ?! Crezi ca o sa te simti mai bine!? Hai sa-ti spun un mic secret! Nu! Maine o sa ai ochii umflati ca 2 cepe! Nu rezolvi nimic daca incepi si iti suflii muci in servetele!!! Te credeam mai desteapta de atat. Ma dezamagesti . M-ai dezamagit din clipa aia. Stii tu care. O stii. Atunci eu eram in vacanta dar daca te-as fi auzit, te-as fi dat cu capul de pereti. Ok, gata. Gataaaaaaa te opresit. Nu mai plange! Nu mai plange!!!!!!! Esti penibila, uita-te dracu' in oglinda."

EU2 : "Doar pentru ca tu ai putea, nu inseaman ca toti pot! Esti proasta?! Nu vezi ca nu merge? Nu merge. Azi a fost asa, ieri va fi la fel.Am incercat, e ceva ce ma depaseste. LA un moment dat toul e in regula si merge bine si apoi sare un surub si ceva se deregleaza si de acolo totul scartaie. Crezi ca imi face placere sa arat ca o mata scoasa din masina de spalat? sa ma flioscai la scoala ca o placinta?Ei bien nu. MA vreau inapoi, dar mai stii tu cum sunt eu? Nu mai stii nici tu!!! Asa ca nu mai fa pe desteapta ca esti la fel de nauca ca si mine! Si nu plang. Eman apa!"

EU: "Tu nu esti toata la minte! Ba da plangi bah proasto!!! Si doar pentru ca nu bei foarte multa apa asta nu inseamna ca nu o sa mai plangi! Te-ai gandi sa te autosugestionezi? huh? Nuuuuuuuu de ce sa te gandesti?! Iti impui, clar?! Nu te smiorcai! Ca un copil! Halala maturizare. Am crezut ca ti-ai bagat mintile in cap, ca te-ai maturizat cat de cat!Unde e maturizarea?! Arat-o naibii! Opreste-te din plans tu nu intelegi?!"

EU2: "Credeam ca o sa fie mai usor!!! Bine?! Sunt/am fost o rasfatata si cand nu primeam ce imi doream plangeam. Eram obisnuita cu lucruri usoare da?! Ma simt ca un pui negru intr-o multime de pui galbeni. Mi-e sila de mine!Nici nu am pot privi in oglinda.Parca nu sunt eu! Sunt atat de furioasaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Mi-am saturat de "o sa fie bine" si m-am saturat si de "saraca" !!!"

EU: "BAI! Eu te-as da cu capul de oglinda! Asta ai merita! Ai merita 2 peste cap, si poate o sa le si primesti intr-o buna zi. E vina ta, nu te-ai potolit pana nu ai dat cu capul. NAh ai primit ce ai cerut. Fericita? Nu prea cred. Acuma stai si suporta, adik nu, scuza-ma, nu te mai comporta ca o frustrata. Ai reusit sa ii futi nervi la Oana. Satisfacuta?! Nu! Ar fi bine sa te autocontrolegi si sa te culci odata!"

EU2: "..."

EU: "Pentru numele lui Dumnezeu, inceteaza, inca nu ai obosit? Opreste-te din plans!!!!!!!!!!!! Zbif Zbif!"

Tin sa mentionez urmatoarele :
1. Nu am plans cand am scris acest post
2. Ca orice opera literara, si acest post poate fi considerat o fictiune.
3. E o leaca exagerat, dar cred ca asta e scopul.
4. Nu am personalitate dubla (sau poate...)
5. Nu sunt emo
6. Nu sunt violenta, si nu agresez lumea, de asemenea nu ma automutilez.
7. Sunt ok :-D

Pentru ca inca respir

2008-09-20T00:45:00.001+02:00

La inceput, nimic nu fusese prevazut asa. Cele mai frumoase lucruri sunt cele care te iau prin surprindere. Lucruri pe care nu le ceri, pur si simplu apar. Lucruri, care par sa iti pice din cer. Si din propria experienta, stiu ca acele lucruri care se merita cu adevarat sunt exact cele de care ti-e cel mai teama. Teama dispare fara sa-ti dai seama, si asta pentru ca nici macar nu era teama. Era doar o tampenie din capul tau. Din capul meu. Sunt o groaza de lucruri pe care crezi ca le regreti, dar defapt regreti doar faptul ca le-ai amanat prea mult. Regreti lucruri pe care nu le-ai spus si lucruri pe care nu le-ai facut (pardon, pe care nu ai avut curaj sa le faci), regreti ca nu ai stiut sa spui ceea ce trebuia atunci cand trebuia. Regreti ca a fost nevoie de un "Uragan Katrina" sa te faca sa cresti, ca timpul a trecut repede, si tu erai ocupat sa faci planuri. Planurile nu iti ies niciodata (p.s. i love you). Si regret ca am strans mai mult decat ar fi putut suporta.

E nevoie de o palma sanatoasa, una puternica nu gluma, una care sa-ti zboare pana si fondul de ten de pe obraz ca sa te trezesti la realitate, sa casti ochii si sa observi ca toate nu erau asa cum le credeai tu. E nevoie de un cutremur cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter ca sa poti aprecia cu adevarat ziua de ieri. Trebuie sa bei apa din Marea Moarta sa vezi ca exista ceva mai sarat decat apa cu care iti stopesti in fiecare noapte perina. Trebuie sa te arunci in Pacific ca sa vezi ca exista ceva cu putin mai adanc decat abisul in care te afli. E nevoie de zeci de ani de ploaie ca sa vezi ca exista ceva mai dezastruos decat potopul care iti inunda fata. Trebuie sa fii nepotul lui Nostradamus ca sa poti vedea viitorul si ca e nevoie de ancora Titanicului ca sa-ti incetinesti goana prin tristete. Am avea nevoie de masina timpului, pentru a mai repara ceva. Ar trebui doar sa te mai nasti odata ca sa intelegi ca saruti pentru prima oara doar o data si ca prima iubire te loveste doar odata. Urmatoarea, e a doua. Ei bine, o palma sanatoasa mi s-a dat... deci sunt mai lucida ca niciodata. Cutremur cred ca am simtit, mic, ce-i drept dar am simtit. Dar ca sa vezi, surpriza, surpriza, nu am baut apa din Marea Moarta, de aruncat in Pacific nu m-am aruncat, cel mai mult a plouat cateva saptamani, cu pauze intre, nepoata lui Nostradamus nu sunt, ancora Titanicului nu o posed, nici masina timpului nu o am si ca sa vezi nu pot sa ma nasc inca o data.

Orasul se transforma cateodata intr-un loc irespirabil, sufocant. Toti poarta masti de gaze, doar tu nu. Traversezi strada impins de cei din spate si cu piedicile puse de cei din fata ta. Cand iti inchipui ca exista un iad plin cu flacari vei fi surprins sa afli ca atunci cand esti ... (trist?!)... vei gasi milioane de iaduri diferite. Locuiesc intr-un oras in care cosmarurile tutror se adeveresc.

Asadar regret ca a fost nevoie de un Big Bang ca sa ma (cah, ce urat suna!) maturizez inca un pic. Clar domne'?! Bun. Cand adorm iau perna in brate, dar aloooo, nu vreau nici o perna! Vreau altceva. O privire sub intensitatea caruia ma pot face scrum. Si daca odata era cam (a se citi prima particica, dupa ghilimele, pana la punct.) asa, acum cum va fi? Nu de alta dar acuma chiar mi-e frig. Ma imbrac mai gros, nu? Mda... Cineva mi-a spus ca nimic nu e iremediabil , si chiar asa e. Nimic nu e iremediabil. trebuie doar sa ai o trusa plina cu instrumente si brizbrizuri din acelea barbatesti. Ah si o cheie de 5. :D

Remind me why we decided this was for the best...

Every once in a while....

2008-09-20T00:45:00.000+02:00

... You just need someone who knows what to say. But no one knows what to say...

E atat de nasol sa bata vantul in tine. :) E urat sa incerci de una singura sa nu simti.

Jeux d'enfants

2008-09-19T16:38:00.001+02:00

Te provoc.

aime moi si cap.

Toamna din laboratorul de fizica.

2008-09-16T19:00:00.000+02:00

Niciodata nu mi-a placut fizica. Odata, tin minte ca am facut un scurt circuit si s-a cam lasat cu fum. Am supravietuit cu totii, scapand toti teferi si nevatamati. Profa s-a incruntat la mine si dupa ce am raspuns de zor si mi-am dat duhul "recitandu-i" lectii dubioase, m-am ales cu un 7, lucru care la acea vreme era ceva neobisnuit pentru mine. Deci de atunci m-am scarbit de fizica.

E toamana in toata regula, e toamna de ceva vreme, si imi recita in soapta poezii melancolice in fiecare dimineata. Sa zicem doar ca prima zi de scoala, in adevaratul sens al cuvantului nu a fost chiar cum mi-am imaginat-o. Am ajuns ca o placinta cu cartofi la scoala si spre surprinderea mea am fost mutata cu trupa cu tot. Nici mai mult nici mai putin decat la geam. Mai aproape de geam. E in regula, stau cu Ioana si Roxi , in spatele meu Oana B, Oana P si Alex.

M-am dat haina jos, mi-am prins parul strofocat, ochelarii i-am asezat tacticos pe nas si ma straduiam sa nu intorc capul in stanga. A intrat intr-un final profa care evident, ne-a predat felurite chestii. Nu am reusit sa ma concentrez deloc.

Parca s-au asezat frunze plouate peste tot. Geamul aburea de la respiratia Ioanei si apoi picaturile de condes se prelingeu incet pe geamul inghetat. Zgomotul din clas anu ajungea la mine si privind picaturile de condes mi-a sarit privirea spre un punct fix. Pod. Incepea sa picure incet si parca ma trecea un frig. Sunt friguroasa, dar tot timpul imi placea sa ma imbrac gros, sa simt un fular pufos in jurul gatului, gata gata sa ma sugrume la cea mai mica ezitare a mea, sa simt un pulover gros mangaindu-mi pielea sau niste manusi care sa-mi sarute mana. Pot rezista frigului, Niciodata nu a fost indeajuns defrig incat sa ma baricadez in casa. In zilele friguroase, mai mult ca niciodata simt nevoia afectiunii, a vorbelor linistitoare, a unui corp cald, respirator, miscator. Imi place toamna, asa cum e ea, ploioasa, urata, cenusie si morocanoasa. Asa sunt cred si eu, plouata si morocanoasa. Dar stau in banca ignorand orice vorba care pluteste spre urechiusele mele, raman intepenita privind pe geam. Vad un pod pustiu peste care trec zeci de oameni grabiti si afundati in rutina... Imi aduc aminte.

Era ingrozitor de frig, si ca 2 straini ne indreaptam cu pasi repezi spre podul pe care il privesc acuma zapacita. Era noapte si se apropia cu pasi repezi ora 12. Ne era imposibil sa mai ajungem in localul cald si aglomerat. Am impietrit pe pod. Si acuma parca ne vad pe noi, ca 2 stafii, ma privesc si imi zambesc, eu nu pot gasi puterea necesara pentru a schita un zambet.E atat de liniste. Ne era frig, respiratia noastra se pierdea ca un nor in aer. Era 12. Eram amandoi. Uitand de traditia sarutului la cumpana dintre ani, uitand de frig si de orice altceva, ne-am apropiat suficient de mult incat privirile noastre sa se fulgere si suficient de mult incat expiratia unuia sa devina inspiratia celuilalt. Am savurat pentru a o mia oara privirea ochilor liberi si lascivi. Ne-am unit captuselile gurii, in saruturi lungi si moi, apoi agresive si dureroase, salbatice si totusi atat de tandre. Ne-am explorat din nou vaile, santurile, acoperisul valurit , fortareata dintilor. Avea o catifelare stralucitoare a buzei interioare, am lasat semne adanci pe buze, pentru cei care vor sa vada dincolo de textura rosie ce le acopera. Le vad si azi, dimineata in zori cand arunc privirea in oglinda. Cele doua guri ascundeau o poveste, care azi e o legenda si un basm pentru necunoscatorii iubirii. Se devorau ca niste biete animale infometate. Avem rani usoare si dulci amandoi, care nu sunt vizibile cu ochiul liber. De fiecare data imi potolea dorinta de a-i rezista apeland la o violenta placuta, incitanta. Stafiile inca sunt acolo si se saruta, trecatorii trec prin ei, ei nu mai simt, trecatorii nu stiu. Oamenii de rand nu stiu. Nu stiu nimic.

Un cot de la Ioana ma trezeste din reverie si buimaca ma grabesc sa copiez ultima chichita spusa de profa, care explica incantata legile termodinamicii... mda.

Toamana s-a asezat si in laboratorul de fizica. Si astept nerabdatoare urmatoarea ora.

Ia te uita cum oboseste pana si Ingrid

2008-09-15T15:02:00.000+02:00

Ploua. E dimineata, prea dimineata. Damful de pamant ud se strecoara pe geam. Azi noapte nu am inchis un ochi. Mi-am laut pe la 4 un hanorac in care parca inotam si m-am pus in pat si imi era din ce in ce mai frig. Liniste. Ploua. Incercam sa ma gandesc la ceva dar inevitabil mintea mea zbura altundeva. De la atatea mutilari cred ca am cicatrice pe creier. Imi simteam picioarele foarte moi, uneori ma mir ca sunt in stare sa umblu. Ma simt ca o cutie plina cu vid. Nimic nu intra dar mai ales, nimic nu iese. nimic.

Ploua si e 15 septembrie. Singurul lucru de care-mi amintedste ploia, e ca niciodata nu am fost sarutata in ploaie. As vrea sa dau drumul. Anul trecut pe vremea asta eram fericita, acum nu simt nici un dram de fericire. Nici nu stiu ce simt.

Cum se face ca toti stiu cine sunt, doar eu nu ma cunosc. Mi se pare ca in fiecare dimineata vad o straina in oglinda, o ciudata care imi rade in fata si ma vede neputincioasa. Mi-e frica sunt singura si e foarte frig. Nu-mi gasesc ambitiile. Singura ambitie pe care o am acuma, este sa am o ambitie. Si singurul vis pe care il am este sa ma trezesc din vis. Sunt mult prea obosita sa vorbesc si sunt mult prea obosita sa nu simt, sa fiu singura cuc. M-am saturat sa-mi pese si altora sa li se falfaie. Incerc, dar obosesc. Sunt foarte ambitioasa din fire, si ma zbat mult, pana obosesc si ma dau batuta. Candva cineva nu ma lasa sa ma dau batuta, candva eram incurajata.
E o prostie tot ce scriu si pote ar fi mai bine sa nici nu mai scriu:-?? Nimic nu ma mai inspira si nimic nu ma mai motiveaza. Candva stiam de ce ma trezesc in fiecare dimineata, stiam de ce rezist o spatamana intreaga. Acuma mi se pare o prostie sa mai incerc sa ma tin pe picioare. That's it.
Post-ul acesta este un post de descarcare si trebuie tratat ca atare.
It's like whatever i do
I just cant get through to you
I never gonna tell you nothing wrong, Listen

Now, now she loved me, shawty I love her
Used to jump up in the maybach and roll out.
Used to care, she used to share
The love that she used to give me can't be found.
I lost my way, she said she'd stay
And lately I've been sleeping with a ghost
My stock is down and out, I used to be worth my weight in gold
That was before the great depression kicked in and rocked us
And that was before the huricane came, came in and stopped us.
I told you to leave, but you lied to me
When you said that, baby no worries I promise to get us back
I know sorries, just wouldn't do it,
Her Heart is obliterated, I'm trying to travel through
But it's like moving mountains...
It's like moving mountains...
But I keep climbing and hoping things would change
And the sky turns grey, and the water from the rain, washes progress away
It's like moving mountains...
It's like moving mountains...
Why you just leave me
Just leave me be
Just leave me
Just leave me be
Why you just leave me
Just leave me be
Why you just leave me
Just leave me be oh oh ohhh

She, she don't touch me I don't touch her
We ain't really even said a word
I really wanna give her everything she deserves,
But the bad took away the good
She thinks that I'm full of it
Arguments, always pissed, man I'm tired.
Every kiss, that I missed, girl you know I'm trying.
You never believe when I say, and I never believe it when you say, I love you
And I shouldn't complain about it, I should take it like a man and walk up out it.
Cause we will never be the same... oh
I've been standing in gas, and you have been the flame

Girl I know sorry, just wouldn't do it,
Her Heart is obliterated, I'm trying to get through
Gotta move this mountain...
It's like moving mountains...
But I keep climbing and hoping things would change
And the sky turns grey, and the water from the rain, washes progress away
It's like moving mountains...
It's like moving mountains...
Well baby why you just leave me
Just leave me be
Just leave me
Just leave me be
Why you just leave me
Just leave me be
Why you just leave me
Just leave me be oh

[Background Singing]

I know sorries, just wouldn't do it
My heart is obliterated, I'm trying travel through
But it's like moving mountains...
It's like moving mountains... hey
But I keep climbing and hoping things would change
And the sky turns grey, and the water from the rain washes progress away
It's like moving a mountain...
It's like moving mountains...
Well baby why you just leave me,
Just leave me be
Just leave me
just leave me be
Why you just leave me
just leave me be
Why you just leave me
just leave me be ooh

And it washes me away

2008-09-14T18:03:00.000+02:00

Then ,10th of september came...

2008-09-10T20:24:00.000+02:00

Inca tin minte perfect cum eram imbracata, ce parfum imi saruta pielea, tin minte cum imi statea si parul si tin minte ce gandeam. Si acum in timp ce imi zgarii amintirile pe tastatura, simt acea senzatie in stomac. Tin minte ce purta el, ce avea la gat, stiu pana si cum mirosea si stiu cum era el in intregime, si pe dinauntru, si pe dinafara. Era usor orgolios si seducator de agresiv, increzator in sine si autonom in tot ceea ce facea, era o fractie si totusi un intreg. Totul, pana si cele mai nesemnificante detalii sunt ascunse bine, bine intr-un sipet greoi, batran si ruginit pe care il deschid zilnic pentru a ma mutila psihic, pentru a-mi lua desertul dupa un pranz sanatos.
Trepidez si acum la gandul primului sarut. Ma agit si ma inmoi in acelasi timp doar cand ma gandesc la clipa in care ne-am atins buzele. Clipa de inainte nu exista caci totul a fost brusc si spontan. Simteam ca suntem in stare sa perpetuam clipa la nesfarsit. Si totusi nu am fost. Dar am savurat clipa aceea, acele cateva secunde care au fost imortalizate si lipite de mintea mea. Pentru prima oara, atunci, m-am lasat purtata de val, de un val tzunamic, care m-a ducea exact acolo unde imi doream. Spre "dezastrul" mult visat. Era un joc. O joaca de copii in care ne-am avantat cu atata naivitate, pasiune, nestiind ca regulile jocului se schimba in permanenta. Ne-am avantat asumandu-ne riscurile si gata sa ne devoram fericirea, am trait clipa arzand pana la scrum. Era sarutul perfect al imperfectiunii. Ii simteam mirosul pielii si parca si azi o mai simt cateodata nestiind in ce o aflu si unde sa o caut. Am prins intre doua buze febrile amintirea care urma sa-mi fie pusa in spate pentru tot restul vietii. Amintire pe care o voi purta cu mandrie pana la ultima rasuflare. Stiu ce mi s-a spus dupa ce ne-am "dezlipit", stiu ce mi s-a spus intreaga noapte. Imi aduc aminte de o privire. Acea privire de cafea macinata, patrunzatoare, zglobie si plina de subintelesuri. Priviri ce pareau chemari la trairi pana la sange, la tipete arzatoare pana la durere. O durere dulce acrisoara. Am lasat sa-mi curga prin vene parfumul otravitor, parfum care si acum s-a vazut in analizele de sange, si il simt si gustul ei. Niciodata nu m-am gandit ca un sarut ma poate marca pe viata, ca ma poate indemna sa caut senzatia dintai la nesfarsit stiind ca alerg in van, parca destinatia spre care alerg se indeparteaza pe zi ce trece, dar eu continui sa alerg.

Acum, cand toamna miroase a praf adormit, imi doresc doar pentru o clipa sa pot simti din nou gustul tandru de sarut necersit, sa miros izul inocentei si sa cred ca tinerea e fara de sfarsit, ca iubirea tine de frig si sarutul de foame, ca din nou voi fi sarutata in 10 septembrie...

Beau ceai. Aburuii ceaiului se ridica disparand chiar sub nasul meu. Eu... imi rascolesc amintirile si astept sa se faca din nou 10 septembrie, sa se faca toamna, sa se faca noapte. Ma adancesc in hanoracul invaluit de nostalgie, si privesc parca putin obida, dar cu zambetul pe buze diverse poze care s-au ponosit in timp, in ticaitul nesfarsit al trecutului. Cu toate ca incerc sa o stapanesc, mintea mea lucida, spera ca odata si odata ea v-a fi habauca din nou, ca nu va mai cauta justificari, greseli, reprosuri, ca v-a fi din nou completa, ca v-a reusi candva sa ridice din prapastie iubirea scufundata printre gramadele de moloz, galeti de lacrimi prea sarate, mormanuri de nopti nedormite si din galetile de neputinta de a da uitarii totul.

Acum e seara si toamna isi face loc in mine dand la o parte vise si ambitii. E toamna. Se racoreste. Si e frumos. Ma imbratisez singura, dar asa reusesc cel mult sa ma sugrum.
"In ezitarea fiecaruia de-a se declara invins, se ascunde constiinta teribila a faptului ca nu iubim decat de cateva ori in viata."

The veronicas - Nobody wins

2008-09-08T16:07:00.000+02:00

Hold your head up high
You're never wrong
Somewhere in the right you belong
You would rather fight than walk away
What a lonely way to breathe the air
What an unlovely way to say you care
Now we're too far gone for me to save
And I never thought that we'd come to this

Maybe there's beauty in goodbye
(no one's wrong or right, you would rather fight, then you walk away)
There's just no reason left to try
(now it's gone too far, look at where we are)
You push me away
Another black day
Let's count up the reasons to cry
Look what you've missed, living like this
Nobody wins (nobody wins)

Searching for the truth in your eyes
Found myself so lost don't recognize
The person now that you, you claim to be
Don't know when to stop, or where to start
You're just so caught up in who you are
Now you're far too high for me to see
I'd never thought that we'd come to this

Maybe there's beauty in goodbye
(no one's wrong or right, you're about fly, then you walk away)
There's just no reason left to try
(now it's gone too far, look at where we are)
You push me away
Another black day
Let's count up the reasons to cry
Look what you've missed, living like this
Nobody wins (nobody wins)

You never say you're sorry
Try to tell me that you love me
But don't - it's too late to take it there

Maybe there's beauty in goodbye
(no one's wrong or right, you're about fly, then you walk away)
There's just no reason left to try
(now it's gone too far, look at where we are)
You push me away
Another black day
Let's count up the reasons to cry
Look what you've missed, living like this
Nobody wins

(Now it's gone too far, look at where we are)

Nobody wins

At some point, this has to stop!

2008-09-06T02:24:00.000+02:00

Asa nu mai pot.[PUNCT] M-am saturat si vreau sa-mi iau perna si sa plec in lume. M-am saturat de insomniile mele sau de frica de a adormi. Cand vb/il vad cu/pe Milo tot timpul ii e somn, casca, ar putea dormi la orice ora din zi si din noapte, doarme peste 8 ore si nu are cearcane! Sunt impresionata si in acelasi timp mandra de mine ca inca ma tin pe picioare, caci nici nu-mi aduc aminte cand am dormit ultima oara 8 ore sanatoase pe nopate. Acum m-am modernizat si dorm doar 3 pana la 5 ore pe noapte/dimineata, nu mai mult ca strica:-j. Reusesc sa adorm doar cu tv-ul dar devine frustrant deci as vrea sa ma dezvatz. De la o vreme ma pun in pat la 4 si ma uit la powerpuff girls si de la 4 jumate la dexter (cartoon) si deja stiu episoadele pe dinafara. Vreau sa pot adormi la orice ora si vreau sa nu ma invart toata noaptea de pe o parte pe cealalta. I wanna free my mind! De cele mai multe ori ma culc cu o durere de cap si ma trezesc tot cu ea. Dimineata nu pot manca pentru ca sunt singura acasa si nu pot manca singura. As chema-o pe pro la mine sa manance cu mine dar cred ca ar face cu nervii. Mai mananc cu buni dar nu vreau sa o deranjez. Vreau sa iau un mic-dejun sanatos de preferinta un ceai si un "sandfish" bun. Vreau sa am pofta de mancare din nou si sa pun inapoi cele 3 kg slabite asa ca din senin fara nici cea mai mica intentie. Vreau sa scap de cearcane si imi vreau hobby-urile inapoi. Am fost la medic pentru analize si m-a intrebat de pe ceva formular daca mi-am pierdut interesul pentru activitatiile mele obisnuite, hobby-uri etc. Evident am raspuns "nu" pentru ca pe moment nu mi-am dat seama ca de o vreme nu am facut mai nimic constructiv. Vreau sa desenez, vreau sa fiu inspirata, vreau sa scriu, sa termin povestioarele pe care le-am inceput dar le-am lasat in plop si plopul in aer, povestioare care intr-o buan zi vor deveni elebre si toti veti dori autografe de la mine, vreau sa nu mai ascult muzica SIMFONICA!!!, vreau sa am chef de tzopait si de jucat cu Dingo. Vreau sa nu mai fiu o "leguma". Imi vreau ambitiile si visele inapoi. Deci cineva sa faca bine si sa imi faca rost de ele sau de unele noi. Si neaparat vreau sa nu mai plang acuma(asta fac de cateva minute)!!! Sunt atat de nervoasa sau revoltata incat as fi in stare sa omor pe cineva, as arunca cu pahare in perete cu pantoful in oglinda, sa trec cu buldozer-ul peste o gramada de lume. Vreau sa rad cu pofta! Mi-am pierdut pana si umbra si acuma ma simt tridimensional de singura...si nu, NU pentru ca sunt dezordonata.

Acuma voi incerca sa ma calmez, sa trag aer in piept si sa ma pun sa ma uit la powerpuffgirls. Ma voi infofoli si voi adormi eventualy cand cocosul vecinului va canta oda bucuriei. Si da, imi dau seama de cate ori am repetat cuvantul "VREAU" in acest post, multumesc de intelegere.
Ah da, si cel mai mult as vrea sa fiu tinuta putin in brate dar toti sunteti prea grabiti sa facesti asta!

O seara noapte/dimineata placuta!

2 tuburi? da, da 2...

2008-09-05T08:53:00.000+02:00

Cu intarziere de vreo 4-5 luni sau nu, mi-am facut analizele. Motivul intarzierii? Lene cronica...?! Indiferent. Ma trezesc nauca la o ora tanara, aproximativ 7.00, fac toate aranjamentele de rigoare, spalat, aranjat, imbracat si cobor in bucatarie, dusa de mirosul unei cafele proaspete, pe care mama mi-a facut-o inainte sa plece la servici. Dau sa iau o gura si imi aduc aminte ca trebuie sa fiu nemancata si nebauta (sunt sigura ca cafeaua le va face cu mana medicilor de sub microscop ;-J) Asadar m-am abtinut cu stoicism.

Ajung in laboratorul care e la o distanta de 3,5 minute de mine si in momentul in care intru urechile mi-au fost inundate de un tipat ascutit si terifiant de copil. Parea sa fie in chinuri groaznice. La receptie, nimeni. in sala de asteptare, nimeni. In fata salii de recoltare am vazut un tata care parea ca nu stie ce se petrece cu saracul sau baiat. M-am asezat frumos si am asteptat. Printre niste gafaituri si urlete mai auzeam asistenta cum "il ruga" pe tanarul aflat acolo sa deschida gura inca odata. Bizar. Dupa o vreme iese din sala un baiat de aproximativ 5 ani cu mama bunica(tatal o tulise deja). Asistenta mi-a zis sa poftesc in sala si imi explicase amuzata cum baiatului ii trebuiau analize din ceva secretie a glandelor din gat. :-?? ceva asemanator. Domnisoara ma tot intreba diverse treburi ca sa ma "relaxez" in timp ce pregatea cu sadiscm acul. O vedeam ca pe un diavol, cu un ras malefic si un sambet inselator. Ma inteapa. Acul rece si subtire imi strapunge pielea subtire si calda dupa care cu o intepatura usoara in vena "tinta" se umple tubul. Strangeam din ochi si ma strambam mai ceva ca si copilul din inaintea mea. Mai aveam putin si o rugam sa-mi scoata acul :)). Incepeam sa ma linistesc cand am vazut ca tanara ia al 3-lea tub si il pune in locul cu pricina. Ma uit terifiata la cum pretiosul meu sange este recoltat intr-un tub . Apoi... spre uimirea mea imi pune si al 4-lea tub! AL 4-LEA! Dupa ce la umplut si pe acela imi da o bucatica de vata imbibata in spirt sa mi-o apas pe "rana" provocata de fabuloasa intepatura :)). Mi-a zis sa iau loc sa nu mi se faca rau. Am stat asezat cateva minute, dupa care imi iau geanta, ii multumesc si plec. In drum spre casa am ametit si mi s-a facut "negru" in fat ochilor. Asa e expresia dar in fata ochilor vedeam doar buline albe si negre. Am grabit pasul pana la magazinul de langa mine de unde mi-am aprovizionat pentru micul-dejun. Am dat buzna la buni si i-am spus k nu prea vad bine... si apriga ca intotdeauna mi-a facut un ceai si in cateva clipe si un mic dejun sanatos. :D Nici nu mai tin minte cand am mancat ultima oara un mic dejun ca la carte. Abia daca imi aduceam aminte cand am mancat ultima oara. :)) :-j

Niiciodata nu sunt 2 tuburi... sunt chiar 4! Ah si de azi incerc sa nu mai beau cola pt ca am sesizat cum culoarea sangelui capata usor culoare de cola/pepsi. :D O zi sangeroasa si placuta. Hups, fara sangeroasa. :D

Ciorbita de lacrimi si Clatite cu speranta

2008-08-26T01:15:00.000+02:00

Sex and the city: the movie. Asta era planul pentru aceasta "minunata" seara de luni... Imi luasem covrigeii cu susan in brate si ceaiul de iasomie era langa tastatura (tot langa tastatura era si o Milka cu capsuni... Schhh ;) ) Ma incarcam cu energie, chef de viata si nimic in jurul meu nu mai avea nici o importanta pana in momentul in care... s-a luat curentul. Am ramas in intuneric pentru 10 secunde. Dupa care... s-a facut lumina, si am continuat vizionarea.

De adreptul bizar cum mi s-a luat curentul de cateva zile si brusc am ramas in bezna. Inca e intuneric si frig. M-am obisnuit in schimb cu obscuritatea asta. Merg din instinct si pipai doar ca sa nu am impiedic. Ma intreb cand v-a veni curentul. E tot intuneric si foarte foarte frig.

Aseara mi-am citit cateva din post-urile de pe blog. M-am oprit dupa 4. Apoi m-am gandit ca poate ar trebui sa sterg aproape tot blog-ul. Am stat cu "soarecul" gata sa dau delete. Si am stat mult asa. Si dupa cum vedeti blog-ul este inca intact si asa va ramane. De ce as vrea sa sterg ceva care odata m-a facut sa zambesc?! Sunt sigura ca o sa zambesc din nou peste ceva timp, doar ca acum nu pot.

Azi nu am emanat lichid. Mi se pare ciudat faptul ca acum inteleg ce scria Roxi intr-o poveste de-a ei. Din vise esti tot timpul trezit taman atunci cant totul pare mai frumos, in schimb din cosmaruri nu te trezeste nimeni. Cred ca in timp ce dorm cineva sta langa marginea patului si rade copios vazandu-ma ca "sufar" in vis. Cosmarurile cred ca reprezinta fricile noastre si visele raman vise si atat. Si atunci cand realitatea insasi devine un vis? Atunci crezi ca nu tre mai trezeste nimeni, ca doar e realitate ce naiba?! Dar atunci cand incepi sa te obisnuiesti cu frumosul in care pasesti, cand incepi sa intelegi rostul diminetii, atunci urmeaza cosmarul cosmarurilor tale. Trecerea de la vis la cosmar iti taie respiratia, e ca si cand ti s-ar taia filmul. Toti rad si se bucura de cosmarul tau. Defapt le face placere sa te vada cum te zbati sa te trezesti. Dar nu te -ar trezi nici de-al dracu'. Azi mi-am dat seama k nu e un cosmar din care la un mom dat ma voi trezi, e realitatea care nu mai seamana nici pe departe cu un vis.
Am avut odata un vis. Cineva s-a ocupapt ca eu sa nu fiu trezita. Desi am visat am invatat o groaza de lucruri. Acum stiu ca corect e complet si nu complect, si stiu sa ofer afectiune, stiu sa savurez ceaiuri si am descoperit balsamul perfect pentru haine: Lenor. Am invatat sa ma plimb,sa tin si sa fiu tiuta de mana, sa privesc in ochii oamenilor si sa zambesc fara sa am un motiv precis. Am invatzat sa fiu punctuala si mai presus de orice am invatzta sa fiu fericita. Bineinteles a fost un vis si in cele din urma m-am trezit,fara voia mea. Acuma de cand m-am trezit am invatzat ca oricat de mult mi-ar pasa mie altora s-ar putea sa nu le pese, ca toata increderea construita in timp o poti pierde intr-o secunda, ca nu conteaza CE ai in viata ci PE CINE ai, ca oricum ai taia, orice lucru are 2 fete, ca nu poti cere iubire cu forta, ca trebuie sa te desparti de cei dragi prin cuvinte calde caci s-ar putea sa-i vezi/auzi ultima oara, ca sunt oameni care te iubesc, dar probabil nu stiu sa o arate, ca si cei care te iubesc uneori te vor rani, si trebuie sa-i ierti pentru asta, ca indiferent cat de mult suferi, soarele tot va rasari a doau zi dimineata si totul va decurge normal ca si ieri, ca,daca doi oameni se cearta nu inseamna ca nu se iubesc si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc, ca dupa o vreme trebuie sa pui persoana pe primul loc si nu faptele sale, si mai presus de toate ca pot continua inca mult timp dupa ce spun "nu mai pot" si foarte important: niciodata nu esti mangaiat pe umar intr-o dimineata de vara doar din greseala... Ah, era sa uit, am invatzat sa pastrez si sa ma bucur de primul trandafir rosu primit de 8 martie, care e in sertarul din noptiera... :)
A fost cel mai frumos vis pe care la-m avut vreodata si singurul vis pe care nu l-am uitat in clipa in care m-am trezit, pentru ca e proaspat inca in mintea mea.
It's just gonna be a long way to happy... :)

Pas.

2008-08-24T19:42:00.000+02:00

Tot ce pot masura este efectul, iar singurul efect este faptul ca mi-am pierdut orice control

One no name story (part 3)

2008-08-18T23:38:00.000+02:00

.....................................

Inca palpaia, dar puteam citi clar numele garii. Ploaia se scurgea peste mine. Eram uda pana la piele. Am auzit ca cineva striga: "Hai, vei raci " M-am intors grabind pasul. In urma mea, se pierdea in ploaie gara. Am calcat in baltoace, dar nu mai simteam nimic de la frig. Picaturile de ploaia imi piscau fata in timp ce incercam sa tin pasul cu ... cu strainul care imi cara valiza?! Se opreste brusc langa Un Audi A6. Ma opresc la un metru de masina privind nestiutoare. Scotocea in buzunarele din palton dupa chei, in final le gaseste si deschide porbagajul. Credeam ca ma va indesa pe mine acolo, dar a aruncat valiza in portbagaj si apoi a trantit-o la loc. S-a apropiat de mine . Era ud pana la piele la fel ca mine. In ciuda ploii reci care se scurgea peste noi, mana lui era calda. M-a luat de mana si cu o miscare brusca m-a tras spre el, nici macar nu am apucat sa opun rezistenta... dar nici nu imi doream. M-a fulgerat cu privirea, dar eu incercam sa i-o evit. M-a fixat cu ochii aceia negri...ochii negrii si pentru o clipa am crezut ca ma prabusesc intr-un negru infinit. Aveam o mutra speriata de bombe, s-a incruntat putin si m-a pupat pe frunte. Avea buzele calde si imi incalzise toata fruntea. Ploaia se pornise si mai tare. Ne cadea copilaria din ceruri. Cadea peste noi si o ignoram cu desavarsire. M-a luat de mana si mi-a deschis usa masinii. Am stat si l-am privit. Nu stiam daca trebuie sa intru sau nu. S-a uitat la mine si mi-a zis zambind:
"Urci?"
Inca il priveam nestiutoare
"O sa racim, urca te rog."
M-am urcat in masina, dar imediat ma cuprinse o jena teribila pentru ca tot paltonul imi era ud, sa nu mai vorbim de par si ma asezasem pe niste scaune din piele bej, fine si calduroase. Parca stia la ce ma gandesc si mi-a zis :
"Stai linistita, e in regula"
Probabil credea ca sunt o nebuna pentru ca abia scoteam un cuvant. Masina a luat-o din loc si brusc m-am simti in sigurata chiar daca eram in masina cu un necunoscut mergand cine stie unde. M-am afundat in scaun si priveam orasul plouat. Se mai ivea ici colo cate o umbreluta colorata si niste picioruse grabite care calcau prin balti. M-am apropiat de geamul pe care se picurau picaturile de condens, nimic nu mai era clar. Deodata si-a pus mana pe mana mea si m-a intrebat unde stau. Unde stau?! Acuma in masina. Dar unde stau? Nu stiu. Undeva am un pat cald si o cana de cafea. Stau putin pe ganduri si in cele din urma i-am spus o adresa.
Il priveam si parea un inger. Avea o piele maslinie si picaturile de ploaie se prelingeau pe obraji, se prelingeau atat de incet, parca il mangaiau. Avea ochi negrii, prea negrii pentru a ma putea uita la ei mai mult de 10 secunde. Mai avea si un zambet care ma intimida si ma facea sa ma inrosesc, sa-mi plec capul, cand faceam asta, imi punea mana sub barbie, si avea maini fine, foarte fine, imi ridica capul si ma pupa pe frunte. Imi placea.....

Masina s-a oprit in fata casei mele.
"Am ajuns", mi-a zambit,din nou.....

...................................................................

P.S. I love you

2008-08-17T22:26:00.000+02:00

Well... yes. I love it :) Ultima oara cand am plans la un film, ma uitam la titanic :)) well... m-a pus pe ganduri ;;)

Scotocind in carul cu fan

2008-08-15T23:42:00.000+02:00

Intr-una din zile Roxanelu mi-a trrimis un horoscop, asta dupa ce am dezbatut probleme "importante" din domeniul astologiei. Am dat de un horoscop care mi-a piscat orgoliul. Am citit amuzata primele descrieri, dupa care mi-a cam pierit zambetul. Oare de ce? Dupa am ras o vreme cu Roxana, pentru ca pare si chiar e foarte amuzant, dar mult prea adevarat. Imi simteam orgoliul inca iritat, asa ca dupa cateva zile in care mi-am pus niste intrebari legate de personalitatea si caracterul meu, m-am hotarat sa fac anumite cercetari....M-am tot gandit care ar fi cea mai potrivita persoana la care as ptea apela. In cele din urma am gasit-o. Tata. Cine mai potrivit decat el?! L-am intrebat intai daca si-ar fi dorit sa fiu altfel. Raspunsul a fost un mare NU. M-am tot invartit in jurul cozii si in cele din urma i-am citit cate ceva de pe site-ul de mai sus. cum citeam ceva urma o intrebare de-a mea si un raspuns.

Eu: "Crezi ca emit judecati si sentinte la masa? "
El : "Ai tendinta sa critici si sa cataloghezi oamenii inainte de ai cunoaste, chiar daca nu stii nimica despre ei le pui o eticheta si apoi cu greu iti poti schimba parerea despre persoana respectiva, oricare ar fi ea."

Auch....

Eu: "Ti se pare ca sunt ca un judecator care da sentinte de moarte" nu tin minte exact raspunsl dar stiu ca mi-a zis asa:
El: "Ii critici, ii judeci, ii condamni si ii achiti"

Cam aspru pt sufletelul meu

Eu: Pas (nu ami stiu intrebarea pe care i-am adresat-o)
El: "Ai anumite calitati negative greu de tolerat pt unii din jurul tau. Intr-o contradictie de opinii esti foarte vehementa in a-ti demonstra dreptatea, foarte greu accepti parerea celorlalti, ba mai mult nici macar nu ai rabdare sa asculti parerea celuilalt atata esti de vehementa. "

Auuuuuuuu....

Eu: "Crezi ca "ma doare gura de la atata urlat?"
El: "In momentul in care esti incoltita de acuzatii esti in stare sa-ti strigi dreptatea pana iti pierzi vocea. Esti incredibil de greu accesibila unor adevaruri si nu accepti anumite idei cu usurinte."

Incepe sa doara....

Eu: "Sunt emotiva?"
El(razand) : "Esti foarte emotiva dar plangi foarte rar. Chiar daca plangi stie doar veioza de pe noptiera"

:)

Eu: " Nu odata am auzit ca sunt imatura... ti se pare ca sunt?"
El: "A fel si fel de momente. Sunt situatii in care nu te credeam suficient de matura, dar am fost surprins. Dar de multe ori ai apucaturi de copil imatur si ar fi cazul sa te controlezi."

Morfina? Anybody? :))

Eu: "De zgarcita nu cred ca se pune problema..."
El: "NU, nu esti zgarcita, poate cu sentimentele"

Oare? I dont' think so...

Eu: "Dar sunt o persoana intelegatoare, nu?"
El: "Da, dar intelegerea ta are limite cam reduse."

Reduse?!

Asta e doar o parte din divina conversatie.... Din pacate(sau fericire) nu am ajuns la categoria "CALITATI" poate mai bine asa. Avand in vedere defectele oare care ar fi calitatile? Poate nu sunt. Credeam ca sunt toleranta, rabdatoare si multe altele... acuma am mici dubii. Poate caut acul in carul cu fan, dar nu ma las. Cum ai putea sa-ti vezi calitatile cand salbaticia din jurul tau iti enumera defectele? Oricum stiu ca am calitati si nu asta e problema, doar ca s-au cam decolorat in ochii celorlalti. Si ... imi inchipui cat de greu sunt de tolerat pt cei din jur .Abia ma tolerez eu cateodata. Oricum site-ul de mai sus este exagerat. Si cu cat inaintezi in varsta cu atat mai mult se contureaza calitatile si defectele. Niciodat nu vei ajunge sa cunosti pe cineva prin intermediul unui horoscop. Ziua mea fiind in 26 Sunt un Taur din prima parte si tata a spus ca am influente de berbec. Asa o fi :-??

Concluzia mea: Calitatile deriva din defecte. Punct si de la capat.

Infruntand arsita si efectul de sera cu Roxi ep 1

2008-08-14T19:54:00.000+02:00

Fereasca Dumnezeu. De la o vreme iesitul pe bulevard a devenit o lupta. Totul arde. Iti iau foc talpile pe la mijlocul zilei si foarte "bizar" Apar niste dungi de transpiratie pe tricou. azi eu si roxi am fost foarte ntuziasmate la vederea acestora, cred ca ne simteam ca niste mucitori "harnici" si "cinstiti" de santier. Supravietuirea a devenit o cursa contra-cronometru.

Aventuri:
1. Ajungem dupa UTA, cu limba scoasa intr-o parte si ne oprim. In fata ochilor ne-a rasarit un "mini" santier in lucru cum e dealtfel tot orasul si o statie pentru autochestie (autobus), din parti :)) Traversam mandre si cu chipuri vistorioase strada si ne intreptam spre o ghereta. Roxi isi vara capul prin tejgea si i se explica frumos ce, cum si unde. Roxana cu o fata cam nedumerita zice : "Avem cam 6 minute sa gasim statia" BON! In cele din urma am gasit-o in fata unui cabinet ginecologic. Am asteptat. S-a facut 10.02 autobus nu era... Roxi: "Uita-te in departare... ce vezi?" Ingrid: "Nimic" cateva minute mai tarziu, Roxi:"Uita-te in departare...ce vezi?" Ingrid:" Un carnat mare indreptandu-se spre noi" Yey!

2. Ajunse in armonia am strabatut fiecare magazin cautand toale. Roxana poarta marimea M. M nu se mai fabrica :)). Am fost onorata sa o vad pe roxana intr-un maieu pt femei insarcinate(cel putin asa arata pe ea) :)) Apoi am intrat in librarie, si am petrecut ceva tip razand pe acolo "Draga trebuie sa vorbim despre ceva...si nu despre rufele murdare " =))=)) Bineinteles, fiind cititoare veritabile nu am plecat pana nu ne-am cumparta si ceva cartulii.

3. Going home, or sleeping in Carefour? :-?. Oxigenul dispare incetul cu incetul. Tot ce ne mai ramane este mirosul tobelor de esapament. Ne-am asezat ep bordura din "statie" si in timp reflectam asupra unor probleme socio-politico-administrative asteptam autochestia care intarzia sa apara. Din cauza caldurii nu se auzea zgomotul masinilor, ceea ce ne-a creat impresia ca traim intr-un glob de sticla. Dupa o lunga tacere : Roxana : "Uita-te in departare... ce vezi?" Ingrid: "Autochestia!!!!" Ne-am bucurat degeaba pentru ca autochestia nu era dotata cu aer conditionat... ce pretenti avem si noi. Ne-am asezat frumos colo unde batea mai tare soarele si unde totul dar absolut totul era fierbinte :)) si are dreptate roxi, sunt o groaza e oameni ciudati, doar trebuie sa stii unde sa cauti. Sau... sa fi la locul potrivit in momentul potrivit.

4. Am ajuns la UTA. HA-HA Si am ami mers pe jos pana la Piata -Mica. Joy... Plimbareala pana acolo a fost constructiva. Stiti acei oameni care vor sa se imbogateasca repede si eficienta, fara prea mult efort? DA! Noi suntem doar 2 dintre ei. :)) Si avem urmatorul plan: Ne facem un parfum :D . Mireasma a fost descoperita azi pe drumul incins, e o mireasca deosebita, ce persista mult timp: MIROS DE PIELE INCINSA. Da. Asa miroseam noi azi: a piele incinsa. Cred ca cei care au obiceiuri animalice ar fi atrasi de noi:> Ne-am gandit si la o sticluta foarte trendy de culoare verzuie maronie care da a putoare, sau o sticluta in nuate de roz si galben... Culorile noastre preferate :))

Cel mai bun lucru pe care ati putea sa-l faceti in zilele toride ce vor urma e sa dormiti, sa beti multa apa si sa... va furnizati propriul miros de piele incinsa. :))

4.

One no name story (part 2)

2008-08-12T18:32:00.000+02:00

.......................................

O flacara mi s-a ivit sub nas si am tresarit speriata. Parca am fost trezita dintr-un cosmar. Prea multe cosmaruri, care incep si se termina la fel; toate incep cu un sarut si se termina la fel, poate putin mai tragic. Fara sa ma uit cine ma intrebase adineauri daca doresc un foc, imi bag grabita si istovita tigara in gura; trag din tigara si simt cum fumul imi traverseaza gatul, atingerea ei imi face trupul sa vibreze, se pierde in plamani mei si inoata dezorientati o vreme dupa care se aseaza pe peretii plamanilor. Gatul... parca mi-ar fi traversat de ulei de maslin si nu de un fum inecacios, expir... seaman cu un dinozaur din desenele animate, care scoate fum pe nari. Un norisor imi rasare din gura desenand in aerul rece nori din praf de grafit. Parca ar fi un desen in carbune care dispare incet in fata ochilor... Ma simt mult mai bine acum. Nu mai fumasem de 4 zile. Mi-e greu sa ma las, dar asta vreau sa fie ultima. Si chiar e ultima, ultima inainte de ultima tigara...

Ar trebui sa imi ridic privirea si sa multumesc pentru foc. Nu stiu de ce dar simteam o oarecare teama in a infrunta persoana de lanag mine, a carui respiratie o auzeam aproape. A oftat. expiratia sa mi-a patruns printre firele de par incalcite de la aerul rece. Am simtit un miros placut de Orbit, dar s-a pierdut repede in fata narilor. Ma intorc incet si ridic privirea...
Ma privea cu un zambet feeric. Am incecat sa-i zambesc dar aveam fata inghetata si buzele parca se lipisera una de alta de la frig. Am vrut sa spun un simplu "multumesc" si apoi sa ma ridic si sa plec, dar parca eram lipita de banca; parca ma tinea el acolo, ciudat pentru ca nici nu se atingea de mine. Am scapat tigara pe jos si nici nu mi-am dat seama. Eram pierduta si il priveam. A ranjit si mi-a calcat tigara. Si-a ridicat din nou privirea si m-am prabusit in doua boabe de masline lucioase incadrate perfect in orbita. Nu ma puteam uita mult in ochii lui. Imi plecam capul dar il ridicam indata ce simteam nevoia sa am scufund in ochi calzi Mainile au inceput din nou sa imi tremure. M-am scuturat si le-am frecat. M-a intrebat: "Ti-e frig?" Inainte sa apuc sa incuviintez din cap mi-a luat mainile in palmele lui si era cald.
"Multumesc pentru foc, incerc totusi sa ma las" am apucat in cele din urma sa-i spun, dar vocea imi tremura ca unei fetite mici si indragostite si prostute. M-am fatacit teribil si mi-am tras mainle spre mine.
"Pentru nimic..."
Nu mai era nimeni in gara, doar el si cu mine. Pentru o clipa mi s-a facut frica, stateam pe o banca dintr-o gara, care la ora asta doarme sub ticaitul orologiului din sala de asteptari, si pe deasupra un strain imi tinea si mainile in mainile lui. Mi-a trecut prin gand sa ma ridic si sa fug, dar nu am vrut, poate atunci am incetat sa gandesc pentru o clipa. Am stat linistiti si ne-am privit in ochi. Mi se parea cunoscut,dar nu stiam de unde sa il iau. A inceput sa-mi povesteasca ceva, dar nu mai tin minte mai nimic. Mi-a spus ca si-a condus verisoara la gara si de acolo nu am mai auzit nimic, ii priveam buzele cum se misca si zambetul care si-l desena usor pe fata. As fi zambit si eu dar parca eram ruginita.

Am stat acolo 30 de minute si eram deja degerata. Parca eram doi nebuni, ne priveam si taceam el zambea, eu nu. Eram speriata de avioane. Avea pielea de culoare caramelului si buze pline, carnoase si rosi. Brusc l-am vazut ca se inclina spre mine fulgerandu-ma cu privirea. Am stat nemiscata, dar el se apropia. Ah... si buzele acelea de care va ziceam mai inainte se apropiau mai aproape si mai aproape pana cand... Am inchis ochii. Primul lucru pe care l-am simtit era mirosul de after-shave si caldura pe care o emanau pometii. Si-a trecut buzele peste buzele mele. Ale mele inghetate ale lui fierbinti. Mi-a luat fata in palmele lui si imi saruta buza inferioara. S-a oprit putin, si-a deschis ochi si mi-a verifiat privirea. L-am apucat de gat si l-am tras spre mine. Ma sarutam cu un necunoscut la 11 noapte intr-o gara, pe o banca rece. Eram nebuna. Daca acum cateva minute simteam ca inima imi sta in loc, acum simteam cu o ia razna, batea in continu, intensificandu-se pe parcurs ce el isi misca apasat buzele. Ii simteam caldura la mine in gura si avea gust dulce de Orbit. M-am tras:
"Ia-o mai incet..." eram speriata ca si iepurasul care si-a rupt labuta magica.
"Te duc acasa?" Unde urma sa ma duc la mine sau al el acasa?!
"Cred ca ma descurc."
M-am ridicat si apucand vaiza am tulit-o in graba, la-m auzit cum se grabeste sa ma prinda din urma.M-am oprit. L-am simit atat de aproape si totusi parca era departe; imi respira pe gat.
"Sunt obosita"
M-a cuprins din spate si mi-a soptit suav la ureche:
"Imediat mergem acasa..." si apoi m-a pupat pe obraz.
S-a oferit sa-mi duca valiza pana la masina lui. Am trecut prin sala de asteptari unde dormeau pe banci cativa oameni. Doamna de la caserie isi strangea lucrurile dand sa plece. Am auzit cum afara se pornise o ploaie ingrozitoare. Mi-a spus ca masina e dupa colt si m-a intrebat daca nu e vreo problema daca ma ud. Am dat din cap.

Am iesit afara. Cerul se razbuna pe slabiciunea mea, slabiciune in care ma priveam prea des. Am facut cati pasi si ploaia se maruntea pe fata mea, atingerea rece a ploii ma linistea usor. El o luase putin inainea mea si eu il urmam cu pasi mari. In baltuta din fata mea am vazut cum in spatele meu palpaia ceva. M-am intors incet si am ridicat privirea. Pe peretele inalt al garii palpaia un bec instalat intr-o litera din numele garii. Se ardea un bec, un bec intr-un "o". Gara se numea Soho.

...................................

I'm getting addicted...

2008-08-11T23:05:00.000+02:00

Incep sa-mi verific horoscopul zilnic pe cateva site-uri (vreo 5-6 asa :)) ). Cred ca o fac in speranta ca poate... si zic POATE o sa-mi prezica "astrele" ceva bun si plauzibil. Stiu ca e o prostie sa-ti citesti horoscopul dar eu o fac si cateodata ma distrez copios:-j. Deci e tarziu si stau in fata compului cu o cana mareeeeeeeee de ceai de iasomie (probleme cu somnul:-j) si ma invart pe site-uri unde imi citesc horoscopul pentru minunata zii de maine.... so sa vedem cum suna una dintre ele:

Taur, 12 august 2008

Dimineata sunteti irascibil, din cauza intarzierilor. Iesirile nervoase va pot pune intr-o situatie delicata, atat la serviciu, cat si in familie.

Va recomandam sa va pastrati calmul si sa terminati ce ati inceput.

Evitati o cearta cu partenerul de viata, pentru ca ar putea sa lase urme adanci!

....WOW! NOW THAT'S A SURPRISE! not...
Dmineata sunt irascibila, nimic nou :-?? mai departe... hmmm sunt irascibila din cauza intarzierilor.... AHA! Maine ma intalnesc cu Oanele deci inseamna ca vor intarzia si voi fi cu nervi colorati. In primul rand, eu nu am iesiri nervoase(deci mi se aduce o jignire), doar caderi nervoase(nu e acelasi lucru cu IESIRILE nervoase), asa ca nu inteleg urmatoarea propozitie. Si in plus tot timpul "iesirile" mele "nervoase"(a se observa ghilimelele) duc la situatii delicate nu doar la servici sau in familie, ci peste TOT :D. Dar nu ma agit! Sorb din ceai si citesc mai departe... Astrele imi spun deasemenea sa-mi pastrez calmul si sa termin ce am inceput. Astrele tot timpul imi spun sa-mi pastrez calmul... asa si fac (don't know for how long :-j) si logic ca termin ce am inceput. Tot timpul imi mananc mancarea din farfurie si tot timpul ma usuc pe par, sau imi spal parul de shapon, nu las lucrurile pe jumatate ele isi intorc spatele nu eu:)) deci sa stea astrele linistite ca aici nu am probleme. Trag aer in piept si merg mai departe.... Evitati o cearta cu partenerul de viata, pentru ca ar putea sa lase urme adanci. Ei ca sa vezi.... tot timpul lasa urme adanci... si nu ar fi prima :). Dar le evit, le evit. No problem :)

In concluzie, ne pastram calmul, nu ne pierdem capul, evitam iesirile nervoase, si deasemenea certurile. Ah si nu in ultimul rand speram la un horoscop mai... optimist. Abia astept sa ma trezesc maine sa-mi indeplinesc horoscopul ... :))

One no name story (part 1)

2008-08-11T17:34:00.000+02:00

Parca abia ieri zburdam prin curte. Imi placea sa port doua codite si bunica obisnuia sa-mi faca cateodata un mot in crestetul capului. Aratam mai ceva ca o veverita. Era atat de strans incat la sfarsitul zilei ma durea toata pielea capului. Inca ma vad fugind in ploaie si sarind in cele mai mari baltoce. Imi facea o placere sa ma intorc in casa plina de mizerie, dar imi era mila si mi se rupea inima cand o vedeam pe mama luandu-se de cap. Ma aruncam in iarba proaspat taiata de sub ciresul din gradina si toate hainele mi se faceau verzi. Stateam acolo intinsa vorbind cu mamarutele si cu fluturii. Asteptam tot timpul sa imi raspunda, in zadar... In vacantele de vara obisnuiam sa plec cu bunicii la bai. De cele mai multe ori plecam cu trenul. Doamne, cat imi placea sa merg cu trenul. Imi placea... Ma urcam topaind de fericire si nu imi mai taceam, cantam ziceam poezii tot ce stiam. Ma lua bunica in brate si ma ridica la geamul de pe culoar pentru a-mi lua ramas bun de la ai mei. Nu imi prea aveam rabdare sa le tot fac cu mana timp de cincisprezece minute, asa ca ma fastaceam intruna. Cand simteam ca trenul se pune in miscare nu mai reuseam sa ma astampar. Parca eram un titirez. Fugeam dintr-o parte in cealalta a culoarului. Atunci ma lipeam cu nasul de geamul care nu era prea curat si le faceam pentru ultima oara cu mana parintilor pe ale caror chipui se putea citi ingrijoraea. In sfarsit eram in drum spre destinatia magica. Chiar daca nu stiam exact unde merg eram entuziasmata. Orice plecare imi parea o aventura in fata ochilor.

Afara bate vantul aprig, ce imi strofoaca tot parul. Imi tremurau mainile cumplit, dar scotocesc in geanta dupa o tigara si o bricheta. Incerc sa ma las de fumat. Fiecare tigara era "ultima". La fel ca toate obiceiurile mele proaste. Imi pun tigara grabita intre buzele rosii care tanjesc dupa atingerea fumului de tigara si incerc sa o aprind tacticos dar vantul imi cam da de furca. O scot din gura si ma uit la ea. Nu vad dect filtrul pe care zace o urma de ruj si capatul intact. Ma enerveza si o scot cu sila dintre buzele inghetate si o arunc in fata mea. O calc repede cu varful pantofului, dand uitarii clipa ezitarii, si stergand din minte ticaitul slabiciunii. Bate vantul ingrozitor si imi da parul in toate partile; in bataia bolnavicioasa a soarelui parul pare un foc de nestapanit, gata sa sterga tutol din calea sa. Imi strang paltonul in jurul taliei si-mi adancesc mainile degerate in buzunar. Nu erau multi in gara. Era duminica si putin erau nebunii ca mine, care isi arunca cateva haine intr-o valiza mica si se aseaza pe peron asteptand... asteptand un tren in care sa se arunce. E duminica si ar trebui sa stau in pat, infofolita uitandu-ma la televizor, sau poate ar trebui sa ma plimb prin parc cu catelul. O sa-mi simta lipsa. Dar eu sunt pe peron in frig singura si astept. Ma fastacesc si pantofii incep sa ma jeneze. Nici macar nu stiu ce caut aici. Incerc sa ma mint: cel mai sigur mi se face o dezinsectie in apartament sau imi iau doar o scurta vacanta. Uitandu-ma la valiza ma bufneste rasul,dar ma stapanesc. Cine ar pleca intr-o vacanta cu o valiza atat de mica?! E toama, bate vantul si mi-e rece. Au trecut cateva trenuri de cand stau aici. As fi putut sa ma urc in oricare mi-ar fi poftit inima, dar nu am facut-o. Asa facusem toata viata. Nu mi-am asumat riscul de a ma avanta intr-un necunoscut. Sunt o fricoasa... Am trantit sute de farfurii de pamant, doar pentru ca nu am fost in stare sa risc si tot timpul incercam sa-mi gasesc o scuza plauzibila cu care sa ma pot linisti, si reuseam de fiecare data sa ma linistesc macar pentru o perioada, insa dupa o vreme ma cuprindeau remuscari arzatoare, semne de intrebare se izbeau fara mila de peretii capului, parerile de rau si regretele erau la ordinea zilei, gustul iute al regretului il simteam de la faringe pana in esofag. Nu trecea zi in care sa nu imi pun intrebari care ramaneau de cele mai multe ori fara raspuns. Fiecare intrebare incepea cu un "Daca...?" si cand imi formulam raspunsuri in cap(pentru ca defiecare data trebuia sa-mi raspund eu la propriile-mi intrebari) aveau un "Poate..." inainte. Imi pare si azi rau ca nu stiu sa risc. Cred ca asta nu intra in programa scolara din liceu, deci ramane o lectie optionala pe care eu nu m-am ostenit sa o invat. Iar gandesc. Mi s-a spus sa o las mai moale o vreme...

Din cauza agitatie incep si ma invart in jurul valizei... ma uit la ea de parca nu ar fi a mea. Se anunta un tren si-mi ridic privirea fulgeratoare spre boxa agatata de perete. Ma asez in pozitie de drepti, cu mainile in buzunar, pieptul scos inainte, expresie hotarata si cu capul indreptat spre un capat al peronului incercand sa respir. Am uitat sa respir. De parca as fi uitat sa conduc. Am plamanii ruginiti si e dureros. Dar curand nu va mai fi... nu va mai fi. Aud suieratul trenului. Il aud in departare. Se apropie. Da, acum sunt hotarata. Urc. Fara sa ma clintesc din loc apuc manerul valizei si il trag in fata mea. Acuma astept....

Trenul se opreste sub scartaitul rotilor. Cativa oameni ies cu pasi repezi din sala de asteptare si se ingramadesc la usa care tocmai se deschise in fata mea. Ma uit pierduta la ei cum se imping sa urce. Nici nu pot respira, mi s-au blocat caile respiratorii... Dau sa o iau din loc dar parca cineva ma trage de maneca. Incep sa privesc in jur disperata. Toti urcasera deja si eu inca eram pe peron. Usile trenului se inchid si o ia din loc suierand asurzitor... Ma uit in urma trenului care se indeparteaza pana cand parca dispare in neant. Mi se aduna lacrimi in ochi dar nu ii las sa se scurga pe fata mea. Nu am sa-i las. Imi tarasc valiza pana lanaga o banca. Ma arunc in ea ca din pod si oftez greu. Incepe sa se intunece. Soarele si-a pictat echimozele lasand in urma sa dare de sange. Stau pierduta pe banca, in fata mea trece dus de vant un ziar calcat in picioare, si doi porumbei ciugules niste faramituri.

Incepe sa ploua si se face din ce in ce mai frig, pe peron e intuneric. Nu e nimeni, doar eu... asteptand urmatorul tren.Urmatorul si apoi din nou urmatorul. Imi era foarte frig la picioare si nu mancasem de dimineata. Imi scot o tigara din nou... mi-o asez frumos intre degetul mare si cel mijlociu, o privesc putin, admirandu-i tinuta si eleganta mai apoi o asez delicat intre buzele care s-au invinetit de la vantul rece care trece peste ele fara mila. Stau putin cu ea in gura privind sinele. Scot bricheta si dau sa o aprind dar acum din bricheta iese doar o mica scateie portocalie insuficienta pentru a mi-o aprinde, tot incerc si tot nimic. Imi las mana sa-mi cada pe genunchi. Intr-o mana tineam tigara si in cealalta bricheta.

Deodata simt ca cineva se aseaza langa mine...
"Un foc?"

......................................

Constienta Subconstientului :-? strange...

2008-08-10T22:54:00.000+02:00

We dream. Even if you don't realize it you dream.
Am un vis. Defapt e un bol. Ca bolul in care ne punem popcornul, doar ca e putin mai mare... si nu e plin cu popcorn. Are un aspect divin... o suprafata alb sidefata, pe alocuri cu sclipici, apoi pe marginea inferioara: o eplozie de stelute mici si colorate, parca dinauntru se varsa suav pe marginea vasului o substanta roz care parca se prelinge incet spre fundul vasului. Si pe dinauntru? Nu imi pod da seama niciodata ce e. Atunci ma trezesc...

Am avut un vis intr-o noapte, un vis de care eram "constienta", dar nu am vrut sa ma trezesc.
Si stiti cum atunci cand aveti un vis foarte profund experimentati diverse stari, senzatii? De exemplu durere, gelozie, placere, delir, teama,iubire? Nu vi s-a intamplat niciodata? Oricum... eu am simtit si mi se intampla des sa simt lucruri ciudate. In cele din urma m-am trezit. Sie ram speriata. Nu ami are importanta ce am visat. Dar...

In vis persoanele cunoscute mi se construiesc altfel, altfel intr-un sens bun, dar nu tot timpul. In persoanele pe care le cunosc si le visez de cele mai multe ori alaturi de mine se construiesc anumite valori morale de care atunci cand sunt CONSTIENTA nu imi dau seama. Cand sunt constienta nu pot vedea acele valori si ce anume eticheteaza ele defapt, dar atunci cand visez...pot. Sau mi s-a intamplat tot in visul de acum cateva zile sa-mi vad o valoare morala, care denota ceva profund. Daca as fi fost CONSTIENTA as fi spus ca e un sacrifici. Si daca ar fi trebuit sa fac ce am facut in vis azi mi-ar lua mult timp pentru ca ar necesita gandire, in vis... a fost impuls. Toate lucrurile bune sunt generate de impuls. E foarte ciudat pentru ca sunt vise pe care as vrea sa le salvez undeva in memoria mea, dar nu pot pentru ca atunci cand deschid ochii imi raman in minte doar particele, pasaje din filmul care se derula in MINTEA mea. As vrea ca unii sa viseze unele vise pe care le am. Sa le viseze la fel ca mine si sa simta la fel.

"Subconstientul inseamna tot ceea ce inhiba constientul" spune profa de romana(pe care am zapacit-o cu subconstient vs. constient :D) Se spune ca visele sunt dorinte ale subconstientului. Dar, daca subconstientul aduce ceva nou si ceva bun, de ce e subconstient? De ec vrem sa ne controlam subconstientul si al urma urmei cine e mai CONSTIENT, CONSTIENTUL sau SUBCONSTIENTUL? Eu cred ca subconstientul....

....DE ce ar vrea constientul sa controleze subconstientul sau sa-l ascunda? Inseamna atunci, ca constientul incearca sa estompeze subconstientul pentru ca detine ceva "interzis". OAre de ce?
Poate... doar poate subconstientul e adevarata noastra fata, adevaratul EU ce nu reusese niciodata sa iasa la supafata. Toti suntem niste prizonieri si niste sclavi ai constientului care face ceea ce vrea cu noi. "Constientul e MASCA subconstientului" spunea tot profa de romana. Parca e o sita din aceea veche cum aveau bunicii la tara cu care se cernea faina. Constientul e o sita, care cerne subconstientul lasand sa treaca tot ce e plauzibil si "normal", tt ce poate fi suportat de psihicul nostru si de ochii nostrii. Oare zbaterile noastre interioare, dilemele si enigmele nu izvorasc din dorinta de a scapa de sub "robia" constientului? Ce vrea subconstientul sa-mi comunice prin acel vis care se repeta iar si iar? Poate subconstientul e cel de-al doile EU. profa de romana a verificat si mi-a dat paste de la ce zicea Freud, ca subconstientul e intre constient si inconstient si ca e o constiinta secunda cenzurata de constient dar mult mai calitativa decat acesta. Deci ce e defapt?

Concluzia? Costientul e o prostie. Adica subconstientul invoca visele,nu? Si toti am avut vise deosebite placute sau mai putin placute, dar visele sunt dorinte sau chiar vieti care nu pot trece de constient. Nu ar trebui sa ne eliberam de sub robia constientului. Sa redam subconstientului libertatea cuvenita si mult meritata? Nu ne-ar fi oare mai bine? CUM? Medici spun ca eliberarea subconstientului e ... NEBUNIE! Ok perfect, deci sa fim cu toti nebuni. Dar poate au dreptate ...
subconstientul fiind sub o presiune mare se incarca constat cu "ceva". E ca si cum ar clocoti. Si in momentul in care subconstientul se elibereaza se produce o explozie care ne afecteaza psihic sau nu, si zis sau nu pentru ca poate subconstientul are ca sinonim.... NEBUNIA. Nebunia nu e ceva negativ e doar diferit.

Acum e tarziu si poate ar trebui sa aveti cu totii o sedinta cu subconstientul si la urma urmei putina nebunie face bine ;;)

Au nimerit-o!

2008-08-06T23:54:00.000+02:00

Plictiseala, boala infectioasa, transmisibila prin aer, mai ceva ca dragul cascat a pus stapanire pe mine de cam... 5 zile. Nimic nou, am zis. Si am inceput sa-mi gasesc diverse ocupati de exemplu ieri am controbait printre pozele vechi. Alea alb negru care se faceau acum 15-20 de ani; am reusit sa uit de plictiseala pentru circa o ora dupa care... din nou :-w , azi am zis k nu e prea cald asa ca m-am dus frumos, cu o plasuta in mana in fundul gradinii unde zace un alun careare cam varsta mea si face niste alune delicioase, cel putin asa stiam pana azi... m-am pus frumusel si le-am adunat pe celecazute pe jos mai apoi le-am curatat de invelitoare aia verde, dupa m-am jucat cu testoasele si azi nu a fost prea amuzant, probabil sunt la menopauza, cu masculul m-am jucat putintel asa dar am vazut ca a obosit din cauza ca saracul are doar 3 pricioare (loooong story) ca sa intelegeti ca problema mea e chiar grava nu cred ca trebuie sa va spun mai mult decat ca azi am sapat.PUNCT. Nu ma intelegeti gresit, nu am sapat mult, doar la florile din curte, apoi am scos buruieni, cu alte cuvinte am gradinarit. Tata spune ca sunt bolnava si ca e grav... :))

Acuma la ora 1 iar si-a facut aparitia draga mea prietena : plictiseala. Nu am putut sa o ignor din motive de politete, asa ca mi-am gasit o ocupatie: HOROSCOPUL. Si despre asta vreau sa va scriu. Am vaslit pe mai mutle site-uri si am gasit diverse horoscoape pt ziua de maine 7.august.

Varianta : Not true!

"Taur : 07 augus 2008

Ofertele de distractii se tin lant astazi. Atat prietenii cat si familia se arata interesati sa petreceti timpul impreuna. Buna-dispozitie va fi starea care va marca ziua de azi. "

Pai sa vedem. Avand in vedere faptul ca de cateva zile distractiile nu se prea tin lant, ceva ma face sacred ca nici maine nu se vor tine, chiar daca m-as bucura sa apara cel putin una. Nu prea vad ce oferte ar putea aparea avand in vedere ca tin legatura cu doar 2 colege care se balacesc all day long in "baltuta". Moving on... Ma orbeste dorinta prietenilor de as petrece timpul cu mine. Ii vad cum se zbat ca sa isi petreaca macar 2 minute cu mine. Pheuuu... nici nu au loc in agenda. MA invadeaza cu telefoane si cu mesaje vocale. <--- Being ironic :P Or fi interesati si poate hiba e la mine :)) Azi am incercat sa "fortez" nush cate prietene sa iasa macar la un suc umil cu mine. As fi afcut orice doar sa ies din casa. Am sunat-o pe Oanna care SURPRIZA era cu Oana(the other one) la Shofronea a.k.a. baltutza.:P Ok... Am sunat-o pe timi sa ne intalnim dar crezi ca raspundea la telefon? Imi raspundea o tanara care zicea :"Ati accesat casuta vocala". I-am spus vreo 2. :)) Apoi dupa o tentativa esuata de somn i-am trimis mesaj la Roxi care mi-a raspus ca e la Ghioroc. So... asta inseamna ca sunt singura si plictisita in arad? Am trecut peste. Sincer nu vad cum ar putea fi buna dispozitie ceea ce va marca ziua de azi cacideja nu ma simt bine-dispusa. De cateva zile bune nu sunt prea bine dispusa. Ma intreb oare ce minune se va intampla maine de voi fi nespus de bine-dispusa. Poate va aparea un pitic in fata usi care imi va spune ca imi indeplineste 3 dorinte. Deci mi-as dori ca ziua de maine sa fie asa, dar ma cam indoiesc sunt sanse de 98% sa nu fie asa, sa fie taman pe dos, but we'll see.

Varianta: Au nimerit-o!

" Taur 07 augus 2008

Doriti mult sa faceti o schimbare sau sa incepeti ceva nou.

Traversati o perioada dificila, cu multe probleme de rezolvat. Nu stati prea bine cu banii, dar va sfatuim sa nu va faceti griji.

Evitati speculatiile financiare!"

Asta e horoscopul pesimist dar foarte adevarat. Chiar im doresc mult sa fac o schimbare. O schimbare inspre bine. Vreau:
1. Sa imi estompez gelozia. Nici nu-mi dau seama cateodata ca am eruptii de gelozie, cateodata chiar fara motiv si rost.
2. Sa imi temperez caracterul. Ma enervez usor, poate din nimicui care mie mi se par important, si ma dau cu fundul de pamant ca un copil mic. Su pur si simplu izbucnesc in plans, lucru care duce la nopti prost dormite si deprimari.
3. Sa nu mai fiu o pisaloga. Fara sa imi dau seama s fara nici o intentie stau mult pe capul celor din jur, nu stiu exact de ce o fac, dar pur si simplu mi se pare ca atata timp cat imi fac simtita prezenta (a.k.a cat sunt pisaloaga) nu risc sa ii pierd.
4. Sa gandesc mai mult inainte sa spun ceva. Am tendinta sa arunc vorbe fara sa le macin inainte, lucru care a devenit insuportabil pentru cei din jur.
Ar mai fi multe de zis dar astea sunt cele esentiale.
Si as vrea sa incep si ceva nou.

Nu stiu daca as numi-o chiar o perioada dificila, poate o perioada tulbure sau o perioada proasta. O perioada proasta cu multe probleme de rezolvat. DA, asta e. DAr am mai avut din astea, nu chiar atat de proaste dar am trecut cu bine si peste alea si voi trece si peste asta. Amuzanti cei care scriu horoscopurile astea pe net. Ca sa vezi nu stau bine cu bani ma falfai de ici colo cu 15 RON in portofel si ei imi spun sa nu imi fac griji... Pobabil ca "nu va faceti griji" e defapt "stati linistiti, apelati la parinti"... da, da, doar ca eu nu am obraz sa le cer 100 -50 RON alor mei. pur si simplu nu am obraz. Sunt sigura ca nu m-ar refuza, dar nu pot, mi-e asa nici nu stiu cum. Daca imi dau bine daca nu, iaca ma descurc asa cum am facut-o alta data. Si "speculatii financiare"... habar u am la ce se refera. :-??
Cel din urma pare horoscopul cel mai realist si plauzibil pt ziua de azi. Mi-as dori sa se implineasca primul horoscop, dar sunt mai mult decat fericita si cu al doilea, fiind cel mai de Doamne Ajuta.
Asadar aceste fiind zise, ma duc sa imi trantesc capul pe perna si sa inchid ochii sperand la o zii bunicica. Bonne nuit!

We all need someone special :)

2008-07-20T22:52:00.000+02:00

Pentru o clipa am crezut minutarul s-a afudat in mal. N-ai zice ca timpul trece. Dar trece si nu simti. Defapt cum ai putea sa simti cand toata/tot esti un zambet si razi toata ziua, cand ai de ce sa te bucuri si cand te bucuri de micile nimicuri care sunt defapt atat de pretioase si iti construiesc fiecare zi?
Sunt persoane care ne marcheaza intr-un fel sau altul viata. Persoane care iti pot fi mama, tata, prieten/prietena, dadaca si inamic in acelasi timp. Sunt persoane alaturi de care momentele penibile si clipele ridicole se ineaca in van. Sunt persoane alaturi de care treci usor peste bolovani. Si mare dreptate a avut cel are a zis: "Nu stii ce ai decat atunci cand pierzi".Timpul se scurge. Timpul e nisipul din mana noastra, se scurge incet si inevitabil ramanem cu mana goala. De palmi ni se lipeste putin nisip, patrunde in micile denivelari ale mainii , sub unghi, in inele. Putinul nisip care ne ramane in palmi este doar ceea ce timpul lasa in urma lui... amintiri. Si totusi scutura-ti mainile. Hai... chiar acum. Scutura-te bine pentru ca "nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent. De exemplu: Culoarea cafelei de dimineata care isi picteaza portretul pe retina ta sau poate... scartaitul podelelor. Astea sunt amintiri nesemnificative, dar toti suntem ingropati intr-un morman de amintiri placute, amintiri deosebite.
Daca as sti ca maine as ramane fara amintiri te-as tine lipit de mine si te-as strange tare pana te-as face pulbere pana ti-as frange fiecare bucatica din corp, as sta lipita de trupul care ti se frange sub presiunea mea. As vrea sa sorb aerul din tine si sa-l pastrez in inauntrul meu. As inspira tot aerul din plamanii tai pentru ca el sa rugineasca pe peretii nasului meu sa simt aerul tau tot timpul. Ti-as ceda aerul din plamanii mei. Ti l-as da sa faci ce vrei cu el. Poate as vrea sa ma opresc de teama sa nu te omor. As vrea sa te zbati in bratele mele, sa simt ca vrei sa scapi si eu sa-mi doresc nebuneste sa iti dau drumul si sa nu pot. Sa scapi si sa ma strangi tu mai tare si mai tare pana mi-as pierde toate puterile si as ceda sub dorinta ta de dominare. Dar nu te las, si ma zbat sa te tin nemiscat si lipit de mine, corp la corp, respiratie langa respiratie.Te tin atat de aproape incat respiri aerul expirat de mine si tot nu iti ajunge. Vrei mai mult si mai mult. La naiba! Imi pare atat de rau ca iti frang muschii, oasele, tesuturile, dar nu ma pot opri. Reusesti sa ma pleznesti, dar nu faci decat sa ma intarati mai tare si sa-mi doresc sa te sfasii. M-as opri dar nu pot. Fiecare fiinta are temperatura sa proprie la care moare dar stai linistit nu ai cum sa mori caci te simt cum arzi si eu sunt rece asa ca nu-ti fie frica, nu te las sa mori. Sunt prea lacoma si nu imi permit sa nu imi doresc nimic din tine. Vreau TOT. In cele din urma adormi coplesit de supradoza de "MINE" care a patruns in tine. Ti-am cedat aerul din plamani. Sa fie asta clipa pe care o voi pastra ca amintire? Ma multumesc cu aceasta "imbratisare" care crezi ca ti-a fost letala, dar, inca putin si te vei trezi caci timpul se scurge si maine va fi inca o zi perfecta pentru o noua amintire.
Deci timpul se scurge, ne-am inteles? Si suntem muritori, am inteles si asta, da? Amintirile ne hranesc si ne tin in viata. Defapt persoana este insusi amintirea. Nu ne ramane altceva de facut decat sa sorbim din cel de langa noi putin cate putin pentru ca poate maine cand deschizi ochii "amintirea" se va transforma in cenusa.

Filozofia a lovit din nou. Can't help it.

Apogeul verii

2008-07-18T20:52:00.000+02:00

Sunt acasa. E aproape august si prunele inca nu sunt coapte. E aproape august, aproape un apus de vara. Cred ca imi era dor de casa, asa putin. Acuma ca stau in fata calculatoriului totul e difertit. Pana si mirosul pielii mele. De ce atunci cand te astepti mai putin , ti se face dor de lucrul care nu demult ti se parea insignificant? Mi-ar placea sa vad in fiecare dimineata rasaritul. Rasaritul... Salata de mango, lamaie, capsuni si struguri. Ar trebui sa ma bucur ca sunt acasa dar nu sunt prea incantata. De cand am venit dorm mult. Dorm mult pentru ca sa nu mi se faca dor, dor de lacrima sarata a marii, de nisipul imperfect, de diminetile domoale, de sunetul dusului,de mugetul valurilor, de simfonia pescarusilor, de tine, de mine, de noi... Noi.
Acum 3 zile m-am trezit din reverie intr-un mod dureros, deloc sensibil. Am cazut parca din cer in fata portii pe care se afla o tabla "Caine rau" apoi mi-am vazut si bagajul in mana si mi s-a pus o stampila rece in coltul gurii... mai apoi mi-a inghetat toata fata apoi nu mi-am mai simtit membrele si intr-o clipa eram toata un cub de gheara sarit din paharul de scotch. Trebuia sa ma bucur ca sunt acasa... well, that didn't happen. Am invartit cheia in broasca si m-a trecut un fior. Nu mai eram la mare. Eram acasa. Miroasea a casa, miros de care mi se face tot timpul dor, dar cred ca nu si de data asta. M-am trantit in fotoliu, nu ma simteam la fel de comoda in ea, oricum am emanat putin lichid care s-a prelins pe obrazul rece. Afara era urat, ploua, pentru prima oara ploaia mi s-a parut inoportun si sunetul era neacordat , nesincronizat. MA zgaria pe creier sa aud cum ploaia se loveste de sticla de acopera intrarea in casa. Toate mi se pareau intr-o dezordine imensa si brusc s-a produs fluxul. Am emanat mai mult lichid. Am plans. Nu stiu de ce, si mi-e teama sa stiu de ce am plans atunci. Eram singura in casa, era rece si ploua. Singurul lucru de care m-am simtit in stare a fost sa ma ghemui pe fotoliu sa-mi iau genunchii in brate si sa sper ca gaura neagra pe care o simteam in mine sa nu se faca mai mare si sa ma rog sa fie soare. Acuma parca mi-e putin mai bine. Ma simt totusi intr-o faza aleatorie. Nu stiu ce urmeaza. Dar dorm mult sa nu inebunesc de dor. Ascult rod stewart - i don't wanna talk about it si parca simt cum se pregateste fluxul sa izbucneasca din ochi. Ma abtin. Acuma ploua. Prost moment.
Dupa ce m-am potolit din plans, cu greu, m-am pus in pat. Era rece si eram singura. Am adormit si cred ca inca plangeam. Am reusit sa adorm repede. Am atipit si era foarte dureros simteam cum mi se formeaza o echimoza imensa pe piept. Am adormit. Apoi m-am trezit putin m-am intors sa pun mana peste tine si sa-ti repir pe gat, dar mana mi-a cazut pe perina. Am deschis ochii speriata si acuma tin minte cum ma simteam. Speriata... ca un iepuras pierdut de mama lui. Am vrut sa pun mana peste tine dar mi-am dat seama ca eram acasa in patul meu si singura. Cred ca nu m-m oprit din plans pana nu am adormit din nou. Asta s-a intamplat inca de 3 ori in acea zi. :) Acuma sunt la fel de sleampata, bleaga si molesita. Acum am trecut la melodii siropoase. Acum suna suav din boxe : Couting Crows - I am ready for love. Mi-e for de mare, de mine, de tine, de noi de noi si de mare. Stau si astept. Cred ca astept un neant sau poate astept sa supravietuiesc naufragiului... Astept. Mi-e teama sa nu fiu ranita dincolo de limita suportabilului. Sau mi-e frica de mine, de mine pentru ca nu mai imi cunosc limitele nu le vad Si nici nu cred ca imi dorec. Imi e frig.

"I am color...blind Coffee black and egg white Pull me out from inside I am ready I am ready I am ready I am taffy stuck, tongue tied Stuttered shook and uptied Pull me out from inside I am ready I am ready I am ready I am...fine I am covered in skin No one gets to come in Pull me out from inside I am folded, and unfolded, and unfoldin I am color...blind Coffe black and egg white Pull me out from inside I am ready I am ready I am ready I am fine I am fine I am fine "

(Couting Crows - I am ready for love)

Astept.

My first leapsha :-D

2008-07-02T20:47:00.000+02:00

Prima mea leapsha:D Am primit si eu de la prodi mom care iar se scalda in ape tulburi, o leapsha. Si se presupune ca trebuie sa scriu despre un loc de 5 stele din Romania. In genereal romania nu se afla in topul preferintelor mele dar anyway:-j Deci timp de o zi mi-am tot stors creierii candidu-am care ar fi locul de 5 stele din Romania pentru care as opta. Mi-am fortat putin mintea amintindu-mi de excursiile facute la viata mea si nu mi-au venit pea multe locati de 5 stele in minte. Dar in cele din urma cred k Arieseniul este un loc de 5 stele mai ales in perioada iernii. E acolo o partie foarte mare, adik suficient de mare. Si e o cabana mare. Am stat acolo mai mult decat am stat pe partie. Tot timpul stateam la geamul inghetat si il mai stergeam putzin. Pana si respiratia mea ingheta pe geam. Tot timpul cand stateam acolo beam vin fiert. Atunci am vazut pentru prima oara vin alb fiert. Era placut, pentru ca spre deosebire de alti imi place iarna indiferent ca ninge mult sau nu. Acolo era zapada cat vedeam cu ochii. Imi placea sa satu infofolita acolo la geam cu cana in mana privind sus pe partie. Cabana era chiar pe partie, la capatul ei defapt. Cred k e un loc in care intradevar merita sa mergi, in special iarna. Cred k e si mai frumos daca stii sa schiezi, eu una nu stiu deci poate am ratat cea mai buna distractie., dar mie tot mi-a placut. E linistitor... :)

DAR...

Un loc de 5 stele nu presupune neaparat conditii exceptionale, piscina, chelneri amabili, pat moale si baie uriasa. Un loc de 5 stele presupune aminitiri placute. Un loc care sa-ti aduca zambetul pe buze, sa-ti aduca aminte de persoane dragi, de experientele deosebite, de nebunii si multe altele. Maine plec. Plec la mare. Intr-un tren inferct(probabil) dar nu ma plang, au fost ele si mai rele. deci cred k va fi distractie;;) Adica sunt sigura :D si poate dupa ce vin acasa, un loc de 5 stele ar putea fi si Costinestiul;;)

Leapsha este pasata Roxanei a.k.a. Koala(lumpureste). SA te vad roxi :> :*:*

Ce naiba domne'?!

2008-07-01T06:02:00.000+02:00

Ceva nu e bine. Ceva nu e bine deloc. Cu alte cuvinte ceva pute. Cineva isi bate joc de (ne)somnul meu. M-am mutat in sufragerie de o saptamana. Dorm muuult mai bine. Dar azi nu stiu ce fenomen si ce aliniere a planetelor s-a manifestat dar eu nu am inchis un ochi.
Azi dimineata m-am culcat pe la 3 jumate, mai un dus, mai putina lalaiala in fata televizorului si alte cele marunteli nesemnificative. Asadar pe la ora 4 eram intinsa cu becul stins si asteptam... asteptam sa ma fure somnul. Si am asteptat mult si bine. Dupa prima jumate de ora inca asteptam:-w. Ce dracu?! Am simtit ca ceva nu e in regula, asa k am inceput sa ma pozitionez in cele mai fantastice pozitii dar in zadar. Am incercat cu doua perne sub cap...NIMIC! Am incercat cu o singura perna sub cap...NIMIC! Apoi cu o perna sub cap si una in brate...NIMIC! asta pare a destul de buna dar nu m-a tinut mult... Am schimbat pernele...NIMIC! Deci nu mi se inchideau ochii. S-a facut in cele din urma 5 jumate. Am zis..."Hai merg pana in bucatarie si beau un pahar cu apa." DRACU! M-am intors in pat de 2 ori ami energica si eram gata sa dansez jazz si conga. Nu am dormit deloc. Bun... s-a facut ora 7 si am zis nu mai are rost sa pierd vremea in pat. M-a cuprins o foame, ce parca imi lovea osul. M-am indreptat spre bucatarie unde mi-am facut un "sandfish" mare si bogat. Acum stau si vegetez. Sunt in niste pantaloni in care ar mai incapea 3 persoane, un maieu alb. si am parul strans intr-o coada. Ma tot frec la ochi, fara a-mi fi somn. Tocmai am vazut pe Utv clipul celor de la Morandi - Beijo(Uh-la-la) si am constat ca acuma nu mi se pare prea grozav clipu... Cand a aparut pe micile ecrane eram deadreptul inebunita. Cred ca toti stiau macar refrenul melodiei, si nu exista terasa,club sau masina in care a nu rasune : Ooh, ve uma e beijo uh la/ Ve uma e beijo uh la/ Ve uma e beijo uh la la/ Da. Si azi nu multi isi ami aduc aminte de ea. Hitul trece refrenul ramane :)). Am schimbat. Acum am uit la stiri sa ma mai ingrozesc putin. Defapt cred ca nu ma mai mira nimic. S-au facut de toate. Ma intreb cand vor da faliment cei de la stiri:)) BAsescu vorbeste cam prost engleza... "FAmous table"=)) . DAr vai caravana "dansez pentru tine" in ardeal. Ma gandeam sa dau o proba. NU stiu pentru ce dansez dar sigur voi gasi o scuza buna. :)) Pai da...
Iar mi-e foame. Ah si azi merg cu Oana la shopping pentru ca plecam la mareeeeeeeeeeeeeeeeee\:D/. Can't wait:D Ar acm trebui sa ma spal pe cap pe la 8 pentru ca incepe sa nu arate prea bine. Dar as putea sa-l mai las putin nespalat. Poate cresc niste animalute :)) .
Have a nice day. Ah da, si mancati shaorma acuma la tinerete pentru ca la batranete o sa aveti pensia de 200 RON.(din pacate) :)

Decalog contemporan

2008-06-26T18:41:00.000+02:00

La recomandarea domnisoarei Roxana Ostoia o draga prietena care vb "koalalumpureste" mi-a recomanata o carte aseara : " Viata pe un peron" de Octavian Paler. Initial am zis ca nu prea am chef de filozofie si de bla bla bla dar azi cand am intrat in corina nu am gasit nimic mai iteresant decat cartea asta. Asa ca am cumparat-o. Acum, o ador. Si pentru ca fiecare carte are ceva care ma inlantuieste si isi pune intr-un fel sau altul amprenta pe mine, m-am gandit sa va lamuresc ce minunatie de carte e:

"...Iata-le cum suna:

Prima porunca: Sa astepti oricat.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu iti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat aminitirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie.,chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
A saptea porunca: Nu pune in aceasi oala si rugaciune si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gandul asta te ajuta, nu cauta sa recunosti ca speri neavand ceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic
A noua porunca: Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
A zece porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota. "

"Viata pe un peron" - Octavian Paler

Fara cuvinte...
Si Dupa cum puteti vedea mai sus hyperlink-ul care va va duce acolo unde am vrut sa va duca :)) exista doar datorita Roxanei care mi-a vb koalalumpureste si in cele din urma am inteles ce imi explica. So, multumesc Roxana :*

Mare de rugina

2008-06-25T19:07:00.000+02:00

Inca putin si imi voi servi pe tava vacanta bine meritata. Voi lua trenul pana la mare. Nu singura, ci insotita. Simt cum creste adrenalina in mine urca mai sus si mai sus ca o iedera inebunita de prea multa apa si prea multa tacere. De la o vreme, picioare imi sunt mult mai usoare si capul nu il mai simt (sper ca nu il pierd), poate se goleste de grijile inutile, de frici si de uscaciuni.
De data asta vreau sa vad rasaritul. De fiecare data cand am fost la mare am ratat rasaritul, fie din cauza somnului, fie din cauza... somnului :)) Acuma m-am hotarat. O sa vad rasaritul... nu singura :) Rasaritul are ceva aparte, ceva dulce si acrisor putin sclipici si putina aroma... aroma tineretii. Te iei frumos, imbrcat in ceva lejer in niste slapi pe care ii tarasti dupa tine ca somnul iti diminueaza puterile, niste ochelari de soare , poate o bluza de trening in caz ca ti-e frigut. Dar probabil ca e mai bine sa simti briza si sa iti rasfeti pielea cu stropi de rugina, cu pilitura de aur si cu putina sare. Te trantesti pe nisip si stai tolanit asteptand sa se petreaca minunea. Dar daca nu rasare soarele? Daca nu ar mai rasari niciodata? Poate in dimineata in care voi porni spre plaja, poate exact in dimineata aia soarele va muri. Poate nu voi mai apuca niciodata sa vad rasaritul. Si daca te-as ruga sa-l faci sa apara,ce ai face?Marea nu ar ma fi acoperita cu rugina si nici chipul meu nu ar mai arata la fel. Nisipul din jur ar fi la fel de alb ca si chipul unui mort. Si cerul ar ramane sec si negru si stelele ar ramane tot acolo. Nu ar indrazni sa clinteasca. Se vor uita la chipul meu si imi vor plange de mila.Vor privi cum se frange fiecare os din mine, cum strang din dinti si cum imi musc buzele rosi, vor rade cand vor vedea cum ma stradui sa nu imi vars lacrimile si vor plange cand vor vedea ca ma pot ridica si ca pot intoarce spatele.
Voi vedea rasaritul. Si va fi cel mai frumos rasarit pe care il voi vedea vreodata. Inca putin... :)

Glazura de caldura

2008-06-24T19:54:00.000+02:00

Nu am scris de un secol.

Azi am vazut un comment la post-ul anterior. Era de la Lua. In care dupa cum puteti vedea si voi scrie ca apreciaza blogul meu dar ca scriu cam rarutz. Asta asa e. Astfel, m-am simtit si am zis ca poate mai am cititori care isi pierd vremea citind aiureli, bazaconii si alte cele, asa ca nu ar trebui sa-i las fara ocupatie in zilele toride ce ne asteapta.

La rubrica noutati:
1. Sauna for free!
Dupa ce s-a instalat minunata caldura si pe straduta mea, camera mea a inceput sa cloceasca, incetul cu incetul,dar simtitor. La inceputul lunii am simtit pentru prima oara aceasta schimbare. Sa zicem ca atunci caldura nu era insuportabila dar parca era o nabuseala si imi venea greu sa respir sau sa fac orice alta miscare. Dupa ce acum 2 nopti/dimineti stateam la ora 6 in pat, afara fiind deja lumina si ziceam in gandul meu:"Ingrid, ce ai, de ce nu dormi?" am hotara de comun acord cu constiinta mea ca cel mai bine ar fi sa ma mut. As fi preferat sa ma mut undeva la mare sa simt briza marii si stropii sarati sa-mi paleasca obrazul, dar cum stau la circa 1000 de km de mare, am fost nevoita sa ma mut... in sufragerie. Acolo nu e cald niciodata. E tot timpul racoare. Dorm cu geamul deschis, cu roletul tras si nu am nici o treaba. Saleaua nu e prea minunata dar nu ma plang. Drept inainte de cum intrii pe hol. Mi-am parasit camera pentru o perioada, pana se mai domoleste vremea... :)

2. No more Cambridge stress!
Pai da... A trecut si asta. Nu pot sa zic ca a fost incredibil e greu, dar sa zicem ca conditiile nu au fost cele mai bune(au actionat diversi factori). Daca nu ar fi colegii mei as zice ca am fost beata in ziua speaking-ului. Norisorul "Ghinion" m-a insotit cu drag si in ziua de 16.06.2008 si am fost prima de pe lista. Perfeeeeeeeeect. Sa zicem ca nu nu eram prea stresata. Eram destul de linistita si poate putzin high de la cafea(?!) :)) poate am fost putzin prea linistita pentru ca... am spus cooker in loc de cook... o sa tin minte toata viata mea diferenta dintre ele. Acum incep sa ma linistesc dupa 2 saptamani, dar nu voi inceta sa ma gandesc la FCE pana in 1 august, cand apar rezultatele...
Cel putin am incetat sa cred ca il pic... :)

3. M-am apucat de gatit!
Da, pe cat de imposibil pare pe atat e de adevarat! Va poate confirma chiar Prodi, pe care am intrebat-o azi daca nu stie cum se face mai exact o maioneza, evident nu a stiut sa-mi dea ea detali dar asta nu pentru ca nu stie ci pentru ca azi apele ei erau tulbure si o cam simteam pe ea trepidand. Am asistat odata la cum se fac dovlecei. Si mama invartea cutitul ca un samurai deci am ajuns la concluzia: "Gatitul e o arta" si chiar e. Dupa 2 sedinte de asistare am zis ca incerc si eu;;). Si da, azi am "gatit" pentru a 2-a oara. Am facut dovlecei si o salata de vinete. Maine as incerca ceva prajitura dar mi-e putzin teama ca dau foc la ceva:-S. Oricum timp este, vointa sa fie...

Nu imi ramane altceva de facut deci decat sa aspir la ploi de vara si la acea "mutare" intr-un spatiu marin mentionata mai sus.
Sugestii:
1. Beti multa apa - apa sa fie nici prea rece, nici prea calda. Incercati sa amestecati in apa disperarea, nervii si durerile. Beti calmi din paharul cristalin lasand pe fundul paharului toate ingridientele mentionate anterior.
2. Imbracati-va lejer - ceva alb de panza si parul de preferinta prins. Nu va impopotonati si nu fiti "fashon"/"feshan" ca pe zilele astea toride nime' nu se uita. evitati gentile aurii k pe caldua asta nu dau bine deloc si de la o vreme sunt in mare kich. Deci culori pastelate si materiale usoare, poate asa va va lua vantul pe sus ;;)
3. Dormiti cat mai mult, dar nu va schimbati bioritmul asa cum am facut eu pentru ca nu e prea sanatos. Dormiti si hraniti-va cu vise ;;) sau cosmaruri?:))

Zile cat mai racoroase ;;)

Eseu la romana(a nu se trage concluzi pripite)

2008-06-01T13:51:00.000+02:00

Cine pleaca la urma... iubeste prea mult. Poate pentru ca suntem oameni, muritori de rand, impulsivi, vulnerabil, irascibili din cauza vietii haotice si a problemelor(create din frustrare si practic inexistente), si poate si putzini colerici, punem prea repede mana pe cutitul “despartire”. De cate ori nu am dat cu telecomanda de mocheta sau de cate ori nu am cedat nervos si am trantit farfuria de podea si am zis “Gata!”? De prea multe ori as zice eu.

La 15 ani, o despartire pare capatul lumii, la 18 ani ti se inchide drumul abia deschis, la 20 de ani despartirile vin ca viiturile si sterg totul din calea lor si la 25 de ani, pentru cei mai multi o despartire devine o adevarata problema. Defapt in oricare dintre situatii, despartirea e echivalent cu esecul. Indiferent ca am generat noi sau cel de langa noi despartirea, pentru amandoi aceasta reprezinta un esec. Nu e nevoie sa luati naivitatea in brate(chiar nu e momentul potrivit)... Un cuplu nu va putea ramane niciodata “buni prieteni”; e prima si cea mai mare greseala(si cea mai distrugatoare) pe care suntem tentati sa o face,. Daca am ramane in relatii de prietenie cu fosti nostrii, ar fi un talmes-balmes, toate ar fi date peste cap, e ca un mod de a fi impreuna in mod neoficial si a te autodistruge singur. Cum ar fi sa ne invartim in aceleasi cercuri de prieteni, cum ar fi sa stai langa el/ea in timp ce el/ea e cu noua prietena/noul prieten, sau cum ar fi sa va vedeti aproape zilnic, daca ati vorbi ca si cand nu ati fi impartit niciodata acelasi pat, sau chiar mai rau cum ar fi sa-ti doresti sa--l saruti si sa nu poti? Stiu sigur ca pe mine, m-ar izbi fel si fel de ganduri... poate primul lucru pecare as vrea sa-l fac ar fi sa-l sarut sau sa-i sar in brate, sa ii spun tot ce am pe suflet sau pur si simplu sa-l iau de mana, de data asta nu din instinct, ci din dorinta de a-l pastra si de a nu-i da drumul, cred k mi s-ar stivui o gramada de amintiri in cap pana as fi zdrobita de o migrena si apoi s-ar lasa o ploaie sarata. Nu cred ca e o idee buna sa ramaneti prieteni dupa. Pe mine m-ar distruge, m-ar roade asa cum un vierme roade pomul pe dinauntru... Afara as fi inacta, insa pe dinauntru as fi putreda. Si la urma urmei ce e defapt despartirea? Cred ca e o grindina de “bun ramas”, care ne ciuruie inima, si din egoism sau orgoliu, nu am deschis umbrela la timp(din pacate)

Cred k niciodata nu atingem dragostea. Drumul spre dragoste e intotdeauna in constructie.

Dupa un timp o relatie devine ceva firesc, un lucru indispensabil. Si deasupra tuturor filozofiilor, cred ca durerea creste odata cu amintirea lucrurilor marunte care ne completau atat de perfect odinioara. Cred ca cel mai mult ne va lipsi vocea, privirea, sms-urile scrise in nopti pierdute din cauza insomniei(sau al dorului...), mirosul acea care il are doar el/ea, o sa ne lipseasca si felul in care ne pronunta numele, instinctul protector, mana, convorbirile care candva pareau banale, acuma insa par esentiale, plimbarile prin parcuri, cred ca o sa ne lipseasca pana si prezenta numelui sau in lista de apeluri ratate din mobil si in final doar idea ca nu mai ai parte de acele mici gesturi, te distruge. Si poate la urma urmei asta e defapt iubirea, sa poti sa iubesti lucruri marute, intelegand ca lucrurile mari sunt facute din alte lucruri marunte puse cap la cap.

Stiu cat de copilareste suna sa spui ca iubesti o singura data. Iubirea cred ca o inveti, defapt esti invatat sa iubesti, si ca umrare, pimul “dascal” nu se uita niciodata. Dascalul care te-a pedepsit cand nu ti-ai facut tema, cel care ti-a rasplatit de fiecare data efortul, care fara sa-ti dai seama a facut totul ca sa-ti fie bine, si care inevitabil lasa o dara de regret in urma sa cand vine clipa sa iti dea drumul, sa pasesti singura pe cioburi de sticla, sa nu mai fi tinut de mana, si starneste un dispret dulce si amar, acru si sarat care nu face altceva decat sa accentueze durerea. Noi nu cred ca concepem asta si ne tinem de el/ea asa cum si copii se tin de mamele lor, refuzand sa se desparta de acestea, pentru ca ei cred nu mai sunt iubit. Poate ni se da drumul din iubire. Dupa prima iubire nu urmeaza niciodata o alta iubire. Urmeaza doar o “convalescenta” o incercare de a uita, folosindu-te de un om exact ca tine, doar putin mai colorat si mai optimist. Ar fi o prostie sa zici ca nu mai iubesti niciodata, dar cred ca iubirea e cea pe care o inveti alaturi de cineva, iubirea e acea care creste in tine dintr-un nimic, nu cea pe care o aplici la toti cei cu care te “cuplezi”. Iubirea e ca o teorema, la inceput atat de greu sa o retii,sa o inveti, dar dupa ce ai invatzta-o te alegi cu o satisfactie imensa. Atunci cand aplici “teorema” invatata, nu stiu in ce masura se mai poate numi iubire. Deci ruptura de prima dragoste e mai adanca decat cele care te vor astepta. Noptile nu vor mai fi niciodata linistite... Prin camera, noaptea, va batea crivatul si dimineata roua nu va mai avea niciodata aceasi textura, in tine va cadea grindina scotand sunet caracteristic. Iti vei petrece o buna parte din nopti stand ghemuit/a pe pat in intuneric, privind in gol, si din ochi vor siroi lacrimi. Te vei consola cu gandul ca nu vei mai intalni aceasi forma de iubire, poate o vei gasi mai intensa, sub diverse forme si manifestari, dar niciodata asa cruda si fragila ca la inceput.Inceputul ii da un gust si o garantie vesnica. Vei ajunge sa iubesti acea iubire inocenta, lenta, moale si fragila, vei tanji dupa ea... nu o vei mai gasi. Va trebui in cele din urma sa te obisnuiesti cu idea ca nu poti sa ierti si nu poti sa uiti. Te vei invarti ametitor intr-o lume alb negru, si nu vei indrazni sa vrei sa cobori. Acum e gata. E rece. E urat.

Cel mai greu iti va fi cu amintirile, oriunde vei merge, si orice vei face vei gasi ceva care sa-ti aminteasca de el/ea, cea ce iti va prelungi convalescenta. Luni de zile iti vei petrece ziua culegand bucatele din tine, apoi inca cateva luni, incercand sa le asenzi inapoi, ca un copil mic. Vei invata ca nu toate basmele se termina cu: “Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, ca binele unuia e raul altuia, vei invata sa induri foame de iubire, vei invata sa auzi ecouri atunci cand e liniste, vei invata ca ezitarile dulci si indraznelile fragile sunt chemari spre reinvierea sentimentelor, ca frigul se termina odata cu urmatorul sarut pe care nu-l vei primi, ca gandul iti va zbura altundeva cand vei saruta din nou.
Deci nu va fi deloc usor. Eu cred ca e insuportabil. Neplacut e insa clipa in care se prabuseste cerul peste tine. Nu vei sti ce sa faci, in gat vei simti un mar pe care nu vei reusi sa-l inghiti, stomacul ti se strange, genunchi se lasa si apoi dintr-o data, cand te uiti in jur esti doar tu si lumea grabita ce fuge dintr-o parte in alta fara vreun rost. Nu vei sti ce sa faci si mai rau decat atat nici nu vei reusi sa concepi ca ai ramas singur/singura. Curaj nu vei avea sa pasesti, sa respiri nu vei putea pentru ca fiecare inspiratie e o durere sfasietoare, aerul ca fi mai greu fara el/ea si in cele din urma te vei sufoca.
Decat acest iad, te rog distruge-ma, dar pastreaza-ma. Daca nu se poate, prefer sa rescriu toata povestea noastra, sa imi pierd noptile incercand sa repar “greseala de ortografie” sa sec toata cafeaua din lume, dar sa rescriu povestea corect.

“Nu exista suferinta mai mare decat

amintirea fericirii in timp de nenorocire”

DANTE

Una, Alta....Unele, Altii

2008-05-24T00:15:00.000+02:00

Schhh... FAceti liniste, cineva doarme. Voua noaptea nu vi se face sete? Fara sa existe vreo regula, ma trezesc noaptea si de fiecare data mi-e sete. Am incercat sa renunt la bautul sucului inainte de culcare, si un timp a functionat... In ultima vreme smecheria nu mai dat roade. Si cum pot rabda orice, mai putzin sete, trebuie sa ma tarasc pana in bucatarie(care nu e deloc aproape) dupa o lunga discutie cu subconstientul meu..."Hai Ingrid, taraste-te pana jos"-"Nu, mai bine culca-te inapoi, senzatia de sete va trece indata ce atipesti"-"La cat ti-e de somn nu vei simti somnul spintecator,hai du-te". In cele din urma ma duc. Ma tarasc, ma mai impiedic... mai trec mana prin usa, mai un cap in usa... Dupa vin si ma pun in cuibul meu pe care il incalzesc singura si ma ghemuiesc asa cum faceam si cand eram mica si adorm fara sa imi pese de nimic(de cele mai multe ori). Ma gandesc... Intr-o noapte cand ma voi ridica din pat, voi cadea in gol asa cum m-as prabusi de pe un bloc inalt sau cum as cadea intr-o fantana, fantana fara fund. Sa cad pur si simplu si defapt sa nu existe un punct in care sa ma izbesc de ceva si sa mor. Sa cad in gol tot restul vietii. Nici nu stiu ce m-ar ingrozi mai tare... faptul ca nu ma voi opri niciodata din caderea in abis, sau ideea ca as putea sa mor in timp ce ma prabusesc intr-un nimic, sa fiu un cadavru rece, putred si eu sa tot cad, sa cad in van pentru totdeauna... Cred k as muri de nebunie. Si acuma imi rasuna in cap melodia: "This love... I think I'm gonna fall again... And ever when you held my hand...It didn't mean a thing, this love" poate si pentru ca asta ascult:))

In una din post-urile de pe blog am zis k nu vreau sa mor niciodata,daca nu am insel... Pai, acum sunt putin sceptica. M-am gandit mai bine la idea de a nu muri niciodata, si am ajuns la urmatoarele concluzii:
1. Sunt suficient de naiva(inca) sa cred in iubiri ce dureaza o viata. Si la urma urmei cati nu s-au bucurat de asa ceva? Chiar cred in asta si sunt hotarata sa suport glumele voastre. Azi mai poti intalni rarut acest fenomen... dar cred ca daca viata noastra nu ar lua niciodata sfarsit s-ar evapora si "iubirea" aia la care toti viseaza si totusi se sperie cand dau nas in nas cu ea. Cred ca o iubire vesnica isi atinge defapt punctul culminant atunci cand te ia moartea pe sus, si poate la urma umrei asa e tot farmecul iubirii...moartea. Deci ideea e ca o iubire nu poate tine mai mult de 100 de ani!
2. As lucra o viata intreaga pentru ceva, si asa ajung sa am tot ce imi doresc, ca urmare viata mea ar deveni o plictiseala. Cred ca imi place mai mult sa lupt pentru ceva stiind ca am un termen limita la care trebuie sa ma raportez...moartea. Daca as trai pentru totdeauna as ajunge sa nu imi gasesc rostul. Moartea e samburele ce salasluieste in fiecare dintre noi si creste tot mai mare si mai mare.
3. (in sfarsit) As inebuni sa stiu ca voi fi pentru totdeauna aici. Ca fuga asta in van, fuga dupa un mare nimic nu se va sfarsi niciodata. Si poate nici nu as sti sa apreciez viata la adevarata ei valoare.
Deci... prefer sa iubesc si apoi sa ating punctul culminant...
Si poate moartea e singura cale de a aprecia pe cineva la adevarata valoare, de a intelege adevaratul sens al cuvantului "dor", de a reliza ce inseamna cineva si ce infuenta a avut asupra noastra, poate cand trebuie sa tii piept mortii atunci iubesti cel mai mult. Poate totul e facut sa se termine intr-o clipa si sa nu apuci sa zici nici un cuvintel.
Poate maine cand vei dori sa oferi iubire nu vei mai avea cui. Dar vei aprecia faptul ca iubirea a avut un gust de sange sarat si de fier crud pana in ultima clipa. Ca cineva a murit iubindu-te.
Asta e momentul in care recunosc ca am exagerat cu post-ul asta. Mi se pare total exagerat tot ce am mentionat mai sus... Dar eu asa cred...si din nou, asta e momentul in care va trec o mie de ganduri prin cap si eu va spun...OPRITI-VA!
Asa ca sa inchei intr-un mod util, Va sugerez urmatoarele melodii blegite:
-Jamali-butterfly
-Craig Amstrong-this love
-Kelly Sweet-we are one
-Natasha Bedingfield-soulmate
-Three days grace - let it die

Unde esti vacanta draga?

2008-05-18T20:47:00.000+02:00

Sfarsitul de semestru e un test. Daca il treci toate bune si frumoase, daca nu atunci te-ai inscris ofical la olimpiada nationala din toamna. Dar nu e doar atat. Perioada aceasta e un chin. Intai... se anuntza avalansa de teze, teste,mariri si diverse proiecte aiurite, care presupun adunarea mai multor indivizi torturati de gandul ca nu le iese media, la un coleg relaxat unde inepe macelul creierelor geniale(lucru care ma asteapta si pe mine cat de curand) apoi daca ne gandim bine stres+groaza+tortura psihica=nopti albe. Exagerez. Nu e chiar asa de rau. Perioada asta e ca un paracetamol care iti ramane in gat, incepi si bei apa in prostie ca sa se duca parcetamolul domne'...si tot nimic.
Dupa ce incepem si alergam toti de colo colo fara un rost(ca la urma urmei stresul asta e pentru un nimic) incep sa sune telefonele. Convorbirile de cele mai multe ori nu depasesc pragul "scoala". Ne tot miram noi de ce naiba se incalzeste digi-ul asa... Stresul se transmite, sau poate e epuizat telefonul de aceleasi conversatii duse la infinit, o fi o tensiune daunatoare telefonului... O sa ne gandim serios sa analizam cauzele. Unii sunt mai puternici, altii... mai slabuti. Unii simt o harca in gat pe care incerc sa o dea afara dar nu pot pentru ca harcii ii place acolo al caldurica.Harca verde si afurisita. Unii incep sa nu mai doarma si sa inlocuiasca apa cu cafa. Speram sa nu ajungem la alcol la anu. Pe unii(TOTI!) ii paste corigenta la cate o materie. Ba la info ba la fizica. La info nu am nici o nota... hmmm oare de ce? poate pentru ca din cele 3 teste sau doua nici nu mai tin bine minte nu le-am primit pe nici una din ele. Deci scurt si la obiect totul e ambigu. Cine stie cati ii vom fi clienti doamne profesoare? Am cam obosit. Acuma ca ma gandesc mai bine cred totusi ca tensiunea pe care o emanam e daunatoare. Adica, oare care e motivul pentru care ar putea sa-ti puste placa de intins parul in fata? Trecem cu vederea ca oana are remington. eu tot cred k stresul asta e de vina. S-a gandit oana sa-si intinda parul si cum ea e un pachet mic de stres in momentul in care a interactionat cu placa...s-a produs acel ...PUFFF!Oricum ne bucuram ca oana nu a patit nimic;;) Daca vremea ar tine cu noi, ar ploua, asa nu ai prea avea ce face si atunci te-ai pune sa inveti. Dar nooooooooo... de ce sa tina vremea cu noi?Afara e soare din clipa in care imi deschid ochi pana pe la 8 seara. Si incerc, chiar incerc sa ma pun la birou si sa ma concentrez. doara ca lumina de afara imi plezneste retina, si imi face cu ochiul. DAr sa nu credeti ca ma las ademenita. Nu, sunt fata silitoare si stau in fata geamului(unde imi e si biroul dealtfel) si incerc sa bag la cutiuta diagonalele principale, diagonalele secundare, ceva fisiere, matrici si alte aiureli. Deci vinovant pentru oerformantele noastre inexistente la scoala este vremea. Noi incercam dar nimic. Sunt si eu intr-o perioada de stres la fel ca toti cei care nu vor sa ajunga maturatori de strada. e o perioada pe care am intalnit-o si la sfarsitul semestrului trecut. Pur si simplu am senzatia ca toti profesorii au ceva personal cu mine. Am facut greseala de a incerca sa zambesc(profei de fizica), dar stai linistitiiiiiiiiiii... m-am lecuit: cand am vazut ca dupa ce am zambit frumos umil am fost scoasa la tabala am zis ca profilor incerc sa nu le mai zambesc in veci!
Sunt convinsa ca nu toti sunteti stresati, de ce ati fi?! unii sunt mai genii alti sunt niste genii mai mici. Asa ca ce as putea sa va urez?:-? spor la promovare! Ah da... si cand va intindeti parul...incercati sa va mentineti calmul si sa nu va dezlantuiti nici furia si nici stresul.

Eseul de la romana : ce inseamna pentru mine iubirea?

2008-05-09T21:56:00.000+02:00

E ca si cum din mi s-ar revarsa sclipici din ochi. Totul incepe cu curiozitatea mixata cu un strop de invidie. Atunci cuprinsa fiind de o disperare si macinata fiind pe dinauntru de curiozitate si dorinta de a oferi caldura, ajung sa inventez povesti de dragoste. Imi inchipui diverse scene in care sunt doar 2 actori, 2 perechi de buze, brate,2 inimi, parfumul meu si after-shave-ul tau. Sunt scene care devin vise si mai apoi aminitiri inexistente si ajung sa ma hranesc cu astea o perioada lunga pana dau cu capul sau pana imi seaca lacrimile din ochi.
Dragostea se petrece in timp si spatiu, asa cum din doua pietre lovite iese o scanteie, e doar o fractiune de secunda pe care nu o pot controla. Nu exista dragoste la prima vedere. E cea mai mare prostie; mie nu mi s-a intamplat niciodata, intradevar e un sentiment ciudat dar nu e iubire e doar atractie fizica. E ca un castel de nisip...se construieste in timp,greu, cu rabdare si multa grija.

Ce este pentru mine iubirea?
Buna tuturor! Sunt Ingrid, si sunt dependenta de iubire. Iubirea e un drog. Viciul care provoaca o moarte lenta si dureroasa.Si acum eu ce sa fac?! Sa-mi pun inima intr-o camasa de forta?Sau sa-mi injectez creierul cu morfina pentru a nu ma gandi la tine? Unii au vointa de a se lasa, eu nu am.
Iubirea? A inceput atunci cand prin vene mi-a curs parfumul tau, cand aerul a prins un alt miros, o alata culoare. Iubirea e acel..."ceva" care de fiecare data te face sa te intorci iar si iar la EL. E atunci cand saruti fara noima dar de fiecare data cand inchizi ochii, iti umezesti buzele, si le lipesti de cel pe care nu-l vezi, dar care e in fata ta si isi va inclina capul in directia opusa capului tau, gandul iti zboara la acela care a facut saruturile pline cu zahar, scortisoare si coji de mar. e atunci cand te simti in siguranta, protejata chiar daca nu te tii cu el de mana. E atunci cand nu vrei sa incetezi din a oferi iubire, cu toate ca poate cel de langa tine nu simte la fel. E atunci cand intr-o dimineata te trezesti langa el si afara e decembrie si tocmai s-a depus primul strat de zapada in care va puteti arunca fara sa va fie frig. Atunci cand depui efort pentru a te uita in ochi lui care te fac sa te simti mica si neajutorata doar pentru ca el sa vada ca il iubesti. Cel mai bine cred, ar fi sa-ti dau ochii mei pentru ca tu sa vezi de ce simt asa. Atunci cand singurul motiv pentru care ma pun in pat este pentru a incerca sa visz cu tine. Cand imi pot petrece toata noaptea la telefon ascultand respiratia de la capatul firului, pentru mine, iubirea cand o singura imbratisare ne face sa ne fie cald si mai pufos amandurora, cand devin o bolnava de dor si cand tip si delirez, cand ma pierd in extaz, nebunie, chin si gemete dureroase, sangerii, atunci cand o zi fara tine e ca o poza alb-negru sau ca o carte ruginita de acrimea vremii, cand pot sa inchid ochi si sa fiu sigura ca nu ai fi in stare sa-mi faci rau, cand in fata ochilor despartirea mi se pare un examen picat sau un anuntz funebru, o scena in care voi asista la propria mea moarte, cand tacerea ta gracila e muzica pentru urechile mele, cand rezuzam transparenta, cand ploaia e roua pentru mine, cand imi pun inima in joc si imi asum riscul gaderii in gol, cand reusesc sa iert,cand
eu pot sa-ti termin frazele,cand amandoi spunem in aceeasi secunda acelasi lucru, cand simt ca sunt ceea ce vreau sa fiu si ceea ce mi-e teama sa fiu, cand totul, dar absolut totul imi aduce aminte de tine...cand inima imi face boom boom boom, cand nu mi-e frica de moarte doar de gandul k nu voi mai fi cu tine...
O relatie presupune si o despartire, dar toti pasim cu speranta si naivitate copilareasca ca totul va fi perfect. Despartirea poate fi cauzata de neintelegeri sau de moarte. Finalul unei relati presupune un esec si o trauma emotionala. Pierderea increderii si a capacitatii de a oferi totul fara a cere nimic in schimb. Dupa pierderea ei, incercam sa ilocuim golul lasat de cel pe care l-am parasit sau cel care ne-a parasit cu lucruri materiale, lucruri nesemnificative, si asta vom afla doar dupa acel punct in care ne intoarcem amandoi spatele. Totusi cred ca iubirea e o cicatricie pe care nu o regretam si nici nu incercam sa o dam uitarii pentru ca fiecare iubire reprezinta o treapta in evolutia noastra sentimentala.

Pentru mine iubirea e aer,apa,soare si pamant, motivul pentru care ma trezesc dimineata si simt fluturi in stomac, emotia dinainte de a te saruta, sigurata, atractie sexuala, dorinta carnala... Si poate cea mai frumoasa clipa dinceea ce traiesc acum e momentul in care inchid ochii pentru a-mi apasa buzele de ale tale si sa ti le invelesc in caldura, delicatete si sa-ti descriu ce simt prin miscari si ritmul respiratiei.

I don't wanna go...

2008-05-02T21:34:00.000+02:00

Kilometrii isi spun cuvantul. Daca as spune k ma tem de zborul cu avionul as minti cu nerusinare.

Eu am o problema. Defapt am mai multe... Cand e sa plec undeva, in calatorii, orice as face, oricat de bine m-as simti dupa doua zile ma apuca asa un dor de tot ce inseamna casa. Mi-e dor de ai mei, de TINE, de bunici, de Dingo, de Pomul rosu din fata geamului meu, de broscute, de soarele care bate asa foarte tacticos in camera dimineata, de dezordinea mea ordonata, de papucei de casa si multe altele care acuma imi scapa. Si am zis doaua zile in cazul cel mai bun, pentru ca se intampla sa ma apuce din momentul in care urc in tren, masina, sau ma rog cu orice alt carutz:)) Ceva ma tine acum, mai mult ca niciodata legata de casa...
Ce e defapt o plecare? O plecare e si atunci cand cineva isi ia talpasita din viata ta, o plecare e si atunci cand mergi sa-ti iei castraveti, rosii, si brocoli de la piata, o plecare e si atunci cand mergi la servici. Sunt multe forme de plecari dar toate presupun dor :) Partea urata a lucrurilor e ca pe mine defapt ma apuca plansul:-j dar asta e alta poveste. ma trezesc maine la 4 jumate k sunt mai cu vreme si trebuie sa mai fac una alta:P appoi iau jegosul tren care ma va duce pana la budapesta apoi.... 2 metrouri si un autobus dupa care voi urca pentru o ora jumate cred in avion unde sper sa nu mor pentru ca vreau sa cred k ma asteapta cineva acasa... Poate o sa ma macine ideea ca se indragosteste de ceva hotzopoanca sau ca o sa apare o hotzopoanca care sa-l ademeneasca in pacat :)) dar nu se va intampla :) hope so... oricum nu voi putea sa nu ma gandesc... Si acolo nu o sa am cui sa ma plang, aici am si are destula rabdare sa ma asulte si suficienti nervi sa ma certe iar si iar, k doara doara intra ceva in capshorul asta, acolo va trebui sa am descurc singura si cam scartzai la capitolul asta, aici ma mai impingi de la spate... si o sa-mi dau silinta sa tin cont de fusul orar si sa te trezesc dimineata la 11 si apoi de luni la 6 .45... si stiu de acuma ca o sa vreau sa te smotocesc si sa vb cu tine toata ziua... si o sa trebuiasca sa-mi pun pofta in cui... Stiu ca o sa ne sms si toate ele dar e altceva cand vb cu cineva pe mess si iti raspunde instantaneu si fara sa gandesca si sa compuna. Nu prea vreau sa plec...
Mi-e frica ca o sa mor de dorul de tot ce inseamna casa. Si o sa ma inebuneasca gandul ca nu ma voi simti in siguranta si protejata. Vreau sa treaca cat mai repede si cand vin inapoi...sa pot sa te smotocesc si sa te tin mult mult in brate...

Fara haine

2008-04-30T23:03:00.000+02:00

Ti-ai inchipuit vreodata ca stam amandoi goi unul in fata celuilalt? Eu da. Si sa ne privim in ochi, doar in ochi? Stii cum se nasc copii? Sunt goi si dechisi spre lume? Asa sa stam si noi. Sa incepem prin a ne da jos secretele. Ori ce ai de zis, spune-mi acum, azi in clipa asta si in secunda care urmeaza sa treaca, acum, inainde de a clipi inainte de a expira. Daca ai spune-le acum. Gandeste-te ca eu sunt luna, tu esti pamantul si esti singur, defapt suntem singuri, luna, adica eu, sunt un preot si tu pamant, credincios ce vii sa mi te spovedesti. Si cum suntem singuri nu ai ce sa-mi ascunzi. Secretul tau il voi sti doar eu si secretul tau va fi secretul meu. Eu ma voi dezbraca de secrete. SI ne vom accepta asa cu greseli si cu impliniri. Esti universul pentru luna si luna e universul pentru tine. Apoi... eu zic sa ne dam jos orgoliul.Tu ce zici? Stii se spune ca orgoliul este doar o alta varianta a egoismului. Intre noi 2 nu e loc de orgoliu. Am ocupat tot spatiu ce ne desparte pe tine si pe mine, pe pamant si pe luna, cu altceva mai dulce acrishor. Stii cum sunt bomboanele de lamaie? asa suntem si noi. :D Cum ar fi tequila fara sare si lamaie? Cum ar fi pomul fara radacina? Cum ar fi ploaia fara nori? Cum as fi eu fara caldura? Moarta. Arunca-ti orgoliul pentru ca suntem doar noi 2... Eu il tin intr-o cutiutza mica mica, inghiesuit acolo sa nu scape, pentru ca nu am nevoie de el cand sunt cu tine. Ah si s- facut atat de cald... eu zic totusi sa aruncam si trecutul. Ce conteaza ce am fost sau ce ai fost tu acum 10 luni?! Conteaza ce esti cand esti cu mine si ce am devenit eu cu tine. Poate odata, o sa stam la aceasi masa peste multi ani si ne vom putea spune fata in fata ce am invatzat unul de la altul. Poate, doar poate am lasat o dara de parfum in tine, o mica zgarietura, o pata mica, si poate candva un crater imens, de care te vei impiedica atunci cand eu voi ramane doar un fisier in calculatorul tau;;) Sunt sigura ca daca drumul acesta ar avea un sfarsit la capatul ei amandoi am invatza ceva unul de la altul;;) si daca nu, macar ramanem cu viata noastra perfecta pe care nu am apucat sa o avem, pe care eu mi-am inchipuit-o de atatea ori si ti-am povestit-o si tie. Si viata pe care am visat-o nu odata... Si stii ca am vb despre tot felu de maruntisuri. maruntisurile alea le-as pune intr-un castronel si l-as pune undeva bien, ascuns, si l-as parfuma cu parfumul tau, sa-mi dea senzatia k esti acolo intotdeauna. Si poate imi voi arunca si televizorul, pentru ca ceva mi-ar aminti de tine tot timpul. poate as trece pe muzica populara, male sau cel mai bine muzica clasica, ca din aceste categorii, nu avem melodii preferate. Eu zic sa dam (nu jos) pe fata toate sentimentele pentru a ramane complet goi. Stii sentimentele nu ti le poti controla, stiu ca incerci si incerci, si cred k ar trebui sa apreciez macar efortul, dar de ce sa ne ascundem dupa deget cand "ochii spun una si gura spune total altceva?". Stii bine ca si tie dupa o saptamana iti e macar pe jumate dor de mine pe cat imi e mie de tine, ca macar pentru o fractiune de secunda iti apar in minte atunci cand te plictisesti la ore, nu mai mult, o fractiune de secunda, ca ti se face drag de commenturile de pe hi5 de la profil, ca duamne sunt atat de amuzante si acuma daca ma uit mor de ras, ca nu iti place sa dormi singur, ca ti-ar placea sa stau cu tine cand esti bolnavior chiar daca sunt foarte pisaloaga si tu morocanos si irascinbil, ca ti-ar placea sa ma privesti dimineata in timp ce dorm, ca ti-ar placea sa te acopar sau sa ma acoperi cand ne descoperim in timpul noptii, ca ti-ar placea sa iti petreci fiecare duminica din viata ta cu mine, ca ziua ta ar fi mai urata fara un bip la 6.45 si fara un mesaj in timpul orelor, fara tampeniile pe care le fac, fara mine... Stii ca am ajuns undeva unde nimeni nu a mai ajuns si tu la fel, ca nu sunt o floare pe care poti sa o smulgi cu usurinta cand ai chef, ca orice ai face vei pastra listuta aia cu "ce imi place sa imi faci" pe care ti-am scris-o intr-o marti la ora de bio;;). Si stii foarte bine ca fara mine nu ai fi ceea ce esti acuma. Si ncii eu nu as fi fara tine;)) Asa ca nu e nevoie sa-mi spui nimic, pentru ca stiu, stiu astea si multe altele.
Si acum ca suntem goi, fara secrete, orgolii, trecut si cu sentimentele pe fata, trebuie sa intelegem ca iubirea presupune a accepta pe cineva asa cum e el cu trecut secrete, orgolii si defecte. Si stii daca ne-am intalni peste ani de zile, si am povestei ce am invatat unul de la celalalt primul lucru care mi-ar veni in minte ar fi:" corect e complet si nu complect"...

Nemernicul de timp

2008-04-30T01:17:00.000+02:00

Timpul nu se scurge in favoarea noastra. Timpul pe care il avem egoist si perfid, te face sa crezi k ai destul timp pentru toate si ca nu are rost sa garbesti lucrurile... dar ajungi intr-un punct cand vezi ca tot ce iti este drag iti este luat inainte de vreme si nimeni, dar nimeni nu te anuntza din timp. Astfel, continui sa crezi k timpul il controlezi tu. Clipele frumoase trec atat de repede si " Nu exista suferinta mai mare decat amintirea fericirii , in timp de nenorocire", si chiar asa e. Nu stiu cand va veni ceva sau cineva sa te traga de maneca si pana cand eu as apuca sa ma intorc speriata sa nu mai fie nici urma de tine. Poate va trebui sa incerc sa ma culeg intai pe mine si apoi sa fug in cautarea ta... sau poate cel mai bine ar fi sa fug in cautarea ta asa in bucatele mici cum voi fi, caci oricum voi ajunge doar niste bucatele de fericire, asa cum e si sarea in bucate si eu voi fi fericire in bucate. Timpul imi joaca feste si e mereu imprevizibil. M-as intreba de ce atunci cand rad, si pot sa zambesc fara sa imi zica cineva din interiorul meu sa fac asta, timpul trece atat de repede si reuseste sa ma izbeasca de amarul lumii cat ai zice tic-tac? As vrea sa cred k si tu ai opri timpul pentru noi si ca noi ne-am lupta cu morile de vand doar ca timpul sa nu treaca. Momentul in care... ajungi sa te indragostesti, mi-e greu s-o zic pentru ca suna siropos, iti asumi o responsabilitate, RAspunzi ed sentimentele tale si iei in carca si despartirea care poate ne pandeste. Nu putem fugi de timp, dar oare de despartiri? Si la urma urmei de ce ne deranjeaza atat de tare? de ce ma deranjeaza pe mine atat de tare? Poate pentru ca orice relatie esuata, reprezinta un esec, mai pe romaneste ..."am facut-o de oaie". Dupa un "esec' incepi si te intrebi cand a sarit surubul de la loc? cauti si cauti, ajungi sa dai vina pe tine, dupa o vreme dai vina pe el, si la urma urmei singurul vinovat si incriminat ar trebui sa fie timpul. Nu el si nici ea. Timpul merita incatusat si aruncat in penitentiarul de maxima siguranta Jilava! Timpul nu ne omoara doar pe noi, ne omoara relatiile, micile bucurii, fericirea pe care o ai cand vezi ca cel de langa tine intelege de ce esti tu fericit si k asta il face pe el special. M-am gandit la diverse variante: Timpul ar trebui spanzurat, sau aruncat intr-o camera cu gaze toxice, sau cel mai bine pus pe un scaun electric. Asa scapam de el odaata si pentru totdeauna. Timpul nu are nici culoare nici miros, nici forma si nici macar nu vorbeste; ma scoate din minti ideea ca timpul un "ceva" atat de neutru si practic inexistent mi te va lua odata si eu nu voi purtea face nimic altceva decat sa raman cu mana intinsa si sa incerc sa te prind.
Avem noi oameni o manie de a masura totul. Totul, absolut totul. Eu...nu imi masor saruturile, imbratisarile atingerile, zambetele, rasul, privirile pe care ni le schimbam cu atat subinteles, larimile pe care le mai scap din cand in cand, dezamagirile de care inca nu am dat si nici nu imi doresc si nici macar respiratia nu ti-o masor. Nimic. Dar masor timpul... timpul pe careil petrecem impreuna. Si nu exista calendar pentru iubiri."A iubi atat cat poti este egal cu a iubi pana nu mai poti".

Nu vreau sa se termine...

Amintire fara termen de garantie

2008-04-29T23:52:00.001+02:00

Era vara anului 2006 cand s-a intamplat...
Am avut cred, norocul de a nu fi hartuita la gradinita de baieteii prehormonizati, sunt fericita ca am scapat de ridicatul fustitelor si de tentativele de "sarut" din acea perioada, altfel cred k as fi fost profund marcata. Acea perioada in care credeam k copii sunt adusi de miraculoasa barza, a trecut fara tulburari ale linistii mele psihice si emotionale, spre deosebire de alte fete care au fost pupate in gradinita de baietei ciudati sau care mai grav au fost pipaite... cah!
In vara lui 2006 aveam deja 14 ani si nu stiu din ce cauza, s-ar putea sa fi fost din cauza exploziei hormonale, dar aveam sete nebuna de "primul sarut". Disperarea a dus la situatii extreme... oricum in zilele astea chiara daca nu recunosc, o gramada de fete incearca primul sarut cu... incheietura maini. Si da, recunosc asta am facut si eu; intr-o zi, cand am venit de la scoala unde am aflat cu stupoooooooooaaaaaaaaaaaaaare k mai mult de jumatate din clasa a facut acest pas am zis "Domne' asa nu se mai poate", initial as fi vrut sa sarut si eu doar pentru ca toate celelalte au trecut deja prin asta, si imi era o jena teribila de a recunoaste ca eu... nu am avut parte de primul sarut.Si ca sa va fac sa intelegeti totusi cat eram eu de disperata, trebuie sa va spun ca am ajuns sa dau si search pe google doar pentru a afla...tehnici(dacase pot numi asa) si pe parcurs cum tot citeam si tot citeam ma mai izbeam si de poze bizare care nu afceau altceva decat sa ma ingrozeasca, si pe langa asta mi-am si inebunit prietenele cu o groaza de intrebari. Si cand aveau loc in clasa conferinte de genul acesta eu incercam sa nu ma implic si sa stau departe de cercul cu pricina pentru ca in cazul in care as fi fost intrebata de ceva anume eu as fi raspuns: "pai...eu nu stiu sa sarut, decat incheietura mainii"..sa fim seriosi, tinea de reputatia mea din genrala sa tac si sa las o dara de mister ;;) Intre timp m-am linistit... pana cand a venit vara si ...
Era majoratul lu' anki... si printre invitati s-a numarat si varul ei. Eram pe strand, la casuta si urma sa mergem in Soho. Inainte de a pleca de la casuta, am mai schimbat eu cu acest var cateva priviri mai cu scatei, dar nimic mai mult. Odata ajunsi acolo, am inceput sa dansam (ca totomul normal). Intr-un final corpurile noastre saltarete s-au apropiat si... s-au apropiat mult... si simteam fluturasi in stomac:D Stiam k acuma nu mai scap si nu stiam ce sa fac sa ma intristez sau sa ma bucur(oricum era prea tarziu sa mai judec). Stiam ca se va intampla, dar nu staim cand... si se facuse ora 2... si eu tot asteptam :-w si... asteptam... apoi... asteptam:-w si tot nimic! M-am uitat la prodi... cu o privire care zicea "Asta ce face? Nu se prinde?" Fiind o pritena buan cel mai bun lucru la care s-a gandit ea a fost sa scape de subtilitati, ca doar suntem mari si nu ne mai prostim:-j si a aparut langa noi cu 2 gume de mestecat in palma puse una langa alta, si erau 2!!!! Nici nu stiam ce sa fac: sa rad pentru ca era funny, sau sa intru in pamant de rusine pentru ca era si penibil in acelasi timp. Trecand peste toate astea nu mi-a mai pasat pentru ca oricum era tarziu si eram sigura ca nu avea ce sa se intample in seara aia: ori eu eram prea natafleata ori el prea blegutz. Apoi am zis :"mah eu nu ma las, e bun, si eu vreau sa-l sarut" si ma intorc la anki si ii zic din priviri"asta ce tot face?", moment i n care Anki l-a tras la o parte si "nu stiu" ei ce-au vorbit, dar cert e ca am fost intoarsa brusc si m-am trezit sarutandu-ma cu el! :O:O Simteam cum imi iau zborul, cum fluturii turba la mine in stomac, cum inima a luat-o razna si pulsul mi-a crescut considerabil si apoi ... m-am trezit cu un blitz in ochi. Da... cineva a fost atat de ... "pe faza" incat sa ne faca o poza(multumim Hansi:*:*) Poza, pe care si aucm o am in comp, si o sa o am intotdeauna...e o amintire fara termen de garantie:D Apoi catevasaptamani la rand, daca inchideam ochii, puteam sa simt ce am simtit in seara aia, puteam sa simt mirosul aftershave-ului pe care el l-a folosit, puteam sa simt respiratia lui la mine pe obraz... si Ghiciti ce?! Si azi sarut aceleasi buze pe care le-am sarutat pentru prima oara acum 2 ani.,, si nu-mi pare rau. Aceleasi buze de care nu m-as dezlipi niciodata, As putea sa-mi petrec asa toata ziua lipita de tine, asa cum si tie iti place cand am buzele reci, la fel imi palce si mie cand ale tale sunt fierbinti. Si mor dupa clipa in care amandoi inchidem ochi... Si tanjesc dupa curiozitatea :"Oare cine deschide primul ochii?", si imi place cand imi ti capul in mana cand ma saruti... si trebuie sa recunosc ca imi place la fel de mult si atunci cand ne prostim si te tragi...
Si daca as sti ca ar fi sa pleci, te-as trage de mana pentru inca o imbratisare, inca un sarut si ti-as sopti la ureche... sa mai ramai pentru inca, si inca si inca un sarut....

Dimineata din viitor

2008-04-22T21:49:00.000+02:00

Deocamdata diminetile mele sunt foarte banale. Urate de adreptul. Pe mine ma trezeste telefonul pe care il aman de vreo 3 ori, apoi dau un bip sa trezesc leul. Apoi imi bag piciorusele in papucii se casa si cobor pe scari, ma mai impiedic de vreo 3 ori:-j (prodi m-a intrebat in week-end cand a venit pe la mine : "Tu poti sa urci pe scari cu orice papuci?" :)) ) apoi ajung in baie unde imi loveste retina fata mea de zombi. incerc sa nu ma privesc cat timp ma spal pe dinti dupa ma spal pe fata ca pisica, nu ma incanta apa rece de dimineata, cu atat mai putzin daca ea trebuie sa imi atinga fata...cah apoi imi fac ritualul ed recapatare a fetei mele sa zicem"normale", ma imbrac si plec. MAi sec de atat nu se poate. Nu cred k exista seara si dimineata in care sa nu ma gandesc cum as vrea sa ma culc si sa ma trezesc. Importanta e dimineata. Si dimineata la care e visez zilnic arata cam asa: Vreau sa nu inchid ochii singura si nu vreau sa fiu imbratisata doar de plapuma rece pe care trebuie sa o incalzesc cu trupusorul meu rece. As vrea sa ma trezesc in asternuturi albe. Oricat de "la moda" ar fi sa ai asternuturi colorate, pe mine nu ma mai farmeca deloc. Si as vrea sa fie un geam descis pe unde sa bata soarele. Sa bata peste pat, peste noi 2. Sa fiu doar in camasa ta si sa stai cu mana peste mine, sa fie racoare, sa te trezesti tu inaintea mea si sa ma privesti in timp ce dorm, sa imi mangai mana si sa imi saruti umarul gol, vreau sa mi se faca pielea de gaina si sa ma trezesti cu un sarut, sa fiu ciufulita si sa-ti placa, apoi sa stam putzin asa, asa imbratisati si sa taci...schhh sa nu zici nimic si sa ne privim doar. Apoi vreau sa mergem in bucatarie si in racoarea din casa sa nu imi fie frig, vreau sa fi ca un calorifer chiar daca si tie ti-e frigutz ;)) apoi sa pregatim micul dejun impreuna. SA pregatim micul dejun privindu-ne si dorindu-ne cu disperare sa ne sarutam. Si mi-am imaginat de sute de ori cum treci pe la spatele meu sa pui ceva inapoi in frigider si sa ma pupi pe umar sau sa ma imbratisezi pe la spate si sa espiri la mine pe gat in timp ce eu ma concentrez sa termin de pregatit micul dejun. Apoi m-am gandit ca ar fi frumos sa luam micul dejun pe terasa mare si sa-ti sorbi din ceai in timp ce ma admiri pe mine sorbindu-mi din cafea. SI avand in vedere ca ar fi devreme am putea sa stam la tv amandoi sa gasim un film interesant sau nu doar ca un pretext de a ne tine in brate si de a ma droga cu miroul tau si tu sa te bucuri de pielea mea catifelata. Si m-am gandit ca ar fi atat de frumos sa ma mangai cu o petala de lalea alba :D Sa stam acolo toata ziua... Si sa facem asa fel incat toata ziua sa fie dimineata. As prefera sa fie dimineata asa. Nu asa cruda si oaraba cum e acuma. Poate diminetile astea identice si morocanoase sunt doar un preludiu pentru ceea e ma asteapta. :D Sunt sigura ca la un momentdat ma voi trezi asa si dimineata nu va mai fi un chin ci o placere care nu as vrea sa se termine, as vrea ca seara sa ma culc doar pentru a ma trezi dimineata cu tine.

Un alt viciu... Un alt drog... Lenor

2008-04-20T22:05:00.000+02:00

"In fiecare noapte te scot din inima mea, si in fiecare dimineata te gasesc acolo la loc"

Chiar daca nu mi-e frig, folosesc asta ca pe un pretext pentru a ma cuibari la tine in brate. Dar cam vine vara si nu stiu ce ma voi face. Sambata si duminica zboara pe langa mine foarte repede. Si azi am stat de la 3 jumate pana la 9 impreuna;asta inseamna5 ore jumate.Iti vine sa crezi. Si mi se parea ca am stat doar 3 ore.
Presupun ca nu ai voie sa abuzezi de fericire. Totul se plateste si e scump. Cand esti indragostit cu adevarat, cand simti durere si placere in acelasi timp, cand te ia cu ameteala dar tot mai poti sa umbli drept, acele de la ceas se invart mai repede, si apoi cand nu simt caldura si mirosul de Lenor(acum am ce mirosi cateva zile) trece atat de greu... Si-o fi batand joc de mine de noi toti timpul. E asa urat totusi ca ziua de luni incepe in laboratorul de fizica unde parca retraiesc revelionul, ca m-am gasit eu demult sa ma asez exact unde bate dimineata soarele si de unde pot vedea perfect podul, dar nu asta e nasol. Nasol e ca nu ma simt prea bine, nasol e ca stau asa o spatamana si apoi in week-end, ajung la vorbele multora dar mai ales ale oanei B., cum ca singurul si cel mai important lucru e sa fi fericit si sa simti ce e iubirea. :) Am cam dat-o pe latura romantica:-j dar asa e. Asta am simtit si azi dupa 5 ore de plimbareala, acuma ma simt asa plouata, pentru ca maine e luni si scoala, diru, profa de fizica si inca cativa reusesc sa imi spele creierul si sa ma conecteze lapriza unde functionez ca un robotel, sau ca un prajitor de paine, apoi in alea 10 minute de pauza, imi beau cafeluta si incerc sa imi iau zborul(nu sarind de la etaj fiti far grija), sa imi creez singura sentimentul pe care il simt atunci cand sunt cu tine. :) Dar nu pot singura. Si asa o tin o saptamana. Mi-e greu sa ma concentrez, si sa nu ma simt singurica, ma mai droghez cu cola dar neah....:-j
Presupun ca ar trebui sa fiu fericita daca reusesc sa fac ceva bine la scoala, daca reusesc sa nu iau note mici la fizica si daca iau plusuri la chimie, daca sunt laudata. Dar fericirea acea trece foarte repede. Nu tine mai mult de cateva clipiri si un zambet, hai o ora-doua; dar doar atat. Si apoi, revin si incerc sa-mi creez starea din week-end-uri, si ma intreb , hotarata sa rad, regatita sa plang "Ce ma face defapt fericita?", o cifra scrisa in catalog care nu valoreaza nimic, sau ceea ce sunt cand sunt cu tine? Poate nu e bine ce se intampla... Dar nu as vrea sa se termine, macar asa am pentru ce trai, pentru week-end-urile pentrecute impreuna, pentru clipa in care ma saruti in statia de taxi, pentru ceaiul din Time, care nu ar avea acelasi gust fara tine, pentru plimbarile pe mal, duminica cand e mai aglomerat :)), . Nu am de gand sa dau drumul unui "ceva" ce "multi cauta si putzini gasesc(S.) sau a ceva ce "nu toti au"(s.). Si nu e vina mea k am gasit asta la 16 ani; 15 chiar. A aparut, si as fi proasta sa resping ceea ce stiu ca nu voi mai gasi. Si acum ma duc sa ma culc, ca tu te-ai culcat de la 11 si eu am stat sa scriu. DAr nu inainte de a ma droga cu putzin Lenor din bluza ta :>

Sunt actrita...

2008-04-17T19:50:00.000+02:00

Sunt elev de profesie. Ma intitulez Macbeth. Macbeth in varianta feminina, cu putzin gloss, mascara si ceva pudra pentru a da culoare obrajilor. Am o groaza de personaje preferate...Mi-ar fi imposibil sa aleg doar una. Scena pre care joc e foarte mare, nu exista cuvant atat de mare pentru "mare". E mai ceva ca Wembley sau Allianz Arena... deci chiar e mare. Actori nu participa la vreun casting pentru ca sunt prea multi si sunt toti atat de buni asa k toti ajung sa se fataie pe scena. Rolul principal il am desigur, eu. Spectatori sunt toti. Fiecare e un spectator solitar privindu-i pe ceilalti. Actorii sunt in acelasi timp si spectatori. Piesa nu are un inceput exact dar se joaca pana in ziua de azi. Am devenit actrita in anul 1992, dar mi-am descoperit vocatia doar acum cateva luni. Pe parcursul carierei mele am invatat urmatoarele:
1. Prima si cea mai importanta regula : Orice s-ar intampla spectacolul continua.
2. Nu invata scenariul,pentru ca nu exista.Nu exagera prea mult, ai putea sa pari ridicol. Cand nu ai scenariul, faci totul spontan si improvizezi. De exemplu cand esti rugat sa faci ceva , o favoare, de catre o persoana pe care nu o agreezi si defapt nici ea la randul ei nu te agreaza, nu ii spune replici cunoscute, nu te va crede in veci; imporvizeaza.
3. Niciodata nu te impiedici si nu cazi la pamant. Esti doar foarte aproape de a atinge pamantul.(cineva m-a invatzat asta) Ca sa-ti fie mai usor...:-? gandeste-te ca faci echilibristica si ca stai pe un picior, esti gata sa cazi, dar nu cazi, chiar daca te mai desparte doar un singur fir de par de pamant, nu cazi, esti doar la limita.
4. Nu exista pauza publicitara. Daca crezi k dupa ce faci o greseala cineva din regie va baga o pauza publicitara cat sa-ti revii, te inseli amarnic prietene. Nimeni nu se va opri pentru nenorocirea ta. Tu ai de ales ori ramai prabusit si publicul va rade de tine si poate la sfarsit vor arunca cu rosii dupa tine, sau continui sa joci asa cum ai facut-o si pana acuma fara a arata publicului ca tu ai probleme, pentru ca ei sunt acolo doar sa-ti vada piesa, nu sunt curiosi de problemele ce te framanta, si astfel la sfarsitul piesei vei fi intampinat cu aplauze al caror sunet ti se va intiparii in urechi si o vei auzi ca un ecou chiar si cand vei zace in pamant.
5. Nu fi tu cu oricine. Ca fiecare actor, trebuie sa ne adaptam personajului, sa intram in pielea acestuia. Ti-ai inchipuit vreodata cum ar fi ca toti sa stie cum esti tu defapt? ca in ochii tuturor sa fii aceeasi? Ar fi un dezastru. Nu sunt proasta si stiu cum trebuie sa-l abordez pe fiecare. Stiu ca desi cineva ma face fitzoasa si incapatanata si fraiera, sau cu nasul pe sus, nu trebuie sa fiu rea. Daca persoana respectiva vorbeste cu mine eu ii zambesc frumos si ii raspund politicos(asta pana nu se umple paharul). De ce sa stie ea defapt ca nici eu nu am o parere prea buan despre ea? daca am fi sinceri totalmente cu toti ne-am face rau cu mana noastra. Trebuie sa ne alternam mastiel in functie de situatie.
6. Unde, cand, si ami ales cum... E necesar ca in aceasta profesie sa stii unde e oportun sa spui ceva si unde nu e. Nu poti vorbi tacataca incontinu indiferent unde te-ai afla in scena. Mai important decat "UNDE" e "CAND"; sunt momente cand trebuie sa vorbesti, sa itit sustii parerea, si sa nu te lasi calcat in picioare, sa zici ceea ce gandesti fara a te abtine si cand e mai bine sa taci (vorba aia..."daca taceai, filozof ramaneai") si e foarte importanta sa gandesti nu de 2 ori ci de 3 ori inainte sa-ti deschizi gura. "CUM" e o ramura foarte complexa, avand in vedere ca dupa '89 ne-am gastigat dreptul la libera exprimare, putem spune tot ce vrem si cum vrem. DAr nu cred k ar fi indicat sa vorbesti cu profesorul cum vorbesti cu prietenii tai, sau sa vorbesti cu prietenii asa cum vorbesti cu directorul scolii. Poate cel mai bine e sa fim amabili, politicosi pana nu ne sare tzandara, k doar suntem oameni si noi ce dracu... dar pana atunci trebuie sa vorbim nu cum ne taie capul, cel putzin nu cu oricine.Putem sa vorbim cum dorim, dar cu conditia sa ne asumam riscurile.
7. Piesa nu se termina niciodata, tu, ca actor fiind, mori, dar cortina nu se lasa, si ar trebui sa fi nemuritor ca sa poti vedea toata piesa, pana acum multi au incercat si au murit incercand, in loc sa se bucure de viata, au fost prea preocupati de "vizionarea" piesei; asta pentru ca nu stiau ca defapt ei fac toata piesa. Cortina nu se va lasa niciodata. Cred k suntem prea saraci pentru a ne achizitona o cortina, si foarte bine asa inelegm ca spectacolul continua chiar daca actorii vin si pleaca. Unii lasa ceva in urma lor de care ceilalti actori isi vor aminti cu drag, alti sunt doar consumatori de oxigen...Dar piesa nu se termina niciodata. Si ar fi bine ca atunci cand iti vine randul sa iesi din scena sa o faci printre mii de aplauze.
Acum stiu, crezi ca sunt perfida si insinioasa dar nu sunt. Inteleg doar ca nu poti fi sincer cu toti, si nu toti merita sinceritatea ta.