Pas.

Tot ce pot masura este efectul, iar singurul efect este faptul ca mi-am pierdut orice control

Constienta Subconstientului :-? strange...

We dream. Even if you don't realize it you dream.
Am un vis. Defapt e un bol. Ca bolul in care ne punem popcornul, doar ca e putin mai mare... si nu e plin cu popcorn. Are un aspect divin... o suprafata alb sidefata, pe alocuri cu sclipici, apoi pe marginea inferioara: o eplozie de stelute mici si colorate, parca dinauntru se varsa suav pe marginea vasului o substanta roz care parca se prelinge incet spre fundul vasului. Si pe dinauntru? Nu imi pod da seama niciodata ce e. Atunci ma trezesc...

Am avut un vis intr-o noapte, un vis de care eram "constienta", dar nu am vrut sa ma trezesc.
Si stiti cum atunci cand aveti un vis foarte profund experimentati diverse stari, senzatii? De exemplu durere, gelozie, placere, delir, teama,iubire? Nu vi s-a intamplat niciodata? Oricum... eu am simtit si mi se intampla des sa simt lucruri ciudate. In cele din urma m-am trezit. Sie ram speriata. Nu ami are importanta ce am visat. Dar...

In vis persoanele cunoscute mi se construiesc altfel, altfel intr-un sens bun, dar nu tot timpul. In persoanele pe care le cunosc si le visez de cele mai multe ori alaturi de mine se construiesc anumite valori morale de care atunci cand sunt CONSTIENTA nu imi dau seama. Cand sunt constienta nu pot vedea acele valori si ce anume eticheteaza ele defapt, dar atunci cand visez...pot. Sau mi s-a intamplat tot in visul de acum cateva zile sa-mi vad o valoare morala, care denota ceva profund. Daca as fi fost CONSTIENTA as fi spus ca e un sacrifici. Si daca ar fi trebuit sa fac ce am facut in vis azi mi-ar lua mult timp pentru ca ar necesita gandire, in vis... a fost impuls. Toate lucrurile bune sunt generate de impuls. E foarte ciudat pentru ca sunt vise pe care as vrea sa le salvez undeva in memoria mea, dar nu pot pentru ca atunci cand deschid ochii imi raman in minte doar particele, pasaje din filmul care se derula in MINTEA mea. As vrea ca unii sa viseze unele vise pe care le am. Sa le viseze la fel ca mine si sa simta la fel.

"Subconstientul inseamna tot ceea ce inhiba constientul" spune profa de romana(pe care am zapacit-o cu subconstient vs. constient :D) Se spune ca visele sunt dorinte ale subconstientului. Dar, daca subconstientul aduce ceva nou si ceva bun, de ce e subconstient? De ec vrem sa ne controlam subconstientul si al urma urmei cine e mai CONSTIENT, CONSTIENTUL sau SUBCONSTIENTUL? Eu cred ca subconstientul....

....DE ce ar vrea constientul sa controleze subconstientul sau sa-l ascunda? Inseamna atunci, ca constientul incearca sa estompeze subconstientul pentru ca detine ceva "interzis". OAre de ce?
Poate... doar poate subconstientul e adevarata noastra fata, adevaratul EU ce nu reusese niciodata sa iasa la supafata. Toti suntem niste prizonieri si niste sclavi ai constientului care face ceea ce vrea cu noi. "Constientul e MASCA subconstientului" spunea tot profa de romana. Parca e o sita din aceea veche cum aveau bunicii la tara cu care se cernea faina. Constientul e o sita, care cerne subconstientul lasand sa treaca tot ce e plauzibil si "normal", tt ce poate fi suportat de psihicul nostru si de ochii nostrii. Oare zbaterile noastre interioare, dilemele si enigmele nu izvorasc din dorinta de a scapa de sub "robia" constientului? Ce vrea subconstientul sa-mi comunice prin acel vis care se repeta iar si iar? Poate subconstientul e cel de-al doile EU. profa de romana a verificat si mi-a dat paste de la ce zicea Freud, ca subconstientul e intre constient si inconstient si ca e o constiinta secunda cenzurata de constient dar mult mai calitativa decat acesta. Deci ce e defapt?

Concluzia? Costientul e o prostie. Adica subconstientul invoca visele,nu? Si toti am avut vise deosebite placute sau mai putin placute, dar visele sunt dorinte sau chiar vieti care nu pot trece de constient. Nu ar trebui sa ne eliberam de sub robia constientului. Sa redam subconstientului libertatea cuvenita si mult meritata? Nu ne-ar fi oare mai bine? CUM? Medici spun ca eliberarea subconstientului e ... NEBUNIE! Ok perfect, deci sa fim cu toti nebuni. Dar poate au dreptate ...
subconstientul fiind sub o presiune mare se incarca constat cu "ceva". E ca si cum ar clocoti. Si in momentul in care subconstientul se elibereaza se produce o explozie care ne afecteaza psihic sau nu, si zis sau nu pentru ca poate subconstientul are ca sinonim.... NEBUNIA. Nebunia nu e ceva negativ e doar diferit.

Acum e tarziu si poate ar trebui sa aveti cu totii o sedinta cu subconstientul si la urma urmei putina nebunie face bine ;;)

We all need someone special :)

Pentru o clipa am crezut minutarul s-a afudat in mal. N-ai zice ca timpul trece. Dar trece si nu simti. Defapt cum ai putea sa simti cand toata/tot esti un zambet si razi toata ziua, cand ai de ce sa te bucuri si cand te bucuri de micile nimicuri care sunt defapt atat de pretioase si iti construiesc fiecare zi?
Sunt persoane care ne marcheaza intr-un fel sau altul viata. Persoane care iti pot fi mama, tata, prieten/prietena, dadaca si inamic in acelasi timp. Sunt persoane alaturi de care momentele penibile si clipele ridicole se ineaca in van. Sunt persoane alaturi de care treci usor peste bolovani. Si mare dreptate a avut cel are a zis: "Nu stii ce ai decat atunci cand pierzi".Timpul se scurge. Timpul e nisipul din mana noastra, se scurge incet si inevitabil ramanem cu mana goala. De palmi ni se lipeste putin nisip, patrunde in micile denivelari ale mainii , sub unghi, in inele. Putinul nisip care ne ramane in palmi este doar ceea ce timpul lasa in urma lui... amintiri. Si totusi scutura-ti mainile. Hai... chiar acum. Scutura-te bine pentru ca "nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent. De exemplu: Culoarea cafelei de dimineata care isi picteaza portretul pe retina ta sau poate... scartaitul podelelor. Astea sunt amintiri nesemnificative, dar toti suntem ingropati intr-un morman de amintiri placute, amintiri deosebite.
Daca as sti ca maine as ramane fara amintiri te-as tine lipit de mine si te-as strange tare pana te-as face pulbere pana ti-as frange fiecare bucatica din corp, as sta lipita de trupul care ti se frange sub presiunea mea. As vrea sa sorb aerul din tine si sa-l pastrez in inauntrul meu. As inspira tot aerul din plamanii tai pentru ca el sa rugineasca pe peretii nasului meu sa simt aerul tau tot timpul. Ti-as ceda aerul din plamanii mei. Ti l-as da sa faci ce vrei cu el. Poate as vrea sa ma opresc de teama sa nu te omor. As vrea sa te zbati in bratele mele, sa simt ca vrei sa scapi si eu sa-mi doresc nebuneste sa iti dau drumul si sa nu pot. Sa scapi si sa ma strangi tu mai tare si mai tare pana mi-as pierde toate puterile si as ceda sub dorinta ta de dominare. Dar nu te las, si ma zbat sa te tin nemiscat si lipit de mine, corp la corp, respiratie langa respiratie.Te tin atat de aproape incat respiri aerul expirat de mine si tot nu iti ajunge. Vrei mai mult si mai mult. La naiba! Imi pare atat de rau ca iti frang muschii, oasele, tesuturile, dar nu ma pot opri. Reusesti sa ma pleznesti, dar nu faci decat sa ma intarati mai tare si sa-mi doresc sa te sfasii. M-as opri dar nu pot. Fiecare fiinta are temperatura sa proprie la care moare dar stai linistit nu ai cum sa mori caci te simt cum arzi si eu sunt rece asa ca nu-ti fie frica, nu te las sa mori. Sunt prea lacoma si nu imi permit sa nu imi doresc nimic din tine. Vreau TOT. In cele din urma adormi coplesit de supradoza de "MINE" care a patruns in tine. Ti-am cedat aerul din plamani. Sa fie asta clipa pe care o voi pastra ca amintire? Ma multumesc cu aceasta "imbratisare" care crezi ca ti-a fost letala, dar, inca putin si te vei trezi caci timpul se scurge si maine va fi inca o zi perfecta pentru o noua amintire.
Deci timpul se scurge, ne-am inteles? Si suntem muritori, am inteles si asta, da? Amintirile ne hranesc si ne tin in viata. Defapt persoana este insusi amintirea. Nu ne ramane altceva de facut decat sa sorbim din cel de langa noi putin cate putin pentru ca poate maine cand deschizi ochii "amintirea" se va transforma in cenusa.

Filozofia a lovit din nou. Can't help it.

Decalog contemporan

La recomandarea domnisoarei Roxana Ostoia o draga prietena care vb "koalalumpureste" mi-a recomanata o carte aseara : " Viata pe un peron" de Octavian Paler. Initial am zis ca nu prea am chef de filozofie si de bla bla bla dar azi cand am intrat in corina nu am gasit nimic mai iteresant decat cartea asta. Asa ca am cumparat-o. Acum, o ador. Si pentru ca fiecare carte are ceva care ma inlantuieste si isi pune intr-un fel sau altul amprenta pe mine, m-am gandit sa va lamuresc ce minunatie de carte e:

"...Iata-le cum suna:

Prima porunca: Sa astepti oricat.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu iti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat aminitirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie.,chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
A saptea porunca: Nu pune in aceasi oala si rugaciune si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gandul asta te ajuta, nu cauta sa recunosti ca speri neavand ceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic
A noua porunca: Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
A zece porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota. "

"Viata pe un peron" - Octavian Paler

Fara cuvinte...
Si Dupa cum puteti vedea mai sus hyperlink-ul care va va duce acolo unde am vrut sa va duca :)) exista doar datorita Roxanei care mi-a vb koalalumpureste si in cele din urma am inteles ce imi explica. So, multumesc Roxana :*

Eseu la romana(a nu se trage concluzi pripite)

Cine pleaca la urma... iubeste prea mult. Poate pentru ca suntem oameni, muritori de rand, impulsivi, vulnerabil, irascibili din cauza vietii haotice si a problemelor(create din frustrare si practic inexistente), si poate si putzini colerici, punem prea repede mana pe cutitul “despartire”. De cate ori nu am dat cu telecomanda de mocheta sau de cate ori nu am cedat nervos si am trantit farfuria de podea si am zis “Gata!”? De prea multe ori as zice eu.

La 15 ani, o despartire pare capatul lumii, la 18 ani ti se inchide drumul abia deschis, la 20 de ani despartirile vin ca viiturile si sterg totul din calea lor si la 25 de ani, pentru cei mai multi o despartire devine o adevarata problema. Defapt in oricare dintre situatii, despartirea e echivalent cu esecul. Indiferent ca am generat noi sau cel de langa noi despartirea, pentru amandoi aceasta reprezinta un esec. Nu e nevoie sa luati naivitatea in brate(chiar nu e momentul potrivit)... Un cuplu nu va putea ramane niciodata “buni prieteni”; e prima si cea mai mare greseala(si cea mai distrugatoare) pe care suntem tentati sa o face,. Daca am ramane in relatii de prietenie cu fosti nostrii, ar fi un talmes-balmes, toate ar fi date peste cap, e ca un mod de a fi impreuna in mod neoficial si a te autodistruge singur. Cum ar fi sa ne invartim in aceleasi cercuri de prieteni, cum ar fi sa stai langa el/ea in timp ce el/ea e cu noua prietena/noul prieten, sau cum ar fi sa va vedeti aproape zilnic, daca ati vorbi ca si cand nu ati fi impartit niciodata acelasi pat, sau chiar mai rau cum ar fi sa-ti doresti sa--l saruti si sa nu poti? Stiu sigur ca pe mine, m-ar izbi fel si fel de ganduri... poate primul lucru pecare as vrea sa-l fac ar fi sa-l sarut sau sa-i sar in brate, sa ii spun tot ce am pe suflet sau pur si simplu sa-l iau de mana, de data asta nu din instinct, ci din dorinta de a-l pastra si de a nu-i da drumul, cred k mi s-ar stivui o gramada de amintiri in cap pana as fi zdrobita de o migrena si apoi s-ar lasa o ploaie sarata. Nu cred ca e o idee buna sa ramaneti prieteni dupa. Pe mine m-ar distruge, m-ar roade asa cum un vierme roade pomul pe dinauntru... Afara as fi inacta, insa pe dinauntru as fi putreda. Si la urma urmei ce e defapt despartirea? Cred ca e o grindina de “bun ramas”, care ne ciuruie inima, si din egoism sau orgoliu, nu am deschis umbrela la timp(din pacate)

Cred k niciodata nu atingem dragostea. Drumul spre dragoste e intotdeauna in constructie.

Dupa un timp o relatie devine ceva firesc, un lucru indispensabil. Si deasupra tuturor filozofiilor, cred ca durerea creste odata cu amintirea lucrurilor marunte care ne completau atat de perfect odinioara. Cred ca cel mai mult ne va lipsi vocea, privirea, sms-urile scrise in nopti pierdute din cauza insomniei(sau al dorului...), mirosul acea care il are doar el/ea, o sa ne lipseasca si felul in care ne pronunta numele, instinctul protector, mana, convorbirile care candva pareau banale, acuma insa par esentiale, plimbarile prin parcuri, cred ca o sa ne lipseasca pana si prezenta numelui sau in lista de apeluri ratate din mobil si in final doar idea ca nu mai ai parte de acele mici gesturi, te distruge. Si poate la urma urmei asta e defapt iubirea, sa poti sa iubesti lucruri marute, intelegand ca lucrurile mari sunt facute din alte lucruri marunte puse cap la cap.

Stiu cat de copilareste suna sa spui ca iubesti o singura data. Iubirea cred ca o inveti, defapt esti invatat sa iubesti, si ca umrare, pimul “dascal” nu se uita niciodata. Dascalul care te-a pedepsit cand nu ti-ai facut tema, cel care ti-a rasplatit de fiecare data efortul, care fara sa-ti dai seama a facut totul ca sa-ti fie bine, si care inevitabil lasa o dara de regret in urma sa cand vine clipa sa iti dea drumul, sa pasesti singura pe cioburi de sticla, sa nu mai fi tinut de mana, si starneste un dispret dulce si amar, acru si sarat care nu face altceva decat sa accentueze durerea. Noi nu cred ca concepem asta si ne tinem de el/ea asa cum si copii se tin de mamele lor, refuzand sa se desparta de acestea, pentru ca ei cred nu mai sunt iubit. Poate ni se da drumul din iubire. Dupa prima iubire nu urmeaza niciodata o alta iubire. Urmeaza doar o “convalescenta” o incercare de a uita, folosindu-te de un om exact ca tine, doar putin mai colorat si mai optimist. Ar fi o prostie sa zici ca nu mai iubesti niciodata, dar cred ca iubirea e cea pe care o inveti alaturi de cineva, iubirea e acea care creste in tine dintr-un nimic, nu cea pe care o aplici la toti cei cu care te “cuplezi”. Iubirea e ca o teorema, la inceput atat de greu sa o retii,sa o inveti, dar dupa ce ai invatzta-o te alegi cu o satisfactie imensa. Atunci cand aplici “teorema” invatata, nu stiu in ce masura se mai poate numi iubire. Deci ruptura de prima dragoste e mai adanca decat cele care te vor astepta. Noptile nu vor mai fi niciodata linistite... Prin camera, noaptea, va batea crivatul si dimineata roua nu va mai avea niciodata aceasi textura, in tine va cadea grindina scotand sunet caracteristic. Iti vei petrece o buna parte din nopti stand ghemuit/a pe pat in intuneric, privind in gol, si din ochi vor siroi lacrimi. Te vei consola cu gandul ca nu vei mai intalni aceasi forma de iubire, poate o vei gasi mai intensa, sub diverse forme si manifestari, dar niciodata asa cruda si fragila ca la inceput.Inceputul ii da un gust si o garantie vesnica. Vei ajunge sa iubesti acea iubire inocenta, lenta, moale si fragila, vei tanji dupa ea... nu o vei mai gasi. Va trebui in cele din urma sa te obisnuiesti cu idea ca nu poti sa ierti si nu poti sa uiti. Te vei invarti ametitor intr-o lume alb negru, si nu vei indrazni sa vrei sa cobori. Acum e gata. E rece. E urat.

Cel mai greu iti va fi cu amintirile, oriunde vei merge, si orice vei face vei gasi ceva care sa-ti aminteasca de el/ea, cea ce iti va prelungi convalescenta. Luni de zile iti vei petrece ziua culegand bucatele din tine, apoi inca cateva luni, incercand sa le asenzi inapoi, ca un copil mic. Vei invata ca nu toate basmele se termina cu: “Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, ca binele unuia e raul altuia, vei invata sa induri foame de iubire, vei invata sa auzi ecouri atunci cand e liniste, vei invata ca ezitarile dulci si indraznelile fragile sunt chemari spre reinvierea sentimentelor, ca frigul se termina odata cu urmatorul sarut pe care nu-l vei primi, ca gandul iti va zbura altundeva cand vei saruta din nou.
Deci nu va fi deloc usor. Eu cred ca e insuportabil. Neplacut e insa clipa in care se prabuseste cerul peste tine. Nu vei sti ce sa faci, in gat vei simti un mar pe care nu vei reusi sa-l inghiti, stomacul ti se strange, genunchi se lasa si apoi dintr-o data, cand te uiti in jur esti doar tu si lumea grabita ce fuge dintr-o parte in alta fara vreun rost. Nu vei sti ce sa faci si mai rau decat atat nici nu vei reusi sa concepi ca ai ramas singur/singura. Curaj nu vei avea sa pasesti, sa respiri nu vei putea pentru ca fiecare inspiratie e o durere sfasietoare, aerul ca fi mai greu fara el/ea si in cele din urma te vei sufoca.
Decat acest iad, te rog distruge-ma, dar pastreaza-ma. Daca nu se poate, prefer sa rescriu toata povestea noastra, sa imi pierd noptile incercand sa repar “greseala de ortografie” sa sec toata cafeaua din lume, dar sa rescriu povestea corect.

“Nu exista suferinta mai mare decat

amintirea fericirii in timp de nenorocire”

DANTE

Unde esti vacanta draga?

Sfarsitul de semestru e un test. Daca il treci toate bune si frumoase, daca nu atunci te-ai inscris ofical la olimpiada nationala din toamna. Dar nu e doar atat. Perioada aceasta e un chin. Intai... se anuntza avalansa de teze, teste,mariri si diverse proiecte aiurite, care presupun adunarea mai multor indivizi torturati de gandul ca nu le iese media, la un coleg relaxat unde inepe macelul creierelor geniale(lucru care ma asteapta si pe mine cat de curand) apoi daca ne gandim bine stres+groaza+tortura psihica=nopti albe. Exagerez. Nu e chiar asa de rau. Perioada asta e ca un paracetamol care iti ramane in gat, incepi si bei apa in prostie ca sa se duca parcetamolul domne'...si tot nimic.
Dupa ce incepem si alergam toti de colo colo fara un rost(ca la urma urmei stresul asta e pentru un nimic) incep sa sune telefonele. Convorbirile de cele mai multe ori nu depasesc pragul "scoala". Ne tot miram noi de ce naiba se incalzeste digi-ul asa... Stresul se transmite, sau poate e epuizat telefonul de aceleasi conversatii duse la infinit, o fi o tensiune daunatoare telefonului... O sa ne gandim serios sa analizam cauzele. Unii sunt mai puternici, altii... mai slabuti. Unii simt o harca in gat pe care incerc sa o dea afara dar nu pot pentru ca harcii ii place acolo al caldurica.Harca verde si afurisita. Unii incep sa nu mai doarma si sa inlocuiasca apa cu cafa. Speram sa nu ajungem la alcol la anu. Pe unii(TOTI!) ii paste corigenta la cate o materie. Ba la info ba la fizica. La info nu am nici o nota... hmmm oare de ce? poate pentru ca din cele 3 teste sau doua nici nu mai tin bine minte nu le-am primit pe nici una din ele. Deci scurt si la obiect totul e ambigu. Cine stie cati ii vom fi clienti doamne profesoare? Am cam obosit. Acuma ca ma gandesc mai bine cred totusi ca tensiunea pe care o emanam e daunatoare. Adica, oare care e motivul pentru care ar putea sa-ti puste placa de intins parul in fata? Trecem cu vederea ca oana are remington. eu tot cred k stresul asta e de vina. S-a gandit oana sa-si intinda parul si cum ea e un pachet mic de stres in momentul in care a interactionat cu placa...s-a produs acel ...PUFFF!Oricum ne bucuram ca oana nu a patit nimic;;) Daca vremea ar tine cu noi, ar ploua, asa nu ai prea avea ce face si atunci te-ai pune sa inveti. Dar nooooooooo... de ce sa tina vremea cu noi?Afara e soare din clipa in care imi deschid ochi pana pe la 8 seara. Si incerc, chiar incerc sa ma pun la birou si sa ma concentrez. doara ca lumina de afara imi plezneste retina, si imi face cu ochiul. DAr sa nu credeti ca ma las ademenita. Nu, sunt fata silitoare si stau in fata geamului(unde imi e si biroul dealtfel) si incerc sa bag la cutiuta diagonalele principale, diagonalele secundare, ceva fisiere, matrici si alte aiureli. Deci vinovant pentru oerformantele noastre inexistente la scoala este vremea. Noi incercam dar nimic. Sunt si eu intr-o perioada de stres la fel ca toti cei care nu vor sa ajunga maturatori de strada. e o perioada pe care am intalnit-o si la sfarsitul semestrului trecut. Pur si simplu am senzatia ca toti profesorii au ceva personal cu mine. Am facut greseala de a incerca sa zambesc(profei de fizica), dar stai linistitiiiiiiiiiii... m-am lecuit: cand am vazut ca dupa ce am zambit frumos umil am fost scoasa la tabala am zis ca profilor incerc sa nu le mai zambesc in veci!
Sunt convinsa ca nu toti sunteti stresati, de ce ati fi?! unii sunt mai genii alti sunt niste genii mai mici. Asa ca ce as putea sa va urez?:-? spor la promovare! Ah da... si cand va intindeti parul...incercati sa va mentineti calmul si sa nu va dezlantuiti nici furia si nici stresul.

Eseul de la romana : ce inseamna pentru mine iubirea?

E ca si cum din mi s-ar revarsa sclipici din ochi. Totul incepe cu curiozitatea mixata cu un strop de invidie. Atunci cuprinsa fiind de o disperare si macinata fiind pe dinauntru de curiozitate si dorinta de a oferi caldura, ajung sa inventez povesti de dragoste. Imi inchipui diverse scene in care sunt doar 2 actori, 2 perechi de buze, brate,2 inimi, parfumul meu si after-shave-ul tau. Sunt scene care devin vise si mai apoi aminitiri inexistente si ajung sa ma hranesc cu astea o perioada lunga pana dau cu capul sau pana imi seaca lacrimile din ochi.
Dragostea se petrece in timp si spatiu, asa cum din doua pietre lovite iese o scanteie, e doar o fractiune de secunda pe care nu o pot controla. Nu exista dragoste la prima vedere. E cea mai mare prostie; mie nu mi s-a intamplat niciodata, intradevar e un sentiment ciudat dar nu e iubire e doar atractie fizica. E ca un castel de nisip...se construieste in timp,greu, cu rabdare si multa grija.

Ce este pentru mine iubirea?
Buna tuturor! Sunt Ingrid, si sunt dependenta de iubire. Iubirea e un drog. Viciul care provoaca o moarte lenta si dureroasa.Si acum eu ce sa fac?! Sa-mi pun inima intr-o camasa de forta?Sau sa-mi injectez creierul cu morfina pentru a nu ma gandi la tine? Unii au vointa de a se lasa, eu nu am.
Iubirea? A inceput atunci cand prin vene mi-a curs parfumul tau, cand aerul a prins un alt miros, o alata culoare. Iubirea e acel..."ceva" care de fiecare data te face sa te intorci iar si iar la EL. E atunci cand saruti fara noima dar de fiecare data cand inchizi ochii, iti umezesti buzele, si le lipesti de cel pe care nu-l vezi, dar care e in fata ta si isi va inclina capul in directia opusa capului tau, gandul iti zboara la acela care a facut saruturile pline cu zahar, scortisoare si coji de mar. e atunci cand te simti in siguranta, protejata chiar daca nu te tii cu el de mana. E atunci cand nu vrei sa incetezi din a oferi iubire, cu toate ca poate cel de langa tine nu simte la fel. E atunci cand intr-o dimineata te trezesti langa el si afara e decembrie si tocmai s-a depus primul strat de zapada in care va puteti arunca fara sa va fie frig. Atunci cand depui efort pentru a te uita in ochi lui care te fac sa te simti mica si neajutorata doar pentru ca el sa vada ca il iubesti. Cel mai bine cred, ar fi sa-ti dau ochii mei pentru ca tu sa vezi de ce simt asa. Atunci cand singurul motiv pentru care ma pun in pat este pentru a incerca sa visz cu tine. Cand imi pot petrece toata noaptea la telefon ascultand respiratia de la capatul firului, pentru mine, iubirea cand o singura imbratisare ne face sa ne fie cald si mai pufos amandurora, cand devin o bolnava de dor si cand tip si delirez, cand ma pierd in extaz, nebunie, chin si gemete dureroase, sangerii, atunci cand o zi fara tine e ca o poza alb-negru sau ca o carte ruginita de acrimea vremii, cand pot sa inchid ochi si sa fiu sigura ca nu ai fi in stare sa-mi faci rau, cand in fata ochilor despartirea mi se pare un examen picat sau un anuntz funebru, o scena in care voi asista la propria mea moarte, cand tacerea ta gracila e muzica pentru urechile mele, cand rezuzam transparenta, cand ploaia e roua pentru mine, cand imi pun inima in joc si imi asum riscul gaderii in gol, cand reusesc sa iert,cand
eu pot sa-ti termin frazele,cand amandoi spunem in aceeasi secunda acelasi lucru, cand simt ca sunt ceea ce vreau sa fiu si ceea ce mi-e teama sa fiu, cand totul, dar absolut totul imi aduce aminte de tine...cand inima imi face boom boom boom, cand nu mi-e frica de moarte doar de gandul k nu voi mai fi cu tine...
O relatie presupune si o despartire, dar toti pasim cu speranta si naivitate copilareasca ca totul va fi perfect. Despartirea poate fi cauzata de neintelegeri sau de moarte. Finalul unei relati presupune un esec si o trauma emotionala. Pierderea increderii si a capacitatii de a oferi totul fara a cere nimic in schimb. Dupa pierderea ei, incercam sa ilocuim golul lasat de cel pe care l-am parasit sau cel care ne-a parasit cu lucruri materiale, lucruri nesemnificative, si asta vom afla doar dupa acel punct in care ne intoarcem amandoi spatele. Totusi cred ca iubirea e o cicatricie pe care nu o regretam si nici nu incercam sa o dam uitarii pentru ca fiecare iubire reprezinta o treapta in evolutia noastra sentimentala.

Pentru mine iubirea e aer,apa,soare si pamant, motivul pentru care ma trezesc dimineata si simt fluturi in stomac, emotia dinainte de a te saruta, sigurata, atractie sexuala, dorinta carnala... Si poate cea mai frumoasa clipa dinceea ce traiesc acum e momentul in care inchid ochii pentru a-mi apasa buzele de ale tale si sa ti le invelesc in caldura, delicatete si sa-ti descriu ce simt prin miscari si ritmul respiratiei.

Fara haine

Ti-ai inchipuit vreodata ca stam amandoi goi unul in fata celuilalt? Eu da. Si sa ne privim in ochi, doar in ochi? Stii cum se nasc copii? Sunt goi si dechisi spre lume? Asa sa stam si noi. Sa incepem prin a ne da jos secretele. Ori ce ai de zis, spune-mi acum, azi in clipa asta si in secunda care urmeaza sa treaca, acum, inainde de a clipi inainte de a expira. Daca ai spune-le acum. Gandeste-te ca eu sunt luna, tu esti pamantul si esti singur, defapt suntem singuri, luna, adica eu, sunt un preot si tu pamant, credincios ce vii sa mi te spovedesti. Si cum suntem singuri nu ai ce sa-mi ascunzi. Secretul tau il voi sti doar eu si secretul tau va fi secretul meu. Eu ma voi dezbraca de secrete. SI ne vom accepta asa cu greseli si cu impliniri. Esti universul pentru luna si luna e universul pentru tine. Apoi... eu zic sa ne dam jos orgoliul.Tu ce zici? Stii se spune ca orgoliul este doar o alta varianta a egoismului. Intre noi 2 nu e loc de orgoliu. Am ocupat tot spatiu ce ne desparte pe tine si pe mine, pe pamant si pe luna, cu altceva mai dulce acrishor. Stii cum sunt bomboanele de lamaie? asa suntem si noi. :D Cum ar fi tequila fara sare si lamaie? Cum ar fi pomul fara radacina? Cum ar fi ploaia fara nori? Cum as fi eu fara caldura? Moarta. Arunca-ti orgoliul pentru ca suntem doar noi 2... Eu il tin intr-o cutiutza mica mica, inghiesuit acolo sa nu scape, pentru ca nu am nevoie de el cand sunt cu tine. Ah si s- facut atat de cald... eu zic totusi sa aruncam si trecutul. Ce conteaza ce am fost sau ce ai fost tu acum 10 luni?! Conteaza ce esti cand esti cu mine si ce am devenit eu cu tine. Poate odata, o sa stam la aceasi masa peste multi ani si ne vom putea spune fata in fata ce am invatzat unul de la altul. Poate, doar poate am lasat o dara de parfum in tine, o mica zgarietura, o pata mica, si poate candva un crater imens, de care te vei impiedica atunci cand eu voi ramane doar un fisier in calculatorul tau;;) Sunt sigura ca daca drumul acesta ar avea un sfarsit la capatul ei amandoi am invatza ceva unul de la altul;;) si daca nu, macar ramanem cu viata noastra perfecta pe care nu am apucat sa o avem, pe care eu mi-am inchipuit-o de atatea ori si ti-am povestit-o si tie. Si viata pe care am visat-o nu odata... Si stii ca am vb despre tot felu de maruntisuri. maruntisurile alea le-as pune intr-un castronel si l-as pune undeva bien, ascuns, si l-as parfuma cu parfumul tau, sa-mi dea senzatia k esti acolo intotdeauna. Si poate imi voi arunca si televizorul, pentru ca ceva mi-ar aminti de tine tot timpul. poate as trece pe muzica populara, male sau cel mai bine muzica clasica, ca din aceste categorii, nu avem melodii preferate. Eu zic sa dam (nu jos) pe fata toate sentimentele pentru a ramane complet goi. Stii sentimentele nu ti le poti controla, stiu ca incerci si incerci, si cred k ar trebui sa apreciez macar efortul, dar de ce sa ne ascundem dupa deget cand "ochii spun una si gura spune total altceva?". Stii bine ca si tie dupa o saptamana iti e macar pe jumate dor de mine pe cat imi e mie de tine, ca macar pentru o fractiune de secunda iti apar in minte atunci cand te plictisesti la ore, nu mai mult, o fractiune de secunda, ca ti se face drag de commenturile de pe hi5 de la profil, ca duamne sunt atat de amuzante si acuma daca ma uit mor de ras, ca nu iti place sa dormi singur, ca ti-ar placea sa stau cu tine cand esti bolnavior chiar daca sunt foarte pisaloaga si tu morocanos si irascinbil, ca ti-ar placea sa ma privesti dimineata in timp ce dorm, ca ti-ar placea sa te acopar sau sa ma acoperi cand ne descoperim in timpul noptii, ca ti-ar placea sa iti petreci fiecare duminica din viata ta cu mine, ca ziua ta ar fi mai urata fara un bip la 6.45 si fara un mesaj in timpul orelor, fara tampeniile pe care le fac, fara mine... Stii ca am ajuns undeva unde nimeni nu a mai ajuns si tu la fel, ca nu sunt o floare pe care poti sa o smulgi cu usurinta cand ai chef, ca orice ai face vei pastra listuta aia cu "ce imi place sa imi faci" pe care ti-am scris-o intr-o marti la ora de bio;;). Si stii foarte bine ca fara mine nu ai fi ceea ce esti acuma. Si ncii eu nu as fi fara tine;)) Asa ca nu e nevoie sa-mi spui nimic, pentru ca stiu, stiu astea si multe altele.
Si acum ca suntem goi, fara secrete, orgolii, trecut si cu sentimentele pe fata, trebuie sa intelegem ca iubirea presupune a accepta pe cineva asa cum e el cu trecut secrete, orgolii si defecte. Si stii daca ne-am intalni peste ani de zile, si am povestei ce am invatat unul de la celalalt primul lucru care mi-ar veni in minte ar fi:" corect e complet si nu complect"...

Nemernicul de timp

Timpul nu se scurge in favoarea noastra. Timpul pe care il avem egoist si perfid, te face sa crezi k ai destul timp pentru toate si ca nu are rost sa garbesti lucrurile... dar ajungi intr-un punct cand vezi ca tot ce iti este drag iti este luat inainte de vreme si nimeni, dar nimeni nu te anuntza din timp. Astfel, continui sa crezi k timpul il controlezi tu. Clipele frumoase trec atat de repede si " Nu exista suferinta mai mare decat amintirea fericirii , in timp de nenorocire", si chiar asa e. Nu stiu cand va veni ceva sau cineva sa te traga de maneca si pana cand eu as apuca sa ma intorc speriata sa nu mai fie nici urma de tine. Poate va trebui sa incerc sa ma culeg intai pe mine si apoi sa fug in cautarea ta... sau poate cel mai bine ar fi sa fug in cautarea ta asa in bucatele mici cum voi fi, caci oricum voi ajunge doar niste bucatele de fericire, asa cum e si sarea in bucate si eu voi fi fericire in bucate. Timpul imi joaca feste si e mereu imprevizibil. M-as intreba de ce atunci cand rad, si pot sa zambesc fara sa imi zica cineva din interiorul meu sa fac asta, timpul trece atat de repede si reuseste sa ma izbeasca de amarul lumii cat ai zice tic-tac? As vrea sa cred k si tu ai opri timpul pentru noi si ca noi ne-am lupta cu morile de vand doar ca timpul sa nu treaca. Momentul in care... ajungi sa te indragostesti, mi-e greu s-o zic pentru ca suna siropos, iti asumi o responsabilitate, RAspunzi ed sentimentele tale si iei in carca si despartirea care poate ne pandeste. Nu putem fugi de timp, dar oare de despartiri? Si la urma urmei de ce ne deranjeaza atat de tare? de ce ma deranjeaza pe mine atat de tare? Poate pentru ca orice relatie esuata, reprezinta un esec, mai pe romaneste ..."am facut-o de oaie". Dupa un "esec' incepi si te intrebi cand a sarit surubul de la loc? cauti si cauti, ajungi sa dai vina pe tine, dupa o vreme dai vina pe el, si la urma urmei singurul vinovat si incriminat ar trebui sa fie timpul. Nu el si nici ea. Timpul merita incatusat si aruncat in penitentiarul de maxima siguranta Jilava! Timpul nu ne omoara doar pe noi, ne omoara relatiile, micile bucurii, fericirea pe care o ai cand vezi ca cel de langa tine intelege de ce esti tu fericit si k asta il face pe el special. M-am gandit la diverse variante: Timpul ar trebui spanzurat, sau aruncat intr-o camera cu gaze toxice, sau cel mai bine pus pe un scaun electric. Asa scapam de el odaata si pentru totdeauna. Timpul nu are nici culoare nici miros, nici forma si nici macar nu vorbeste; ma scoate din minti ideea ca timpul un "ceva" atat de neutru si practic inexistent mi te va lua odata si eu nu voi purtea face nimic altceva decat sa raman cu mana intinsa si sa incerc sa te prind.
Avem noi oameni o manie de a masura totul. Totul, absolut totul. Eu...nu imi masor saruturile, imbratisarile atingerile, zambetele, rasul, privirile pe care ni le schimbam cu atat subinteles, larimile pe care le mai scap din cand in cand, dezamagirile de care inca nu am dat si nici nu imi doresc si nici macar respiratia nu ti-o masor. Nimic. Dar masor timpul... timpul pe careil petrecem impreuna. Si nu exista calendar pentru iubiri."A iubi atat cat poti este egal cu a iubi pana nu mai poti".

Nu vreau sa se termine...

Amintire fara termen de garantie

Era vara anului 2006 cand s-a intamplat...
Am avut cred, norocul de a nu fi hartuita la gradinita de baieteii prehormonizati, sunt fericita ca am scapat de ridicatul fustitelor si de tentativele de "sarut" din acea perioada, altfel cred k as fi fost profund marcata. Acea perioada in care credeam k copii sunt adusi de miraculoasa barza, a trecut fara tulburari ale linistii mele psihice si emotionale, spre deosebire de alte fete care au fost pupate in gradinita de baietei ciudati sau care mai grav au fost pipaite... cah!
In vara lui 2006 aveam deja 14 ani si nu stiu din ce cauza, s-ar putea sa fi fost din cauza exploziei hormonale, dar aveam sete nebuna de "primul sarut". Disperarea a dus la situatii extreme... oricum in zilele astea chiara daca nu recunosc, o gramada de fete incearca primul sarut cu... incheietura maini. Si da, recunosc asta am facut si eu; intr-o zi, cand am venit de la scoala unde am aflat cu stupoooooooooaaaaaaaaaaaaaare k mai mult de jumatate din clasa a facut acest pas am zis "Domne' asa nu se mai poate", initial as fi vrut sa sarut si eu doar pentru ca toate celelalte au trecut deja prin asta, si imi era o jena teribila de a recunoaste ca eu... nu am avut parte de primul sarut.Si ca sa va fac sa intelegeti totusi cat eram eu de disperata, trebuie sa va spun ca am ajuns sa dau si search pe google doar pentru a afla...tehnici(dacase pot numi asa) si pe parcurs cum tot citeam si tot citeam ma mai izbeam si de poze bizare care nu afceau altceva decat sa ma ingrozeasca, si pe langa asta mi-am si inebunit prietenele cu o groaza de intrebari. Si cand aveau loc in clasa conferinte de genul acesta eu incercam sa nu ma implic si sa stau departe de cercul cu pricina pentru ca in cazul in care as fi fost intrebata de ceva anume eu as fi raspuns: "pai...eu nu stiu sa sarut, decat incheietura mainii"..sa fim seriosi, tinea de reputatia mea din genrala sa tac si sa las o dara de mister ;;) Intre timp m-am linistit... pana cand a venit vara si ...
Era majoratul lu' anki... si printre invitati s-a numarat si varul ei. Eram pe strand, la casuta si urma sa mergem in Soho. Inainte de a pleca de la casuta, am mai schimbat eu cu acest var cateva priviri mai cu scatei, dar nimic mai mult. Odata ajunsi acolo, am inceput sa dansam (ca totomul normal). Intr-un final corpurile noastre saltarete s-au apropiat si... s-au apropiat mult... si simteam fluturasi in stomac:D Stiam k acuma nu mai scap si nu stiam ce sa fac sa ma intristez sau sa ma bucur(oricum era prea tarziu sa mai judec). Stiam ca se va intampla, dar nu staim cand... si se facuse ora 2... si eu tot asteptam :-w si... asteptam... apoi... asteptam:-w si tot nimic! M-am uitat la prodi... cu o privire care zicea "Asta ce face? Nu se prinde?" Fiind o pritena buan cel mai bun lucru la care s-a gandit ea a fost sa scape de subtilitati, ca doar suntem mari si nu ne mai prostim:-j si a aparut langa noi cu 2 gume de mestecat in palma puse una langa alta, si erau 2!!!! Nici nu stiam ce sa fac: sa rad pentru ca era funny, sau sa intru in pamant de rusine pentru ca era si penibil in acelasi timp. Trecand peste toate astea nu mi-a mai pasat pentru ca oricum era tarziu si eram sigura ca nu avea ce sa se intample in seara aia: ori eu eram prea natafleata ori el prea blegutz. Apoi am zis :"mah eu nu ma las, e bun, si eu vreau sa-l sarut" si ma intorc la anki si ii zic din priviri"asta ce tot face?", moment i n care Anki l-a tras la o parte si "nu stiu" ei ce-au vorbit, dar cert e ca am fost intoarsa brusc si m-am trezit sarutandu-ma cu el! :O:O Simteam cum imi iau zborul, cum fluturii turba la mine in stomac, cum inima a luat-o razna si pulsul mi-a crescut considerabil si apoi ... m-am trezit cu un blitz in ochi. Da... cineva a fost atat de ... "pe faza" incat sa ne faca o poza(multumim Hansi:*:*) Poza, pe care si aucm o am in comp, si o sa o am intotdeauna...e o amintire fara termen de garantie:D Apoi catevasaptamani la rand, daca inchideam ochii, puteam sa simt ce am simtit in seara aia, puteam sa simt mirosul aftershave-ului pe care el l-a folosit, puteam sa simt respiratia lui la mine pe obraz... si Ghiciti ce?! Si azi sarut aceleasi buze pe care le-am sarutat pentru prima oara acum 2 ani.,, si nu-mi pare rau. Aceleasi buze de care nu m-as dezlipi niciodata, As putea sa-mi petrec asa toata ziua lipita de tine, asa cum si tie iti place cand am buzele reci, la fel imi palce si mie cand ale tale sunt fierbinti. Si mor dupa clipa in care amandoi inchidem ochi... Si tanjesc dupa curiozitatea :"Oare cine deschide primul ochii?", si imi place cand imi ti capul in mana cand ma saruti... si trebuie sa recunosc ca imi place la fel de mult si atunci cand ne prostim si te tragi...
Si daca as sti ca ar fi sa pleci, te-as trage de mana pentru inca o imbratisare, inca un sarut si ti-as sopti la ureche... sa mai ramai pentru inca, si inca si inca un sarut....

Un alt viciu... Un alt drog... Lenor

"In fiecare noapte te scot din inima mea, si in fiecare dimineata te gasesc acolo la loc"

Chiar daca nu mi-e frig, folosesc asta ca pe un pretext pentru a ma cuibari la tine in brate. Dar cam vine vara si nu stiu ce ma voi face. Sambata si duminica zboara pe langa mine foarte repede. Si azi am stat de la 3 jumate pana la 9 impreuna;asta inseamna5 ore jumate.Iti vine sa crezi. Si mi se parea ca am stat doar 3 ore.
Presupun ca nu ai voie sa abuzezi de fericire. Totul se plateste si e scump. Cand esti indragostit cu adevarat, cand simti durere si placere in acelasi timp, cand te ia cu ameteala dar tot mai poti sa umbli drept, acele de la ceas se invart mai repede, si apoi cand nu simt caldura si mirosul de Lenor(acum am ce mirosi cateva zile) trece atat de greu... Si-o fi batand joc de mine de noi toti timpul. E asa urat totusi ca ziua de luni incepe in laboratorul de fizica unde parca retraiesc revelionul, ca m-am gasit eu demult sa ma asez exact unde bate dimineata soarele si de unde pot vedea perfect podul, dar nu asta e nasol. Nasol e ca nu ma simt prea bine, nasol e ca stau asa o spatamana si apoi in week-end, ajung la vorbele multora dar mai ales ale oanei B., cum ca singurul si cel mai important lucru e sa fi fericit si sa simti ce e iubirea. :) Am cam dat-o pe latura romantica:-j dar asa e. Asta am simtit si azi dupa 5 ore de plimbareala, acuma ma simt asa plouata, pentru ca maine e luni si scoala, diru, profa de fizica si inca cativa reusesc sa imi spele creierul si sa ma conecteze lapriza unde functionez ca un robotel, sau ca un prajitor de paine, apoi in alea 10 minute de pauza, imi beau cafeluta si incerc sa imi iau zborul(nu sarind de la etaj fiti far grija), sa imi creez singura sentimentul pe care il simt atunci cand sunt cu tine. :) Dar nu pot singura. Si asa o tin o saptamana. Mi-e greu sa ma concentrez, si sa nu ma simt singurica, ma mai droghez cu cola dar neah....:-j
Presupun ca ar trebui sa fiu fericita daca reusesc sa fac ceva bine la scoala, daca reusesc sa nu iau note mici la fizica si daca iau plusuri la chimie, daca sunt laudata. Dar fericirea acea trece foarte repede. Nu tine mai mult de cateva clipiri si un zambet, hai o ora-doua; dar doar atat. Si apoi, revin si incerc sa-mi creez starea din week-end-uri, si ma intreb , hotarata sa rad, regatita sa plang "Ce ma face defapt fericita?", o cifra scrisa in catalog care nu valoreaza nimic, sau ceea ce sunt cand sunt cu tine? Poate nu e bine ce se intampla... Dar nu as vrea sa se termine, macar asa am pentru ce trai, pentru week-end-urile pentrecute impreuna, pentru clipa in care ma saruti in statia de taxi, pentru ceaiul din Time, care nu ar avea acelasi gust fara tine, pentru plimbarile pe mal, duminica cand e mai aglomerat :)), . Nu am de gand sa dau drumul unui "ceva" ce "multi cauta si putzini gasesc(S.) sau a ceva ce "nu toti au"(s.). Si nu e vina mea k am gasit asta la 16 ani; 15 chiar. A aparut, si as fi proasta sa resping ceea ce stiu ca nu voi mai gasi. Si acum ma duc sa ma culc, ca tu te-ai culcat de la 11 si eu am stat sa scriu. DAr nu inainte de a ma droga cu putzin Lenor din bluza ta :>

Sunt actrita...

Sunt elev de profesie. Ma intitulez Macbeth. Macbeth in varianta feminina, cu putzin gloss, mascara si ceva pudra pentru a da culoare obrajilor. Am o groaza de personaje preferate...Mi-ar fi imposibil sa aleg doar una. Scena pre care joc e foarte mare, nu exista cuvant atat de mare pentru "mare". E mai ceva ca Wembley sau Allianz Arena... deci chiar e mare. Actori nu participa la vreun casting pentru ca sunt prea multi si sunt toti atat de buni asa k toti ajung sa se fataie pe scena. Rolul principal il am desigur, eu. Spectatori sunt toti. Fiecare e un spectator solitar privindu-i pe ceilalti. Actorii sunt in acelasi timp si spectatori. Piesa nu are un inceput exact dar se joaca pana in ziua de azi. Am devenit actrita in anul 1992, dar mi-am descoperit vocatia doar acum cateva luni. Pe parcursul carierei mele am invatat urmatoarele:
1. Prima si cea mai importanta regula : Orice s-ar intampla spectacolul continua.
2. Nu invata scenariul,pentru ca nu exista.Nu exagera prea mult, ai putea sa pari ridicol. Cand nu ai scenariul, faci totul spontan si improvizezi. De exemplu cand esti rugat sa faci ceva , o favoare, de catre o persoana pe care nu o agreezi si defapt nici ea la randul ei nu te agreaza, nu ii spune replici cunoscute, nu te va crede in veci; imporvizeaza.
3. Niciodata nu te impiedici si nu cazi la pamant. Esti doar foarte aproape de a atinge pamantul.(cineva m-a invatzat asta) Ca sa-ti fie mai usor...:-? gandeste-te ca faci echilibristica si ca stai pe un picior, esti gata sa cazi, dar nu cazi, chiar daca te mai desparte doar un singur fir de par de pamant, nu cazi, esti doar la limita.
4. Nu exista pauza publicitara. Daca crezi k dupa ce faci o greseala cineva din regie va baga o pauza publicitara cat sa-ti revii, te inseli amarnic prietene. Nimeni nu se va opri pentru nenorocirea ta. Tu ai de ales ori ramai prabusit si publicul va rade de tine si poate la sfarsit vor arunca cu rosii dupa tine, sau continui sa joci asa cum ai facut-o si pana acuma fara a arata publicului ca tu ai probleme, pentru ca ei sunt acolo doar sa-ti vada piesa, nu sunt curiosi de problemele ce te framanta, si astfel la sfarsitul piesei vei fi intampinat cu aplauze al caror sunet ti se va intiparii in urechi si o vei auzi ca un ecou chiar si cand vei zace in pamant.
5. Nu fi tu cu oricine. Ca fiecare actor, trebuie sa ne adaptam personajului, sa intram in pielea acestuia. Ti-ai inchipuit vreodata cum ar fi ca toti sa stie cum esti tu defapt? ca in ochii tuturor sa fii aceeasi? Ar fi un dezastru. Nu sunt proasta si stiu cum trebuie sa-l abordez pe fiecare. Stiu ca desi cineva ma face fitzoasa si incapatanata si fraiera, sau cu nasul pe sus, nu trebuie sa fiu rea. Daca persoana respectiva vorbeste cu mine eu ii zambesc frumos si ii raspund politicos(asta pana nu se umple paharul). De ce sa stie ea defapt ca nici eu nu am o parere prea buan despre ea? daca am fi sinceri totalmente cu toti ne-am face rau cu mana noastra. Trebuie sa ne alternam mastiel in functie de situatie.
6. Unde, cand, si ami ales cum... E necesar ca in aceasta profesie sa stii unde e oportun sa spui ceva si unde nu e. Nu poti vorbi tacataca incontinu indiferent unde te-ai afla in scena. Mai important decat "UNDE" e "CAND"; sunt momente cand trebuie sa vorbesti, sa itit sustii parerea, si sa nu te lasi calcat in picioare, sa zici ceea ce gandesti fara a te abtine si cand e mai bine sa taci (vorba aia..."daca taceai, filozof ramaneai") si e foarte importanta sa gandesti nu de 2 ori ci de 3 ori inainte sa-ti deschizi gura. "CUM" e o ramura foarte complexa, avand in vedere ca dupa '89 ne-am gastigat dreptul la libera exprimare, putem spune tot ce vrem si cum vrem. DAr nu cred k ar fi indicat sa vorbesti cu profesorul cum vorbesti cu prietenii tai, sau sa vorbesti cu prietenii asa cum vorbesti cu directorul scolii. Poate cel mai bine e sa fim amabili, politicosi pana nu ne sare tzandara, k doar suntem oameni si noi ce dracu... dar pana atunci trebuie sa vorbim nu cum ne taie capul, cel putzin nu cu oricine.Putem sa vorbim cum dorim, dar cu conditia sa ne asumam riscurile.
7. Piesa nu se termina niciodata, tu, ca actor fiind, mori, dar cortina nu se lasa, si ar trebui sa fi nemuritor ca sa poti vedea toata piesa, pana acum multi au incercat si au murit incercand, in loc sa se bucure de viata, au fost prea preocupati de "vizionarea" piesei; asta pentru ca nu stiau ca defapt ei fac toata piesa. Cortina nu se va lasa niciodata. Cred k suntem prea saraci pentru a ne achizitona o cortina, si foarte bine asa inelegm ca spectacolul continua chiar daca actorii vin si pleaca. Unii lasa ceva in urma lor de care ceilalti actori isi vor aminti cu drag, alti sunt doar consumatori de oxigen...Dar piesa nu se termina niciodata. Si ar fi bine ca atunci cand iti vine randul sa iesi din scena sa o faci printre mii de aplauze.
Acum stiu, crezi ca sunt perfida si insinioasa dar nu sunt. Inteleg doar ca nu poti fi sincer cu toti, si nu toti merita sinceritatea ta.

tomorrow's not mine

Am sesizat cu stupoare azi dimineata ca mi-a inflorit pomul din fata casei, nu-i stiu denumirea stiintifica(o stie doar tata k doar el le are cu astea). Floriel, sunt petici de casmir de o culoare a iaurtului de capsuni, cu miros de viata noua, amestecat cu putzina vanilie si coji de mar, cu aspect uman, dau a fi fluturi mici, dar sunt doar flori...La inceput sunt multe, apoi, cand bate vantul se scutura de zeci-sute de petici de casmir ce plutesc pana la mine pe balcon de unde trebuie sa le matur la un moment dat ca se mai aduna si nu e estetic. Niciodata nu vor fi toate inflorite in acelasi timp si nu vor cadea toate in acelasi timp. Timp...
Pomul, l-am plantat acum mult timp, cu tata la inceputul primaverii. Nu stiu cati ani are pomul, nu mai stiu cati ani aveam eu, cati avea tata...l-am plantat deci demult,ceea ce face ca pomul sa aiba acela an numit "demult". An indefinit, an inexistent. Nu am realizat cum trece timpul doar azi, cand am vazut cat de mult s-a ingrosat trunchiul copacului.Timp...
Nu stiu cum au trecut anii de gradinita, dar mi-e tot mai dor de ei. Si cel mai mult mi-e dor de zilele cand nu stiam sa citesc la ceas, asa nu aveam notiunea timpului. Acum o am si din pacate stiu ce trebuie sa fac in fiecare ora a zilei, Timp... Sa presupunem doar ca am putea prinde eternitatea ca pe un fluture, intr-un borcan si sa-l pastram doar pentru noi... Asa, nu ar mai exista timp. Timp...
In ultimele 8 luni am reusit sa prind"eternitatea" traita intr-o fractiune de secunda. Singurele ore care treeau greu erau orele de mate,info sau fizica. In rest simt ca a trecut doar un minut din 4 august si atat de mult as vrea sa treaca o ora, o zi, o saptamana, o luna, un an, sa treaca eternitatea peste mine si eu sa pot trai in continuare eternitatea mea intr-o secunda. Si as mai vrea sa nu fiu nevoita sa ma uit la ceas cand imi beau ceaiul cu tine...
Timpul incearca sa ma omoare pe mine, si eu pe el, deci ne intelegem most of the time bine, ca intre asasini. Cred k singurul motiv pentru care nu am ceas este ca nu imi place sa stiu ca trece, sa stiu ca zilnic sunt cu 24 de ore mai aproape de un "deadline". Timpul mi se pare k e o autostrada cu sens unic. No way back! "Nu am timp... Timpul ma are pe mine" . Fiecare zi e a mea; incerc sa imi inhcipui k nu exista maine si poimanie exista doar azi si acel "maine" e tot un azi in care doar ne imbracam altfel, se prindem parul altfel, folosim un gloss nou, sau macam ceva diferit. dar e tot acel "azi" care nu se termina. Si incerc sa traiesc asa pentru ca s-ar putea ca ziua de maine sa fie al altcuiva. Sa nu mai fie a mea. Poate eternitatea prinsa in borcan imi scapa ca un fluture si voi fi nevoita sa revin la minutar si secundar... Timpul... Timpul ca un punct exterior numit "ACUM" prin care poti duce o singura paralela la o dreapta din plan, dar prin care poti duce o infinitate de alegeri bune si proaste. Tot ce vreau e ca fluturele sa nu-si ia zborul...

Si al final cateva sfaturi:

1. Cand stii ca esti pe cale sa scoti pe gura o tampenie...TACI!
2. CAnd ai ceva neinteresant si nesemnificativ de zis...TACI!
3. Cand vrei sa spui ceva ce eu stiu deja...TACI!
4. Cand vrei sa ma minti...TACI!
5. Cand faci prostii, nu le impartasi cu noi...mai bine...TACI!
6. Cand vrei sa fi ipocrita...TACI!
7. Cand ma crezi destul de proasta incat crezi ca nu imi dau seama de teatrul tau...TACI!
8. Cand crezi k esti cu ceva mai buan decat mine...TACI!
9. Cand ai puterea sa te uiti la mine in ochi si totusi sa minti...TACI!
10. 10...nesemnificativ...esential e sa nu vorbesti atunci cand trebuie sa TACI!!!!