Imperfectiunea perfecta :D

De ce as mi-as dori sa fiu placuta si iubita de toti? Nici macar sa fiu agreata de toti nu pretind... Defapt nu pretind nimic, doar ca timpul sa-si faca datoria.
Eu recent am o mare problema...pe langa viciul meu(cola). de catva timp am tot felul de vise pe care in momentul in care ma trezesc, le uit; si lucrul asta imi displace teribil. Cand reusesc sa prind din vis macar particele fractiuni de secunda, am la ce sa ma gandesc toata ziua, sa meditez asupra visului si sa incerc sa-l descifrez atunci cand ma cupleseste "Steluta Marioara, mama plictiselii". Defapt problema mea este urmatoarea: Ce forma au visele?
Visele sunt antidepresivele mele care au avut adesea reactii adverse din lipsa prospectului. Visele sunt pilulele mele colorate, de forme inocente(mai mult sau mai putin), cu gust de portocala(nu e vitamina C :P), si de cele mai multe ori izvorasc din setea mea de perfectiune si dorinta de a pastra totul asa cum e si ba chiar mai mult de a le retusa si a le inflori, a le duce spre un nivel mai inalt, mai amplu mai complex si mai mult decat orice de a pastra totul asa cum e si de a-mi trai perfectiunea virtuala prin visul care se spulbera dimineata in aerul rece din camera. Asa ca ma gandeam sa-mi comand un dream catcher special care in loc sa prinda cosmarurile sa-mi prinda visele si sa le pot relua de cate ori simt nevoia.
Pot considera visele ca fiind o destinatie sau poate doar ca un drum. Dar tot nu e bine...
dimineata visul mi se pare un puzzle pe care stand turceste in pat incerc sa-l fac in timp ce soarele imi bate prin geam si ramana nedumerita... Toata ziua este un vis permanent, un vis cu ochii deschisi, un vis waterproof, un vis gen "wellaflex"("Miami-vant-coafura rezista, Londra-ploaie-coafdura rezista"si mai era ceva:-j), un vis nepoluat de mirosul tobelor de esapament. NU vreau sa ma trezesc. Refuz sa ma trezesc.

tomorrow's not mine

Am sesizat cu stupoare azi dimineata ca mi-a inflorit pomul din fata casei, nu-i stiu denumirea stiintifica(o stie doar tata k doar el le are cu astea). Floriel, sunt petici de casmir de o culoare a iaurtului de capsuni, cu miros de viata noua, amestecat cu putzina vanilie si coji de mar, cu aspect uman, dau a fi fluturi mici, dar sunt doar flori...La inceput sunt multe, apoi, cand bate vantul se scutura de zeci-sute de petici de casmir ce plutesc pana la mine pe balcon de unde trebuie sa le matur la un moment dat ca se mai aduna si nu e estetic. Niciodata nu vor fi toate inflorite in acelasi timp si nu vor cadea toate in acelasi timp. Timp...
Pomul, l-am plantat acum mult timp, cu tata la inceputul primaverii. Nu stiu cati ani are pomul, nu mai stiu cati ani aveam eu, cati avea tata...l-am plantat deci demult,ceea ce face ca pomul sa aiba acela an numit "demult". An indefinit, an inexistent. Nu am realizat cum trece timpul doar azi, cand am vazut cat de mult s-a ingrosat trunchiul copacului.Timp...
Nu stiu cum au trecut anii de gradinita, dar mi-e tot mai dor de ei. Si cel mai mult mi-e dor de zilele cand nu stiam sa citesc la ceas, asa nu aveam notiunea timpului. Acum o am si din pacate stiu ce trebuie sa fac in fiecare ora a zilei, Timp... Sa presupunem doar ca am putea prinde eternitatea ca pe un fluture, intr-un borcan si sa-l pastram doar pentru noi... Asa, nu ar mai exista timp. Timp...
In ultimele 8 luni am reusit sa prind"eternitatea" traita intr-o fractiune de secunda. Singurele ore care treeau greu erau orele de mate,info sau fizica. In rest simt ca a trecut doar un minut din 4 august si atat de mult as vrea sa treaca o ora, o zi, o saptamana, o luna, un an, sa treaca eternitatea peste mine si eu sa pot trai in continuare eternitatea mea intr-o secunda. Si as mai vrea sa nu fiu nevoita sa ma uit la ceas cand imi beau ceaiul cu tine...
Timpul incearca sa ma omoare pe mine, si eu pe el, deci ne intelegem most of the time bine, ca intre asasini. Cred k singurul motiv pentru care nu am ceas este ca nu imi place sa stiu ca trece, sa stiu ca zilnic sunt cu 24 de ore mai aproape de un "deadline". Timpul mi se pare k e o autostrada cu sens unic. No way back! "Nu am timp... Timpul ma are pe mine" . Fiecare zi e a mea; incerc sa imi inhcipui k nu exista maine si poimanie exista doar azi si acel "maine" e tot un azi in care doar ne imbracam altfel, se prindem parul altfel, folosim un gloss nou, sau macam ceva diferit. dar e tot acel "azi" care nu se termina. Si incerc sa traiesc asa pentru ca s-ar putea ca ziua de maine sa fie al altcuiva. Sa nu mai fie a mea. Poate eternitatea prinsa in borcan imi scapa ca un fluture si voi fi nevoita sa revin la minutar si secundar... Timpul... Timpul ca un punct exterior numit "ACUM" prin care poti duce o singura paralela la o dreapta din plan, dar prin care poti duce o infinitate de alegeri bune si proaste. Tot ce vreau e ca fluturele sa nu-si ia zborul...

Si al final cateva sfaturi:

1. Cand stii ca esti pe cale sa scoti pe gura o tampenie...TACI!
2. CAnd ai ceva neinteresant si nesemnificativ de zis...TACI!
3. Cand vrei sa spui ceva ce eu stiu deja...TACI!
4. Cand vrei sa ma minti...TACI!
5. Cand faci prostii, nu le impartasi cu noi...mai bine...TACI!
6. Cand vrei sa fi ipocrita...TACI!
7. Cand ma crezi destul de proasta incat crezi ca nu imi dau seama de teatrul tau...TACI!
8. Cand crezi k esti cu ceva mai buan decat mine...TACI!
9. Cand ai puterea sa te uiti la mine in ochi si totusi sa minti...TACI!
10. 10...nesemnificativ...esential e sa nu vorbesti atunci cand trebuie sa TACI!!!!

Bitter Sweet Memories

A fost atat de demult si totusi toate detaliile si imaginile sunt si acum intiparite pe retina. Imi aduc aminte de mine din clipa in care am inceput sa merg la gradinita, Inainte de asta nu tin minte mai nimic...stiu doar ca Ralu ma plimba iarna cu sania ca pe un ghem de blanitza smotocit si incapabil sa faca vreo miscare din cauza atator hainutze...
Dimineata ma trezeam foarte greu, ma imbracam in vreo 30 de minute, timp in care tata cred ca facea cu nervii, poate de atunci a ramas el asa nerabdator si putin traumatizat incat ma grabeste pe mine si pe mami de fiecare data cand mergem undeva. Cand reuseam intr-un final sa ma imbrac, urma partea a doua in care mama incerca sa ma convinga ca nu ma inec daca ma spal pe fata cu apa rece, asta nu tinea 30 de minute, pentru ca intr-un final o convingeam pe mama sa o faca putzin mai calda si ma spalam pe fata putzin cat sa nu ma inec :)). De cele mai multe ori intarziam asa ca tata trebuia sa se grabeasca sa ajung eu la gradi si el la servici. Cel mai mult imi placea cand ma punea tata pe un dulapior din holul gradinitei, care intotdeauna era decorat altfel dupa anotimpuri, dupa sarbatori, si imi schimba incaltamintea timp in care eu ma jucam cu niste pitici de plus :D Pentru ca intarziam de cele mai multe ori cu mai bine de jumate de ora eram singura in sala de mese savurandu-mi micul dejun si fiind o nesatula de pe atunci, intotdeauna primeam portie dubla. Era placut sa stau pe scaunele mici, foarte mici singura intr-o sala atat de mare, singura si doar zdranganitul farfuriilor din bucataria de alaturi se mai auzea... Si mai tin minte ca eram obsedata de calculator si aproape toata ziua stateam si ma jucam mario(joc pe care si acuma il mai am pe comp) Aveam un prosopel...un prosopel alb cu un iepuras desenat pe el ceva flori si... Singurul lucru pe care il puteam scrie si citi atunci era "INGRID" si neaparat cu majuscule, atunci mama mi-a scris pe prosopel cu ata rosie, mic intr-un coltz "INGRID" si pe langa asta am mai avut o caprioara mica argintie cusuta de coltul prosopului, asa stiam mereu care e al meu :) la sf zilei, il asteptam pe tata pe cand ceilalti copii dormeau, se intampla ca tata sa intarzie putzin cam mult si atunci eu ma panicam rau de tot si se intampla sa incep sa plang si sa-i trezesc pe ceilalti. Odata ajunsa acasa eram intrebata ce am mancat, si eu habar nu aveam ce nume avea chestia aia verde pe care am mancat-o deci nu intelegeam de ce ma intreaba...si daca nu dormeam la gradinita...dormeam acasa...
Am vrut sa-mi reimprospatez memoria...
And oh i miss those days....