Cum ne permitem fim taca taca la cap.

Ne-am pierdut cu totii dementa si suntem atat de infectati de monotonie si rutina incat nici macar nu ne gandim sa lua in considerare existenta unei "boli". Cum ne-am da seama? Ca doar la ultima analiza totu a iesit negativ. Tocmai... atat de negativ... Cumva, ne-am pierdut toti din doza de nebunie necesara supravietuirii si cumva pana si talentul de a ne inventa viata, de a o picta in uleiuri vascoase si culori electizante, ne simtim incapabili in fata panzelor albe si pensula cu fire de par de animal ne cade din mana lovinduse de podea. Auzim prabusirea dar ne punem mainile la urechi. Ne complacem in nuantele de alb,negru si gri. Un film din anii '20. La sfarsitul zilei parca nu ne inspira nimic, cumva nu ne simtim capabili de a gasi frumosul in "nimicul" de pretutindeni. "Nimicul" care nu defineste nici pe departe acel "nimic" lipsit de oxigen. Si tocmai in nimicuri gasim tot ceea ne lipseste. Mi se pare ca in ziua cand s-a impartit spontaneitatea la noi pe strada toti scoteau puiul din cuptor si nu aveau timp sa deschida usa, sau eram in concediu la dracu'n praznic. Nu-mi dau seama cand si unde si mai ales cum "ne-am pierdut" viata. 

Lumea are dreptate, nu exista "PERFECT". Exista  doar MAI MULT CA PERFECT. Ni s-a dat in cele din urma o nepretuita comoara, o comoara care atator suflete le este luata dupa doar cateva respiratii, cateodata chiar de cele care le-au dat-o. Pentru ele e ca si cand ai lua o jucarie de la un copil mic. Majoritatea fura vieti fara nici o remucare. Constiinta lor nu respira, nu aude si nici nu vede. Avem in mainile noastre un cufar greu care ne rupe mainile si cum oamenii ca noi, talentati in a nu vedea frumusetea si magia lucrurilor ce ne inconjoara, indesam cufarul cat mai adanc in dulap si cat mai departe de noi. Suntem cu morcovul in *** si nu indraznim sa deschidem "Cutia Pandorei". Suntem atat de idioti!

Ce ai lua cu tine daca s-ar pune problema sa faci naveta zilnic intre rai si iad? 

Cum defapt nu traim. Nu traim pentru ca de fiecare data cand ploua ne varam mana in geanata plina de telefoane care nu contenesc sa sune si printre portmoneele pline cu foi lipsite de valoare si intr-un final dam peste preafrumoasa umbrela pe care o deschidem ca Doamne feri' sa ne udam parul proaspat intins. Si de ce sa ne udam ?! Sa ni se intinda mascara? Sa aratam ca scoase din cocina? Bineinteleeeeeeeeees ne scoatem umbrela si ne continuam drumul. Ce urat. Eu sunt omul care iubeste ploaia. Imi doresc ca un milion de degete de precipitatii sa-mi mangaie clavicula, sanii si fata, sa treaca prin parul meu, sa emane un miros de parfum si ploaie. Iubesc senzatia de ploaie pe piele, acum tanjeste dupa o ploaie electrizanta. Mi-ar palcea sa ma lepad de toate hainele si sa stau sa simt ploaia sa ma inind pe un camp verde, printre maci de foc, ploaia rece sa-mi strabata corpul cu ardoare sa ma devoreze si 2 picaturi de plaoie sa se aseze in buricul meu si sa formeze un lac dulce amarui pe abdomenul meu. Imi doresc sa zbughesc de sub o strasina sub alta intr-o rochie larga de in, lipta de corpul extaziat, sa ma strecor sub niste umbrele imaginare, sa simt atingerea suava suvitelor ude pe fata . Vreau sa simt picaturile de ploaie pe varful limbii si sa mi se prelinga stropii pe nas... Sa-mi sarute buzele ude si sa ma adore sub ploaia ce se napusteste asupra noastra. Sa-mi mangaie pielea inmuiata in saruturile ploii. Sa stam in ploaie. Numai ploaia ne face actori, si in filmul asta, tu ma saruti pe mine.

Intr-o zi sa nu mergem la scoala/servici. Intr-o zi, sa facem ceva nebunesc, ceva memorabil, fara sa stim ca la un momentdat, un intelectual suprem a adaugat in DEX la litera "c" cuvantul "consecinte". Ce-ar fi sa radem mai des?! Sa radem mai des si sa facem design-ul vietii noastre. Sa fim proprii nostrii sculptori, sa sculptezi viata cum vrei tu, sa iti pui singur/singura pavelele pe drumul care te asteapta si sa-ti croiesti de una/unul singur/singura aripile ori de cate ori altii indraznesc sa ti le taie. Sa fii tu propriu tau chirug, sa nu te abtii atunci cand ceva te doare si sa strigi, pentru ca de cate ori am vrut eu sa strig a trebuit sa-mi indes fata in perna si sa scot un tipat care ma speria si atunci imi mucam buzele si ma abtineam. Dar data viitoare ma voi duce in padure si voi striga pana imi voi pierde vocea. Cand vrei sa plangi, da-i drumul!!! Evita orice amanare, maine s-ar putea sa fie prea tarziu. Cand iubesti mai mult decat iti permite constitutia asta de c***t a preaiubitei Romanii, fugi de raspundere si iubeste si mai mult, caci cele mai frumoase petice de viata le dobandesti fugind de raspundere si de normal. Cand prin pori emani iubire atunci descalta-te si fugi ca un bezmetic in urma ei. "Nu imi doresc o relatie de lunga durata", "Nu pot sa ma implic acum intr-o relatie","Nu esti genul meu" si inca o gramada sunt cele mai penibile scuze posibile! Timpul nu costa bani, timpul costa un sac de amintiri.  Cand vrei sa mergi la mare, du-te la mare. Cand vrei sa mergi la Straja, du-te la straja. Sa uitam ca ne prindem de un minutar si un secundar, de ceva ce defapt nici macar nu exista. Sa nu-ti pese ce cred ceilalti si sa iubesti pana la os. Sa saruti fara noima, sa sifonezi paturi, sa transpiri lipita de un corp puternic, sa cauti priviri si mangaieri in noptii toride de Iulie, sa imbratisezi in van, dar sa te intorci in cele din urma la cel care inca are ceva ce iti apartine. Daca vrei sa vorbesti, vorbeste si nu te intreba ce crede celalalt, daca e destept/a stie ce trebuie sa creada, si daca nu ai misiunea de a-l/a o arunca in ploaie si de a dansa cu el/ea. Daca vrei sa fugi pe malul marii in Decembrie fa-o. Unge-ti cu ulei balamalele usilor pe care le deschizi si sudeaza crapaturile. Incepe in a fi sincer cu tine si cu ceea ce simti. Si a-ti fi rusine de sentimentele atle inseamna a-ti fi rusine de tine. Sa fim mandrii de sentimentele noastre si sa "vomitam" odata pentru totdeauna ce gandim. Sa bem cafea si sa fumam daca vrem!  Sa cautam privirile care ne lipsesc, sa rascolim orasul, tara, sau lumea pentru a gasi mangaierile care le-am ratacit intr-un moment de ezitare. Ezitarea e doar un preludiu al regretului. Stati putin de vorba, beti o cafea, tineti-va de mana si faceti tot ce va trece prin cap!

La cat e viata de scurta noi ne permitem sa facem pe copii tampi? Nu suntem niste robotei, eu nu voi fi unul  si nu cred ca vrem sa fim marionetele nimanui. Nimic din ce fac majoritatea nu inseamna viata. Si azi, prea putini traim. Umblam din colo-n colo ca niste habauci si defapt nu facem nimic. Si cea mai mare prostie e ideea ca banii aduc fericirea, nu stiu in ce masura o intretin, pentru ca eu azi mi-am luat  o bluza si nu am simtit nici o feiricire. Stiu sa numar pe degete clipele in care am fost fericita, si niciodata datorita banilor.

La urma urmei  toata viata noastra e construita din nebuniile tineretii, pe care avem tot deptul din lume sa le facem. Trebuie sa le facem.

Never to old to be young.