Lost, or incomplete?

Si ma trezesc dimineata. Ma uit printre gene la ceas, 6.35 am.  Imi scufund fata in perna,  un picior imi atarna din pat si cumva tricoul e pe dos. Nici nu stiu cum a ajuns asa dar,  imi ridic fata din perna si ma uit pe geam. Nimic nou. E tot una din zilele alea in care nu stiu daca sa ma iau cu lumea de mana sau sa dorm inca o viata. Ma trezesc in cele din urma, pregatita sa dau cu piciorul in coltul patului, sa intru in usa, sa alunec pe scari sau pe gresie, sa dau cu ceva pe mine, sa ma ard, sa fac orice altceva decat ceea ce e normal. Cel mai normal lucru e defapt sa fi anormal. Ma duc in baie unde sper ca un puric de miracol sa imi sara in fata, gata, gata sa-imi transforme ziua in "cea mai buna zi din viata mea". De regula asta nu se intampla. Inevitabil incep si imi pun intrebari. Incep sa promit si fara sa stiu cum si de ce incep sa imi spun "Be strong, little one". Cana mea de cafea ma astepta pe masa din bucatarie. Pe cana scrie: "Pentru tine nu exista piedici". Incerc sa ma concentrez asupra mesajului de pe cana, care cateodata mi se pare atat de ipocrit si stupid pentru ca tocmai lipsa piedicilor mi se pare cea mai mare pierdica... Stau pe gresia din bucatarie si strang intr-o mana o cana calda, si in cealalta o poveste care al dracului ca stie sa inoate si nu o pot ineca in smoala din cana. Peste mine parca se scurge dintr-un borcan o pasiune de necontenit. Pregatesc terenul pentru o poveste noua, pentru ca azi, e ziua aceea. E ziua care nu vine.

Ati intalnit vreodata oameni care prin simpla lor existenta faceau ca toate sa para mai usoare decat erau defapt? Oameni care pot sa te tina de degetul mic in timp ce tu faci echilibristica mortala? Oameni care erau o capcana si in acelasi timp o cale de eliberare? Probabil ca nu. In schimb,(nu stiu daca din fericire sau din pacate, aici nu pot sa ma pronunt) eu da. 

Cred ca imaginatia mea bogata nu m-a ajutat niciodata sa imi inchipui cum e viata mea fara tine, fara  astfel de oameni, dar curand aveam sa aflu(joy...).  Dar sa vedem daca stim diferenta intre obsesie si iubire. Ciudat e ca amandoua ne-au facut sa tremuram, sa stam treji noaptea, sa ne trezim cu noaptea in cap, in ambele ne-am aruncat cu capul in fata si in consecinta, ne-am lovit rau de tot.  Tifonul nu ne ajuta azi. Ambele ne-au facut sa sifonam cearsafuri, sa avem febre de iubire, sa asudam pana la epuizare. Suntem in general, femeile, cam tolomace. Ma refer indeosebi al genratia tanara. One in a lifetime, se intampla sa iubesti pentru prima oara. Prima oara nu ti-o ia nimeni. E a ta, zi si noapte. Dupa ea poti sa plangi si dupa ea poti sa ajungi... Dar defapt ce vreau eu sa spun e ca se intampla sa intalnesti persoane deosebite, pe care de multe ori s-ar putea sa vrei sa le urasti, dar nu iti va iesi niciodata. Ei bine, in cazul meu, de o astfel de persoana m-am atasat enorm. So, it's like having his name tattooed on my heart. Cumva, mi-a usurat cu mult viata. Imi era mai usor sa stiu cine sunt, si ma iubeam pe mine mai mult. Avea o perspectiva parfumata asupra lucrurilor. Era genul de om, care atunci cand ti se scufunda corabiile te ia in brate, si iti spune "there,there, little one". Atunci parca orice furtuna de pe mare se potolea. Tot timpul mi se parea ca lumea imi fuge de sub picioare, ca nu pot sa tin pasul  cu tot ce se intampla in jurul meu. El a facut ca in sfarsit lumea sa se opreasca sub picioarele mele. Parca pana sa fiu fericita asa cum imi doream, totul se rotea si se rotea si nu se mai oprea. Dar odata, intr-o zi, chiar s-a oprit. Si nu am stiut ce ma loveste. Ideea e ca cateodata te atasezi de cineva atat de mult, incat dupa ce ele nu mai fac parte din viata ta de zi cu zi, toate par mai grele si te descurci mai greu si nu e nimeni sa-ti spuna la sfarsitul zilei sa stai linistita ca totul va iesi bine. E ca si cand ai avea o pietricica in pantofi, cao eticheta de la pantaloni care te deranjeaza. Doare destul de tare atunci cand stii ca this time you have to do it all by yourself,ca trecuie sa te incurajezi singura si ca acuma, pentru prima oara trebuie sa crezi tu in tine si nu altcineva. De data asta toti se "bip" pe problemele tale si esti pe piciorusele tale de gaza. Atunci simtim lipsa acelor persoane care ne usureaza viata prin simpla lor existenta, exact atunci... Probabil de aceea nu e bine sa ne atasam atat de mult de persoanele care nu vor fi pentru totdeauan in viata noastra, pentru ca atunci cand iti va fi greu, si s-ar putea sa iti doresti sa nu te mai ridici din pat niciodata. Dar iti spun eu ca vei gasi undeva in noptiere putin curaj si putere in a te ridica si in a nu te dezamagi pe tine, caci la urma urmei asta e cel ami important lucru. Toti vor sa ma ajute daca nu ma simt bine, daca mi se rup franghiile, dar nu stiu ce sa faca. Acuma, exact acuma, 31 ianuarie, ora 3.27, nimeni nu stie sa asculte. Stia. 

p.s. m-am descurcat.

Definitely not lost, asolutely incomplete.