marți, noiembrie 11, 2008

One confusing book that calls itself "LIFE"....

De cele mai multe ori, cand am deschis o care, am citit-o (repet, de cele mai multe ori). Asa ca am ramas cu ceva tot timpul(aproape tot timpul). Ca mi-a placut ca nu mi-a placut, finalul nu s-a schimbat niciodata, chiar daca am citit-o de 3-4 ori. Asta pentru ca probabil nu s-a gasit un scriitor ratat care sa indrazneasca asa ceva. As putea fi prima"ratata" care sa modifice mariile opere literare. Sa le schimbe finalul dupa bunul plac. As trezi-o pe Julieta inainte ca Romeo sa soarba din sticluta cu otrava, I-as deschide ochii lui Demetrius ca el sa o vada pe Helena in toata frumusetea ei si s-ar indragosti de ea iremediabil, uitand de Hermia. Nu as casatori-o pe Isolda cu regele Mark, si i-as mai baga putin mintile in cap. Ea nu l-ar parasi pe Tristan si ar trai impreuna fara a fi prinsi la mijloc de razboaiele din tarile lor. Nu le-as pune atatea obstacole si totul ar fi mult, mult mai simplu. Exista totusi o legenda... Una care imi place mult. Lancelot si Guinevere. Guinevere, era sotia mult respectata a regelui Arthur, care domnea in Camelot. Fiind prinsa intr-o casatorie de ratiuni politice, dragostea isi face loc in inima ei, abia atunci cand Lancelot, membru al Mesei Rotunde si in acelasi timp mana dreapta a regelui, apare la curte. Iubirea lor era cu atat mai dificila si trista, cu cat intre ei se opune loialitatea fata de rege si tara. In cele din urma Arthur afla de "adulterul" savarsit de sotia lui si este condamnata la arderea pe rug. Lancelot se intoarce in ziua executiei pentru a o salva pe Guinevere. Si ce imi place defapt atat de mult? Faptul ca finalul idilei celor doi este si azi invaluit in mister, pentru ca nu se stie daca cei doi au reusit sa-si traiasca povestea lor de dragoste, sau daca iubirea lor a trecut dincolo de moarte. Imi place ca nu se stie cum se termina, poate nici macar nu se termina. Poate daca as putea modifica finalurile marelor opere, legende sau mituri, iubirea nu ar mai fi ajuns azi la pragul la care este. Poate masura iubirii este chiar pierderea ei...Poate, doar poate.

Finalurile nu sunt niciodata asa cum ne asteptam (mai putin in cartile lui Sandra Brown-fanii acestor carti, sunt poftiti cu drag sa paraseasca blogul. Multumesc anticipat.). Chiar daca stim cum se termina, tot asteptam un altfel de sfarsit, sper ca atunci cand ajung la ultima pagina, cei doi sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti si sa fie foarte foarte fericiti. Dar am trecut de perioada in care citeam basme sau alte povesti de adormit copii. Sunt fata mare si ma descurc(0arecum...). Am inteles ca in povestile noastre, in care ne imbolnavim malignatic de iubire si mai apoi de carcer "vasculo-amoros", nu vom fi salvati de nici un cavaler in armura, ne vom volatiliza incet, incet, dar nu vom muri. V-a muri ceva in noi. Si atunci.... Omagiile mele. Am citit si carti care aveau un fir narativ complex si le-am citit incet, ca sa inteleg o boaba din ele. Dar nici o carte nu a fost mai ambigua si mai confuza decat cea pe care o citim toti in fiecare zi, in tramvai, la scoala, in bucatarie, in masina... cea pe care unii o inchid prea repde, sau le este pur si simplu inchisa de alti oameni cu un grad de dobitocime ingrijorator de ridicat. The great book called "life".

How do you end a life chapter? Easy, you might say. It's never easy (and no one ever said it would be so hard). Teoreric dupa ce pui "." [punct], poti incepe un capitol nou. Cumva, tot timpul "punct" duce intr-un nicaieri care seamana mai degraba cu un labirint. Sau mai rau, te simti ca Jerry prins in interiorul unui pian de Tom! Pe plan social totul se incheie cu un "s-a terminat". Un"s-a terminat" pe care niciodata nu suntem suficienti pregatiti sa-l auzim. Pe care eu refuz sa mi-l insusesc si nu-mi doresc sa-l mai aud vreodata, caci cumva, ajung sa supravietuiesc din ultima caldura pe care o mai pot pastra cu greu, care se pierde printre crapaturile si fisurile inimii mele. Si ce facem cand noi nu suntem in stare sa incheiem un capitol? Ce facem cand raman multe de scris dar, cineva iti smulge penita din mana si cerneala se varsa artistic peste foi? Primul lucru pe care ai putea sa-l faci este sa canti refrenul "tu-ti cerneala matii". Dar bineinteles, nu se cuvine, cu toate ca dupa te simti ceva mai bine. :)) Apoi poti sa stai si sa iti casti ochii la capitolul neterminat. Si asta sa faci mult timp de acum incolo, doar, doar ti se va inapoia penita. "The pages of the past are never dead, not even past. " Eu nu am inchis nici un capitol, poate pentru ca iubirea nu se poate impune, pentru ca se ghideaza dupa ratiuni proprii, si poate ratiunea mea e sarita de pe fix.. daca iubirea nu se impune nimic nu imi poate impune sa inchid un capitol pe care eu inca il tin deschis, sa treaca frigul printe litere.

Se spune ca sunt nebuna(de cele mai multe ori intr-un sens bun :)) ). Cunosc fete care si-au incheiat capitole din viata, fortat, fara voia lor. Apoi s-au trezit cu dureri sufletesti atroce si au fost bantuite si sunt bantuite de tardive remuscari. Sunt femei care se tin cu dintii, ca si cateii de jucaria de cauciuc, de moraluri ruginite, si concepte de 2 lei, pardon 2 bani. Multi ne-am prostit si ne dam batuti repede. Pana si eu ma dau batuta foarte repede, fara sa stie roxi mi-a demonstrat asta aseara cand mi-a spus "un banc" sau "joc" suna asa: " E o camera, un om spanzurat de tavan si o balta sub el. Intrebare: Cum a ajuns balta acolo?" Eu trebuia sa-i pun intrebari al care sa-mi raspunda cu da sau nu. Am pus vreo 5 intrebari dupa care am zis "nu stiu"(expresie foarte frecventa in vocabularul meu) Roxi mi-a zis "haiiiiiii, asa repede te dai batuta?" D, cred ca asa repede ma dau batuta. Si asta intra la categoria "NOT TO DO!" Eu nu inchid nimic, prefer sa o las asa neterminata decat sa scriu baliverne. Si totusi undeva in adancul meu imi doresc nebuneste sa ma bucur si eu de un final apoteotic. Am desfacut acum, al ora 10 jumate noaptea elasticul mintii mele, sa se duca gandurile unde-o vrea. Imi pare rau ca nu am suficient magneziu in sange pentru a-mi deschide frumos gurita sa spun ceea ce ma ciocane 24 din 24, sau pentru a citi printre randuri lucruri de care mi-e frica.

In final, as risca totul pentru o ultima imbratisare.





Tristan and Isolde. I wouldn't change it at all. But i would change something about "Us"...

4 comentarii:

naked walls spunea...

spui adevaruri pe care nimeni altcineva nu lear putea spune mai citez"esti freamat,ingrid",am impresia ca tiam mai spus-o:)),nu st dc

naked walls spunea...

rectific,(sunt incoerenta:)) ),mai trebuie un "bine" si o "," pe undeva

Anonim spunea...

Foarte confuz postul tau,dar ai un talent extraordinar...incearca sa scrii o carte,ai avea succes. ;)

Anonim spunea...

Ma rog,de ce ai incetat sa mai scrii pe blog?