We all need someone special :)

Pentru o clipa am crezut minutarul s-a afudat in mal. N-ai zice ca timpul trece. Dar trece si nu simti. Defapt cum ai putea sa simti cand toata/tot esti un zambet si razi toata ziua, cand ai de ce sa te bucuri si cand te bucuri de micile nimicuri care sunt defapt atat de pretioase si iti construiesc fiecare zi?
Sunt persoane care ne marcheaza intr-un fel sau altul viata. Persoane care iti pot fi mama, tata, prieten/prietena, dadaca si inamic in acelasi timp. Sunt persoane alaturi de care momentele penibile si clipele ridicole se ineaca in van. Sunt persoane alaturi de care treci usor peste bolovani. Si mare dreptate a avut cel are a zis: "Nu stii ce ai decat atunci cand pierzi".Timpul se scurge. Timpul e nisipul din mana noastra, se scurge incet si inevitabil ramanem cu mana goala. De palmi ni se lipeste putin nisip, patrunde in micile denivelari ale mainii , sub unghi, in inele. Putinul nisip care ne ramane in palmi este doar ceea ce timpul lasa in urma lui... amintiri. Si totusi scutura-ti mainile. Hai... chiar acum. Scutura-te bine pentru ca "nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent. De exemplu: Culoarea cafelei de dimineata care isi picteaza portretul pe retina ta sau poate... scartaitul podelelor. Astea sunt amintiri nesemnificative, dar toti suntem ingropati intr-un morman de amintiri placute, amintiri deosebite.
Daca as sti ca maine as ramane fara amintiri te-as tine lipit de mine si te-as strange tare pana te-as face pulbere pana ti-as frange fiecare bucatica din corp, as sta lipita de trupul care ti se frange sub presiunea mea. As vrea sa sorb aerul din tine si sa-l pastrez in inauntrul meu. As inspira tot aerul din plamanii tai pentru ca el sa rugineasca pe peretii nasului meu sa simt aerul tau tot timpul. Ti-as ceda aerul din plamanii mei. Ti l-as da sa faci ce vrei cu el. Poate as vrea sa ma opresc de teama sa nu te omor. As vrea sa te zbati in bratele mele, sa simt ca vrei sa scapi si eu sa-mi doresc nebuneste sa iti dau drumul si sa nu pot. Sa scapi si sa ma strangi tu mai tare si mai tare pana mi-as pierde toate puterile si as ceda sub dorinta ta de dominare. Dar nu te las, si ma zbat sa te tin nemiscat si lipit de mine, corp la corp, respiratie langa respiratie.Te tin atat de aproape incat respiri aerul expirat de mine si tot nu iti ajunge. Vrei mai mult si mai mult. La naiba! Imi pare atat de rau ca iti frang muschii, oasele, tesuturile, dar nu ma pot opri. Reusesti sa ma pleznesti, dar nu faci decat sa ma intarati mai tare si sa-mi doresc sa te sfasii. M-as opri dar nu pot. Fiecare fiinta are temperatura sa proprie la care moare dar stai linistit nu ai cum sa mori caci te simt cum arzi si eu sunt rece asa ca nu-ti fie frica, nu te las sa mori. Sunt prea lacoma si nu imi permit sa nu imi doresc nimic din tine. Vreau TOT. In cele din urma adormi coplesit de supradoza de "MINE" care a patruns in tine. Ti-am cedat aerul din plamani. Sa fie asta clipa pe care o voi pastra ca amintire? Ma multumesc cu aceasta "imbratisare" care crezi ca ti-a fost letala, dar, inca putin si te vei trezi caci timpul se scurge si maine va fi inca o zi perfecta pentru o noua amintire.
Deci timpul se scurge, ne-am inteles? Si suntem muritori, am inteles si asta, da? Amintirile ne hranesc si ne tin in viata. Defapt persoana este insusi amintirea. Nu ne ramane altceva de facut decat sa sorbim din cel de langa noi putin cate putin pentru ca poate maine cand deschizi ochii "amintirea" se va transforma in cenusa.

Filozofia a lovit din nou. Can't help it.