Sunt actrita...

Sunt elev de profesie. Ma intitulez Macbeth. Macbeth in varianta feminina, cu putzin gloss, mascara si ceva pudra pentru a da culoare obrajilor. Am o groaza de personaje preferate...Mi-ar fi imposibil sa aleg doar una. Scena pre care joc e foarte mare, nu exista cuvant atat de mare pentru "mare". E mai ceva ca Wembley sau Allianz Arena... deci chiar e mare. Actori nu participa la vreun casting pentru ca sunt prea multi si sunt toti atat de buni asa k toti ajung sa se fataie pe scena. Rolul principal il am desigur, eu. Spectatori sunt toti. Fiecare e un spectator solitar privindu-i pe ceilalti. Actorii sunt in acelasi timp si spectatori. Piesa nu are un inceput exact dar se joaca pana in ziua de azi. Am devenit actrita in anul 1992, dar mi-am descoperit vocatia doar acum cateva luni. Pe parcursul carierei mele am invatat urmatoarele:
1. Prima si cea mai importanta regula : Orice s-ar intampla spectacolul continua.
2. Nu invata scenariul,pentru ca nu exista.Nu exagera prea mult, ai putea sa pari ridicol. Cand nu ai scenariul, faci totul spontan si improvizezi. De exemplu cand esti rugat sa faci ceva , o favoare, de catre o persoana pe care nu o agreezi si defapt nici ea la randul ei nu te agreaza, nu ii spune replici cunoscute, nu te va crede in veci; imporvizeaza.
3. Niciodata nu te impiedici si nu cazi la pamant. Esti doar foarte aproape de a atinge pamantul.(cineva m-a invatzat asta) Ca sa-ti fie mai usor...:-? gandeste-te ca faci echilibristica si ca stai pe un picior, esti gata sa cazi, dar nu cazi, chiar daca te mai desparte doar un singur fir de par de pamant, nu cazi, esti doar la limita.
4. Nu exista pauza publicitara. Daca crezi k dupa ce faci o greseala cineva din regie va baga o pauza publicitara cat sa-ti revii, te inseli amarnic prietene. Nimeni nu se va opri pentru nenorocirea ta. Tu ai de ales ori ramai prabusit si publicul va rade de tine si poate la sfarsit vor arunca cu rosii dupa tine, sau continui sa joci asa cum ai facut-o si pana acuma fara a arata publicului ca tu ai probleme, pentru ca ei sunt acolo doar sa-ti vada piesa, nu sunt curiosi de problemele ce te framanta, si astfel la sfarsitul piesei vei fi intampinat cu aplauze al caror sunet ti se va intiparii in urechi si o vei auzi ca un ecou chiar si cand vei zace in pamant.
5. Nu fi tu cu oricine. Ca fiecare actor, trebuie sa ne adaptam personajului, sa intram in pielea acestuia. Ti-ai inchipuit vreodata cum ar fi ca toti sa stie cum esti tu defapt? ca in ochii tuturor sa fii aceeasi? Ar fi un dezastru. Nu sunt proasta si stiu cum trebuie sa-l abordez pe fiecare. Stiu ca desi cineva ma face fitzoasa si incapatanata si fraiera, sau cu nasul pe sus, nu trebuie sa fiu rea. Daca persoana respectiva vorbeste cu mine eu ii zambesc frumos si ii raspund politicos(asta pana nu se umple paharul). De ce sa stie ea defapt ca nici eu nu am o parere prea buan despre ea? daca am fi sinceri totalmente cu toti ne-am face rau cu mana noastra. Trebuie sa ne alternam mastiel in functie de situatie.
6. Unde, cand, si ami ales cum... E necesar ca in aceasta profesie sa stii unde e oportun sa spui ceva si unde nu e. Nu poti vorbi tacataca incontinu indiferent unde te-ai afla in scena. Mai important decat "UNDE" e "CAND"; sunt momente cand trebuie sa vorbesti, sa itit sustii parerea, si sa nu te lasi calcat in picioare, sa zici ceea ce gandesti fara a te abtine si cand e mai bine sa taci (vorba aia..."daca taceai, filozof ramaneai") si e foarte importanta sa gandesti nu de 2 ori ci de 3 ori inainte sa-ti deschizi gura. "CUM" e o ramura foarte complexa, avand in vedere ca dupa '89 ne-am gastigat dreptul la libera exprimare, putem spune tot ce vrem si cum vrem. DAr nu cred k ar fi indicat sa vorbesti cu profesorul cum vorbesti cu prietenii tai, sau sa vorbesti cu prietenii asa cum vorbesti cu directorul scolii. Poate cel mai bine e sa fim amabili, politicosi pana nu ne sare tzandara, k doar suntem oameni si noi ce dracu... dar pana atunci trebuie sa vorbim nu cum ne taie capul, cel putzin nu cu oricine.Putem sa vorbim cum dorim, dar cu conditia sa ne asumam riscurile.
7. Piesa nu se termina niciodata, tu, ca actor fiind, mori, dar cortina nu se lasa, si ar trebui sa fi nemuritor ca sa poti vedea toata piesa, pana acum multi au incercat si au murit incercand, in loc sa se bucure de viata, au fost prea preocupati de "vizionarea" piesei; asta pentru ca nu stiau ca defapt ei fac toata piesa. Cortina nu se va lasa niciodata. Cred k suntem prea saraci pentru a ne achizitona o cortina, si foarte bine asa inelegm ca spectacolul continua chiar daca actorii vin si pleaca. Unii lasa ceva in urma lor de care ceilalti actori isi vor aminti cu drag, alti sunt doar consumatori de oxigen...Dar piesa nu se termina niciodata. Si ar fi bine ca atunci cand iti vine randul sa iesi din scena sa o faci printre mii de aplauze.
Acum stiu, crezi ca sunt perfida si insinioasa dar nu sunt. Inteleg doar ca nu poti fi sincer cu toti, si nu toti merita sinceritatea ta.