Then ,10th of september came...

Inca tin minte perfect cum eram imbracata, ce parfum imi saruta pielea, tin minte cum imi statea si parul si tin minte ce gandeam. Si acum in timp ce imi zgarii amintirile pe tastatura, simt acea senzatie in stomac. Tin minte ce purta el, ce avea la gat, stiu pana si cum mirosea si stiu cum era el in intregime, si pe dinauntru, si pe dinafara. Era usor orgolios si seducator de agresiv, increzator in sine si autonom in tot ceea ce facea, era o fractie si totusi un intreg. Totul, pana si cele mai nesemnificante detalii sunt ascunse bine, bine intr-un sipet greoi, batran si ruginit pe care il deschid zilnic pentru a ma mutila psihic, pentru a-mi lua desertul dupa un pranz sanatos.
Trepidez si acum la gandul primului sarut. Ma agit si ma inmoi in acelasi timp doar cand ma gandesc la clipa in care ne-am atins buzele. Clipa de inainte nu exista caci totul a fost brusc si spontan. Simteam ca suntem in stare sa perpetuam clipa la nesfarsit. Si totusi nu am fost. Dar am savurat clipa aceea, acele cateva secunde care au fost imortalizate si lipite de mintea mea. Pentru prima oara, atunci, m-am lasat purtata de val, de un val tzunamic, care m-a ducea exact acolo unde imi doream. Spre "dezastrul" mult visat. Era un joc. O joaca de copii in care ne-am avantat cu atata naivitate, pasiune, nestiind ca regulile jocului se schimba in permanenta. Ne-am avantat asumandu-ne riscurile si gata sa ne devoram fericirea, am trait clipa arzand pana la scrum. Era sarutul perfect al imperfectiunii. Ii simteam mirosul pielii si parca si azi o mai simt cateodata nestiind in ce o aflu si unde sa o caut. Am prins intre doua buze febrile amintirea care urma sa-mi fie pusa in spate pentru tot restul vietii. Amintire pe care o voi purta cu mandrie pana la ultima rasuflare. Stiu ce mi s-a spus dupa ce ne-am "dezlipit", stiu ce mi s-a spus intreaga noapte. Imi aduc aminte de o privire. Acea privire de cafea macinata, patrunzatoare, zglobie si plina de subintelesuri. Priviri ce pareau chemari la trairi pana la sange, la tipete arzatoare pana la durere. O durere dulce acrisoara. Am lasat sa-mi curga prin vene parfumul otravitor, parfum care si acum s-a vazut in analizele de sange, si il simt si gustul ei. Niciodata nu m-am gandit ca un sarut ma poate marca pe viata, ca ma poate indemna sa caut senzatia dintai la nesfarsit stiind ca alerg in van, parca destinatia spre care alerg se indeparteaza pe zi ce trece, dar eu continui sa alerg.

Acum, cand toamna miroase a praf adormit, imi doresc doar pentru o clipa sa pot simti din nou gustul tandru de sarut necersit, sa miros izul inocentei si sa cred ca tinerea e fara de sfarsit, ca iubirea tine de frig si sarutul de foame, ca din nou voi fi sarutata in 10 septembrie...

Beau ceai. Aburuii ceaiului se ridica disparand chiar sub nasul meu. Eu... imi rascolesc amintirile si astept sa se faca din nou 10 septembrie, sa se faca toamna, sa se faca noapte. Ma adancesc in hanoracul invaluit de nostalgie, si privesc parca putin obida, dar cu zambetul pe buze diverse poze care s-au ponosit in timp, in ticaitul nesfarsit al trecutului. Cu toate ca incerc sa o stapanesc, mintea mea lucida, spera ca odata si odata ea v-a fi habauca din nou, ca nu va mai cauta justificari, greseli, reprosuri, ca v-a fi din nou completa, ca v-a reusi candva sa ridice din prapastie iubirea scufundata printre gramadele de moloz, galeti de lacrimi prea sarate, mormanuri de nopti nedormite si din galetile de neputinta de a da uitarii totul.

Acum e seara si toamna isi face loc in mine dand la o parte vise si ambitii. E toamna. Se racoreste. Si e frumos. Ma imbratisez singura, dar asa reusesc cel mult sa ma sugrum.
"In ezitarea fiecaruia de-a se declara invins, se ascunde constiinta teribila a faptului ca nu iubim decat de cateva ori in viata."