The storm from the tea cup

Cu tact si multa eleganta sorb din ceai. Cu grija, sa nu ma ard. Fierbinteala imi inunda toate vaile si santurile gurii. Strabate drumul spre gat fara mila stergand totul din cale. Apoi privesc incantata urma de gloss ramasa pe marginea canii. O admir si trec degetele peste ea. E lipicos si atat de intact. Oricum... imi trezesc sufletul de dimineata cu o melodie linistita. Si cand ma gandesc ca azi e doar...azi. Niciodata ieri.

Disec de o vreme o amintire. Analizez si cercetez. Privesc uimita necropsia unei obsesii. De fiecare data identica. Fara sa ma pot controla ajung in inima unei stiinte. Pe cuvant de femeie, e chiar o stiinta. Imi dau seama ce mult imi lipseste. :) Sunt patetica. Now, more than ever. Incep sa ma resemez la gandul ca nu pot sa uit lucruri pe care le-am trait pana la os, ca nu pot sa uit laitmotivul pentru care am inceput sa am vise, si nu cosmaruri. Dar imi pare rau ca stiu sa iert si faptele nesavarsite dar nu si pe mine. Intr-o zi mi-am pus un pahar de cola si m-am asezat in fata calculatorului, gata, gata sa profit de inspiratie si sa scriu. Pentru o clipa am privit in trecere paharul, apoi mi-am odihnit ochii asupra lui si am crezut ca am inebunit cu totul amintindu-mi pana si felul in care tine paharul, felul in care il apuca, si miscarea cu care o duce la gura. Cat de avansata trebuie sa fie boala sa-mi amintesc pana si de asta? Prea putini sunt cei care isi intiparesc in minte gesturile cele mai nesemnificative si prea putini sunt cei ce stiu pastra toate astea intr-o cutie prafuita. La ce bun sa uit? Eventula cu multa morfina, putina otrava si un gram de cocaina. La ce bun sa spun ceva? La ce bun sa tac? Sunt cred, totusi prea tanara pentru atata fericire uitata. I'll keep them. Mi-e greu sa vad linia dintre a fi nebun si a fi indragostit.

Totusi intr-un tarziu, cand smoala se varsa peste pieptul meu, cand scot un tipat speriat si suav, cand nu am ceva spre care sa-mi indrept primul gand si el sa mi se reflecte inapoi, cand in pestera asta inghetata pana si ecoul strigatului meu a murit, atunci... atunci sunt hotarata sa ma sfasii ca din ghiarele unei fiare, sa ma zbat si sa sangerez, doar sa scap. Degeaba. Ceva e tot timpul mai puternic decat mine. Apoi ma las mancata de fiare. Dar dimineata ma trezesc proaspata, si pregatita sa ma lup din nou cu monstrii din capul meu.

Sunt prea naiva sa cred ca nu se poate iubi, prea prostuta sa cred ca pot schimba ceva. Prea timida sa privesc in ochi, prea nestiutoare sa implor.
Doar cand e dimineata si e ceata ma insotesc continu 2 stafii. Zambesc, si se saruta de fata cu mine fara nici o jena. Nu ma deranjeaza, ii privesc si imi sclipesc ochii. Pot sa le zambesc si eu. Cateodata le aud vocile, vocile arcordate armonios, vocea ei tremura si a lui e perfecta. O linisteste perfect, ii atinge putin fata si ea se fastaceste de emotii. O ia in brate si ea tremura, le aud si respiratiile, Sunt prea fericiti, si sunt prostuti, pentru ca ei cred ca va tine o vesnicie, dar nici nu stiu cat de mult se inseala. Dar eu ma prefac ca nu stiu cum se termina povestea si ii privesc in continuare. Prea frumosi ca sa nu existe, prea frumosi ca sa dureze..

Nina Cassian - Proiect de intelepciune

Stiu de pe-acum ceasul acela in care
voi scotoci dupa tine, prin zece sertare,
ca sa-i pot spune cuiva cat de mult am iubit
in tineretile mele.
Multe scrisori voi avea, si fotografii,
teancuri de mimici, gesturi strivite de vii,
si, printre ele, mainile mele fosni-vor
searbad ca frunzele vechi.
Dar am sa spun, am sa spun cum zambeai langa mine
buzelor mele de-atunci, dulci si veline,
si cum stiai ca vom fi impreuna mereu,
vesnic (sau pana la moarte).
Si am sa spun ca aveai cate-un profil,
care-si pierdea in lumina hotarul fragil,
ochii pestriti ca doua gize imense,
prinse in ploaia de-april.

O sa ma laude-acela, fara-ndoiala.
« Da, ai trait o frumoasa iubire de gala ... »
Eu voi inchide sertarele. Stiu de pe-acum
ceasul in care ...