Amintiri din trecut.Amintiri din viitor.

Amintirea este tot timpul un loc de intalnire. Cred ca o sa ma intalnesc tot timpul singura, si in loc sa depan amintiri cu un corp cald si respirator, voi depana amintit cu propria-mi umbra . Vom sta la o cafea si vom invarti lingurita in cafea in speranta ca data viitoare, va veni. Se mai spune ca amintirea unora poarta numele de "remuscare". Ma bucur enorm de mult ca eu nu fac parte din categoria asta. As gasi o groaza de cuvinte care pentru mine sunt sinonime cu amintirea, dar printre ele nu se gaseste si remuscarea. Pfew, ce bine! As face orice sa scot totul din categoria amintiri, but it doesn't work like that. Mi-e teama ca uit. Cred ca nu mi-e de nimic mai frica decat de pierderea de memorie pe care as putea sa o sufar. Imi spun zilnic ca nu poti uita atingeri care ti-au lasat urme. Nu pot sa nu vad cicatricea asta "maricica".

Amintiri din trecut:

Un ceai de fructe de padure cu lamaie si miere.

Time to time. Imi trageam scaunul ma asezam frumos, mai rar sa nu se zguduie ceva in jurul meu. Nu avea nici o importanta unde stam sau cum. Dar tot timpul aveam locul nostru. Ce shod mi-e sa spun "nostru". :) Venea o tanara si ne lua comanda. Un ceai cu fructe de padure cu lamaie si miere. Toamna si iarna mirosea tot timpul a fructe de padure, pe langa mirosul suav de Llenor. Stateam la un ceai 3 ore cateodata poate chiar 4. In fine. Mi se punea in fata o cana alba, mare, Cu apa fiarta si o lamaie in ea. Langa, erau 2 cutiute cu miere., plicul cu ceai, si o lingurita. Nu am observat niciodata ce frumos arata aranjate asa parca intentionat. Din cana se ridicau aburi si se pierdeau in fata ochilor. Desfaceam pliculetul tacticos, il puneam in cana, pe fundul careia se stragea o culoare sangerie, si partea cea mai draguta: desfaceam mierea si o tineam putin in aer si o priveam cum curge incet peste lamaia din cana. Asteptam pana la ultima picatura. Apoi il uitam acolo, ii simteam doar mirosul din cand in cand, eu eram prea ocupata sa sar in cafeaua neagra si sa cuprind cu frica buzele din fata mea. Vorbeam despre orice. Vorbeam mai mult sau mai putin. Ne priveam mai mult, si zambeam la fel demult. Azi, am plecat de acasa si credeam ca ma duc in time pentru acelasi lucru. Mi-am propus sa cred asta, si am crezut. Degeaba. Nu eram la masa noastra, si chiar daca am repetat procesul prepararii ceaiului pas cu pas, tot nimic. Eram tot acolo inconjurata de o gramada de oameni dar nu si de cine trebuia, cum trebuia. Am gustat din ceai, si nu avea acelasi gust ca anul trecut. Era mult mai sec, lipsit de orice urma de afectiune. Era acolo si acum nu facea nimic. Si erau si covrigeii din care nu am indraznit sa iau. Imi era frica, poate si-au schimabt si ei gustul. La urma urmei cred ca totul si-a schimbat gustul. Am mers la taxi cu hansi, dar nu prin parc. Ea nu m-a tinut de mana si nici nu m-a sarutat. Mi-e dor sa ma joc cu mana, cu degetele, sa mangai maini fine, sa ne jucam inca putin.

Printre frunze pe mal.

Cred ca era pe vremea asta cand, ne plimbam pe mal si vorbeam despre vrute si nevrute. Era pe vremea asta cand stiam sa ne tinem de cald, cand stateam pe o banca pana la apusul soarelui, si cred ca era tot pe vremea asta cand m-am nascut in adevaratul sens al cuvantului. Situ ca ne abitneam de fata cu ei in varsta si la un moment dat nu ne prea pasa. Sa creada ce vor, ca noi stim ce vrem. Nu? :) Cred ca toamna mirosea altfel si soarele arata putin mai bine. Cred ca si eu aratam putin mai bine. Cred ca aveam mai multa culoare. Parca nu imi mai vine sa ies pe mal. Inca nu.

Amintiri din viitor, sunt mult prea multe. Nu mi-ar ajunge o zi intreaga sa le scriu.