E nasol asa aproape de pamant

Mi-e putin dificil sa scriu post-ul asta, nu pentru ca nu as avea ce sa scriu, ci pentru ca nu prea gasesc cuvintele potrivite.
Nimeni nu stie ce sa zica. Stiu ce vreau sa aud, si caut disperata pe cineva suficient de imbecil si de tampit incat sa ma minta, sa imi zica ceea ce vor urechiusele mele sa auda. Dar nu, nimeni.

Sunt ambitioasa. Sunt foarte ambitioasa. Asa ma stiu pe mine, cu vise marete, dorinte, si pregatita de sacrificii. Dar oricat as fi de ambitioasa, cand obosesc, sau cand nu mai pot sa-mi ridic privirea din pamant, ma dau batuta. Stiu ce ganditi acuma, stiu. Asa e, cand vad ca lucrurile nu merg, sau nu dau semne de ameliorare, ma dau batuta. Tot timpul a fost asa. Sunt gata sa ma las la pamant in orice clipa daca cineva (si nu oricine) nu ma ia in brate. Si atunci cand sunt mult prea aproape de pamant(pentru ca niciodata nu cad) ar trebui sa-si faca aparitia cineva care sa ma traga de mana si sa-mi zica :"hei, ce am vb, nu ne dam batuti". E nevoie de atat de putin ca sa te ridici de la pamant. De atat de putin incat e teribil de infiorator ca nu toti din jurul tau pot sa faca asta, nu toti isi vor deschide bratele cand ti-e ingrozitor de frica, nu toti stiu ce sa-ti spuna (probabil nu te cunosc suficient) ceea ce trebuie. Sunt voci pe care nu le uiti.Am voci pe care le aud in cap tot timpul. Cateodata doar la auzul unei voci, cerul se insenineaza si tu, automat te ridici din prapastie.Dar cateodata ai nevoie de multe voci, de multe strigate, de multe chemari.Cateodata ai nevoie de mult prea putin pentru a fi fericit. Prea putin si totusi nu toti au. Ma simt ca un copil ratacit intr-un supermarket. Ma invart speriata si imi caut mama, si nu o gasesc. Nu stiu unde sa pun punct si sa zic "gata, de la capat". Sa presupunem doar ca nu am pe tastatura asta, care a trecut prin multe, "punct". Ceea ce vreau sa spun e ca, nu toti stiu sa te tina in brate, sa te priveasca, sau sa-ti vorbeasca. Eu am inceput sa nu mai aud pe nimeni. Astept sa aud acea voce.

Ce proasta sunt, atat de speriata si de pierduta in jungla asta nemernica! De ce te poate influenta cineva atat de mult? De ce nici macar Bonux nu scoate pata care ti-o lasa cineva pe tine? Se spune ca scoate cele mai frecvente 99 de pete?! Ei ca sa vezi, nu le scoate. Dar sa nici nu scoata pata aceea nimic din lume. As ramane si mai goala pe dinauntru. Sa raman acolo. La naiba cu toti detergentii! Stiu ca stateam noapte si telefonul eram pe perna si ascultam respiratia de la capatul celalat. "De ce m-ai sunat?" "Imi era dor de vocea ta". Mi-e dor, da. Ce idioata sunt!

Stiti, acele 2 stafii de care v-am mai spus, da stiti. Sunt foarte fericiti. Ma bucur pentru ei. Sunt atat de palizi, pot sa trec mana prin ei si nu simt nimic. Imi doresc sa fiu eu in locul ei. Am vrut sa le spun azi ca se va termina. Dar mi s-a facut mila de ea si de el. Probabil si-au facut vise si planuri, poate chiar cred ca e pentru totdeauna, sunt fericiti acum, nu am vrut sa le distrug fericirea. M-as simti vinovata. Nu vreau sa o vad pe ea plangand, nu vreau sa o aud, si nu vreau sa-l vad pe el cum se evapora. M-ar durea mai mult decat acum. Peste o zi fac 2 luni. Sunt atat de draguti, fragezi si naivi. Parca ma vad pe mine. :) Ea se comporta putin copilareste, dar el (inca) nu e deranjat de asta. As vrea sa o iau de mana sa-i spun sa se maturizeze, pana nu e prea tarziu, dar nu m-ar asculta oricum, e surda la orice alta voce. O sa se evapore si ea poate la un moment dat.

Sunt bine pentru ca "am iubit pana la Dumnezeu si dincolo de el."
*(am recitit. E clar nu mi-am gasit cuvintele)