A little bit broken

Prizez praful vremurilor trecute. Dependenta. Prizez orice amanunt, orice chichita, doar doar reusesc sa im bag mintle in cap. Ori nu mai am ce baga, ori nu am unde baga. In fiecare noapte trag cate o linie de amintire. Ma privesc in oglinda, pupilele mi se dilateaza, mii de furnicaturi imi strabat corpul, emotii, vise si tot cea ramas in urma incendiului. Apoi ma las in pat, si adorm cumva dupa ce gheizerul ce-mi tasneste de sub pleoape se potoleste.

Pe peretii din jurul meu a ruginit aerul (sau au ruginit peretii), aer ce devin suparator de des, irespirabil, mai ceva ca aerul poluat cu tobe de esapament. Sunt stuperfiata de capacitatea mea de a ma tine pe picioare, adica, sunt obosita, si ceva suge din mine toata vlaga si viata, doar parca. "Am iubit, iar acum ma odihnesc". Ce prostuta eram cand faceam pe desteapta. Nu reusesc sa disting nimic din gramada amorfa din capul meu bolnav. Pentru ca la urma urmei, e bolnav. Am incercat, nu odata, sa fac ordine in capul meu dar am ajuns la concluzia ca intrebarile care au ramas fara raspunsuri nu am unde sa le pun, nici un sertar, nici un dulap, apoi dupa ce am facut calcule bolnavicioase, m-am gandit ca singurul lucru care ar putea face ordine deplina in capul meu ar fi o dinamita. Si imi voi lua o dinamita, sau un dulap mai mare, blindat probabil... Asta am sa fac. Da.

Mai bine de 2... Sunt inca prinsa intr-o smoala fierbinte, defapt sunt intepenita intr-o gara, asteptand sa mi se intoarca trenul. Si nu mai vine si inca nu am obosit sa astept. Sunt imbracata foarte subtire si frigul ma plezneste fara vreo dara de mila. Se face tot mai frig. Si sunt imbracata atat, dar atat de subtire. Incepe sa bata vantul care imi ingheata ochii, imi ingheata otrava pe pometi si nici urma de "chill" sau de vreo imbratisare, fara urma de Lenor si nici macar un "noapte buna". Nici o urma de noi. Fericirea variaza de la om al om, asa ca m-am trezit eu, geniu neinteles, sa-mi insusesc "acea" fericirea dupa care fugi pana fac bataturi, pana iti tocesti tibia, dar petru care merita sa fugi toata viata.

Cum indraznesc sa ramana neschimbate atatea lucruri cand s-au schimbat atat de multe din tot ceea ce conta? De ce cladirile nu se prabusesc, sau de ce nu se muta Muresul in timisoara? Duca-se invartindu-se. Nu inteleg nimic, geamurile s-au aburit si totu e atat de neclar. Mi-am lipit nasul de geam si de aici parca totul e si mai ambiguu. Nu pricep cum tacerile lungi si tandre nu au reusit sa spuna defapt nimic, sau de ce unele cuvinte, spuse cu un ton afectuos, la momentul potrivit nu au marcat nimic. Poate mi se pare.Poate iar debitez. Ne-am despartit de atatea ori, in gluma, din orgoliu sau pur si simplu ca asa am avu noi chef. Era oricum un joc din care atunci, ieseam amandoi teferi si totul era bine. Dar cand a fost sa fie de-adevaratelea am simtit cum moare in mine speranta fericirii care pana atunci nu stiam cat de adanc isi poate adanci radacinile si cat de impletite si de incovaiate sunt firisoarele care se hranesc cu A2 pur, direct de la sursa, sau cat de raspandita este ea in organismul meu slabit. Mi s-a spulberat orice teorie cum ca bucuriile mari nu pot fi alungate pentru nimic in lume.

Ma intorc in timp parca cu o eternitate... Stii... Daca as fi stiut ca in noaptea aceeaa te voi vedea ultima oara dormind langa mine, ti-as fi soptit tot ceea ce nu stii, ti-as fi soptit totul fara sa imi aleg cuvintele cu seama, fara sa caut subtilitati, fara sa astept un raspuns. Ti-as fi soptit totul si sunt sigura ca m-ai fi auzit in vis, sunt sigura ca in vise, subconstientul tau ti-ar fi spus tot ce am vb eu cu el. Ti-ar fi povestit cum arat cand te privesc dormind. Daca as fi stiut, te-as fi strans in brate dar totusi mi-as fi dorit sa nu te trezesti... mi-ai fi stricat tot planul. Daca as fi stiut ca atunci te sarut pentru ultima oara, Te-as fi sarutat incet, abia daca ti-as fi atins buzele, as fi amanat gestul, de dragul de a-mi dori mai mult sa te sarut. Te-as fi sarutat ca prima oara. Daca as fi stiut ca va fi ultima oara cand mai pot dormi cu tine, mi-as fi dorit sa inghetzam amandoi. Daca as fi stiut ca va fi utima oara cand beneficiez de priviri de cicocolata, te-as fi tinut aproape, foarte aproape doar ca privesc adanc in ochii tai si sa mi-i intiparesc bine de tot in minte. Doar daca as fi stiut ca... Atunci va fi ultima ora cand iti voi mai simti inima zvacnind desupra inimii mele, te-as fi strans tare, tare pana cand inimile noastre s-ar fi contopit. Mi-e dor de cutremurul din cavitatea toracica, de lava fierbinte ce erupe strasnic, scurganduse prin orbitele mele. As vrea in interiorul inimii mele, un cutremur cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter, vreau sa simt din nou pulsatiile inimii mele, sa le aud, sa imi spuna ceva, sa ma nimiceasca si sa ma readuca la viata ca atunci. Acum nu spun nimic. Tac... Intr-o zi, mi-am privit vreme de cateva minute bune, zona unde isi desfasoara activitatea zilnica inima mea nebuna si am vazut cat de rar bate si cum tricoul "pulsa" in ritmul inimii. Am stat, gandindu-ma ca o voi auzi. Dar nu, se pare ca nu a vrut sa-mi spuna nimic. Cred ca e putin ranita. Sunt mute in fosnetul asurzitor al despartirii. Strigatul rasuna tot mai slab in urma pasilor tai care se indeparteaza. Nu ti se pare totusi ciudat unde am ajuns? Eu sunt atarnata de secundar, ametesc teribil si stau sa cad. Aud un ticait nesfarsit care nu face altceva decat sa prevesteasca frigul. 7 grade celsius... Inca putin.

Nici prin cap nu mi-a trecut ca din nimicuri poti construi colosuri. Nu stiam ca sunt in stare de atat de mult si parca totusi atat de putin. O poveste, un basm, o legenda si poate candva un mit. Sunt cenusareasca si tu printul? Nu. Noi.. Vom fi mereu altii si pentru totdeauna aceiasi. Spui intotdeauna ceea ce simti si faci ceea ce gandesti. As fi vrut sa mai stai, un anotimp, un an, un timp...

La ce bun sa plecam?

Eu: "How's your heart?"
Eu1: "A little bit broken"