Pentru un "forever" si inca o zi

Am dat verdictul. Cea mai dificila sarcina pe care o am acum, e sa ma suport pe mine. E un algoritm pe care il derulez in fiecare zi, nu e cel mai bun, dar asa cum e el, cu hartoape, cu santuri, greu, pavat cu cioburi de sticla si sare de amintiri, il indur fara prea multe smiorcaieli sau comentarii(acesta e aspectul cel mai chinuitor, imi statea in obicei sa ma plang). As putea sa aleg sa nu il derulez, dar ziua tot se rostogoleste frumusel si sadic, chiar daca eu ma scol sau nu din pat. Ignor diminetile ca si cand ar fi doar niste iluzii invechite. Sunt ravasita, ciufulita, ametita si de cele mai multe ori cu gatul intepenit, dar tot imi caut farame de putere si curaj(mult...curaj, la mine greu de gasit) ca sa dau ochii cu lumea asta dementa si fara un scop precis. E atat de devreme... prea devreme si prea gol de jur imprejur. Facand referire la o intrebare din testul meu de fizica (la care nu am stiut:-j), sunt un termostat(deocamdata) temperatura mea ramane constanta, adica sub 0 grade, chiar si la contactul cu alte corpuri. Sunt un termos gol si zgribulit.

Sometimes when you think you are swimming to the short, you're actually drowning.

Ma las sfartecata si ferfelitita de lumina calda a trecutului in timp ce lumea se lafaie cu lumina eterica si frumos mirositoare a prezentului. Sed intr-o letargie spinoasa, dar oarecum confortabila si in ciuda faptului ca am vazut multe maini, intinse gata sa ma ajute sa ma ridic, ii refuz politicos, caci eu sunt foarte bine asa, nu am nevoie de ajutor si ma descurc. Balamalele sipetului s-au atrofiat de la atata "deschis-inchis". Mi-e greu sa ma abtin (sau poate, doar poate nu vreau.) Am o placere deosebita cand imi iau plasturele jos de pe rana si il piscal pana imi da sangele. Si ca satisfactia mea, sa fie mai mare imi pun si o lingurita de sare in locul ranii, si apoi imi musc puternic buzele pana imi las urmele de dinti pe ele si pana cand buzele capata culoare sangelui ce se revarsa din leziunea mea veche si totusi parca in fiecare zi proaspata.

Am atatea lucruri importante sa spun, atat de esentiale si aruncand un ochi in cosul plin de cuvinte ma loveste parca un sentiment de aversiune, caci constat cu sila ca toate lucrurile importante sunt mult prea greu de spus tocmai pentru ca, cuvintele le diminueaza esenta, parca tot ce e de inteles se prabuseste atroce intr-o mare de de gheata si parca, doar parca cuvintele sug orice urma de sentiment. Nici nu stiu cum, cu ce zambet sau privire as putea sa scot un cuvintel. Pentru ca stiu exact ceea ce trebuie sa spun si pentru ca tipatul meu nu ajunge atat de departe,(pana la "el") pentru ca mi se pare ca sufar de amnezie, si doar pentru ca in fiecare zi vad acelasi film care se taie brusc, pe neasteptate. Daca nu as fi fost acum singura, poate as trece mai usor peste bolovani si hartoapele astea, in care ma impiedic ca o moafla ce sunt! Da mi-ar fi mult mai usor! Dar nu va agitati, am inteles, am fost aruncata din cuib si acum trebuie sa ma descurc singura. Dar nici macar... vreau sa zic...poate ca ai... un pic.... Macar odata...?Nu? Nu? Nah bine. (vb lu' Roxi)

Cateodata ma vad conectata la aparate, palida, fara urma de culoare si ma mangai cu mila, mila pe care simt ca o resping, caci nu cred ca am vreo nevoie de ea. Imi trec mana pe obraji si apoi ma ating din nou si simt cum pana si textura pielii e diferita, obraji mei sunt calzi si tot ai mei sunt reci. Ma aplec asupra-mi si ma sarut pe frunte. Intorc privirea si vad cum aproape de patul in care stau neclintita, isi face somnul un suflet mai cald decat al meu, are ochii inchisi dar totusi pare mai viu decat mine. Ma asez pe marginea patului si privesc. Ma apropii gandind ca un sarut mi-ar incalzii mie obraji sau poate mi-ar aparea putin sclipici in ochi. Ma apropii incet, in linistea atroce din camera, se aude doar ticaitul aparatelor. Cand sunt foarte aproape de a inchide ochii si de a-i fura un sarut, isi deschide ochii si ma fulgera cu privirea speriat. Ma trag infiorata si cad ca un bolova la pamant si zac acolo pe gresia rece, si ii ascult doar respiratia articulata. Imi aduc aminte perfect de toate vocile pe care le-am auzit la viata mea. His voice was as intimate as the rustle of sheets. Pentru ca era perfecta. Si cat noroc pe mine, caci am fost inzestrata nu doar cu o memorie auditiva foarte buna dar si cu cu o memorie vizuala de exceptie. Altfel cred ca acum as fi lipsita de orice marutaie de putere si curaj. Curaj nu am. Inca nu am suficient curaj.

In urma unei dulci nebunii, a unei neintelegeri salbatice, in urma mult ravnitei disfunctionalitati a inimii, a aschiilor de amintiri care imi strapung creierul jigarit, a sclipirilor din ochii mei si a pulsului meu mereu in crestere a ramas un dor de nestapanit, si un "forever" inca netrait. La sfarsitul batailor nebune ale inimii (BOOM BOOM BOOM) urmeaza o fractiune de secunda in care nu simt nimic, urmata de mii si mii de secunde in care simt mai multe decat imi este permis. Nimeni nu a masurat rezistenta inimii si nimeni nu o va face vreodata. E imposibil. And i tried. Oh yes. God knows i tried. Pentru ca dupa fiecare gand stresat, nelalocul lui, dupa ce ma linistesc putin imi gonesc gandurile sa zboare de capul lor. Ce cap?! E incredibil cat de des ele aleg sa zboare spre tine. Niciodata nu tin minte sa fi fost atat de toamna. Sa fi fost atat vant si atat de ruginit. Inima mea s-a naruit mai tare ca niciodata atunci cand m-am trezit si ziua era complet(da, da am invatat e complet nu complect. :) ) diferita de toate zilele pe care le traisem pana atunci.

In momentele in care sunt lucida pe deplin, ma bucur si ma simt norocoasa ca am ceva care face atat de dificil acel "pa". Acum cand e mai intuneric (se intuneca la 5), mi-e mai usor sa vad stelele si sa le separt de asteroizi. :) Se face frigut, si ma gandesc la ianuarie. Ma gandesc la : "Pentru ca in ianuarie ninge disperat si gasesc in ninsoare pretextul de a ma cuibari la in brate fierbintii".

Imi dau sema de se se intampla, dupa felu-n care totul tace...
I would have kept you forever plus one day. :)

Quote of the day "Never ruin an apology with an excuse"
p.s. imi lipsesti mult :)