How late is "too late"?

E o nebunie peste tot. Cred ca ar fi bine sa ma opresc din postarea acestor "chestii". Eu inca sper ca Dumnezeu imi citeste blogul si poate o sa simta nevoia, atunci cand imi voi pierde mintile de tot, sa-mi dea si mie niste explicatii, eu cred ca le merit. Daca altii nu mi le dau, o sa mi le dea el eventully.

Nu sunt chiar in apele mele in zilele astea. Nu imi place sa aud lucruri pe care nu vreau sa le aud. Nu mai vreau ca ceva sa ma zgarie pe creier. Imi vreau doar doza de morfina injectata in lobul parietal. E perioada in care orice imbratisarea, fie a colegelor, sau a oricui altcuiva, mi se pare o imbratisare a congelatorului(nu o spun din rautate, asa ma simt eu). Caut o voce care sa ma linisteasca, vreau acel "chill" sau "o sa fie bine"care intradevar sa ma calmeze. Vreau sa aud vocea. Nu mai pot face fata zgomotelor. Vreau o liniste deplina, si vreau ca intr-o clipa de neatentie si o clipa de gandire profunda si dureroasa, sa rasara dintr-un capat al camerei vocea pentru care as putea sa imi omor propria-mi voce. Mie nu mi se pare ca eu sunt defapt eu, daca as putea macar sa-mi aduc aminte de mine. I can't really remember anything without you... E o perioada in care refuz orice ajutor si prefer sa ma descurc mizerabil, dar singura. Prefer sa mi se adevereasca toate cosmarurile decat sa cer ajutor. Am cerut ajutor la un moment dat, dar nu era genul de ajutor la care ma asteptam. Nu vreau sa fiu rea, dar la urma urmei nici roxi, nici ioana si nici oanale nu am pot ajuta. Eu le apreciez efortul dar, cred ca acuma trebuie sa fiu lasata sa ma lovesc de toate containerele din centru. And after all, lumea nu se invarte in jurul meu, niciodata nu s-a invartit si everyone has his own problems asa ca pentru ce sa mai dau si eu din gura degeaba, caci la urma urmei nu le pasa. Deci citand din "eternal sunshine of the spotless mind" ---> "Exista un nucleu emotional in fiecare amintire, iar cand acest nucleu este eredicat, amintirea intra intr-un proces de degradare." Eu refuz sa putrezesc cu totul! Daca imi intra amintirile intr-un proces de degradare o sa fiu un nimic umbland printr-un nimic mancand un MARE nimic! Toate amintirile vor fi depozitate dupa incinerare intr-un vas de metal, deasupra caruia or sa planga cei dragi si eu nu am sa inteleg de ce imi plang ei amintirile mele. Imi cer scuze pentru partea aceasta macabra. Deci prefer sa imi tarasc picioare in orasul in care visele tuturor se adeveresc, unde eu ma sufoc, unde aerul e irespirabil si in toata masa asta de aer abia daca mai gasesc miros de iubire. Miros de Lenor. Azi noapte, stiu ca e o prostie, azi noapte mi-am pus putin Lenor pe maneca bluzei de pijama si am adormit asa, cu maneca langa nasul meu... 

De ce naiba ma ascund de o melodie ca de Bau-Bau-ul din dulap? De ce dupa ce am evitat-o atata timp, brusc o aud dimineata in masina la radio, parca imi toarna cineva apa in cap si nici macar nu am o forta nenorocita sa sting radioul?! Imi venea sa-mi pun mainile la urechi, dar nici macar asta nu am reusit sa fac. Am stat si am ascultat pana la capat, pana cand am auzit cum se pregatea, galgaind raul sa imi curga din orbite. Versurile alea ma loveau parca cu ciocanul in cap, rasuceau cutitul in rana. Cutit, ce sta acolo de ceva timp si nu ma duc la medic sa il scoata, vreau sa vad cat de mult se poate adanci, poate poate, imi atinge si inima. Imi inchipui cum arat in momentele astea, ca un copil din bratele caruia s-a furat un urs, si pare ca fug disperata dupa "hot" fug si fug dar obosesc si cad in genunchi. Am obosit. Imi pot inchipui ochii verzi de la mizeria raului, mari, "de veverita"(cineva spunea ca am ochi de veverita), patati cu fobie si panica. Cred ca am o privire disperata, as lua-o la fuga dar nu am unde. Am fost azi in parc, tot parcul e presara cu frunze moarte, si ar trebui sa arate trist, nu? Mi s-au inmuiat genunchii si imi venea sa fug si as fi facut-o cu cea mai mare placere, as fi vrut sa am intorc sa o iau la fuga si sa fii in spatele meu si sa ma prinzi in brate. Si de ce nu am fugit?! Tocmai pentru ca nu era nimeni care sa ma prinda. :)) Am incercat prin felurite feluri sa spun ceea ce se zbenguie in mintea mea, nu as putea sa dau oare click dreapta, "Arrange icons by" si sa-mi aleg ceva de acolo? Nu pot, nu? Am ascuns toate cuvintele ce ar fi trebuit puse in buzunarul interior al paltonului, nu ai vrea, odata sa bagi mana si sa le iei? Ia-le atunci cand vezi ca eu ma balbai si vorbesc tampenii.

Vreau sa nu ma mai intreb dimineata daca totul a fost un cosmar. Vreau sa o intreb pe roxi daca totul e un vis prost regizat, si vreau sa-mi raspunda cu un "da". Inca ma pot prostii ca totul e un vis, sunt sigura ca sunt la camera ascunsa. Sunt sigura. Mi-e greu sa-mi dau seama ce e vis si ce e realitate. Nu mai vreau sa duc cu mine senzatia ca totul a fost un vis , doar un vis de al meu. Era adevarat?
Am ajuns intr-un punct in care nu prea mai inteleg sensul exact al cuvintelor. Micul dejun este o amestecatura de tristeti si fobii prostesti.

Lasand aberatiile la o parte, imi pare rau ca mi s-au bagat mintile in cap abia acum dupa "mica urgie", ca a trebuit sa mi se murdareasca perna de rimel ca sa imi vad "splendidele greseli", ca a trebuit sa ajung aici ca sa imi dau seama ca viata chiar incepe cu cineva si o parte din tine moare dupa ce isi ia talpasita si pleaca, ca imi dau seama doar acum ca singurul an in care am fost pe deplin fericita a fost cel care abia s-a incheiat...(auch, that hurt). Am invatat ca poti cunoaste pe cineva intr-un an mai bine decat pot altii in 10, ca scretele sunt secrete si asa raman, ca poti ierta multe cand iubesti, ca nu ti se da drumul doar daca te zbati prea tare, si din pacate eu m-am zvarcolit deadreptul(m-am zbatut sa scap din bratelecelui care nu imi vroia raul, how stupid is that?!)..., ca orice supradoza poate fi fatala, ca iti poti face planuri si apoi toate se pot naruie ca o cladire, dar in urma lor raman tone de moloz, caramizi si o fundatie stabila care poate candva vor putea fi refolosite din nou, vor prinde viata din nou(trebuie sa fie asa...), ca tot timpul trebuie sa mananci forneti si sa bei cappy de gref, ca Mr. 18 ajunge tot timpul in Micalaca si ca iti trebuie mult curaj si sange rece sa dai cuiva drumul. Mie imi lipseste cu desavarsire.

Cat de tarziu este "prea tarziu"?