Cel mai iubit dintre pamanteni

E un click, Ba nu, e chiar mai simplu. Presupun ca e clipa in care respiratiile amandurora sunt sincronizate, cand au aceasi lungime si aceasi profunzime. Melodia respiratiei. S-a intamplat prea deodata sau poate prea incet si fara prea mult zgomot, pentru ca nu mi-am dat seama de clipa in care am cazut cu 160 de km /h in toata povestea asta.Acolo am ramas pana in ziua de azi si nu ma ridic de aici pentru nimic in lume. Ma opun pur si simplu pentru ca asa vreau muschiuletii mei. Nu am avut timp sa caut motiv, si nici vreun scop; si chiar daca as fi gasit timp de a analiza lucrurile nu as facut-o. As fi fost proasta sa sa fac autopsia unei povesti care decurgea atat de suav prin venele mele, sa fi suflat in puful de papadie riscand sa dau in vant ceea ce am reusit sa construiesc in mine, sau sa ma dau pe mine in vant. Ar fi fost prea gresit sa fi spus ceva mai mult. Sunt persoane care prin simpla lor existenta ne fac pe noi, cei cu inima zbarcita mai fericiti. Sunt putini totusi. Prea putini pentru zilele noastre.

Nu vi s-a intamplat sa va doriti sa va indragostit din nou si din nou de aceasi persoana? Nu e ceva inevitabil? Sa arunci totul in sertarul noptierei si dimineata sa te indragostesti din nou de cel care-si ascunde visele sub pleoape, chiar langa tine? Nu ar fi asa mult mai usor? M-am indragostit pentru prima oara (NU la gradinita) acum doi ani. Si pare ca a trecut atata timp de atunci, dar mi se pare ca a fost doar ieri. Am stat indragostita atat timp incat mi-e greu sa-mi dau sema cum e sa nu fii indragostit. 2 ani. Eu, ma pot indragosti in fiecare zi din nou si din nou. De fiecare data ma afund mai mult si mai mult intr-un ocean de sentimente colorate. Eu nu mi-am dat seama cand si cum s-a intamplat. Dar stiu ca am fost "electrocutata" din prima clipa. You just can't control it.

O iluzie predilecta, si mai apoi in scurt timp, singura persoana care reusea sa vada viscolul din mine, care pricepea nepasarea jucata de un cabatin amarat ca mine. Nu era prea exuberant dar privirea spunea tot ceea ce gura nu indraznea. Cand i-am auzit intaia oara vocea, m-au trecut mii de fiori. Era cald dar eu aveam frisoane. Tot timpul are obrazul fin si cand isi lasa "barba" sa creasca putin e mult prea cuceritor, nu ai cum sa-i rezisti. Nici o fata nu ar avea cum sa-i reziste. Nici eu nu am rezistat, lucru care nu ma face cu nimic mai deosebita decat restul. M-a impins, fara vreo intentie rea, intr-un vertij din care am iesit cu greu, taras, dar mult mai implinita. Avea un caracter ostentativ si impunator(nu intr-un sens negativ) Daca m-ar intreba cineva "why did you fall for him?" as avea raspunsul perfect, replica cea mai buna, cea care cuprinde toate faramiturile intr-un intreg nemarginit. Astept sa ma intrebe cineva. Mor de nerabdare. Era mult prea destept si stia exact ce face pas cu pas. Fiecare miscare gresita il costa si credea ca drumul spre sufletul meu e lung. Si nici macar nu stia cat de aproape a fost tot timpul de el, stie sa atinga cele mai sensibile puncte si ajungea unde nici nu credeai ca cineva ar putea ajunge vreodata. Simpatic de morocanos cand e bolnav, si suficient de calm cand cineva e crizat(cum eram eu). Prima impresie a fost mai mult decat perfecta, apoi a doua a fost...incredibila. Numele lui, in mintea mea era asimilat cu "cavalerul in armura" sau "prince charming". Mi-am dorit sa fiu pentru el fumoasa, spontana, interesanta, vie, desteapta, gratioasa. Mi-am dorit sa fiu fiecare femeie din lume. In cele din urma m-am trezit indragostita pana peste cap. Nu pot sa-mi revin numai cand ma gandesc la ochii de ciocolata. Privirea ademenea orice imbratisare, orice sarut. In timp am spulberat perdeaua eterica dintre trupurile noastre, si ne-am permis atingeri care lasau urme adanci(azi, probabil a ramas doar cicatricea...din pacate). Fara sa vreau, fara sa stiu m-am indragostit mai mult decat este permis prin lege. Acum imi ispasesc pedeapsa. Mai intelegi ce spun? "Nu exista fericire de care sa nu-ti amintesti cu un gram de tristete" (Paler). Ceasul are prostul obicei de a nu se invarti in sens opus.

Azi noapte m-am trezit brusc, mi s-a parut ca ma strigi. Si cand m-am trezit nu era nimic in jur. absolut nimic. Probabil am visat ceva,ceva de care acum, nu imi aduc aminte, dar am auzit strigatul foarte clar.Parea ca vine de langa mine. A fost un "Ingrid" strigat frumos, de parca ai fi vrut sa ma trezesti. Mi-a fost teama sa adorm din nou. Uneori mi-e atat de frica incat nici macar nu imi aud stigatul. Trebuie sa ascult muzica foarte tare ca sa nu imi aud nici gandurile. Refuz sa ma afisez in fata publicului si sa imi fac plecaciunea in timp ce in spatele meu, cortina grea de catifea se lasa peste scena. Refuz sa aud aplauzele celor din sala, si nu vreau nici un buchet de flori, nici macar de lalele albe! Am ajuns o cabatina, din minunata actrica ce eram..Nu as vrea ca povestea din urma mea sa ramana voalata. Vreau sa cred ca povestea e scrisa pe un palimpsest, si chiar daca va veni vremea unei noi povesti, se va vedea dedesupt povestea din stravechi. Ma intreb cum as putea intra intr-un sevraj... Dar nu imi doresc sa ma vindec, orice vindecare imi pare o amnezie pictata in alb si negru. Imi smulg mereu plasturele de pe rana, nu stiu daca il doresc vindecat. NU stiu daca un PLASTURE vindeca atatea "zgarieturi". Stiu un singur lucru cear vindeca "zgarietura asta mititica". "Din pacate "memoria isi aminteste si de uitare"(Paler)

Noaptea miroase mult prea tare a noi. La sfarsitul zilei, iubim ceea ce ne lipseste, nu?

Imaginatia si talentul meu de poeta, si scriitoare esuata, sper ca a reusit sa puna punctul pe "i" asa cum trebuie :P. Daca nu, better luck next time (spunea cineva odata).